ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
25.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Asupra apelului de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 20 din data de 07 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 05.07.2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2011.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, condamnatul A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 177/A din 05.07.2018 pronunțate de ÎCCJ în Dosarul nr. x/2011, apărarea arătând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 459 alin. (4) C. proc. pen. pentru admiterea în principiu, iar după anularea deciziei atacate să se pronunțe o nouă hotărâre, atât pe latura penală, cât și pe latură civilă.

Prin cererea formulată, revizuentul a expus soluțiile date prin:

- Sentința penală nr. 69/08.10.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, în Dosar nr. x/2011 (cu privire la latura penală, pentru inculpații judecați în procedura de drept comun), definitivă prin Decizia penală nr. 177/A/05.07.2018 a ÎCCJ (latura penală pentru inculpații judecați în procedura de drept comun și latura civilă pentru acești inculpați);

- Sentința penală nr. 148/28.11.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, în dosarul disjuns nr. x/2011 (cu privire la latura penală, pentru inculpații judecați în procedura simplificată și cu privire la latura civilă pentru acești inculpați), definitivă prin Decizia penală nr. 1818/29.05.2012 a ÎCCJ.

S-a arătat că în privința revizuentului, s-a dispus condamnarea pentru infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 9 alin. (1) lit. b), c) și d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, executarea pedepsei principale aplicate de 3 ani închisoare fiind suspendată sub supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat în solidar cu alți inculpați (toți judecați în procedura de drept comun) și cu partea responsabilă civilmente la plata de despăgubiri civile.

În ceea ce privește temeinicia cererii de revizuire, în esență revizuentul a arătat că a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Sub aspectul laturii penale, a fost invocată eroarea de judecată referitoare la greșita condamnare pentru art. 9 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât datele șterse nu reprezentau acte contabile, ci înscrisuri prin care se ținea o evidență extracontabilă, sens în care s-ar impune audierea martorului B., iar, în final, achitarea inculpatului pentru infracțiunea indicată.

Sub aspectul laturii civile, a menționat că în mod eronat a fost obligat la plata prejudiciului rezultat din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și a infracțiunii miniere. A invocat existența autorității de lucru judecat, în raport de soluția dispusă prin Sentința penală nr. 148/2011, definitivă prin Decizia nr. 1818/2012, soluția de achitare pentru infracțiunea minieră, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și faptul că prejudiciul este recuperat din luna aprilie 2015.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de condamnatul A., Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că suntem în prezența unui dosar penal nr. x/2011, din care a fost disjuns un alt dosar penal nr. x/2011

S-a menționat că în primul dosar penal a fost pronunțată o soluție pe latură penală și pe latură civilă cu privire la inculpații judecați după procedura de drept comun (Sentința penală nr. 69/08.10.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A/05.07.2018 a ÎCCJ), în timp ce, în al doilea dosar penal, a fost pronunțată soluția asupra laturii penale și civile cu privire la inculpații care au obținut judecarea în procedură simplificată (Sentința penală nr. 148/28.11.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 1818/29.05.2012 a ÎCCJ).

S-a reținut că obiectul prezentei cereri de revizuire îl reprezintă Decizia penală nr. 177/A/05.07.2018 a ÎCCJ, pronunțată în apel, cu privire la unul dintre inculpații judecați în procedura de drept comun.

Totodată, s-a precizat că în privința laturii civile a cauzei, aceeași hotărâre a mai făcut obiectul revizuirii formulate de către același condamnat exclusiv asupra laturii civile, prin Decizia nr. 1284/09.06.2022, ÎCCJ, secția civilă respingând cererea ca neîntemeiată.

În esență, în raport cu dispozițiile legale incidente, prima instanță a constatat că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă întrucât nu se încadrează în cazul expres și limitativ prevăzut de către legiuitor în cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocat de către revizuent.

S-a mai arătat că elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi însă considerate "probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

A apreciat instanța că în prezenta cauză, revizuentul, raportându-se pur formal la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nu urmărește altceva decât o completare a probatoriului în cauză în privința infracțiunii de evaziune fiscală, o reinterpretare a acestuia, cu unicul scop al obținerii unei soluții de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În concret, s-a reținut că revizuentul intenționează administrarea unei probe testimoniale și reaprecierea probelor ce au condus la condamnarea sa definitivă, în condițiile în care discuția privind caracterul contabil al înscrisurilor a fost tranșată definitiv, aceste înscrisuri făcând obiectul analizei curții de apel și, apoi, a instanței supreme.

Dincolo de cele arătate, s-a menționat că inculpatul a fost condamnat pentru o infracțiune unică de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) și d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005. Prin urmare, chiar admițând că una din variantele alternative (în cazul de față lit. d) nu ar fi incidentă, soluția pronunțată cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală nu poate fi una de achitare, cât timp ipotezele de la lit. b) și c) (necriticate) sunt incidente. Într-o astfel de ipoteză eventuală, s-ar fi putut lua în discuție de către instanța de fond sau de apel o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) și d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă inculpatul ar fi solicitat acest lucru. S-a precizat că o astfel de discuție nu poate avea însă loc în procedura revizuirii și nici nu ar putea fi admisibilă din moment ce nu s-ar ajunge la o soluție diametral opusă celei de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală (conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen.), ci eventual, tot la o soluție de condamnare pentru o încadrare juridică modificată.

Curtea de apel a reținut că invocarea punctuală a unor cazuri de revizuire (art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în cauza dedusă judecății noastre) este absolut formală, atâta timp cât motivele pe care se sprijină cererea nu sunt dintre cele avute în vedere de legiuitor, ci sunt doar argumente aduse de revizuent în sprijinul cererii de readministrare/reanalizare a probațiunii, iar invocarea formală a unui caz de revizuire nu poate avea ca și efect admisibilitatea cererii.

Așadar, sub aspectul laturii penale a cauzei, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția impusă de art. 459 alin. (3) lit. f) C. proc. pen., întrucât faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea temeiului legal prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ce permite revizuirea.

În privința cererii de revizuire a laturii civile a cauzei, s-a reținut că persoana condamnată invocă aceleași aspecte ca și cele din cererea de revizuire formulată anterior exclusiv asupra laturii civile și soluționată prin Decizia nr. 1284/09.06.2022 a ÎCCJ, secția civilă.

S-a menționat că înscrisul pretins nou, provenit de la partea civilă, nu face decât să reitereze o stare de fapt cunoscută la momentul soluționării apelului (plata prejudiciului de către partea responsabilă civilmente).

De asemenea, s-a precizat că argumentul autorității de lucru judecat este unul evident greșit susținut. Pronunțarea hotărârii din Dosarul nr. x/2011 (privind pe inculpații judecați în procedură simplificată) nu poate să fie opozabilă părților din Dosarul nr. x/2011 (printre care se numără și A., judecat în procedura de drept comun), latura civilă a cauzei fiind și ea soluționată în mod distinct, iar dacă ar exista motive de imposibilitate de conciliere a soluțiilor din cele două hotărâri judecătorești cu privire la latura civilă, atunci ar putea fi pusă în discuție o cale extraordinară de atac pe un alt temei, în fața instanței civile, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. pen., la cererea părții interesate.

Prin urmare, s-a considerat că nici în privința laturii civile nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 459 din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.

*****

Împotriva acestei soluții, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 31.03.2023, când s-a fixat termen pentru soluționare la data de 25.04.2023.

Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, în esență, apărarea revizuentului A. a criticat soluția primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire motivat de faptul că în cauză nu este incident art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. atât la latura penală cât și la latura civilă a cauzei.

Astfel, apărarea a arătat că în sprijinul acestui caz de revizuire, a susținut că instanța de apel a comis o eroare judiciară atunci când l-a condamnat pe revizuent pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât, pe lângă faptul că din probele de la dosar rezultă că nu a avut nicio legătură cu aceste acțiuni, înscrisurile distruse nu reprezentau acte contabile, în sensul legii, iar chestiunea caracterului contabil al înscrisurilor nu a fost analizată nici de prima instanța și nici de instanța de apel.

S-a susținut că în cuprinsul cererii de revizuire, s-a subliniat faptul că evidențele informatice sau registrele ținute în format scris ce conțineau situațiile reale ale producției, consumului și vânzărilor de balast nu reprezintă acte contabile, ci înscrisuri prin care se ținea o evidență extracontabilă.

Totodată, s-a făcut referire la conținutul Deciziei nr. 435/2017 a Curții Constituționale și s-a arătat că, având în vedere că înscrisurile "ținute în format scris" distruse nu făceau parte din categoria actelor contabile, acțiunile descrise de instanța de apel nu au corespondent în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și astfel revizuentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind săvârșită o eroare judiciară.

În aceeași ordine de idei, s-a arătat că evidențele informatice nu se încadrează în categoria "alte mijloace de stocare a datelor", deoarece nu se referă la mijloace de stocare a datelor contabile (astfel cum a apreciat CCR prin Decizia nr. 435/2017), întrucât acele evidențe erau evidențe extracontabile și nu aveau legătură cu documentele justificative care puteau să stea la baza înregistrărilor în contabilitate și în situațiile financiare anuale.

Apărarea a arătat că pentru a lămuri dacă înscrisurile care au fost distruse intrau sau nu în categoria actelor contabile, se solicită audierea martorului B., persoana care a procedat la ștergerea înscrisurilor menționate de instanța de apel.

În concluzie, prin motivele formulate, s-a susținut că acțiunile descrise de instanța de apel, respectiv "la inițiativa inculpatului A. și cu acceptul inculpatei C. s-au șters din evidentele sistemelor informatice situațiile reale ale producției, consumului și vânzărilor de balast, sorturi și beton, distrugându-se prin rupere și incendiere registrele ținute în format scris ce conțineau aceste mențiuni" nu au corespondent în norma de incriminare, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Totodată, s-a criticat soluția primei instanțe și în ceea ce privește aprecierea potrivită căreia în cauză nu este incident art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu referire la latura civilă a cauzei.

Astfel, s-a arătat că în ceea ce privește revizuirea laturii civile în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărarea revizuentului a susținut că instanța de apel a comis o eroare judiciară atunci când, soluționând latura civilă, l-a obligat pe revizuentul A. la plata întregului prejudiciu rezultat din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și executarea de activități miniere fără permis sau licențe prevăzută de art. 57 alin. (2) clin Legea nr. 85/2003.

În esență, referitor la prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licențe prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, s-a precizat că instanța de apel l-a obligat pe A. la recuperarea prejudiciului, cu ignorarea autorității de lucru judecat și a împrejurării că s-a dispus o soluție de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c), soluție de achitare care impunea respingerea acțiunii civile, întrucât nu există probe din care să rezulte că inculpatul a săvârșit infracțiunea, aceasta fiind săvârșită de alte persoane.

În concret, s-a susținut că din înscrisurile noi depuse odată cu cererea de revizuire rezultă că instanța de apel l-a obligat la plata prejudiciului rezultat din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și executare de activități miniere fără permis sau licențe, cu toate că la data pronunțării hotărârii definitive (05.07.2018) prejudiciul era integral recuperat.

În acest sens, s-a făcut referire la adresa nr. x/01.11.2021 a ANAF - AJFP Alba și s-a concluzionat că, potrivit hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Alba Iulia și cele pronunțate în dosarul penal nr. x/2011 de la aceeași instanță, precum și față de răspunsul dat de ANAF - AJFP Alba, rezultă că prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și executare de activități miniere fără permis sau licențe este unul și același în ambele dosare (menționat în același rechizitoriu), că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește soluționarea laturii civile și deopotrivă, că la momentul la care instanța de apel l-a obligat la recuperarea prejudiciului în dosarul penal nr. x/2011 acesta era integral achitat, încă din aprilie 2015.

În opinia apărării revizuentului, în mod greșit instanța de apel a reținut incidența art. 1003 din vechiul C. civ. și în condițiile în care nu exista prejudiciu, acesta fiind achitat la momentul la care instanța de apel a soluționat latura civilă, rezultă că apelul astfel declarat de către ANAF nu putea fi admis.

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 25.04.2023, apelantul revizuent A. prin apărător ales a solicitat admiterea apelului de față, desființarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii, precum și în scris prin motivele de apel depuse la dosar.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei penale nr. 177/A din 05.07.2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2011, prin care s-au admis apelurile formulate împotriva Sentinței penale nr. 69/2015 din 8.10.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, dispunându-se în ceea ce privește pe revizuentul condamnat A.:

- pe latură penală, condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b). c) și d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiindu-i aplicată o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere;

- pe latură civilă, s-a dispus obligarea inculpaților, printre care și inculpatul A., la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român reprezentant de ANAF și DGFP Alba, astfel:

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA. la plata sumei de 92.062 RON (prejudiciu din relația cu SC E. SRL.) reprezentând redevențe miniere;

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C D. SA la plata sumei de 1.280.071 RON (prejudiciu rezultat din vânzările ilegale de beton. reprezentând impozit pe profit și T.V.A.)

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA. la plata sumei de 843,457 RON (prejudiciu rezultat din scăzăminte 3% eroare de cântărire, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.):

- inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 55.200 RON (vânzări beton pentru drumul de acces la SC F. SRL, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.);

- inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. S.A, la plata sumei de 105.296.08 RON (prejudiciu rezultat din necolectarea TVA-ului prin nefacturarea lucrărilor către SC F.);

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 124.786 RON (prejudiciu rezultat din contract de întreținere spații verzi fictiv, între SC D. SA și S.C F. SRL);

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 884.874 RON (prejudiciu rezultat din reevaluarea terenurilor vândute de SC D. SA la SC G. SA reprezentând impozitul pe profit);

- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 59.910 RON (prejudiciu rezultat din diminuarea redevențelor miniere).

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În cauză, revizuentul inculpat A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și de a conduce la o altă soluționare a cauzei.

Or, astfel cum se poate concluziona în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. printr-un prim motiv al cererii sale de revizuire, se referă la soluția dispusă pe latură penală de către instanța de apel, prin Decizia nr. 177A a Înalte Curți de Casație și Justiție din Dosarul nr. x/2011, a cărei revizuire se solicită, criticându-se în realitatea soluția de condamnare dispusă de instanța de control judiciar, mai exact se contestă argumentele statuate de Înalta Curte și concluziile instanței supreme potrivit cărora inculpatul A. a fost considerat vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c) și d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Prin prisma cazului de revizuire invocat, toate argumentele apărării condamnatului revizuent A. se referă la caracterul necontabil al actelor reținute în cauză ca fiind distruse și faptul că evidențele la care s-a făcut referire de către apărare erau de fapt evidențe extracontabile și care nu aveau legătură cu documentele justificative care puteau să stea la baza înregistrărilor în contabilitate și în situațiile financiare anuale, și astfel, în opinia apărării, acțiunile descrise de instanța de apel nu au corespondent în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, susținându-se că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind săvârșită o eroare judiciară.

Similar primei instanțe, Înalta Curte constată că în raport cu motivele de revizuire astfel cum au fost formulate în prezenta cauză, revizuentul inculpat A. a invocat formal cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în realitate solicitându-se prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac să se reanalizeze situația de fapt reținută de instanțe prin decizia de condamnare pronunțată în Dosarul nr. x/2011, printr-o reinterpretare a probatoriului în cauză referitor la infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare conform celor susținute de apărare.

De altfel, s-a arătat de către apărare că în sprijinul acestei solicitări, pentru a lămuri dacă înscrisurile care au fost distruse intrau sau nu în categoria actelor contabile, se solicită audierea martorului B., persoana care a procedat la ștergerea înscrisurilor menționate de instanța de apel.

Or, în materia revizuirii, art. 453 lit. a) C. proc. pen. nu permite o reapreciere a probelor care au stat la baza hotărârii de condamnare sau readministrarea de probe noi în dovedirea unei stări de fapt diferite de cea reținută în hotărârea de condamnare.

Prin urmare, motivul invocat de revizuent sub acest aspect nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci reprezintă în realitate o solicitare de readministrare și reapreciere a probelor care au stat la baza condamnării sale, ceea ce nu poate face obiectul analizei instanței pe cale unei revizuiri.

În ceea ce privește al doilea motiv de revizuire invocat de revizuentul A. ce vizează modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, deopotrivă, se constată că în mod corect prin sentința apelată instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea temeiului legal prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a se dispune revizuirea deciziei contestate.

În concret, și în ceea ce privește motivul de revizuire vizând latura civilă a cauzei, se constată că prin intermediul prezentei cereri de revizuire, apărarea revizuentului A. critică soluția dispusă de instanțe sub acest aspect, acesta fiind nemulțumit de faptul că a fost admis apelul părții civile ANAF și că a fost obligat inculpatul la plata întregului prejudiciu rezultat din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și executarea de activități miniere fără permis sau licențe, prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.

În acord cu prima instanță, se constată că aceeași hotărâre contestată în prezenta cauză, respectiv Decizia penală nr. 177/A, din data de 05 iulie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2011, a mai făcut obiectul revizuirii formulate de către revizuentul A. sub aspectul laturii civile prin Decizia nr. 1284 din data de 09 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin această decizie, nr. 1284/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuent sub aspectul laturii civile a Deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2011, reținându-se în esență că înscrisul pe care se întemeiază cerere de revizuire nu este un înscris nou, adresa emisă de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba (despre care se face vorbire și în prezenta cerere de revizuire), fiind cunoscută de părți la data pronunțării de către Înalta Curte a deciziei a cărei revizuire se cere.

Așa cum a reținut și prima instanță, înscrisul pretins nou, provenit de la partea civilă, (în raport de care revizuentul susține că se face dovada că prejudiciul era achitat la momentul la care instanța penală a soluționat latura civilă și astfel în opinia apărării apelul ANAF nu putea fi admis), pe de o parte, a mai făcut obiectul unei cereri de revizuire, iar pe de altă parte, nu face decât să reitereze o stare de fapt cunoscută la momentul soluționării apelului, respectiv plata prejudiciului de către partea responsabilă civilmente SC D. SA, motiv pentru care nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca fiind fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanța de judecată la momentul pronunțării hotărârii în cauză.

De asemenea, se constată că în mod temeinic prima instanță a apreciat că nu poate fi primit pe calea revizuiri argumentul apărării vizând autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei ca urmare a pronunțării hotărârilor judecătorești în dosarul disjuns, nr. x/2011, reținându-se în mod corect că hotărârea invocată de revizuent, privind pe inculpații judecați în procedură simplificată, nu poate să fie opozabilă părților din Dosarul nr. x/2011, printre care și revizuentul A., judecat în procedura de drept comun, latura civilă a cauzei fiind la rândul său soluționată în mod distinct.

În concluzie, în raport cu cele constatate, Înalta Curte constată că aspectele menționate în cererea de revizuire reprezintă apărări de fond, criticându-se pe această cale analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța și-a fundamentat soluția ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, ceea ce excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat în mod formal.

Astfel, în condițiile în care motivele menționate de revizuentul A. nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiași articol, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 20 din data de 07 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Față de soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 20 din data de 07 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2017
. x/2017, în baza art. 459 alin. (5) raportat la art. 453 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva Sentinței penale nr. 307/04.06.201 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dos
ÎCCJ 2024-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală
rii apărării, fiind acordat termen de judecată la 06.03.2023, termen la care au avut loc dezbaterile. III. Examinând apelul declarat de revizuentul A., în limitele prevăzute de art. 417 C. proc. pen., dar și în raport de criticile formulate
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/57/2023, s-au hotărât următoarele: În baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 23/05
ÎCCJ 2018-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală
. x/2015 s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015. S-a respins cer
ÎCCJ 2018-12-19
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 196/2018
Asupra apelului formulat, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 672 din 4 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, c
Sursă