ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3216/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la data de 01.11.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru flecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care acesta i-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare funcției ocupate, gradului profesional, gradației și vechimii în funcție, începând cu data de 1 aprilie 2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, începând cu data de 1,12.2015 și venitul efectiv plătit, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 lei, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până ia data plății efective.

Prin sentința nr. 253 din 08 februarie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a acțiunii reclamantului în favoarea Tribunalului Argeș, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale,

Pentru a decide astfel, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., daca un grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței ia care își desfășoară activitatea (excepția de necompetență materială a Tribunalului Dâmbovița, raportat la obiectul dedus judecații, nefiind întemeiată, deoarece cauza are ca obiect o cerere adresată instanțelor judecătorești și nu ordonatorului de credite, nefiind o plângere sau o contestație împotriva modului de salarizare, în sensul Legii nr. 284/2010), acesta are obligația de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Conform Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul institutului național de expertize criminalistice, informaticienii nu sunt doar asimilați corpului personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ci sunt menționați sub titulatura de "grefieri informaticieni" (exemplificative fiind dispozițiile art. 8, art. 29 alin. (2), art. 37, art. 41, art. 44-45, art. 53, art. 55, art. 74 din Legea nr. 567/2004), fiind numiți prin decizie a președintelui curții de apel.

Tribunalul Dâmbovița a apreciat că edificatoare sunt dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 567/2004, conform cărora, prin intrarea în vigoare a actului normativ indicat, "informaticienii în funcție vor fi încadrați ca grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare".

Având în vedere textele legale menționate și adeverința depusă de reclamant la dosarul cauzei, Tribunalul Dâmbovița a constatat că acesta, deși are statutul de grefier in formație ian conform legii, a sesizat cu soluționarea litigiului de muncă chiar instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea, situație care atrage incidența dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul Dâmbovița a constatat că excepția necompetenței sale teritoriale este fondată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, în lipsa unei opțiuni a reclamantului, dând valență dispozițiilor legale și prin prisma distanței rezonabile dintre locul de muncă al reclamantului și instanțele care ar putea avea competență teritorială să soluționeze acțiunea sa.

Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel învestit, prin încheierea din 15 mai 2018, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ., l-a trimis, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Argeș a reținut următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea,". Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile anterior enunțate se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor.

Potrivit adeverinței nr. x din 12.01.2018 emisă chiar de către Tribunalul Dâmbovița, reclamantul este încadrat în funcția de "specialist IT" iar nu de grefier informatician, cum s-a reținut de către Tribunalul Dâmbovița și, în consecință, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, așa încât instanța competentă să soluționeze acțiunea reclamantului este Tribunalul Dâmbovița.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a acțiunii, pentru considerentele care succed.

Acțiunea reclamantului are ca obiect obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești decurgând din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și din O.U.G nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, fiind un conflict de muncă în sensul art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante, pentru stabilirea competenței, dispozițiile art-210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Din actele dosarului rezultă că reclamantul își desfășoară activitatea în cadru 1 Tribunalului Dâmbovița, fiind încadrat în funcția de "specialist IT".

Problema pe care o ridică conflictul de competență este dacă, față de norma de competență atribuită instanței cu privire la soluționarea unui conflict de muncă, stipulată în art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt incidente în speță dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Înalta Curte retine că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeași instanța.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.

Cu privire la noțiunile de "grefier informatician" și "specialist IT" care apar în cuprinsul Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice sunt de reținut următoarele:

Art. 3 alin. (2) din lege prevede că:

"personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT".

Art. 91 alin. (3) al legii (introdus prin punctul 50 din Legea nr. 71/2006) prevede că; "La intrarea în vigoare a prezentei legi, registratorii și informaticienii în funcție vor fi încadrați ca grefieri registratori, respectiv grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare".

În speță, din adeverința nr. x din 12.01.2018 aflată la fila, 44 din Dosarul nr. x/2017, reiese că reclamantul A. este încadrat la Tribunalul Dâmbovița în funcția de specialist IT, funcție prevăzută distinct de dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.

Din actele dosarului, nu reiese că reclamantul, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 ar fi fost încadrat în funcția de "informatician" pentru ca postul său să fi fost transformat, ulterior, în grefier informatician, așa cum prevedeau dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 567/2004 (introdus prin punctul 50 din Legea nr. 71/2006), situație care ar fi putut atrage incidența art. 127 C. proc. civ., ei este încadrat ca "specialist IT", conform adeverinței emise la 12.02.2018 de Tribunalul Dâmbovița.

Astfel fiind, reiese cu evidență că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecății, deoarece reclamantul nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute în mod restrictiv de dispozițiile acestui text de lege pentru a sesiza o altă instanță decât cea a Tribunalului Dâmbovița, în cazul acțiunii pe care a formulat-o, competența de soluționare aparținându-i Tribunalului Dâmbovița, în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "drepturi bănești", în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.