ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4023/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 28 iunie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.450 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat de pârât.

În motivarea cererii s-a arătat faptul că între reclamantă și pârât s-a încheiat, la data de 16.11.2016, contractul individual de muncă nr. 40, prin care pârâtul a dobândit calitatea de angajat al reclamantei, având funcția de șofer autocamion.

Reclamanta a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 20.12.2016, a încărcat marfa în localitatea Arad, urmând a o transporta în Italia, cu autocamionul având nr. de înmatriculare x, proprietatea societății și, în aceeași zi, în jurul orei 23:45, în Slovenia, pe autostrada A5 ieșirea Lendava nord, a fost oprit de autoritățile statului sloven, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzute de art. 22 parag. 5 din Regulamentul 165/2014/CE - lipsa sigiliilor tahografului și art. 32 paragraf 3 din Regulamentul 165/2014/CE - manipulare tahograf.

În urma controlului rutier efectuat, pârâtul, în calitate de conducător auto, a fost sancționat cu amenda de 3000 euro pentru încălcarea art. 32 parag. 3 din Regulamentul 165/2014/CE - manipularea tahografului, iar societatea reclamantă, în calitate de persoana juridică, cu suma de 2000 euro pentru aceeași încălcare. De asemenea, pentru încălcarea art. 22 din Regulamentul 165/2014/CE - lipsa sigiliilor tahografului, pârâtul a fost sancționat cu amenda de 1600 euro, iar societatea reclamanta cu suma de 300 euro.

Urmare a celor arătate, reclamanta a înțeles să angajeze răspunderea patrimonială a pârâtului în considerarea prejudiciului produs din culpa exclusivă a acestuia.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 alin. (1) din C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 156/26.02.2018, pronunțată de Tribunalul Arad, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., și în consecință a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2300 euro reprezentând prejudiciu produs reclamantei și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1400 RON.

Prin Decizia nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva Sentinței civile nr. 156/26.02.2018 pronunțată de Tribunalul Arad.

Împotriva Deciziei civile nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs pârâtul B., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluția din data de 26 septembrie 2018, a luat act de raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prevăzut de art. 493 din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia pentru ca părțile să poată formula un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicarea lui, în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 26 septembrie 2018, s-a reținut faptul că s-a declarat o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă recursului.

Părțile au depus punct de vedere la raport conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 26 septembrie 2018, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 noiembrie 2018, fără citarea părților.

Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Litigiul inițiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. are ca obiect o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 254 din C. muncii care, în alin. (1), prevăd că:

"Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".

Astfel, sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Codul muncii, precum și cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit aceluiași cod.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rezultă că Decizia nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN