ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul - inculpat A., întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 355 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția I Penală a reținut că prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2019 sub nr. x/2019, contestatorul - inculpat A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 355 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, solicitând în esență admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința rejudecării apelului și a achitării sale.

În motivare, contestatorul a arătat, sub un prim aspect, că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen. 1969 și a fost condamnat pentru o altă infracțiune, ca urmare a schimbării încadrării juridice, respectiv cea prevăzută de art. 245 C. pen. 2009, infracțiune ce nu era prevăzută de legea penală la momentul la care se pretinde că a fost implicat în activitatea infracțională (2010 - 2011). Avocatul ales a indicat și temeiul de drept - art. 426 lit. b) C. proc. pen.

O altă critică vizează și împrejurarea că în cauză a intervenita prescripția generală a răspunderii penale, în raport de art. 155 C. proc. pen.., astfel cum acesta a fost modificat prin decizia CCR nr. 297/2018, publicată în M. Of. nr. 518 din 25 iunie 2018 rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., iar instanța nu s-a pronunțat pe acest motiv de apel și care ar fi dus la încetarea procesului penal.

Curtea Constituțională a admis excepția invocată și a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin împlinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 25 iunie 2018, iar raportat la art. 147 din Constituție, care prevede obligativitatea organului legislativ de a pune în acord în termen de 45 de zile norma declarată neconstituțională cu prevederile Constituției, dispozițiile ce au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate și-au încetat orice efect juridic.

În opinia apărării, decizia Curții Constituționale nu este o decizie interpretativă, ci una simplă, astfel încât prevederea "oricărui act de procedură în cauză" și-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv, pe cale de consecință instituția întreruperii prescripției nu mai este reglementată.

Practic, în prezent, sunt aplicabile doar termenele generale de prescripție a răspunderii penale a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. (1) C. pen. pentru motivele arătate anterior.

Pe cale de consecință, în prezenta cauză, s-a împlinit termenul general de prescripție prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. De altfel, Înalte Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în baza art. 475 C. proc. pen.. cu rezolvarea acestei chestiuni de drept.

La interpelarea instanței, a fost indicat și temeiul de drept - art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În fine, ultima chestiune invocată vizează nelegala compunere a completului de judecată.

Astfel, contestatorul invocă dispozițiile art. 126 alin. (1) și (4) C. proc. pen.., art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 3 alin. (7) C. proc. pen.. și art. 354 alin. (1) C. proc. pen.

Precizează că unica dispoziție legală care reglementează compunerea și funcționarea completurilor de 3 judecători este dea de la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 - completele de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Învederează că nelegala compunere a completului atrage sancțiunea nulității absolute prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. și reprezintă un caz de contestație în anulare - art. 426 lit. d) C. proc. pen.

În continuare, contestatorul se referă la nelegala compunere a completurilor de judecată din cadrul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la nelegalitatea unor hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că nu au fost respectate dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituția României și nici art. 126 alin. (4) din legea fundamentală, din moment ce Colegiul de conducere, prin hotărâre (act inferior legii), este abilitat să stabilească în mod unilateral și arbitrar completele specializate de 3 judecători.

Se mai referă contestatorul la completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând Decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale a României, din perspectiva încălcării art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 par. 1 din CEDO, sub aspectul imparțialității instanței.

Concluzionează că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o garanție aferentă imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil. Între aceste garanții se înscris caracterul aleatoriu al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și compunerea completului, sistem care nu se aplică în cazul desemnării completelor de 3 judecători (în sensul de a fi desemnați aleatoriu).

Invocă excepția de neconvenționalitate și aplicarea directă în dreptul intern a Convenției europene a drepturilor omului, cu consecința înlăturării de la aplicare (ca urmare a încălcării independenței și imparțialității judecătorului) a art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

În continuare, contestatorul se referă la nelegalitatea hotărârii instanței de fond, aspecte care exced însă fazei admisibilității în principiu a contestației în anulare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen.

A fost atașat dosarul nr. x/2014 în care a fost pronunțată Decizia penală nr. 355 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva admisibilității în principiu, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 2/F din 29 decembrie 2017 a Tribunalului București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 355 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 386 C. proc. pen.. s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru faptele reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen. din 1968, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C.), și respectiv, din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen. din 1968, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. D. S.A.), ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009 și a art. 38 alin. (1) C. pen. din 2009, apreciindu-se ca fiind mai favorabilă inculpatului legea penală nouă.

În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C.), cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009 și a art. 38 alin. (1) C. pen. din 2009, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. D. S.A.), cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009 și a art. 38 alin. (1) C. pen. din 2009, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. din 2009, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv, 6 luni închisoare, în final pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 91 și urm. C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, sens în care a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) și alin. (2) C. pen., inculpatul a fost obligat să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice angajarea sa în muncă sau schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității pe o durată de 90 de zile fie la Primăria Sectorului 3 București, fie la S.C. Administrarea Domeniului Public București S.A.

În baza art. 94 alin. (4) ultima teză C. pen., inculpatul a fost atenționat că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor și obligațiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 2 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat preventiv în cauză din data de 24 noiembrie 2011 la data de 19 octombrie 2012, inclusiv.

În temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) și art. 397 C. proc. pen., precum și al prevederilor art. 998 - 999 C. civ. din 1864 (în vigoare la data săvârșirii faptelor), a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. D. S.A., și pe cale de consecință, a obligat pe inculpații E., F. și A. să plătească, în solidar, părții civile menționate suma de 131.542,37 RON, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând rest de prejudiciu rămas neacoperit (daune materiale), conform precizării din data de 6 ianuarie 2015.

În temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) și art. 397 C. proc. pen., precum și al prevederilor art. 998 - 999 C. civ. din 1864 (în vigoare la data săvârșirii faptelor), a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C., și pe cale de consecință, a obligat pe inculpații G., F., A. și H. să plătească, în solidar, părții civile menționate suma de 343.330,51 RON, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând prejudiciu (daune materiale), conform precizării din data de 6 ianuarie 2015.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare.

Curtea de Apel a respins apelul declarat de inculpat.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, în cursul anului 2010, l-a ajutat pe inculpatul G. să înstrăineze, fără drept, către inculpatul F., autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, proprietatea I., cunoscând că este deținut în sistem leasing financiar, în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia și a companiei de asigurări S.C. B. S.A., căreia i s-a solicitat achitarea primei de asigurare tip Casco, în valoare de 83.696,28 de euro, iar ulterior vânzării s-a deplasat împreună cu inculpatul F. în Turcia, unde au valorificat autoturismul în cauză.

S-a mai reținut că același inculpat că l-a ajutat și pe inculpatul E. să înstrăineze fără drept, către inculpatul F., autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în scopul inducerii în eroarea a proprietarului de drept al acestuia J. S.A. și a companiei de asigurări D. S.A, căreia i s-a solicitat achitarea poliței de asigurare tip casco, în valoare de 153.936,67 de RON, iar ulterior vânzării s-a deplasat în Turcia împreună cu inculpatul F., pentru a valorifica respectivul autoturism.

În cuprinsul cererii contestatorul - inculpat a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen.

În drept, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., cu ocazia examinării admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac, instanța analizează dacă contestația în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute la art. 426, iar în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Așadar, înainte de toate, Curtea trebuie să verifice dacă în speță contestația în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege. Din această perspectivă, se constată că decizia în apel a fost redactată la data de 7 iunie 2019, prezenta contestație în anulare fiind formulată la data de 11 aprilie 2019.

Conform art. 428 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., contestația în anulare pentru motivele prev. de art. 426 lit. a) și c) - h poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) și i) C. proc. pen.. poate fi introdusă oricând.

S-a constatat că în raport de ambele temeiuri invocate - art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen.., contestația în anulare a fost formulată în termen.

În ceea ce privește motivul de contestație în anulare de la lit. b) - când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, contestatorul susține, pe de-o parte, că a fost condamnat pentru o faptă care era prevăzută de legea penală la momentul la care se pretinde că a fost implicat în activitatea infracțională (2010 - 2011), respectiv că s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale.

Potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j).

Atunci când fapta nu este prevăzută de legea penală, soluția pe care o pronunță instanța nu este încetarea procesului penal, ci achitarea, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Așadar, s-a apreciat că prima critică a contestatorului - inculpat nu se încadrează în cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, Curtea a reținut că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când fost pusă în mișcare nu mai poată fi exercitată dacă a intervenit prescripția. Într-o asemenea situație, instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.

Așadar, s-a considerat că, cel puțin formal, cele invocate de contestatorul - inculpat se circumscriu cazului de contestație în anulare de la lit. b).

Cu toate acestea, s-a arătat că, prin Decizia nr. 10/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 25 mai 2017, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 477 alin. (3) C. proc. pen.., s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.

Or, în cauză, s-a constatat că instanța de apel a dezbătut și analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, începând cu pagina 8 din considerente, apreciind în esență că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României este una interpretativă și că a fost întrerupt cursul prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea actelor care, potrivit legii, au fost comunicate inculpatului. Prin urmare, s-a reținut că termenul de prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit.

S-a menționat că, în contextul în care instanța de apel a dezbătut și analizat această cauză de încetare a procesului penal, este evident că în cadrul contestației în anulare nu s-ar putea reanaliza incidența prescripției răspunderii penale, sancțiunea care intervine fiind inadmisibilitatea în raport de acest caz de contestație în anulare.

În ceea ce privește ultimul caz de contestație în anulare - nelegala compunere a completului de judecată (art. 426 lit. d) C. proc. pen..), Curtea a observat că în tot cuprinsul motivării se invocă nelegala compunere a completului de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală. Or, în cauză apelul s-a soluționat de un complet de 2 judecători din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală, conform art. IV din Legea nr. 207/2018, având în vedere data înregistrării dosarului la instanța de fond.

Pe de altă parte, dispozițiile care reglementează completurile de judecată în cadrul Curților de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, se regăsesc în Secțiunea a 3-a (art. 52 și urm.) din Cap. II din Titlul II - Instanțele judecătorești al Legii nr. 304/2004, separat așadar de completurile de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție (art. 31 - 34).

Neaducând așadar niciun argument în sprijinul nelegalității compunerii completului de apel care a pronunțat Decizia penală nr. 355 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, Curtea a constatat că invocarea cazului de contestație în anulare a fost pur formală, motivarea referindu-se cu titlu general la nelegalitatea completurile de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Referitor la celelalte susțineri ale contestatorului - inculpat, Curtea a apreciat că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen.., mai ales că scopul formulării contestației în anulare este acela al înlăturării unor erori de procedură; or, inculpatul își susține nevinovăția, analiză care ar fi putut fi făcută eventual după admiterea în principiu a contestației în anulare.

Împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală a formulat apel contestatorul A..

La data de 10 decembrie 2019, contestatorul A. a transmis că își retrage apelul formulat în cauză.

Retragerea unei căi de atac, în cauză a apelului împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, este un act de dispoziție, care odată exercitată, duce la pierderea unui drept.

Înalta Curte constată că până la închiderea dezbaterilor la instanța învestită cu judecarea apelului, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul formulat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța învestită cu soluționarea contestației.

Având în vedere manifestarea de voință exprimată de contestator și dispozițiile art. 415 C. proc. pen., Înalta Curte, va lua act de retragerea apelului declarat de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2019.

Procesat de GGC - MM