ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3100/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3100/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea inițială, adresată Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, înregistrată sub Dosar nr. x/2017, un număr de 214 angajați ai Agenției Domeniilor Statului au solicitat instanței obligarea pârâtei la achitarea drepturilor salariale la nivelul grilei de salarizare aplicabile Secretariatului General al Guvernului și plata diferențelor salariale rezultate.

Prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2017, instanța a dispus disjungerea cererilor în raport de adresa de domiciliu a reclamanților și formarea unui număr de 39 de dosare, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Prima instanță învestită, Tribunalul București, a VIIl-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 689 din 19.01.2018, a declinat competența în favoarea Tribunalului Maramureș, în temeiul dispozițiilor art. 269 Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 262/2010 privind dialogul social.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că a fost învestit cu soluționarea unui litigiu de muncă, context în care competența teritorială a instanței de judecată este alternativă, în funcție de domiciliul, reședința sau locul de muncă al reclamantei. Totodată, a reținut că dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, iar, în speță, reclamanta are domiciliul în județul Maramureș.

Astfel, tribunalul a apreciat că, întrucât după criteriul de stabilire a competenței teritoriale nu reiese că reclamanta în cauză are vreo legătură cu municipiul București, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la o instanță necompetentă teritorial, motiv pentru care a admis excepția, astfel invocată, și a declinat cauza la Tribunalul Maramureș.

Investit prin declinare, Tribunalul Maramureș, secția I-a civilă, prin încheierea din 22 iunie 2018 a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că în materia conflictelor individuale de muncă legiuitorul a atribuit în mod imperativ competența teritorială de soluționare instanțelor de la domiciliul reclamantului și că, în mod excepțional, în caz de coparticipare procesuală activă, cererea introductivă de instanță poate fi adresată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, în această ipoteză operând, în fapt, o prorogare legală de competență.

Potrivit dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. este admisibilă coparticiparea procesuală activă în trei ipoteze: în caz de comunitate a dreptului sau obligației ce constituie obiectul litigiului, dacă drepturile sau obligațiile au aceeași cauză, sau dacă, deși diferite și individuale, drepturile și obligațiile părților se află într-o legătură suficient de caracterizată pentru a justifica, pe considerente de eficacitate și finalitate procesuală, judecarea lor împreună.

Prin cererea formulată, reclamanții au invocat existența unei discriminări salariale între aceștia, pe de-o parte, și angajații Secretariatului General al Guvernului, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, scopul procesual al reclamanților viza înlăturarea unor diferențe de tratament sub aspect salarial, respectiv o abordare unitară a drepturilor salariale față de angajații aceleiași instituții publice. într-o atare situație, reținând că toți reclamanții sunt angajați ai aceluiași angajator, că toți ridică aceeași problema de fapt și de drept și formulează aceeași pretenție, că finalitatea urmărită constă în înlăturarea unor diferențe salariale și că probatoriul solicitat a fi administrat este unic, instanța a că cererile formulate întrunesc condițiile necesare pentru a fi calificate ca o ipoteză de litisconsorțiu activ, subiectiv și facultativ, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului.

Alin. 3 al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în cauza, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezentul dosar și a fost adresată Tribunalului București, ca instanță de la locul domiciliului majorității celor 214 reclamanți.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Cum drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceeași cauză juridica, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, în situația dată dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile,

Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alini al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Tribunalul București a fost în mod corect și legai sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la o altă instanță, în raport de domiciliile reclamanților din prezentul dosar.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul București a fost legal sesizat în virtutea dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, și întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.