ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4091/2020

Ședința publică din data de 3 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2017 pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR contestație împotriva deciziei nr. 10991/09.11.2017 solicitând anularea parțială a acesteia în sensul acordării sumei de 1.796,42 RON reprezentând diferență preț manoperă și materiale de vopsitorie pentru despăgubirile plătite în dosarul de daună RA 5983B16 pentru autovehiculul marca x cu număr de înmatriculare x.

Prin sentința civilă nr. 1439/2018 din 27 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat, în parte, Decizia nr. 10991/09.11.2017;

(iii) a obligat pârâtul să emită o nouă decizie de admitere a cererii de plată pentru suma de 1461,60 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 3894 din 24 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a arătat că în cauză, considerentele sentinței sunt contradictorii din perspectiva faptului ca deși retine instanța că dacă pârâtul s-a raportat la un sistem de specialitate pentru determinarea daunelor, acesta nu e prevăzut nici de lege si nici de condițiile de asigurare, în schimb dacă reclamanta se raportează la exact aceiași sistem, modalitatea sa de calcul este întemeiată.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că la analizarea cererii de plată în cadrul procedurii administrative necontencioase Fondul a ținut seama de normele aplicabile în materia asigurărilor de răspundere civila obligatorie - Norma ASF nr. 23/2014.

Or, față de condițiile de asigurare reglementate prin Norma RCA nr. 23/2014, FGA a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale acordate petentei, ținând cont de prevederile acestei reglementari care împreună cu polița RCA formează corpul/conținutul contractului de asigurare obligatorie de tip RCA încheiat cu asigurătorul B..

FGA nu a fixat preturi si nici tarife minimale ori maximale, ci a analizat cererea petentului in baza evaluării asigurătorului făcuta conform sistemului de preturi C., aceasta fiind o platforma electronica de specialitate in evaluarea daunelor auto acceptata de către toți asigurătorii si de către unitățile service, si care furnizează tuturor pârtilor implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto o baza de date uniforma.

FGA plătește in baza dispozițiilor L 213/2015 si ale Normei 16/2015 a ASF ca urmare a deschiderii procedurii de faliment si nicidecum in baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind cu totul si cu totul diferit.

Chiar si in baza răspunderii contractuale pentru ca asigurătorul sa fie obligat sa plătească trebuie să facă dovada prejudiciului, prejudiciu care constă în plata efectuată de asigurat/păgubit către unitatea service sau o sentința prin care o instanța 1-a obligat pe acesta sa achite contravaloarea reparațiilor, în cazul in care unitatea reparatoare nu are un contract de prestai"! servicii, caz in care intervine stipulația pentru altul.

Pe de alta parte, în raport de disp. art. 1350 C. civ., rap. ia ari. 1270 C. civ., FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare.

Face precizarea că FGA utilizează pentru analizarea daunelor sistemul C. care este o baza de date acceptata de toți asigurătorii si de unitățile de specialitate si care furnizează o baza uniforma de date pentru toate părțile implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto. C. deține: o cotă de piață de 85%, peste 3.500.000 de calculații începând din anul 2006, o bază uniformă de date pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto și oferă un serviciu calitativ, exclusiv între competitori, de interogare a seriei sasiu, reduce negocierea între părți, asigurători/clienți pe de o parte si unitățile de reparație, pe de alta parte, utilizând sistemul de calculație a costurilor de reparație agreate de producător, oferă servicii ce optimizează procedura de regularizare a daunelor prin asigurarea unei comunicări eficiente, depistarea potențialelor fraude si determinarea valorilor reziduale.

Condițiile de asigurare prevăzute de norma RCA nu sunt condiții de tarifare și nu stabilesc că despăgubirile se calculează având în vedere prețurile maximale ale pieselor și/sau soluțiilor tehnice menționate prin nota de constatare a daunei.

In devizul întocmit de operatorul economic A. au fost generate doar preturile maximale ia piesele necesare efectuării unei reparații si nu s-a avut in vedere si prețui pieselor de Ia furnizorii de piese. Aplicația utilizata pentru întocmirea devizului estimativ de reparație de A. permitea si accesarea bazei de date a principalilor furnizori de piese.

Dacă se analizează cu atenție devizul întocmit de FGA, se poate observa că, sunt nominalizați agenții economici ce au fost avuți în vedere la stabilirea prețului la piesele/componentele care au necesitat înlocuirea. Deci, consideră că a existat o transparența totală din partea FGA la întocmirea devizului de reparație, fără a se acorda contravaloarea pieselor Ia prețui maximal avut în vedere de reclamanta.

In devizul întocmit de operatorul economic A. au fost generate doar preturile maximale ia piesele necesare efectuării unei reparații si nu s-a avut in vedere si prețui pieselor de Ia furnizorii de piese. Aplicația utilizata pentru întocmirea devizului estimativ de reparație de A. permitea si accesarea bazei de date a principalilor furnizori de piese.

De altfel, obligativitatea instrumentării dosarelor de dauna de către FGA este prevăzuta si de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Noima ASF nr. 16/2015, potrivit cărora:

"in vederea efectuații plații sumelor cuvenite creditorilor de asigurare, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurator.

În fine, recurenta solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii, apreciind instanța de fond a făcut o greșită aplicarea a legii, considerentele sentinței fiind contradictorii și, pe de altă parte, instanța nu a argumentat motivele pentru care a apreciat ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile formulate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerentele sentinței sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, iar considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, fără a lăsa loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Susținerile recurentei potrivit cărora hotărârea ar cuprinde considerente contradictorii nu sunt fondate, dat fiind faptul că instanța a făcut propria apreciere a susținerilor părților, precum și o analiză a probelor administrate, iar în considerente, a explicat că reclamanta a făcut dovada faptului că prejudiciul cauzat a fost în cuantum de 1461,60 RON, constatând corect că în raport cu principiile răspunderii civile contractuale acoperirea prejudiciului trebuie să fie integral.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de garantare a asiguraților cu nr. x/23.08.2016, reclamanta A. S.R.L., a solicitat să fie despăgubită cu suma de 7199,42 RON, reprezentând despăgubiri pentru reparația vehiculului marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparținând S.C. D.. La data de 28.07.2017 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță între S.C. D. și reclamanta A. S.R.L..

La data de 27.06.2016, șoferul autovehiculului cu număr de înmatriculare x asigurat la data evenimentului cu polița RCA nr. x/2016, emisa de către B. S.A., a avariat autoturismul cu număr de înmatriculare x, proprietatea societății S.C. D..

Prin decizia nr. 10991/09.11.2017 emisă de pârâta FGA, a fost admisă cererea de plată pentru suma de 5403 RON și respinsă pentru suma de 1796,42 RON.

Prin sentința recurată a fost anulată decizia 10991/09.11.2017 emisă de pârâta FGA și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să emită o nouă decizie de admitere a cererii de plată pentru suma de 1461,60 RON.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Contrar celor susținute de recurent, soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(...)

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".

Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabilește pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare și nu de o medie a prețurilor practicate de unitățile de specialitate, ori de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

În speță nu poate fi reținută limitarea acordării despăgubirile la prețurile practicate de către unitățile de reprezentanță, chiar dacă anterior a existat o prevedere în actul normativ referitoare la prețurile practicate de unitățile de reprezentanță ("prețurile practicate de unitățile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât prețurile practicate de către unitățile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanții din România ai acestora") întrucât acel text a fost abrogat înaintea formulării cererii de plată de către reclamantă (prin Norma 2/2015).

Așa fiind, instanța de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, reține că în lipsa unui temei legal, instanța nu poate considera legală decizia autorității pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil, chiar și în contextul în care pentru a efectua această operațiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, și anume prețurile practicate de unitățile service de reprezentanță.

Mai observă Înalta Curte că diferența respinsă la plată, potrivit deciziei atacate și documentației administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, însă apreciază că, față de dispozițiile normei antereferite, această măsură nu poate fi apreciată ca fiind legală și temeinică pentru că păgubitul nu poate fi condiționat de a-și efectua reparațiile la o anumită unitate.

Mai mult, stabilirea valorii despăgubirii prin raportare chiar la prețurile stabilite de unitățile service în fiecare din cazurile concrete și prin raportare la documentele justificative eliberate de unitățile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului și nu o îmbogățire fără justă cauză.

Totodată, reține Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".

Prin urmare, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcție de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului și de limitele de despăgubire stabilite prin poliță, iar nu în funcție de un preț mediu practicat și nici de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

În cauză dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost depășit întrucât cuantumul daunei este reprezentat de costul reparațiilor efectuate la o unitate specialitate și probat de reclamantă cu documente justificative reprezentate de devizul de reparație din data de 28.07.2016 cât și factura fiscală nr. x/28.07.2016, astfel că nu este legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței civile recurate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1439/2018 din 27 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 septembrie 2020.