ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 16 noiembrie 2016 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. SA, Fondul de Garantare a Asiguraților și intervenientul C., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 90.000 de RON, reprezentând daune morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma producerii evenimentului rutier din data de 20 martie 2016, precum și plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 4065 din data de 22 mai 2017, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Galați a reținut că dreptul la acțiune împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, născut ca urmare a începerii procedurii falimentului pârâtului B. SA, se exercită potrivit dispozițiilor Legii nr. 503/2004 și Legii nr. 213/2015, printr-o procedură necontencioasă, desfășurată în fața unei Comisii speciale constituită la nivelul acestei autorități.

Împotriva deciziei emisă de Comisia din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților, cei nemulțumiți de refuzul cererii de despăgubire pot formula contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 19 din Legea nr. 503/2004, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine acestei instanțe.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 2524 din data de 22 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Galați, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că litigiul are natură civilă, fiind fondat pe dispozițiile art. 1349, art. 1381 și art. 1391 C. civ., astfel cum a indicat reclamanta, în virtutea principiului disponibilității.

Reclamanta nu a dedus judecății o decizie de respingere emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și nici un eventual refuz al acestui pârât de a emite o decizie de soluționare a cererii de plată, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 503/2004, neputând fi stabilită o competență de judecată în favoarea instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, Curtea a reținut că litigiul are natură civilă, și, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k), competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Galați.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Galați, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 90.000 de RON, cu titlu de daune morale, apreciind că, în urma accidentului rutier din data de 20 martie 2016, produs exclusiv din culpa intervenientului C., a suferit atât prejudicii de ordin material, cât și prejudicii de ordin moral. A apreciat reclamanta că, urmare a situației financiare a societății de asigurare obligate la despăgubire (pârâta B. SA), obligația de dezdăunare revine Fondului de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Reclamanta a mai susținut că s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând plata despăgubirilor reprezentând prejudiciu moral, și a încercat să poarte negocieri în vederea acordării acestora pe cale amiabilă, dar nu a primit un răspuns la solicitarea sa.

Înalta Curte, având în vedere motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, apreciază că litigiul are natură civilă, nefiind supus contenciosului administrativ și se află în competența de soluționare a Judecătoriei Galați.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților:

"(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale.

(...)

(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 503/2004 stabilesc în competența de soluționare exclusivă a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, cauzele privind contestarea deciziilor de respingere a cererilor de plată, emise de comisia specială organizată în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților.

Înalta Curte constată, în acord cu argumentația Curții de Apel București, că reclamanta nu a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de decizia emisă, potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, de comisia specială organizată în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților, ci a înțeles să solicite despăgubiri pentru prejudiciul de natură morală, întemeindu-și acțiunea pe regimul juridic al răspunderii civile delictuale reglementat de dispozițiile art. 1349, art. 1381 și art. 1391 C. civ., texte care se corelează cu motivarea în fapt a cererii.

Este adevărat că reclamanta a făcut trimitere, în cuprinsul acțiunii, și la dispozițiile speciale ale Legii nr. 213/2015, dar, din analiza argumentelor expuse, rezultă că aceste dispoziții au fost invocate doar în susținerea existenței obligației de dezdăunare în sarcina pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului pârâtului B. SA, fără a determina o modificare a naturii litigiului.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 503/2004, aceste texte fiind de strictă interpretare și aplicare, doar pentru situația contestării unei decizii emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Față de natura civilă a litigiului, fondat pe regimul răspunderii civile delictuale, competența instanței de judecată este stabilită potrivit normelor de competență teritorială și materială prevăzute de art. 94 - 121 C. proc. civ., și nu potrivit dispozițiilor speciale ale Legilor nr. 213/2015 și nr. 503/2004, sau dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 de RON.

Prin urmare, în raport de obiectul și cauza acțiunii deduse judecății, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Galați.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., pârâții B. SA, prin D. Filiala Cluj și Fondul de Garantare a Asiguraților și pe intervenientul C., în favoarea Judecătoriei Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT