ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4010/2018

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 691 din 12 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daune materiale și 1.000.000 euro, daune morale. A fost obligată pârâta la penalități de întârziere de 0,2% pe zi întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii. S-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a fost obligată pârâta la 1500 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanta A. și pârâta S.C. B. S.A..

Prin Decizia nr. 82 din 6 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta B. S.A. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700.000 euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanta A. și pârâta S.C. B. S.A..

Prin motivele sale de recurs, reclamanta a criticat decizia ca nelegală prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv prevederile art. 36 și 37 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A., precum și încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.387 - 1.389 C. civ. cu trimitere la dispozițiile art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A., precum și neacordarea unei prestații periodice.

Un prim motiv de recurs invocat de reclamantă a vizat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 36 și 37 din Ordinul nr. 14/2011, în sensul de a obliga pârâta, în calitate de asigurator RCA, potrivit poliției de asigurare de răspundere civilă auto seria x/16/H16/DV nr. x emisă pentru autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, la plata sumei de 2.000.000 euro reprezentând daune materiale (300.000 euro) și daune morale (1.300.000 euro) la care se adaugă o penalizare de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 24 iulie 2015 până la momentul plății efective, potrivit solicitării de avizare formulată în termen legal.

S-a susținut că pârâta nu a respectat dispozițiile legale care reglementează condițiile și termenele derulării procedurilor de acordare a dispozițiilor așa cum acestea sunt prevăzute în Ordinul nr. 14/2011 ori în Norma nr. 23/2014 a ASF și că practica judiciară, indiferent de norma aplicabilă, a stabilit că încălcarea de către asigurator a termenelor impuse de legislația specifică atrage obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate și necontestate.

Reclamanta recurentă a învederat că, în acest context, curtea de apel a reținut eronat că în speță nu sunt aplicabile aceste dispoziții în contextul în care este vădit că asiguratorul pârât nu și-a îndeplinit obligația impusă de textul art. 36 din Ordinul menționat, respectiv nu a notificat nici acordarea despăgubirilor și nici refuzul de a aproba parțial sau total despăgubirile solicitate în termenul imperativ ce a început să curgă din momentul avizării daunei.

S-a arătat că, într-o astfel de ipoteză, data de la care obligația de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă este data avizării de daună, moment de la care începe să curgă și sancțiunea penalizării pentru fiecare zi de întârziere de 0,2% stabilită de art. 37 din ordin.

Susținerea conform căreia dispozițiile art. 36 și 37 din Ordinul RCA se aplică doar în situația în care asiguratorul refuză să achite în termen de 10 zile de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă este esențial eronată.

Aceasta presupune o situație distinctă față de cea din speță și anume aceea când solicitantul păgubit se adresează direct instanței judecătorești. Într-o atare ipoteză, asiguratorul nu are și nici nu i se poate imputa vreo conduită ilicită și sancționabilă.

În situația în care solicitantul se adresează nu direct instanței, ci direct asiguratorului, acestuia din urmă îi revin obligațiile menționate anterior, iar în funcție de conduita sa va suporta și aplicarea sancțiunii penalizării.

S-a arătat că nu se poate admite cu temei că în toate cazurile penalizarea s-ar aplica doar de la 10 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, deoarece, pe de o parte, s-ar ocoli nepermis textele legale menționate și, pe de altă parte, s-ar acorda o primă de încurajare nejustificată asiguratorului care în atare situație ar putea adopta un comportament ilicit, diluând prin aceasta durata rezonabilă de stabilire a despăgubirii și de indemnizare efectivă a persoanei păgubite.

Recurenta-reclamantă a menționat că, în cazul său, prejudiciul are caracter de continuitate, iar în această situație despăgubirea se acordă sub forma unei prestații periodice ce poate fi sporită, fiind imposibil a fi diminuată sau suprimată potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală atașat la dosar.

Pârâta-recurentă S.C. B. S.A. a solicitat prin motivele sale de recurs reducerea daunelor morale până la cuantumul de 100.000 euro, considerat în concordanță cu jurisprudența din România, precum și reducerea daunelor materiale până la limita celor dovedite cu înscrisuri ignorând motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta-recurentă, a criticat decizia, considerând exagerat cuantumul daunelor morale în conformitate cu jurisprudența din România, la care nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au făcut nicio referire, deși li s-a pus la dispoziție o asemenea practică.

Cu titlu exemplificativ au fost invocate Decizia penală nr. x/P din 27 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-au acordat daune morale în cuantum de 100.000 euro și Decizia nr. 54 din 18 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, prin care s-au acordat daune în același cuantum tot unei minore care a suferit vătămări corporale grave.

S-a susținut că daunele morale acordate reclamantei depășesc media jurisprudenței și, nu țin seama de faptul că stabilirea lor trebuie să se facă echitabil și proporțional cu urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursă de îmbogățire. S-a învederat că la soluționarea unei asemenea cereri de despăgubire trebuie să se țină seama și de împrejurarea că fapta a fost săvârșită din culpă, nu cu intenție.

Critica formulată de pârâtă prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat acordarea daunelor materiale cu nerespectarea prevederilor art. 49 teza I lit. a) - e) din Ordinul menționat, conform căruia asiguratorul RCA plătește despăgubiri materiale numai dacă acestea sunt dovedite cu documente justificative și au legătură cu accidentul de circulație.

S-a criticat decizia atacată pentru necenzurarea cheltuielilor materiale nedovedite cu documente justificative, respectiv cele patru internări la Spitalul Prof. Bagdasar Arseni, în cuantum de 6.000 RON, această sumă putând fi eventual solicitată de unitatea spitalicească, precum și cele 30 de drumuri la București.

De asemenea, s-a arătat că în mod eronat în suma acordată cu titlu de daune materiale au fost incluse și cheltuieli ce nu se regăsesc printre cele enumerate limitativ de art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, respectiv: 15.000 RON reprezentând reamenajarea imobilului închiriat în perioada școlarizării, 20.000 RON reamenajarea casei din Rusănești, 2.000 RON 2 tabere naționale, 1.220 euro chirie pentru casa din Caracal, 4.000 RON contravaloare lemne, 420 RON contravaloare apă, 300 RON contravaloare gunoi și 2.400 RON contravaloare energie electrică.

Recurenta reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând, în principal, să se constate că motivele de casare invocate și dezvoltarea acestora nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., vizând temeinicia și nu legalitatea deciziei recurate, iar, în subsidiar să se respingă calea de atac ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Intimata recurentă pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de pârâtă, excepție invocat prin întâmpinarea reclamantei A. și a admis în principiu ambele recursuri, având în vedere dispozițiile art. 493 C. proc. civ., pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul încheierii menționate.

Examinând criticile invocate prin motivele de recurs ale reclamantei și ale pârâtului, vizând modul de stabilire a cuantumului daunelor morale, respectiv interpretarea și aplicarea Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, Înalta Curte va constata că aceste critici sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Vătămarea gravă a integrității corporale a reclamantei A., în vârstă de 15 ani la momentul producerii accidentului de circulație a avut ca urmare nu numai un prejudiciu patrimonial determinat și evaluabil, ci și un prejudiciu de agrement, constând în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere, ca o consecință a caracterului ireversibil al vătămării, ce o privează de posibilitatea deplină de a avea o viață socială normală.

Despăgubirea acordată pentru acest prejudiciu nu constituie un "preț al durerii" (pretium dolores), ci are rolul de a alina, printr-o reparație bănească, condițiile de viață alterate ale victimei, având ca scop nu eliminarea totală a efectului vătămării, ci doar compensarea într-o anumită măsură.

Deși legislația existentă nu reglementează criterii precise, matematice pentru determinarea prejudiciilor morale, revine judecătorului obligația de a stabili cuantumul acestora în raport de împrejurările concrete ale cauzei, gravitatea, importanța și consecințele pentru persoana vătămată, efectele negative percepute de aceasta în plan fizic și psihic.

Având în vedere situația de fapt reținută de instanța de apel în baza raportului de nouă expertiză medico-legală nr. x din 13 mai 2016, din care rezultă că reclamanta a fost în comă profundă timp de 5 - 6 zile, a avut nevoie de 180 - 200 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor (12 septembrie 2014), a fost supusă unor multiple intervenții chirurgicale, în prezent fiind imobilizată în scaun cu rotile, este evident că pe lângă suferințele de ordin fizic provocate de gravitatea leziunilor, i-a fost cauzat un grav prejudiciu nepatrimonial, determinat de afectarea profundă a condițiilor de viață și impactul psihologic deosebit de puternic.

Instanțele de fond și apel au avut în vedere pe lângă acest complex de factori și vârsta fragedă a reclamantei, de 15 ani la momentul producerii accidentului, elevă în clasa a X-a, faptul că prin afectarea funcțiilor sale fizice și atingerile aduse sentimentelor intime și de pudoare, consecințele de durată ale vătămărilor sunt cu atât mai greu resimțite de aceasta.

În stabilirea cuantumului acestei categorii de daune la suma de 700.000 euro, în echivalent RON la data plății, instanța de apel s-a raportat la criteriul echității, având în vedere jurisprudența din România, potrivit art. 49 teza 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, faptul că reclamanta are o invaliditate permanentă și incapacitate de muncă, conform certificatului de handicap nr. x din 9 noiembrie 2016 pentru gradul I de handicap, beneficiind de asistent personal.

Nu se poate reține că despăgubirea acordată reclamantei ar fi de natură să conducă la o îmbogățire fără just temei, având în vedere și contextul economico-social în care se află părțile vătămate.

Suma acordată nu depășește granițele unor daune morale rezonabile și funcția acestora, de compensare pentru reclamantă, care a fost supusă nu numai unor suferințe fizice, ci și psihice.

Soluțiile jurisprudențiale la care s-a făcut referire în recursul pârâtei nu pot fi avute în vedere întrucât situațiile nu sunt similare, victimele din acele cauze se aflau în stare vegetativă, spre deosebire de reclamantă care conștientizează suferințele permanente pe care le trăiește și ireversibilitatea leziunilor, de natură să determine gradul de lezare și efectul resimțit ca și criterii de cuantificare.

Într-adevăr, faptul că despăgubirile morale urmează să fie preluate de asiguratorul RCA, în baza contractului de asigurare nu poate constitui un motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri. Însă, daunele acordate nu pot fi nici reduse, cu motivarea că ar putea crea discrepanțe între diversele categorii de persoane prejudiciate, sau că fapta ar fi fost săvârșită din culpă, iar nu cu intenție.

În privința criticii din recursul reclamantei vizând neacordarea penalităților de întârziere, instanța de apel a avut corect în vedere considerentele Deciziei nr. 2977 din 9 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, în raport de care a reținut argumentat că până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești care să stabilească un cuantum al daunelor morale, acestea nu pot fi considerate ca având un caracter cert, lichid și exigibil, nefiind purtătoare de penalități, datorită împrejurării că valoarea despăgubirilor s-a stabilit în prezentul litigiu, acestea neputând fi acordate pentru trecut, astfel cum a solicitat reclamanta.

Conform art. 36 alin. (5) din Ordinul invocat, potrivit căruia "despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească", asiguratorul este obligat să achite despăgubirile în termen de 10 zile de la primirea hotărârii definitive.

Conform art. 37 din aceeași normă, asiguratorul poate fi obligat la penalitatea prevăzută de lege în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculată din a 11-a zi de când a primit hotărârea definitivă prin care a fost obligat la despăgubire.

Totodată, Curtea va constata ca fiind neîntemeiată și critica reclamantei vizând neacordarea unei prestații periodice lunare pe toată perioada vieții, echivalentă cu un venit net de 3000 RON, cerere ce nu se circumscrie dispozițiilor art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, reprezentând norma specială privind condițiile și modul de despăgubire a persoanei vătămate față de dispozițiile art. 1487 - 1389 C. civ., ce reprezintă norma generală.

Mai mult, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada producerii unui venit la momentul accidentului pentru a fi aplicabile prevederile menționate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu va fi examinat, având în vedere că din dezvoltarea criticilor aduse de reclamantă deciziei recurate nu rezultă că s-ar invoca nemotivarea acesteia sau motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei.

Pentru aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat.

În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea va constata ca fiind neîntemeiată critica referitoare la modul de stabilire a prejudiciului material în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În realitate, prin această critică, se solicită cenzurarea întinderii prejudiciului material, în raport de probele administrate, ceea ce reprezintă o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate, nefiind posibil a fi cercetată în recurs.

În ceea ce privește motivul din recursul pârâtei întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se va constata că nu s-au dezvoltat critici subsumate acestui motiv de casare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va constata că recursurile sunt nefondate și le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 82 din data de 6 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM