ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 145/4.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 114/A/24.03.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 RON, a fost avansat din Fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 145 din data de 05.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011 s-a dispus în baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat-, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969.

Această sentință a fost modificată prin decizia penală nr. 114/A/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24.03.2016 în sensul că s-a dispus o soluție de condamnare a inculpatului pentru comiterea celor două infracțiuni la pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat-, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, respectiv 2 luni închisoare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969.

Așa cum se arată în doctrină revizuirea a fost concepută ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii judiciare săvârșite de instanța judecătorească care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii. Eroarea judiciară - constând în reținerea de către instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului - poate proveni din mai multe cauze printre care și necunoașterea unor fapte sau împrejurări esențiale de către instanța de judecată.

Din economia dispozițiilor art. 453 și următoarele C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Cazul de revizuire privind descoperirea de fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanței cu ocazia judecării cauzei, este considerat a fi cel mai tipic caz de revizuire.

Curtea a constatat că cererea revizuentului corespunde cerințelor prevăzute de art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.. fiind formulată în termen și de o persoana îndreptățită să o folosească, fiind invocat unul din temeiurile prevăzute în art. 453 C. proc. pen.. și referindu-se la o hotărâre penală definitivă care a soluționat fondul cauzei.

Potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen.. cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

De asemenea, Curtea a constatat că, în vederea analizării admisibilității cererii de revizuire, este esențial să se stabilească caracterul de noutate al faptelor și împrejurărilor la care se face referire, iar apoi, cu privire la cele care întrunesc această primă cerință, se impune a se analiza dacă ele pot conduce la o soluție diametral opusă celei de achitare.

În speță, Înalta curte de Casație și Justiție a reținut că există probe în sensul că data de 13.04.20011 inculpatul A. l-a informat pe inculpatul B. că a doua zi dimineață va avea loc acțiunea poliției, fiind vizate persoanele implicate în furturile și comercializarea de utilaje furate. Aceste aspecte sunt reținute ca rezultând din convorbirile telefonice interceptate dintre inculpatul B. cu martora C. și cu soția sa, D.. De asemenea, sunt invocate ca suport probator declarațiile de martor date de C. și D..

Curtea a reținut că singurele fapte cu caracter de noutate sunt acele convorbiri telefonice dintre B. cu martora C. de la orele 17: 38 din data de 13.04.2011 și cu E. de la orele 18:26 din aceeași dată din care ar rezulta că la acele momente inculpatul B. știa de acțiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi dimineață, astfel că nu revizuientul ar fi acela care l-a înștiințat pe inculpat despre această acțiune. Aceste convorbiri au fost interceptate în cauză, dar n-au fost niciodată transcrise și examinate de către instanță sau părți, astfel că se poate aprecia că ele conțin fapte și împrejurări noi în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Revizuientul admite că aceste convorbiri nu se referă direct la fapta imputată, dar consideră că ele dovedesc că inculpatul B. a aflat de acțiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi înainte de întâlnirea sa cu B. din stația de carburant F. din Alba Iulia.

Curtea a considerat cel puțin îndoielnic că faptele relevate de aceste convorbiri telefonice pot, prin ele însele, să conducă la o soluție diametral opusă celei de condamnare, respectiv achitare. Desigur, revizuientul invocă și alte aspecte care i-ar fi favorabile, dintre care prezintă o importanță deosebită eroarea de consemnare a declarației martorei C. care a afirmat că, în seara zilei respective, B. i-a spus că știe de la A. că a doua zi va fi acțiunea. O astfel de posibilă eroare nu se leagă de aspectele noi invocate. O eroare de consemnare a unei declarații nu se circumscrie cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, mai invocă faptul că afirmația lui B. din cadrul convorbirii telefonice cu C. de la orele 22:34 că va sta la spital până la 8:30-9 până îi va da A. undă verde este neadevărată. Curtea a remarcat faptul că este o simplă contestare a unei probe, fără legătură cu vreun aspect faptic de noutate.

La fel, inexistența unor interceptări telefonice care să confirme discuțiile dintre inculpatul B. și cele două martore nu reprezintă altceva decât afirmarea netemeiniciei unei acuzații, pe baza actelor de la dosar.

Afirmația revizuientului, potrivit căreia atunci când s-a întâlnit cu B. la F. acesta i-a spus "am aflat că mâine aveți acțiune" nu este confirmată de faptele și împrejurările noi invocate.

Nu sunt admisibile în revizuire, pentru cazul invocat, nici aspectele legate de contradicțiile din declarațiile unor martori audiați și reaudiați în diverse faze ale procesului penal, de subiectivismul unor anchetatori, invocarea unor procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice care de fapt n-ar exista, inexistența unor probe care să probeze anumite fapte reținute de instanță sau alte aspecte de administrarea și interpretarea probațiunii.

Curtea a conchis că faptele și împrejurările noi invocate, deși se leagă de aspecte esențiale din dosar care au dus la condamnarea revizuientului, respectiv modalitatea în care a fost înștiințat inculpatul B. în data de 13.04.2011 despre faptul că a doua zi va avea loc o acțiune DIICOT la el acasă, nu sunt suficient de convingătoare din punctul de vedere al vocației de a determina o soluție diametral opusă pentru a justifica o afectare a autorității de lucru judecat a sentinței atacate prin admiterea în principiu a cererii în vedere rejudecării cauzei.

Cu privire la nelegalitatea probelor obținute ca urmare a interceptărilor telefonice ale convorbirilor revizuientului pe baza autorizației emise de președintele Tribunalului Hunedoara care nu era competent din punct de vedere material, dată fiind calitatea de ofițer de poliție judiciară a revizuientului, Curtea a reținut că pe calea revizuirii nu este admisibilă invocarea unor nulități, iar pe de altă parte probele au fost administrate pe baza autorizației cu nr. x/2011, prelungită ulterior, care se afla în formă scrisă la dosarul cauzei, neputând fi considerată înscris nou.

Împotriva deciziei penale nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a formulat apel revizuentul A., motivele apelului fiind prezentate în practicau prezentei hotărâri.

Înalta Curte, analizând apelul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând cererea de revizuire formulată de petent, instanța reține că, în mod corect, instanța fondului a dispus respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de revizuire.

Din economia dispozițiilor art. 452 și 453 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Concomitent, din aceleași dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

În concret, revizuentul condamnat a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Față de acestea, instanța reține că susținerile petentului privind nelegalitatea probelor, precum și netemeinicia soluției de condamnare raportat la lipsa probelor nu pot fi analizate în aceasta fază procesuală în care nu este posibilă o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanță și nici o readministrare sau o reinterpretare a probatorului administrat.

Or, motivele invocate de revizuent în susținerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri diferite, ci se referă la împrejurări pe care condamnatul le-a invocat în apărare în fața instanțelor care s-au pronunțat cu privire la vinovăția sa.

De asemenea, instanța de fond, în mod corect, a reținut că nici aspectele legate de contradicțiile din declarațiile unor martori audiați și reaudiați în diverse faze ale procesului penal, de subiectivismul unor anchetatori, invocarea unor procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice care de fapt n-ar exista, inexistența unor probe care să probeze anumite fapte reținute de instanță sau alte aspecte de administrarea și interpretarea probațiunii nu sunt admisibile în cazul revizuirii.

În consecință, toate acestea nu pot fi considerate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

De altfel, din examinarea actelor dosarului, se observă că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în cuprinsul deciziei penale nr. 114/A din 24 martie 2016, au evaluat probele administrate pe parcursul procesului cu referire la informațiile ce ar fi fost comunicate de către A. lui B. și colaborarea dintre aceștia, concluzionându-se, cu titlu definitiv, că a existat o astfel de activitate din partea revizuentului, care a fost de natură să se încadreze în elementul material al laturii obiective ale celor două infracțiuni imputate, neputându-se primi susținerile privind existența unui simplu sprijin moral în virtutea relațiilor de prietenie dintre cei doi. Or, pe calea revizuirii nu este permisă o reevaluare a mijloacelor probatorii deja administrate (interceptări, declarații martori) și nici o suplimentare a probatoriului, astfel cum s-a solicitat de către apelant, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile definitive.

Elementul de noutate care este invocat de către revizuent este reprezentat de convorbirile telefonice dintre B. cu martora C. de la orele 17: 38 din data de 13.04.2011 și cu E. de la orele 18:26 din aceeași dată din care ar rezulta că la acele momente inculpatul B. știa de acțiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi dimineață, astfel că nu revizuientul ar fi acela care l-a înștiințat pe inculpat despre această acțiune. Aceste convorbiri au fost interceptate în cauză, dar n-au fost niciodată transcrise și examinate de către instanță sau părți, astfel că se poate aprecia că ele conțin fapte și împrejurări noi în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la acestea, revizuientul admite că aceste convorbiri nu se referă direct la fapta imputată, dar consideră că ele dovedesc că inculpatul B. a aflat de acțiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi înainte de întâlnirea sa cu B. din stația de carburant F. din Alba Iulia.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța fondului a reținut că faptele și împrejurările noi invocate, deși se leagă de aspecte esențiale din dosar care au dus la condamnarea revizuientului, respectiv modalitatea în care a fost înștiințat inculpatul B. în data de 13.04.2011 despre faptul că a doua zi va avea loc o acțiune DIICOT la el acasă, nu sunt suficient de convingătoare din punctul de vedere al vocației de a determina o soluție diametral opusă pentru a justifica o afectare a autorității de lucru judecat a sentinței atacate prin admiterea în principiu a cererii în vedere rejudecării cauzei.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2018.