ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I.Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15

septembrie 2011, reclamanta Z.V., fostă M., a chemat în judecată pe pârâta

U.S.H. din București, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia să-i

elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, în termen de 30 de zile

de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii de 50 RON pe zi de

întârziere, până la eliberarea diplomei de licență, cu cheltuieli de judecată.

La data de 01

noiembrie 2011 pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS).

Chematul în garanție

Ministerul Educației, Cercetări, Tineretului și Sportului a depus întâmpinare,

invocând excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei calității

sale procesuale pasive și solicitând în subsidiar respingerea cererii de

chemare în garanție ca neîntemeiată.

de Apel

Prin Sentința nr.

497/F-Cont. din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă

cererea formulată de reclamanta Z.V. (fostă M.), împotriva pârâtei U.S.H.

București.

Instanța a respins

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H. București împotriva

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a urmat cursurile Facultății

de Drept și Administrație Publică din cadrul U.S.H. din București - forma de

învățământ la distanță, în perioada 2006 - 2009, urmând anii III și IV într-un

singur an de învățământ.

În iulie 2009 a

promovat examenul de licență, iar pârâta U.S.H. i-a eliberat Adeverința nr.

7135 din 9 iulie 2009, recunoscându-i titlul de licențiat în drept.

Ulterior, pârâta a

comunicat reclamantei că nu poate da curs solicitării acesteia de eliberare a

diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, întrucât Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a dat aprobarea legală pentru

tipărirea actelor respective.

Totodată, i-a

comunicat faptul că, în condițiile în care O.G. nr. 10/2009 privind dreptul

studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență

redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să

funcționeze provizoriu sau acreditate a fost abrogată prin Legea educației

naționale nr. 1/2011, iar prevederile art. 361 alin. (5) din această din urmă

lege, dispun că aspectele legate de finalizarea studiilor absolvite în condițiile

actelor normative anterioare O.G. nr. 10/2009 vor fi reglementate prin Ordin al

ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, la propunerea

Agenției române pentru asigurarea calității în învățământul superior, după

consultarea Consiliului Național al Rectorilor.

Având în vedere

apărarea chematului în garanție, Curtea a reținut că trebuie examinat cu

prioritate dacă reclamanta a urmat cursuri universitare organizate legal.

Potrivit art. 3 al

H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la

distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ

superior, "sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță (...)

instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare

autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind

acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor,

republicată".

Potrivit art. 17,

"procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță

se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată".

Legea nr. 88/1993 a

fost abrogată prin O.G. nr. 75/2005, care, la art. 4, dispune faptul că

"(1) Acreditarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor

lor de studiu este parte a asigurării calității. (2) Acreditarea este acea

modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea

standardelor pentru funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a

programelor lor de studii", prin programele de studii înțelegându-se oferta

educațională a unei organizații furnizoare de educație, potrivit art. 2 lit.

e).

Potrivit art. 29

alin. (1), (3) și (4) din O.U.G. nr. 75/2005 orice persoană juridică, publică

sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare

și acreditare, în condițiile legii, înainte de a începe să funcționeze. În

învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor

instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o

calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a două

etape succesive:

a) autorizarea de

funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de

învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care

acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite

diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației

și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență,

masterat, doctorat.

Potrivit art. 2 și 3

din Legea nr. 443/2002 privind înființarea U.S.H., "Art. 2 - U.S.H. din

București se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate:

b) Facultatea de Drept, specializarea drept, cu predare în limba română; Art. 3

- După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura U.S.H. din București

vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele

menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a

Guvernului, conform legii".

Potrivit art. 60 din

Legea învățământului nr. 84/1995, forma în vigoare la data înscrierii

reclamantei în anul I de studii universitare, "(1) Activitatea didactică

se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la

distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot

fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.

(4) Nomenclatorul

specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de Ministerul

Educației Naționale împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu

consultarea Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, a

instituțiilor de învățământ superior și a altor factori interesați".

Potrivit art. 84

alin. (2), facultățile se individualizează prin: a) condiții de admitere și

absolvire; b) programe de studiu; c) domenii de specializare.

Din ansamblul

normelor legale instanța a concluzionat că pârâta Universitatea trebuia să

dețină acreditare sau autorizare provizorie nu numai pentru facultatea și

specializarea urmate de reclamantă, dar și pentru forma de învățământ la

distanță.

La data

înmatriculării reclamantei în anul I de studiu, Universitatea nu avea

acreditare/autorizare provizorie să organizeze forma de învățământ la distanță

(ID), după cum nici ulterior nu au avut acreditare. Faptul că avea organizate

cursuri de zi nu înseamnă că putea pur și simplu să organizeze și forma de

învățământ ID, ci doar că avea dreptul să o organizeze, dar cu respectarea

cerințelor legii, adică cu obținerea acreditării/autorizării provizorii.

Înscrierea reclamantei

la facultate s-a făcut sub imperiul H.G. nr. 916/2005, care, în Anexa 1

"Instituții de învățământ superior acreditate sau autorizate" lit. B

"Instituții de învățământ superior particular" pct. 6, figurează ca

având acreditare/autorizare pentru "Facultatea de Drept și Administrație

Publică". În mod evident, forma de învățământ organizată pentru facultatea

acreditată a fost "ZI", cu posibilitatea pentru Universitate, după

cum rezultă din dispozițiile legale citate mai sus, de a desfășura și cursuri ID

dacă ar fi urmat procedura de acreditare/autorizare provizorie în acest sens.

Neprevederea expresă în hotărârea de guvern respectivă că a formei de

învățământ pentru care este acreditată Facultatea de Drept și Administrație

Publică nu trebuie interpretată în sensul că Universitatea putea organiza

cursuri ID fără să parcurgă procedura de acreditare/autorizare provizorie

pentru un astfel de scop, câtă vreme H.G. nr. 1011/2001 și Legea nr. 88/2003

impuneau acreditare/autorizare pentru ID.

Ulterior, prin H.G.

nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile

instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea,

în Anexa III - pct. 6, s-a prevăzut că U.S.H. are în structura sa Facultatea de

Drept și Administrație Publică, cu specializarea "Drept", pentru care

exista acreditare și autorizație provizorie pentru formele de învățământ ZI/FR,

și cu specializarea "Administrație Publică", autorizată să

funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ ZI.

Prin urmare, instanța

a reținut că nici în anul următor, pârâta nu putea legal să organizeze forma de

învățământ ID.

Prin H.G. nr.

635/2008 privind structurile instituțiilor de învățământ superior și

specializările/programele de studii universitare de licență acreditate sau

autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea, Anexa 3, s-au

păstrat acreditările/autorizările prevăzute prin hotărârea de guvern

precedentă, pentru același specializări cu aceleași forme de învățământ.

Prin urmare, pe tot

parcursul studiilor urmate de reclamantă, Universitatea nu avea drept de

organizare a formei de învățământ ID pentru specializările Facultății de Drept

și Administrație Publică, neavând acreditare/autorizare provizorie în acest

sens.

Curtea

Constituțională, sesizată cu o excepție de neconstituționalitate invocată

într-o cauză judiciară, a statuat prin Decizia nr. 1646 din 16 decembrie 2010,

că "întreg setul de măsuri dispuse prin O.G. nr. 10/2009 (...), în acord

cu art. 1 alin. (5) din Constituție, reprezintă un mijloc de coerciție în

scopul restabilirii dreptății și impunerii stării de legalitate".

De asemenea, s-a

statuat că "ori de câte ori o instituție furnizoare de educație care

funcționează pe teritoriul României aduce atingere ansamblului de acțiuni de

dezvoltare a capacității instituționale de elaborare, planificare și

implementare de programe de studiu, este firesc ca, în acord cu însuși textul

constituțional invocat referitor la reglementarea prin lege organică a

organizării generale a învățământului, să se intervină prin acte de natură a

restabili ordinea constituțională. Această restabilire privitoare la aspectele

particulare nu presupune o legiferare în domeniul legilor organice, ci doar o

prezervare a normelor deja statuate, motiv pentru care modalitățile în care se

efectuează procesul educațional, în cadrul regimului general al învățământului

și în conformitate cu legislația în vigoare, pot face obiectul unei ordonanțe

emise în baza unei legi de abilitare".

Cât privește faptul

că, în prezent, O.G. nr. 10/2009 a fost abrogată, acesta nu poate fi

interpretat în sensul că este permisă recunoașterea formei de învățământ ID

urmată de reclamantă ca fiind legală, cu consecința eliberării diplomei de

licență.

Situația studenților

care au urmat, întocmai ca și reclamanta, forma de învățământ ID

neacreditată/neautorizată a fost reglementată prin Legea nr. 1/2011, care, la

art. 361 alin. (4) și (5) prevede că "4) La data intrării în vigoare a

prezentei legi, instituțiile de învățământ superior acreditate încetează procesul

didactic la toate specializările/programele de studii care nu au fost

autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Continuarea procesului

didactic la aceste specializări/programe de studii sau inițierea procesului

didactic la alte specializări/programe de studii neautorizate ori neacreditate

reprezintă o încălcare a legii, instituția de învățământ superior fiind

sancționată cu intrarea în lichidare, iar vinovații urmând a fi sancționați

potrivit prevederilor legale. (5) Studenții și absolvenții care au fost

înmatriculați la specializările/programele de studii care și-au încetat

procesul didactic conform alin. (4) au dreptul să își finalizeze studiile la

specializări/programe de studii identice sau similare din același domeniu al

specializării/programului de studii, autorizate să funcționeze provizoriu ori

acreditate. Aspectele legate de finalizarea studiilor menționate în prezentul

alineat sunt reglementate prin ordin al ministrului educației, cercetării,

tineretului și sportului, la propunerea ARACIS și cu consultarea Consiliului

Național al Rectorilor".

Nu se poate susține

că Legea nr. 1/2011 retroactivează, întrucât acesta reglementează pentru viitor

situația celor care au urmat forme de învățământ organizate cu nerespectarea

legii, ale căror studii le privește, drept consecință, ca nefiind definitivate.

În concluzie,

instanța a concluzionat că reclamanta nu are dreptul să obțină o diplomă de

licență câtă vreme a urmat o formă de învățământ pentru care Universitatea nu

avea acreditare/autorizare provizorie, iar simpla ei bună-credință în a se

înscrie la cursurile oferite de pârâta Universitate nu este suficientă pentru

obținerea unui act legal ce implică atestarea Ministerului Educației și o

recunoaștere erga omnes a specializării și calificării ei profesionale.

de Z.V.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală

și netemeinică, invocând în susținerea recursului motivele prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

A precizat că

acțiunea formulată are ca obiect obligarea la emiterea diplomei de licență și

nu privește anularea examenului de licență sau a diplomei, pentru a se putea

analiza acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ.

Recurenta a susținut

că U.S.H. a avut învățământ de zi acreditat sau autorizat și, prin urmare, a

putut organiza legal învățământ la distanță sau cu frecvență redusă în anul

2006, când recurenta s-a înmatriculat în anul I.

Recurenta a precizat

că interpretarea instanței de fond adaugă la lege și instituie o discriminare

în raport cu absolvenții aceluiași an din cadrul aceleiași facultăți cărora

le-au fost eliberate diplomele de licență, ca urmare a admiterii acțiunilor

promovate în justiție.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate

cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. civ., în

raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică,

care este asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei

este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a

emis ori încheiat actul.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Z.V. împotriva Sentinței nr. 497/F-Cont. din 21 decembrie 2011 a

Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2012.

Procesat de GGC - GV