ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii A., B., C. și D. împotriva Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul penal nr. x/2015
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că în ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocat de către contestatori, prin care aceștia fac referire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, instanța de apel investită cu soluționarea fondului cauzei a analizat prin decizia penală atacată cu contestație în anulare acest motiv.
Astfel, din motivarea Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava se constată că inculpații A., C. și D., contestatori în cauză, au invocat și în fața instanței de control judiciar împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale raportat la infracțiunea de fals intelectual ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (2) C. pen. este neconstituțională, instanța de apel apreciind această apărare ca fiind nefondată.
S-a constatat că instanța de apel a dezbătut și a efectuat o analiza amplă a incidenței Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale și a efectelor acesteia, cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel încât se apreciază că reanalizarea cauzei sub acest aspect nu mai poate fi realizată.
Această soluție rezultă din dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală publicată în M. Of. nr. 392/25.05.2017 prin care s-a stabilit că în interpretarea disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și analizat incidența cauzei de încetare a procesului, decizie care potrivit disp. art. 477 alin. (3) C. proc. pen. este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Prin decizia a cărui dispozitiv a fost enunțat mai sus, s-a reținut că față de specificul căilor extraordinare de atac în raport cu deosebirea fundamentală, de necontestat între căile ordinare și căile extraordinare de atac, cu respectarea principiului autorității de lucru judecat, dar și a premizei prezumției de legalitate a soluțiilor pronunțate de instanțele de apel, cu evoluția modificărilor legislative în materia contestației în anulare și s-a apreciat că orice element care a fost pus în discuția instanței de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat în mod definitiv nu mai poate constitui temei al contestației în anulare, conform art. 426 lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce privește cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. d) C. proc. pen., motivat de existența unei cauze de incompatibilitate a judecătorului participant în compunerea completului de apel, Curtea a constatat că acesta este nefondat.
S-a constatat că în cauză au fost invocate cazurile de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) și alin. (3) C. proc. pen.
S-a arătat că incompatibilitatea invocată vizează pe d-na judecător E., care a participat la soluționarea cauzei în procedura de cameră preliminară, pronunțându-se asupra cererilor și excepțiilor formulate de către aceștia, a participat la unele termene de judecată în primă instanță, a dispus asupra probatoriului solicitat a fi administrat, s-a pronunțat cu privire la inculpatul F., disjungând cauza cu privire la ceilalți inculpați și a participat la soluționarea cauzei în apel, pronunțându-se din nou asupra cererilor de administrare a probelor cât și asupra fondului cauzei prin decizia atacată în prezenta cauză.
S-a mai arătat că prin încheierea pronunțată în calitate de judecător de cameră preliminară d-na judecător E. a reținut că "este real că, emisă fiind autorizația de supraveghere pe inculpatul A., pe acest mandat de supraveghere au picat din punct de vedere penal-infracțional inculpații C., D. și B.", efectuând astfel un examen al vinovăției acestora, ceea ce echivalează cu o antepronunțare în cauză.
Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 64 C. proc. pen.:
"(1) Judecătorul este incompatibil dacă:
a) a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză;
b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen. cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;
c) a fost expert sau martor, în cauză;
d) este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal;
e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată;
f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.
(2) Nu pot face parte din același complet de judecată judecătorii care sunt soți, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen.
(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.
(4) Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.
(5) Judecătorul care a participat la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac.
(6) Judecătorul care s-a pronunțat cu privire la o măsură supusă contestației nu poate participa la soluționarea contestației."
Art. 3 C. proc. pen. care reglementează separarea funcțiilor judiciare stipulează:
"(1) În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare:
a) funcția de urmărire penală;
b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală;
c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată;
d) funcția de judecată.
(2) Funcțiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel.
(3) În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată, mai puțin când se dispune începerea judecății potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).
(4) În exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.
(5) Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
(6) Asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta, precum și asupra legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară, în condițiile legii.
(7) Judecata se realizează de către instanță, în complete legal constituite."
Având în vedere textele legale anterior prezentate și văzând actele și lucrările dosarului de fond a cauzei, Curtea a constatat că deși d-na judecător E. a participat la judecarea cauzei în procedura de cameră preliminară și a pronunțat încheierea prin care s-au efectuat verificările potrivit art. 342 C. proc. pen., iar ulterior a participat la unele termene de judecată la instanța de fond și a pronunțat în cadrul instanței de control judiciar decizia atacată cu contestație în anulare în prezenta cauză, această situație nu atrage incidența vreunui caz de incompatibilitate dintre cele invocate de contestatori.
S-a apreciat că măsurile dispuse de completul de judecată sub aspectul pertinenței, concludenței sau a utilității administrării unui mijloc de probă în cadrul cercetării judecătorești nu poate fi cenzurat pe calea cererii prin care se invocă incompatibilitatea judecătorului, ci doar de către instanțele de control judiciar competente prin promovarea căilor de atac ce permit efectuarea acestui control.
În ceea ce privește motivul privind mențiunea din cuprinsul încheierii pronunțate în procedura de cameră preliminară, respectiv "este real că emisă fiind autorizația de supraveghere pe inculpatul A., pe acest mandat de supraveghere au picat din punct de vedere penal-infracțional inculpații C., D. și B.", ce a fost apreciată de contestatori ca fiind o analiză a vinovăției acestora și o antepronunțare asupra fondului cauzei, Curtea a constatat că și acesta este nefondat întrucât judecătorul de cameră preliminară a efectuat analiza legalității și loialității administrării mijlocului de probă, ci nu a vinovăției inculpaților.
Față de motivele prezentate, Curtea a apreciat că în privința d-nei judecător E. nu au fost indicate cazurile de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) și alin. (3) C. proc. pen. astfel cum au fost prezentate de către contestatori.
Aceeași soluție a fost prezentată și în considerentele Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 a Curții de Apel Suceava atacată cu contestație în anulare prin care se arată că pe parcursul cercetării judecătorești din apel inculpații D. și C., contestatori în cauză, au invocat incompatibilitatea d-nei judecător E. prin cererea de recuzare ce a făcut obiectul Dosarului asociat nr. x/2015, ce a fost respinsă prin încheierea din data de 22.10.2018 ca fiind nefondată.
Opinia exprimată în cauza de față concordă cu soluția adoptată prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 22.10.2018 în Dosarul asociat nr. x/2015 prin care au fost analizate pe larg motivele de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) și alin. (3) C. proc. pen. privind pe d-na judecător E., completul investit cu soluționarea cererii de recuzare concluzionând că față de actele și lucrările dosarului și activitatea desfășurată de judecător în cauză, nu sunt date cazurile de incompatibilitate invocate în cerere.
O soluție similară s-a dispus și prin încheierea pronunțată la data de 25.03.2019 de către Curtea de Apel Suceava în Dosarul asociat nr. x/2015 prin care s-a soluționat cererea de recuzare a întregii componențe a completului de judecată învestit cu soluționarea apelului cauzei, cerere în care a fost invocat cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori au formulat apel contestatorii A. și B.
Examinând excepția inadmisibilității invocată de reprezentatul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:
Contestatorii A. și B. au declarat apel împotriva deciziei penale prin care s-a respins contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.
Potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive:
a. când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b. când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c. când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d. când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e. când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f. când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g. când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h. când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i. când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale.
Potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
În speța de față, se constată că prin Decizia penală nr. 882 din data de 07 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-a pronunțat cu privire la contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 962 din 31.10.2019 pronunțate de Curtea de Apel Suceava în Dosarul penal nr. x/2015.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., anterior menționate, precum și faptul că instanța de apel s-a pronunțat prin decizie cu privire la contestația în anulare a contestatorilor A. și B., se constată că este inadmisibilă calea de atac formulată.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 882 din data de 07 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorii A. și B. la plata sumei a câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.