ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2417/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta M.M. a contestat decizia nr. 633 din 16 august 2012 emisă de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții, reintegrarea sa în funcția avută anterior și plata drepturilor salariale. Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat anularea concursului/examenului din 5 decembrie 2011 și a actelor întocmite cu ocazia organizării și desfășurării acestuia. Ulterior, reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat și anularea proceselor-verbale nr. PV1. din 8 decembrie 2011 și nr. PV2. din 9 decembrie 2011 ce conțineau rezultatul obținut de aceasta la examenul din 5 decembrie 2011 și respectiv, rezultatul soluționării contestației acesteia.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2014 s-a respins excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității și tardivității cererii de anulare a procesului-verbal nr. PV1./8 decembrie 2011 și nr. PV2./9 decembrie 2011, invocate de pârât. De asemenea, s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a acestor acte. Prin sentința civilă nr. 15 din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, așa cum a fost completată și formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții, a anulat, în privința reclamantei M.M., examenul organizat de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C.

și desfășurat la data de 5 decembrie 2011 și, în consecință, a anulat, în privința reclamantei, procesele-verbale nr. PV1./8 decembrie 2011 și nr. PV2./9 decembrie 2011 conținând rezultatul obținut de aceasta la examenul din 5 decembrie 2011 și, respectiv, rezultatul soluționării contestației acesteia. Împotriva acestor hotărâri, pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții a declarat recurs. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău, secția litigii de muncă. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de față se contestă examenul organizat pentru ocuparea postului pe care recurenta-reclamantă era încadrată de 10 ani. Înalta Curte constată că examenul nu a fost organizat în baza H.G. nr. 286/2011, pentru ocuparea unui post vacant, ci s-a organizat un examen pentru postul pe care reclamanta era încadrată de 10 ani, fiind singura candidată pe acel post, urmare a reorganizării ISC, conform O.U.G. nr. 93/2011 și H.G. nr. 1157/2011, în baza unui regulament propriu de concurs/examen aprobat prin decizia secretarului general al I.S.C. nr. 897/2011 care este un act intern al I.S.C. Nefiind un post vacant nu sunt aplicabile dispozițiile H.G.

nr. 286/2011, întrucât rezultatul examenului a determinat încetarea contractului de muncă, conform art. 2 alin. (3) din decizia contestată, generând un conflict de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile privind Jurisdicția muncii, respectiv art. 266, 267, 268 alin. (1) lit. a) C. muncii, competența de soluționare aparținând tribunalului, secția litigii de muncă, potrivit art. 269 C. muncii și art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Numai în cazul concursului/examenului organizat pentru ocuparea unor posturi vacante sunt aplicabile dispozițiile HG nr. 286/2011, iar competența de soluționare a contestațiilor revine instanței de contencios administrativ.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară, iar potrivit art. 8 din această lege, instanța de contencios ad-tiv este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, executarea și încetarea contractului administrativ. Prezenta cauză are ca obiect soluționarea unui conflict de muncă cu privire la încetarea unui contract individual de muncă, iar nu a unui contract administrativ astfel că în speță sunt incidente dispozițiile C. muncii și nu dispozițiile H.G.

nr. 286/2011 și Legii nr. 554/2004. Înalta Curte are în vedere și faptul că la momentul organizării concursului, personalul I.S.C. nu făcea parte din categoria funcționarilor publici fiind personal contractual, încadrat cu contract individual de muncă în condițiile C. muncii, conform O.G. nr. 63/2001 și Regulamentul de organizare și funcționare al I.S.C. Prim urmare, instanța de control judiciar constată că instanța competentă să soluționeze cauza de față, în primă instanță, este tribunalul, secția litigii de muncă. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău, secția litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții împotriva încheierii din 23 ianuarie 2014 și sentinței civile nr. 15 din 30 ianuarie 2014 ale Curții de Apel Bacău, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău, secția litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2014.