ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2827/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. SA la repararea prejudiciului care i-a fost cauzat de către conducătorul vehiculului cu nr. de înmatriculare (...), vehicul pentru care fusese încheiată polița RCA cu pârâta.

Prin încheierea de ședință din data de 05 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, având în vedere că prin Decizia nr. 9661 din 03 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei B. SA și reținându-se faptul că reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților.

Prin încheierea din data de 14 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Judecătoria Galați a disjuns capătul de cerere având ca obiect pretenții îndreptat împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților și a format un nou dosar, respectiv Dosarul nr. x/2016.

2.1. Hotărârea Judecătoria Galați, secția civilă

Prin Sentința civilă nr. 2706 din data de 06 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Galați, secția civilă, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați și s-a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Curții de Apel București.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că legea instituie o procedura necontencioasă, cu caracter special, pentru soluționarea cererilor creditorilor de asigurări care dețin un drept de creanță împotriva unui asigurător aflat în insolvență, cererile creditorilor de asigurări definiți de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/2015 fiind de competența Comisiei speciale constituită la nivelul Fondului de Garantare a Asiguraților, iar în cazul refuzului cererii de despăgubire sau de plată formulate de creditorii de asigurări, comisia emite o decizie de respingere împotriva căreia se poate face contestație la Curtea de Apel București.

Pe rolul Curții de Apel București cauza a fost înregistrată sub nr. x/233/2016.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 2408 din data de 19 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016: s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență. S-a dispus suspendarea judecății cauzei și s-a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că împotriva pârâtei B. SA s-a declanșat procedura insolvenței, sens în care s-a solicitat introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, în vederea obligării acestei instituții la plata sumei de bani pe care reclamanta o pretindea de la B. SA.

Având în vedere prevederile art. 123 raportat la dispozițiile art. 30 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., republicat, s-a reținut că stabilirea competenței materiale sau teritoriale de judecare a unei acțiuni se va face prin raportare la cererea principală, adică la cererea introductivă de instanță, fără a fi influențată în principiu de modificarea sau completarea ulterioară a acesteia prin intermediul unei cereri adiționale, care va fi în competența instanței inițial învestite, indiferent de faptul că pentru aceasta din urmă ar fi revenit competența materială sau teritorială unei alte instanțe judecătorești, așa încât prorogarea de competență operează și în cazul cererilor adiționale, prin care o parte modifică sau completează pretențiile sale anterioare, inclusiv prin adăugarea unui pârât sau a unui capăt distinct de cerere.

S-a mai reținut că prin cererea adițională partea reclamantă nu a procedat la o modificare totală a cererii introductive de instanță, în sensul înlocuirii obiectului inițial al acțiunii, ci s-a menținut cererea de obligare la plata despăgubirilor, adăugând un alt pârât, iar pe de altă parte, în cauză nu s-a formulat o cerere prin care să se solicite obligarea Fondului la soluționarea cererii formulate de reclamantă și nici o cerere prin care să se conteste decizia pe care acesta a emis-a în urma evaluării cererii reclamantei, pentru a fi în prezența competenței speciale reglementate de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, obiectul acțiunii fiind obligarea la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit în urma producerii accidentului.

Curtea de Apel București a apreciat că nici prin prisma prevederilor art. 10 din Legea nr. 55/2004, nu poate identifica aspecte care ar putea atrage competența acestei instanțe, întrucât în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ tipic sau asimilat, emis sau încheiat de autoritățile publice locale și județene ori centrale, sau care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În înțelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile [art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege].

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

Înalta Curte constată că litigiul de față nu are ca obiect analiza legalității unui act administrativ - tipic sau asimilat, ci obligarea pârâtului la plata unei sume reprezentând despăgubiri datorate în baza poliței de asigurare pentru răspunderea civilă delictuală.

Este adevărat că Legea nr. 213/2015 prevede o competență specială în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, aceasta însă în privința contestațiilor formulate împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraților.

Or, prezenta acțiune nu are ca obiect contestarea unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraților în condițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune având caracter exclusiv patrimonial și nu cu o contestație împotriva unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, decizie care, în speță, nici nu a fost emisă de către acest pârât.

Având în vedere faptul că reclamanta nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, care în speță este judecătoria, potrivit prevederilor art. 94 C. proc. civ. și având în vedere și dreptul de dispoziție al părților reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților."

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și pe intervenientul C., în favoarea Judecătoriei Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și pe intervenientul C., în favoarea Judecătoriei Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT