Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă

Decizia nr. 3066/2018 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 2497/2013 a Judecătoriei Sectorului 3

Asupra recursului de țață, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la data de 27.11.2012, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2012, reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în București, în suprafață de 109.258 mp. Prin sentința civilă nr. 2497 din 21.02.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 07.03.2013 sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 303 din 11.03.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă având ca obiect uzucapiune. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta. Prin decizia civilă nr. 363/A din 23 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză. Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica A.", prin care a solicitat admiterea căii de atac formulate și casarea în totalitate a deciziei date de instanța apel, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru termenul de judecată din data de 20 septembrie 2018, recurenta reclamantă Așezămintele Brâncovenești "Biserica A." a depus, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., cerere de renunțare la judecata recursului declarat în cauză, anexând, în original, declarația autentificată din data de 05.09.2018 de către notarul public B., prin care se atestă manifestarea de voință a părții în ceea ce privește acest act de dispoziție. În cauza intimatul Municipiul București prin Primar General a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu precizarea că va solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate. Având în vedere cererea formulată, m raport de dispozițiile art. 246 C. proc.

civ., potrivit cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, văzând manifestarea de voință a recurentei reclamante Așezămintele Brâncovenești "Biserica A." în sensul renunțării la judecata recursului, precum și poziția exprimată de partea adversă la acest termen de judecată, Înalta Curte va lua act de cererea acesteia.

DECIDE Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta Așezămintele Brâncovenești "Biserica A." împotriva deciziei civile nr. 363/A din 23 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.09.2018.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.