ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 109 din 21 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 145 din 05.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că interceptările convorbirilor telefonice purtate ulterior pronunțării hotărârii de condamnare constituie, în fapt, o prelungire a probatoriului administrat cu ocazia soluționării cauzei pe fond, iar înscrisurile atașate cererii de revizuire nu relevă împrejurări noi pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, neprezentând relevanță pentru consumarea infracțiunii faptul că, ulterior condamnării, inculpatul B. ar fi declarat că, de fapt, revizuentul nu i-a comunicat nicio informație cu privire la ancheta penală desfășurată împotriva sa. Având în vedere că restul probelor indicate de revizuent au fost deja analizate de către instanțele de fond și apel, Curtea a concluzionat că o eventuală greșită apreciere a probelor nu se încadrează în vreuna din ipotezele reglementate de art. 453 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., arătând că judecătorul fondului nu a ținut seama de probele noi atașate cererii de revizuire, din care rezultă elemente noi și stări de fapt care nu au fost cunoscute de către instanțele de fond și apel și care dovedesc netemeinicia soluției de condamnare. În acest sens, a arătat că din coroborarea articolelor din presa online (publicate pe site-ul x și y), înregistrărilor din mediul ambiental din 7 și 22 august 2013, 30 martie 2016, orele 16:00, 21 septembrie 2015, înregistrărilor convorbirilor telefonice din 29 martie 2016, orele 19:00, declarațiilor sale din 22 iunie 2016 și 22 august 2016 date în cauze privindu-i pe C. și D., declarațiilor lui C. și E. din 22 iunie 2016, celor ale lui B. din 9 și 10 august 2016, precum și a fișei medicale de observație privindu-l pe acesta din urmă în calitate de pacient la Centru Medical F., din localitatea Vințișoara, județul Alba, ce nu au fost administrate ca mijloace de probă în cursul judecății în fond și apel, cu probele directe care nu fac parte din alte proceduri, rezultă, în afara oricărui dubiu, că polițistul G. este cel care l-a avertizat pe B. despre acțiunea poliției, iar nu revizuentul.

Examinând calea de atac promovată de revizuentul A., atât din prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, prin cererea de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 145 din 05 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 114/A/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, condamnatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., învederând apariția unor probe, fapte și împrejurările noi care, în opinia sa, nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.

În acest sens, revizuentul a făcut trimitere la articolele din presa locală publicate online pe site-urile x și y, la datele 27 și 29 ianuarie 2011, prin care s-a adus la cunoștința publică măsurile și acțiunile desfășurate de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, privind persoanele implicate în furtul de utilaje, precum și că acțiunea poliției de reținere și arestare a membrilor grupului infracțional organizat format din numiții H., I., J. și alții a fost mediatizată prin intermediul unui comunicat de presă al unității de parchet și a condus la destructurarea acestui grup la 23 ianuarie 2011, în timp ce faptele pentru care a fost condamnat au vizat perioada 15 februarie 2011 - 14 aprilie 2011.

Totodată, revizuentul a prezentat o nouă stare de fapt care, în opinia sa, ar fi dovedită cu înregistrările din mediul ambiental din datele de 07 și 22 august 2013, a discuțiilor dintre ofițerul de politie D. și numitul K., ale căror procese verbale de redare au fost prezentate în extras pe site-ul www.portal.just.ro, Tribunalul Timiș, ce trebuie coroborată cu convorbirile telefonice dintre revizuent, B. și, respectiv, L. din datele de 29 și 30 martie 2016, declarațiile inculpatului B., cele ale martorilor L., E., precum și cu propriile declarații din 2 mai 2011, din care rezultă că B. ar fi aflat despre operațiunea poliției din alte surse. Totodată, a invocat și înregistrarea din mediul ambiental a discuției din 21 septembrie 2015 purtate cu C., declarația acestuia și propriile declarații date la 22 iunie 2016 și 9 august 2016 în alte cauze, din care rezultă că nu l-a întrebat niciodată pe polițistul C. despre dosarele instrumentate ori despre activitățile desfășurate în dosarul privind furtul de utilaje.

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 453 alin. (3) și (4) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei triple condiționări, respectiv trebuie ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanței care a soluționat cauza, să fie invocate doar în favoarea persoanei condamnate și să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate, adică să conducă la o soluție diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Pe de altă parte, în vederea stabilirii admisibilității în principiu a unei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

Verificând, din această perspectivă, susținerile apelantului revizuent, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în sensul că împrejurările la care a făcut trimitere aceasta în cererea formulată nu conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea, neavând aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate.

Astfel, se constată că, prin sentința penală nr. 145 din 05 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011, s-a dispus achitarea inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, și, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în privința infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), reținându-se, în esență, că, deși între A. și B. a existat o relație de prietenie încă din tinerețe, probele nu au dovedit, fără urmă de îndoială, că inculpatul ar fi intrat în posesia unor informații cu mare valoare operativă, apte să conducă la identificarea mai multor persoane implicate în activități infracționale, că acesta ar fi aflat de la serviciu sau din surse extraprofesionale, despre desfășurarea activităților operative din dosarul utilajelor, iar, ulterior, ar fi divulgat lui B. informații privind declanșarea unor activități procedurale în acel dosar, inclusiv o listă cu numele a 14 persoane.

Instanța de fond a arătat că singura probă în acest sens este procesul-verbal de redare a interceptării unei convorbiri telefonice purtată de B. cu martora E. și cu soția sa L., în care acesta a afirmat că a aflat de la A. despre efectuarea perchezițiilor, B. infirmând, cu prilejul audierii sale, acest aspect. Ca urmare, apreciind că declarațiile martorelor E. și L., care au susținut că B. le-ar fi spus de atenționarea făcută de inculpatul A. cu privire la mersul anchetei, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, instanța de fond le-a înlăturat ca fiind probe indirecte.

Totodată, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că nu s-a dovedit nici faptul că inculpatul A. ar fi acționat în vreun fel în sensul de a sprijini grupul infracțional organizat, în condițiile în care, dintre persoanele cercetate, îl cunoștea decât pe B. și nu a avut cunoștință despre săvârșirea unor acte materiale de sustrageri de utilaje ori de identitatea celorlalți membrii ai grupului.

Ulterior, prin decizia penală nr. 114/A din 24 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 145 din 5 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, a fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reținerea art. 74 lit. c) C. pen. (1969) și art. 76 lit. b) C. pen. (1969), și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani; 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. (1969), cu reținerea art. 74 lit. c) C. pen. (1969) și art. 76 lit. e) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele de 2 ani și de 2 luni închisoare aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe durata de 2 ani, care se va executa în final de către inculpat.

În baza art. 86<SUP>1</SUP> și art. 86<SUP>2</SUP> C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 86<SUP>3</SUP> C. pen. (1969), s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile care îi revin, astfel: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile; c) să comunice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86<SUP>4</SUP> C. pen. (1969), iar, în temeiul art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus, din durata pedepsei, durata reținerii inculpatului, din 2.05.2011, ora 17:10 și până în 03.05.2011, ora 2:50.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a arătat că, deși aspectele de fapt reținute pe baza probelor administrate de prima instanță sunt corecte, în sensul că inculpatul A. a acordat sprijin moral inculpatului B. pe parcursul derulării întregii anchete penale, în sensul că l-a sfătuit cum să discute cu autoritățile și cum să-și construiască apărarea pe care să o adopte în fața anchetatorilor, nu se poate susține că la dosar nu există probe suficiente din care să rezulte că primul i-a divulgat celui de-al doilea date privind declanșarea unor activități procedurale în respectiva cauză ce vizau 14 persoane ale căror nume erau trecute pe o listă, atâta timp cât discuțiile telefonice dintre B. și martorele E. și L. au confirmat acest lucru, iar, cu prilejul audierii, cele două martore au precizat că cel din urmă le-a spus despre atenționarea făcută de inculpatul A. Instanța de apel a avut în vedere și faptul că inculpatul A. era una dintre puținele persoane care cunoștea faptul că inculpatul B. s-a internat la o clinică privată și a continuat să aibă contacte telefonice și chiar să-l viziteze pe acesta din urmă la spital, reținând că, în mod direct și indirect (telefonic), inculpatul A. l-a asigurat pe inculpatul B. că totul este în regulă.

S-a mai reținut că, în data de 10 aprilie 2011, după discuția dintre comisarul șef D. și inculpatul B., în care cel din urmă a recunoscut și tăinuirea celor două tractoare M., vândute ulterior lui N., inculpatul B. a fost vizitat la spital de către inculpatul A., care a luat cunoștință despre mărturisirile făcute și despre faptul că nici cu această ocazie nu a recunoscut totul, respectiv nu spus nimic cu privire la cele trei tractoare O., P. și M., a căror vânzare a intermediat-o între inculpatul Q. și numitul R.

De asemenea, instanța de apel a reținut că inculpatul A. a fost informat de către inculpatul B. cu privire la faptul că, a doua zi, acesta din urmă se va prezenta la sediul B. C. civ.O. Alba-Iulia pentru a pune la dispoziția organelor de anchetă acte de interes în ceea ce privește cele două tractoare M. vândute numitului N. și pentru a oferi explicații cu privire la această tranzacție ilicită.

Totodată, Înalta Curte a considerat că există probe la dosar din care rezultă că, în data de 13.04.2011, inculpatul A. l-a informat pe inculpatul B. că, a doua zi, dimineață, va avea loc acțiunea poliției, fiind vizate persoanele implicate în furturile și comercializarea de utilaje furate, sens în care s-a făcut trimitere la declarația martorei L. care se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice.

S-a concluzionat, astfel, că, în calitate de ofițer de poliție la D.I.I.C.O.T., cunoscând faptul că ancheta penală cu privire la utilajele sustrase din străinătate era în derulare, anchetă cu privire la care a solicitat date suplimentare de la colegul său C., ofițer implicat în mod direct în anchetă, inculpatul A. a oferit informații prietenului său, inculpatul B., a înțeles să sprijine activitatea grupului infracțional organizat din care făcea parte acesta din urmă, apreciindu-se că, atâta timp cât implicarea sa a fost palpabilă, chiar dacă indirectă, nu prezintă relevanță pentru existența faptei că nu a cunoscut alte persoane implicate. Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că activitatea inculpatului A. nu s-a redus doar la acordarea unui sprijin moral inculpatului B. și familiei sale, actele comise de acesta circumscriindu-se elementului material al infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat și favorizare a infractorului.

Din examinarea actelor dosarului, se observă că atât instanța de fond, în sentință, cât și instanța de apel, în cuprinsul deciziei penale nr. 114/A din 24 martie 2016, au evaluat probele administrate pe parcursul procesului cu referire la informațiile ce ar fi fost comunicate de către A. lui B. și colaborarea dintre aceștia, concluzionându-se, cu titlu definitiv, că a existat o astfel de activitate din partea revizuentului, care a fost de natură să se încadreze în elementul material al laturii obiective ale celor două infracțiuni imputate, neputându-se primi susținerile privind existența unui simplu sprijin moral în virtutea relațiilor de prietenie dintre cei doi. Or, pe calea revizuirii nu este permisă o reevaluare a mijloacelor probatorii deja administrate (interceptări, declarații martori) și nici o suplimentare a probatoriului, astfel cum s-a solicitat de către apelant, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile definitive.

De altfel, înscrisurile la care a făcut trimitere revizuentul (articolele de presă) nu relevă împrejurări noi pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ele confirmând doar existența pe rolul unei instanțe a unui dosar în care se lua în dezbatere măsura preventivă dispusă față de unii presupuși membrii ai grupului infracțional organizat, iar nu și nevinovăția apelantului pentru fapte comise la trei luni după publicarea respectivelor articole.

Pe de altă parte, unele din interceptările la care a făcut trimitere revizuentul au fost realizate în afara unui cadru procesual legal, afirmațiile făcute cu acel prilej având la bază tocmai solicitările acestuia, așa încât, în mod evident, trebuie să îi fie favorabile, iar declarațiile date în alte cauze, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare, nu sunt de natură a dovedi netemeinicia soluției de condamnare, atâta timp cât nu există nicio hotărâre definitivă care să constate că martorii audiați inițial în cauză, ale căror depoziții au fundamentat respectiva soluție, au săvârșit, cu acel prilej, infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. Contrar susținerilor apărării, se observă, totodată, că instanța de fond a răspuns argumentelor invocate în cuprinsul cererii de revizuire formulate, arătând motivat de ce nu le poate primi.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 109 din 21 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, îl va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 109 din 21 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2017.