ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2019

Deliberând asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus în baza art. 595 din C. proc. pen. raportat la art. 4 C. pen. admiterea cererii formulate de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 96 din 03 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

A constatat dezincriminată fapta de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. pentru săvârșirea căreia A. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, suspendată sub supraveghere în condițiile art. 91 și 92 C. pen., la pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. prin sentința penală nr. 96 din 03 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2014.

A dispus încetarea executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, suspendată sub supraveghere în condițiile art. 91 și 92 C. pen. a pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., precum și a tuturor consecințelor penale ale sentinței penale nr. 96 din 03 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2014.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 03.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a reținut în sarcina contestatorului condamnat A., că, în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porțile de Fier l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greșită asupra realității directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 1.074.620 RON, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în scopul obținerii de către inculpații E. și F. a terenului în suprafață de 34.121 m.p., producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro echivalentul a 1.026.015 RON.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului A. s-a făcut prin raportare la faptele reținute în sarcina persoanelor ce au fost instigate subsecvent de acesta, respectiv C. și martorul D.

În cazul lui C. C. abuzul în serviciu a constat în faptul că, în calitate de șef serviciu patrimoniu în cadrul S.C. B. S.A. - Sucursala Porțile de Fier, la 18.08.2010, a întocmit cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, adresa înregistrată sub nr. x din 19.08.2010, din dispoziția inculpatului A., care a urmărit prin întocmirea adresei să creeze o falsă reprezentare a realității directorului adjunct, D., spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, privind terenul în suprafață de 34.121 m.p., deși ar fi trebuit să-l încunoștințeze pe acesta că terenul a cărui vecinătate se solicita a se confirma prin procesul-verbal este de fapt, terenul proprietate publică al statului, aflat în administrarea S.C. B. S.A., producând prin acesta un prejudiciu în valoare de 1.074.620 RON, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în schimbul obținerii de către inculpații F. și E. a suprafeței de teren de 34.121 m.p.

Cu privire la martorul D., față de care prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea prev. de art. 13

3

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. s-a reținut că a semnat procesul-verbal de vecinătate pe ambele file ale acestuia, peste semnătura directorului fiind aplicată ștampila S.C B. S.A. - Sucursala Porțile de Fier.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porțile de Fier, în data de 17.08.2010, l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greșită asupra realității directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 Euro, echivalentul a 1.026.015 RON, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei F. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafață de 34.121 m.p., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Curtea a reținut că procurorul nu a menționat în rechizitoriul nr. x/2012 din 27 martie 2014, nici în starea de fapt și nici în drept care sunt normele juridice încălcate de inculpatul A.

Instanța de fond la fila x din sentința nr. 96 din 03.06.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 a reținut că, "în drept, raportat la dispozițiile C. pen. în vigoare de la 01.02.2014, instanța constată că fapta inculpatului A., care, în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porțile de Fier, în data de 17.08.2010, l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greșită asupra realității directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei F. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafață de 34.121 m.p., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 comb. cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.".

Nu s-au reținut în sarcina contestatorului condamnat A. încălcări ale C. civ., fiind făcută vorbire în sentință la pagina 55, de încălcări ale acestor dispoziții doar în ce privește activitatea de carte funciară a inculpatei G. care a invocat în apărarea ei dispozițiile art. 557 C. civ.

Prin Decizia nr. 651/2018 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-au constatat neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, și soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, că, întrucât efectele deciziei de admitere, pronunțate de Curtea Constituțională, privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât și în cele definitiv judecate, și independent de pasivitatea legiuitorului, afectează dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea și aplicarea pedepsei și art. 147 alin. (1) și alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituționale, cât și la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Când printr-o decizie a Curții Constituționale se constată neconstituționalitatea totală sau parțială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privința efectelor, cu o lege de dezincriminare. Acest fapt a fost deja statuat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea Deciziei nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017, cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, stabilind că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei și indiferent de data raporturilor comerciale".

Deciziile instanței constituționale, prin caracterul lor general obligatoriu, creează cadrul necesar aplicării art. 4 din C. pen. privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs, cât și pentru cele definitiv soluționate, întrucât ele au aptitudinea de a scoate din vigoare o normă de incriminare. Or, în măsura în care art. 4 din C. pen. prevede expres retroactivitatea legii de dezincriminare, toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la faptele dezincriminate încetând prin intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că și decizia Curții Constituționale, asimilată ca efecte juridice legii de dezincriminare, trebuie să producă aceleași consecințe, deci să poată constitui temei pentru formularea unei cereri întemeiate pe art. 595 din C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerile Ministerului Public de încălcare de către contestatorul condamnat a dispozițiilor art. 1429, art. 1433 și art. 1434 din vechiul C. civ. în vigoare la data săvârșiri faptelor în 2010, textele de lege invocate, reglementează nu atribuții de serviciu ale inculpatului A., ci conduita acestuia în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Din descrierea faptelor de instigare la abuz în serviciu reținute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați, A. și E. nu rezultă ce dispoziție prevăzută în legislația primară și care prevedea atribuțiile de serviciu a fost încălcată.

C. civ. nu reglementează atribuții de serviciu, ci reglementează conduita fiecărei persoane care are obligația de a nu le încălca.

De asemenea, a mai reținut că Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 405/2016 că "neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară" ori C. civ., în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor (17-19.08.2010), nu reglementa atribuțiile de serviciu ale inculpatului A.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea hotărârii atacate și respingerea, ca nefondată, a contestației la executare formulate de intimatul condamnat A..

În opinia Parchetului, prima instanță nu a analizat întregul cadru normativ care reglementa atribuțiile funcționarilor B. S.A., societate cu capital de stat, căreia îi sunt aplicabile nu numai dispozițiile din Hotărârea de Guvern prin care a fost înființată, ci și prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 143 alin. (5), art. 143

1

alin. (2), art. 144

1

alin. (1), art. 152 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerentele:

Prealabil analizării motivelor contestației formulate, Înalta Curte apreciază că se impune determinarea coordonatelor normative aplicabile în cauză, respectiv art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen. art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Totodată, Înalta Curte amintește că prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii". Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517 din data de 8 iulie 2016), astfel că instanțele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională.

Referitor la constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție precizează că aceasta "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare." (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, în ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate, în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

Înalta Curte reamintește că, prin decizia anterior menționată, instanța de control constituțional a statuat că în respectarea principiului legalității incriminării doar legiuitorul primar poate stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență).

În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte constată că în fapt, în sarcina intimatului condamnat A. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., acesta în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porțile de Fier, în data de 17.08.2010, l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greșită asupra realității directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 Euro, echivalentul a 1.026.015 RON, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei F. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafață de 34.121 m.p.

Din examinarea actelor de la dosarul cauzei, se constată că nici în cuprinsul actului de sesizare a instanței (rechizitoriul nr. x/2012 din 27 martie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.), nici în cuprinsul sentinței penale nr. 96 din 03.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2014, nu se indică normele juridice încălcate de inculpatul A. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci a unor acte cu o forță juridică inferioară legilor și ordonanțelor de guvern, astfel că ipoteza dedusă judecății se încadrează în modalitatea de comitere a infracțiunii în privința căreia a intervenit dezincriminarea.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că textele de lege indicate de Parchet, la momentul soluționării pe fond a contestației la executare, respectiv dispozițiile art. 1429, art. 1433 și art. 1434 din vechiul C. civ. în vigoare la data săvârșirii faptelor în 2010, nu reglementează atribuții de serviciu ale intimatului condamnat, ci conduita acestuia în exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel că nu rezultă în mod expres care este dispoziția încălcată, prevăzută în legislația primară și care prevede atribuțiile de serviciu.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reține că instanța de control constituțional "a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice." (ICCJ, decizia penală nr. 868 din data de 31 octombrie 2018 pronunțată în ds. nr. x/2018).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare, ocazionate de calea de atac formulată de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare, ocazionate de calea de atac formulată de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 martie 2019.