ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5325/2019

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 1930/22.09.2016 și obligarea pârâtului la plata integrală a despăgubirii în cuantum de 14.917 RON, calculată conform prevederilor legale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1265 din 07 aprilie 2017, a admis cererea formulată de reclamanta A., a anulat Decizia nr. 1930/2016 (astfel cum a fost completată prin emisă de pârât și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei suma de 14.917 RON, reprezentând despăgubire integrală.

Împotriva sentinței civile nr. 1265 din 07 aprilie 2017 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, a reamintit situația de fapt, arătând că, la data de 5 septembrie 2016 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto B., care - conducând autoturismul marca x, asigurat la data producerii evenimentului cu polița RCA nr. x emisă de C. S.A - a avariat autoturismul marca x aparținând persoanei fizice A..

Având în vedere că față de C. S.A. s-a deschis procedura falimentului, persoana fizică A. a formulat cerere de deschidere a dosarului de daună la Fondul de Garantare a Asiguraților.

Recurentul pârât FGA a arătat că, pentru soluționarea dosarului de daună, a ținut seama de dispozițiile art. 1 alin. (1) teza I, alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 51 alin. (1), (3), (9), (10), (11), (12), art. 52 alin. (1) și (2), art. 53 ale Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, din a căror interpretare literală rezultă că dauna totală sau dauna majoră este în situația în care cuantumul pagubei depășește 75% din valoarea vehiculului avariat la data producerii evenimentului.

De asemenea, cuantumul pagubei "este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative".

A arătat recurentul că, în raport cu definirea noțiunilor din Norma nr. 23/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a prevăzut în mod expres faptul că, în situația avarierii unui vehicul, despăgubirile ce se pot acorda:

-nu pot să fie mai mari decât cuantumul pagubei stabilit în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (3),

-nu pot să depășească valoarea vehiculului la data producerii accidentului, valoare stabilită potrivit prevederilor art. 52 alin. (1),

-nu pot să depășească limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

Prin urmare, în mod temeinic și legal, recurentul FGA a emis Decizia nr. 1930/22.09.2016, modificată ulterior prin Decizia nr. 2916/7.12.2016, prin care s-a corectat valoarea vehiculului la data accidentului calculată inițial având în vedere o altă dată decât cea a producerii accidentului (05.09.2015, în loc de 11.01.2016).

Mai mult, valoarea vehiculului la data evenimentului a fost calculată de recurent prin utilizarea sistemului de specialitate AUDATEX, având în vedere că reclamanta nu a prezentat la dosarul de daună niciun document fiscal, respectiv factură fiscală, ci doar un deviz de reparație care nu constituie document fiscal ce dovedește efectuarea reparației auto, iar sistemul AUDATEX este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de reparații auto, furnizând o bază uniformă de date pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Recurentul a calculat valoarea vehiculului la data producerii accidentului, conform art. 52 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevede că: "Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit", iar valoarea despăgubirii ce se poate acorda a fost corect stabilită, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 51 alin. (12) raportat la art. 52 alin. (1)-(2) și art. 51 alin. (1), (3) ș 9 din Norma ASF nr. 23/2014.

A precizat recurentul că Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit ca persoană juridică de drept public prin Legea nr. 213/2015 și are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.

Ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.

Fondul nu este parte contractantă într-un contract/poliță de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită și nu incumbă nicio obligație pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat.

Deși recurentul este desemnat ca garant al plății indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, nicio dispoziție din Legea nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015 nu prevede subrogarea de drept a fondului în drepturile și obligațiile societății de asigurare în faliment.

Or, Fondul nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă și exigibilă și nu îi revine, ex lege, obligația de a plăti despăgubirile pretinse de persoanele care depun cereri de plată.

Prin urmare, recurentul a procedat conform dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 care prevăd că, în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

În cadrul procedurii administrative necontencioase, recurentul a avut în vedere prevederile exprese ale art. 51 și 52 din Norma ASF nr. 23/2014, care stabilesc clar că nu se pot acorda despăgubiri care depășesc 75% din cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

Potrivit Normei ASF nr. 23/2014, 25% din valoarea vehiculului la data accidentului se consideră că reprezintă contravaloarea epavei care se returnează asiguratului, aceasta neintrând în valoarea despăgubirii ce se poate acorda.

Or, 75% nu reprezintă un plafon de garantare, care să fi fost stabilit în mod discreționar de FGA, așa cum eronat s-a reținut prin sentință.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În apărare a arătat că, deși recurentul susține că valoarea despăgubirii ar fi fost calculată corect prin sistemul de calcul de specialitate AUDATEX, trebuie observat că datele introduse în programul respectiv au fost intenționat eronate, întrucât valoarea reală a autoturismului x 307 a fost stabilită fără corelarea cu valoarea de piață a unui autoturism similar și fără a se ține seama de dotările tehnice ale autoturismului, urmărindu-se exclusiv reducerea despăgubirilor cuvenite.

A mai arătat că modalitatea de calcul a valorii reale nu este transparentă, neexistând un algoritm de calcul AUDATEX care să indice fără echivoc valoarea de piață stabilită de aplicație, în timp ce calculul efectuat în sistemul DAT, transmis recurentului și depus la dosarul cauzei, explică detaliat modul în care din aplicația respectivă a rezultat valoarea reală de 4618 euro a autoturismului.

Cât privește inexistența unei obligații a recurentului privind repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, aceasta este o apărare străină de natura cauzei, prezentul litigiu nefiind o acțiune în pretenții, ci una de contestare a unui act administrativ emis de recurent.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Decizia nr. 1930/22.09.2016 (completată ulterior prin Decizia nr. 2916/7.12.2016) emisă de recurentul pârât.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinic și nelegal actul administrativ contestat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat de recurentul pârât FGA prin raportare la prevederile Normei ASF nr. 23/2014 și ale Legii nr. 213/2015.

Or, este adevărat că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

De asemenea, în art. 51 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, se prevede ca regulă generală că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

Tot Norma ASF definește cuantumul pagubei și valoarea vehiculului la data producerii accidentului, valoare stabilită potrivit prevederilor art. 52 alin. (1).

În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale (art. 51 alin. (4).

Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate (art. 51 alin. (7), deci inclusiv pe baza devizului emis de unitatea service.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este lipsită de temei susținerea recurentului în sensul că ar fi procedat în mod legal la calcularea valorii vehiculului la data evenimentului prin utilizarea sistemului de specialitate AUDATEX, deoarece intimata reclamantă nu a prezentat la dosarul de daună "niciun document fiscal, respectiv factură fiscală, ci doar un deviz de reparație care nu constituie document fiscal ce dovedește efectuarea reparației auto".

Nu poate fi primită ca întemeiată nici susținerea recurentului pârât referitoare la faptul că art. 51 și 52 din Norma ASF nr. 23/2014 "stabilesc clar că nu se pot acorda despăgubiri care depășesc 75% din cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA".

Este adevărat că Norma ASF stipulează la art. 51 alin. (9) lit. b) că, în cazul în care păgubitul nu face dovada reparației vehiculului care a suferit daună totală, precum și în caz de daună parțială (astfel cum sunt definite de actul normativ menționat), despăgubirile nu pot depăși cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă, și nici limita de despăgubire prevăzută în poliția de asigurare RCA.

(9) Despăgubirile nu pot depăși: (...);

b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale.

(10) Dauna totală se definește ca fiind situația în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

(11) În cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligația de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum și modul de calcul al acesteia.

(12) Se definește dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului."

La art. 52 se prevede:

"(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pe baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile.

(2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit. (...)"

În conformitate cu art. 51 alin. (2) "Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulație a vehiculului avariat și a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menționată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăși 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului."

Or, o astfel de situație nu s-a dovedit a exista în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că recurentul pârât FGA a aplicat eronat dispozițiile art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014. Acesta definește dauna majoră prin raportare la cuantumul despăgubirii stabilite de asigurătorul RCA (la care se referă art. 51 alin. (11) din Normă), iar nu un plafon de despăgubire de către FGA a creditorului de asigurare.

Mai mult, art. 51 alin. (3) din actul normativ menționat consacră regula acoperirii integrale a întregului prejudiciu suferit (prejudiciul total suportat de creditorul de creanță, iar nu doar cel derivat din costul reparațiilor).

Dispozițiile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 213/2015, invocate de recurentul pârât nu sunt de natură să susțină nici ele o concluzie contrară.

În plus, algoritmele propriu-zise de calcul ale sistemelor AUDATEX, DAT etc. nu sunt reglementate de lege, pentru a se justifica/impune a se da prevalență unuia față de celălalt, esențiale rămânând documentele doveditoare prevăzute sau permise de lege care reflectă realitatea din fiecare caz în parte.

Prin urmare, recurentul pârât în mod eronat a plafonat despăgubirea cuvenită intimatei reclamante.

Din înscrisurile depuse de intimata reclamantă la dosarul de fond, reiese că pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare x o unitate de specialitate în sensul legii a întocmit devizul de reparații și că s-a efectuat evaluarea în sistemul DAT (de asemenea, agreat de unitățile de service și de asigurători).

În același timp, din calculul prezentat de recurent ca fiind efectuat în sistemul AUDATEX, nu rezultă luarea în considerație a tuturor dotărilor, kilometrajului, stării de întreținere a autovehiculului, iar din probatoriu nu reiese nici în ce bază a stabilit recurentul că în speță nu este vorba de o daună parțială ori de o daună totală, ci este o situație de daună majoră, așa cum a menționat în decizie (în timp ce concluziile reprezentantului ASF din ședința publică s-au referit la o daună totală, deși noțiunile sunt definite diferit în Normă).

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, cu nuanțările cuprinse în prezenta decizie, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1265 din 7 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2019.