ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2017

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 829/P din 27 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 386/P din 04 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2016.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut, în esență, că, în raport de cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 10/2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017, în sensul că "în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal", în cauză nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a contestației în anulare. În acest sens, s-a arătat că situația invocată de contestatorul condamnat, circumscrisă cazului reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost analizată de instanța de apel, care, în cuprinsul deciziei contestate, a expus pe larg rațiunile pentru care a considerat că nu se poate pronunța încetarea procesului penal față de condamnat, întrucât nu sunt incidente dispozițiile privind prescripția răspunderii penale.

Totodată, Curtea a reținut că aspectele invocate de contestator în sensul că "faptele nu există" nu sunt prevăzute între situațiile enumerate imperativ și limitativ în dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.. ce reglementează cazurile în care se poate face contestație în anulare.

Împotriva acestei decizii, la data de 30 ianuarie 2019, a formulat apel contestatorul condamnat A., solicitând desființarea hotărârii atacate și, după rejudecare, admiterea în principiu a contestației în anulare, care, în opinia sa, întrunește toate condițiile de admisibilitate, iar, pe fondul căii extraordinare de atac, în urma analizării probatoriului din dosarul nr. x/2016 să se constate intervenirea prescripției speciale, dar și faptul că nu a săvârșit infracțiunea de care a fost acuzat și condamnat, care nu există, cu consecința anulării, în baza art. 426 lit. b) C. proc. pen., a deciziei penale nr. 386/P din 4 aprilie 2018 a Curții de Apel Constanța.

Totodată, față de împrejurarea că soluția pronunțată de Curtea de Apel Constanța nu i-a fost niciodată comunicată, a solicitat repunerea în termenul de apel începând cu data de 28 ianuarie 2019, când a ridicat de la Poșta Română plicul conținând adresa transmisă de instanță, în urma demersurilor efectuate, prin care a fost informat că soluția i-a fost transmisă anterior.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2018, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 7 martie 2019.

Premergător, Înalta Curte arată că admisibilitatea căii de atac primează analizării aspectelor privind introducerea ei în termen, doar în măsura în care se apreciază admisibil apelul formulat de condamnat, urmând a fi examinate susținerile acestuia legate de comunicarea hotărârii.

Examinând apelul declarat de contestatorul condamnat, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 386/P din 04 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2016, ca instanță de apel. Se observă, astfel, că dispozițiile legale incidente în cauză în raport cu obiectul cererii introductive sunt cele ale art. 426-432 C. proc. pen.. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen.. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește contestația în anulare întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. prevăd că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În acest sens, s-a reținut că aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum și că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen.. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentințele nedefinitive, pronunțate în cursul judecății, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile și în ceea ce privește decizia pronunțată în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare, cum este cazul în speță, care, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunțării acesteia și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiții, raportat la prevederile legale anterior menționate și la aspectele statuate prin decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, se constată că numitul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă decizie definitivă dată în apel), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 829/P din 27 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 829/P din 27 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 martie 2019.