ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1464/2019

HOTĂRÂRE

24.09.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1464/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 8211 euro, prejudiciu material adus societății reclamante prin fapta sa culpabilă comisă în calitate de angajat al S.C. A. S.R.L., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4.04.2018, s-au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională. Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, având în vedere că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1349 C. civ., solicitând declinarea competenței la Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin încheierea din 20 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, reținând că valoarea pretențiilor este mai mică de 200.000 RON, astfel că revine judecătoriei competența de soluționare a cererii.

Prin sentința civilă nr. 12283 din 02 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, apreciind în contextul de fapt si de drept expus, că instanța competentă să soluționeze conflictul de drepturi decurgând din raportul individual de muncă este tribunalul, instanță cu o competență materială exclusivă în materia conflictelor de muncă, chiar dacă valoarea pretențiilor este mai mică de 200.000 RON. Constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel București în vederea soluționării acestuia.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 110F/2018 din 28 noiembrie 2018, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtul B., în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că acțiunea are ca obiect pretenții rezultate din executarea unui contract de muncă, incidente fiind prevederile art. 266 Codul muncii, potrivit cărora "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă."

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, potrivit cărora "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", în temeiul art. 135 C. proc. civ., curtea de apel a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 1450 din 14 martie 2019, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Maramureș competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtul B..

Tribunalul a reținut că art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Cum reclamanta are sediul în județul Maramureș, judecata cererii a fost declinată în favoarea Tribunalului Maramureș.

Tribunalul Maramureș, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 572 din 31 mai 2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtul reclamant reconvențional B. și, în consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. A constatat conflictul de competență ivit între Tribunalul Maramureș și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Instanța a apreciat, în esență, că hotărârea civilă nr. 110/28.11.2018 a Curții de Apel București a dezlegat definitiv chestiunea competenței de soluționare a cauzei, stabilind-o în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, acesta nemaifiind îndreptățit să-și verifice competența și să se desesizeze în favoarea altei instanțe.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Prin sentința civilă nr. 110F/2018 din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dezlegat definitiv doar chestiunea competenței materiale procesuale (specializate) de soluționare a cauzei.

Astfel, din perspectiva autorității de lucru judecat, sentința Curții de Apel București este regulator de competență în sensul stabilirii instanței competente material să judece cauza în primă instanță, respectiv tribunalul, secția specializată în conflicte de muncă, în raport de dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, iar nu și din punct de vedere teritorial. În considerentele sentinței anterior menționate nu există nicio referire la instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze conflictul de muncă dedus judecății.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Statuând că acțiunea formulată de reclamantă face parte din categoria litigiilor de muncă, din punct de vedere al competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile din această materie.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Față de considerentele reținute, constatând că sediul reclamantei S.C. A. S.R.L., la momentul sesizării instanței, este în comuna Petrova, județul Maramureș, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.