ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2011, reclamanta Z.V., fostă M., a chemat în judecată pe pârâta U.S.H. din București, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere, până la eliberarea diplomei de licență, cu cheltuieli de judecată. La data de 01 noiembrie 2011 pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS).

Chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetări, Tineretului și Sportului a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei calității sale procesuale pasive și solicitând în subsidiar respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 497/F-Cont. din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Z.V. (fostă M.), împotriva pârâtei U.S.H. București. Instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H. București împotriva Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul U.S.H.

din București - forma de învățământ la distanță, în perioada 2006 - 2009, urmând anii III și IV într-un singur an de învățământ. În iulie 2009 a promovat examenul de licență, iar pârâta U.S.H. i-a eliberat Adeverința nr. 7135 din 9 iulie 2009, recunoscându-i titlul de licențiat în drept. Ulterior, pârâta a comunicat reclamantei că nu poate da curs solicitării acesteia de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, întrucât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a dat aprobarea legală pentru tipărirea actelor respective. Totodată, i-a comunicat faptul că, în condițiile în care O.G.

nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate a fost abrogată prin Legea educației naționale nr. 1/2011, iar prevederile art. 361 alin. (5) din această din urmă lege, dispun că aspectele legate de finalizarea studiilor absolvite în condițiile actelor normative anterioare O.G. nr. 10/2009 vor fi reglementate prin Ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, la propunerea Agenției române pentru asigurarea calității în învățământul superior, după consultarea Consiliului Național al Rectorilor. Având în vedere apărarea chematului în garanție, Curtea a reținut că trebuie examinat cu prioritate dacă reclamanta a urmat cursuri universitare organizate legal.

Potrivit art. 3 al H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, "sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță (...) instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată". Potrivit art. 17, "procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată". Legea nr. 88/1993 a fost abrogată prin O.G. nr. 75/2005, care, la art. 4, dispune faptul că "(1) Acreditarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studiu este parte a asigurării calității.

(2) Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor pentru funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studii", prin programele de studii înțelegându-se oferta educațională a unei organizații furnizoare de educație, potrivit art. 2 lit. e). Potrivit art. 29 alin. (1), (3) și (4) din O.U.G. nr. 75/2005 orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii, înainte de a începe să funcționeze. În învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă.

Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. Potrivit art. 2 și 3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea U.S.H., "Art. 2 - U.S.H. din București se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: b) Facultatea de Drept, specializarea drept, cu predare în limba română; Art. 3 - După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura U.S.H.

din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii". Potrivit art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, forma în vigoare la data înscrierii reclamantei în anul I de studii universitare, "(1) Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.

(4) Nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de Ministerul Educației Naționale împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu consultarea Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, a instituțiilor de învățământ superior și a altor factori interesați". Potrivit art. 84 alin. (2), facultățile se individualizează prin: a) condiții de admitere și absolvire; b) programe de studiu; c) domenii de specializare. Din ansamblul normelor legale instanța a concluzionat că pârâta Universitatea trebuia să dețină acreditare sau autorizare provizorie nu numai pentru facultatea și specializarea urmate de reclamantă, dar și pentru forma de învățământ la distanță.

La data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu, Universitatea nu avea acreditare/autorizare provizorie să organizeze forma de învățământ la distanță (ID), după cum nici ulterior nu au avut acreditare. Faptul că avea organizate cursuri de zi nu înseamnă că putea pur și simplu să organizeze și forma de învățământ ID, ci doar că avea dreptul să o organizeze, dar cu respectarea cerințelor legii, adică cu obținerea acreditării/autorizării provizorii. Înscrierea reclamantei la facultate s-a făcut sub imperiul H.G.

nr. 916/2005, care, în Anexa 1 "Instituții de învățământ superior acreditate sau autorizate" lit. B "Instituții de învățământ superior particular" pct. 6, figurează ca având acreditare/autorizare pentru "Facultatea de Drept și Administrație Publică". În mod evident, forma de învățământ organizată pentru facultatea acreditată a fost "ZI", cu posibilitatea pentru Universitate, după cum rezultă din dispozițiile legale citate mai sus, de a desfășura și cursuri ID dacă ar fi urmat procedura de acreditare/autorizare provizorie în acest sens. Neprevederea expresă în hotărârea de guvern respectivă că a formei de învățământ pentru care este acreditată Facultatea de Drept și Administrație Publică nu trebuie interpretată în sensul că Universitatea putea organiza cursuri ID fără să parcurgă procedura de acreditare/autorizare provizorie pentru un astfel de scop, câtă vreme H.G.

nr. 1011/2001 și Legea nr. 88/2003 impuneau acreditare/autorizare pentru ID. Ulterior, prin H.G. nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, în Anexa III - pct. 6, s-a prevăzut că U.S.H. are în structura sa Facultatea de Drept și Administrație Publică, cu specializarea "Drept", pentru care exista acreditare și autorizație provizorie pentru formele de învățământ ZI/FR, și cu specializarea "Administrație Publică", autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ ZI. Prin urmare, instanța a reținut că nici în anul următor, pârâta nu putea legal să organizeze forma de învățământ ID.

Prin H.G. nr. 635/2008 privind structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările/programele de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea, Anexa 3, s-au păstrat acreditările/autorizările prevăzute prin hotărârea de guvern precedentă, pentru același specializări cu aceleași forme de învățământ. Prin urmare, pe tot parcursul studiilor urmate de reclamantă, Universitatea nu avea drept de organizare a formei de învățământ ID pentru specializările Facultății de Drept și Administrație Publică, neavând acreditare/autorizare provizorie în acest sens. Curtea Constituțională, sesizată cu o excepție de neconstituționalitate invocată într-o cauză judiciară, a statuat prin Decizia nr. 1646 din 16 decembrie 2010, că "întreg setul de măsuri dispuse prin O.G.

nr. 10/2009 (...), în acord cu art. 1 alin. (5) din Constituție, reprezintă un mijloc de coerciție în scopul restabilirii dreptății și impunerii stării de legalitate". De asemenea, s-a statuat că "ori de câte ori o instituție furnizoare de educație care funcționează pe teritoriul României aduce atingere ansamblului de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare, planificare și implementare de programe de studiu, este firesc ca, în acord cu însuși textul constituțional invocat referitor la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învățământului, să se intervină prin acte de natură a restabili ordinea constituțională.

Această restabilire privitoare la aspectele particulare nu presupune o legiferare în domeniul legilor organice, ci doar o prezervare a normelor deja statuate, motiv pentru care modalitățile în care se efectuează procesul educațional, în cadrul regimului general al învățământului și în conformitate cu legislația în vigoare, pot face obiectul unei ordonanțe emise în baza unei legi de abilitare". Cât privește faptul că, în prezent, O.G. nr. 10/2009 a fost abrogată, acesta nu poate fi interpretat în sensul că este permisă recunoașterea formei de învățământ ID urmată de reclamantă ca fiind legală, cu consecința eliberării diplomei de licență.

Situația studenților care au urmat, întocmai ca și reclamanta, forma de învățământ ID neacreditată/neautorizată a fost reglementată prin Legea nr. 1/2011, care, la art. 361 alin. (4) și (5) prevede că "4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, instituțiile de învățământ superior acreditate încetează procesul didactic la toate specializările/programele de studii care nu au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Continuarea procesului didactic la aceste specializări/programe de studii sau inițierea procesului didactic la alte specializări/programe de studii neautorizate ori neacreditate reprezintă o încălcare a legii, instituția de învățământ superior fiind sancționată cu intrarea în lichidare, iar vinovații urmând a fi sancționați potrivit prevederilor legale.

(5) Studenții și absolvenții care au fost înmatriculați la specializările/programele de studii care și-au încetat procesul didactic conform alin. (4) au dreptul să își finalizeze studiile la specializări/programe de studii identice sau similare din același domeniu al specializării/programului de studii, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate. Aspectele legate de finalizarea studiilor menționate în prezentul alineat sunt reglementate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, la propunerea ARACIS și cu consultarea Consiliului Național al Rectorilor". Nu se poate susține că Legea nr. 1/2011 retroactivează, întrucât acesta reglementează pentru viitor situația celor care au urmat forme de învățământ organizate cu nerespectarea legii, ale căror studii le privește, drept consecință, ca nefiind definitivate.

În concluzie, instanța a concluzionat că reclamanta nu are dreptul să obțină o diplomă de licență câtă vreme a urmat o formă de învățământ pentru care Universitatea nu avea acreditare/autorizare provizorie, iar simpla ei bună-credință în a se înscrie la cursurile oferite de pârâta Universitate nu este suficientă pentru obținerea unui act legal ce implică atestarea Ministerului Educației și o recunoaștere erga omnes a specializării și calificării ei profesionale. 3. Recursul declarat de Z.V. Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, invocând în susținerea recursului motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. A precizat că acțiunea formulată are ca obiect obligarea la emiterea diplomei de licență și nu privește anularea examenului de licență sau a diplomei, pentru a se putea analiza acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ. Recurenta a susținut că U.S.H. a avut învățământ de zi acreditat sau autorizat și, prin urmare, a putut organiza legal învățământ la distanță sau cu frecvență redusă în anul 2006, când recurenta s-a înmatriculat în anul I. Recurenta a precizat că interpretarea instanței de fond adaugă la lege și instituie o discriminare în raport cu absolvenții aceluiași an din cadrul aceleiași facultăți cărora le-au fost eliberate diplomele de licență, ca urmare a admiterii acțiunilor promovate în justiție.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. civ., în raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul. Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Z.V. împotriva Sentinței nr. 497/F-Cont. din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2012. Procesat de GGC - GV