ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 868/2018
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 868/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra contestației la executare de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 58 din data de 26 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins contestația formulată de petentul contestator A., privind sentința penală nr. 63 din 03.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 09.03.2018 sub nr. x/2018 contestatorul condamnat A. a solicitat instanței în temeiul dispozițiilor art. 595, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.., art. 4 teza a II-a C. pen., să se constate dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată și continuată prev. de art. 47 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 96/3 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitiva prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014. Totodată, a solicitat să se constate încetarea de drept a executării pedepsei principale, a celei complementare precum și a pedepselor accesorii restrictive de drepturi.
În motivarea contestației a arătat în esență că, prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a fost reconfigurat elementul material al laturii obiective al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 C. pen., cu consecința dezincriminării în concret a unor fapte ilicite reținute anterior în mod constant de instanțe a avea caracterul infracțional sus menționat.
Conform dispozitivului deciziei Curții, dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", operand astfel o dezincriminare parțială a infracțiunii de abuz in serviciu, prin restrângerea elementului material al infracțiunii.
Faptele ilicite reținute în sarcina sa cât și a persoanelor instigate, reprezintă încălcări ale unor norme ce nu sunt cuprinse de legislația primară (legi, ordonanțe ale guvernului și ordonanțe de urgență ale guvernului), fiind în prezent dezincriminate ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.
În fapt, s-a reținut în sarcina sa că în perioada 17-23.08.2010 i-a determinat pe B., inspector sef în cadrul C. - filiala județeană Mehedinți și D., fost director în cadrul S.C. E. S.A., sucursala Porțile de Fier să ateste, prin semnătura reprezentanților legali și stampila unităților ai căror angajați erau, că vecinătățile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr și dată, folosit la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara Mehedinți pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010 sunt reale și că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON în dauna Ministerului Economiei prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în Cartea Funciară în favoarea inculpatei F..
Astfel, întocmirea procesului-verbal de vecinătate, singurul act reținut ca fiind îndeplinit cu încălcarea legii, este reglementat prin Anexa nr. 18 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al ANCPI, iar atribuțiile de serviciu încălcate de către B., inspector în cadrul C. sunt reglementate, conform articolului 9 al Regulamentului de organizare și Funcționare C. (aprobat prin Hotărârea de Guvern 1223/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare), prin Ordin al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
De asemenea, în sarcina inculpatului D. a fost reținută tot infracțiunea de instigare la abuz in serviciu, fiind necesară raportarea la faptele reținute în sarcina persoanelor ce au fost instigate subsecvent de către D., respectiv G. și H..
În cazul lui G., abuzul în serviciu a constat în întocmirea "adresei" care să țină loc de proces-verbal de vecinătate, iar fapta lui H. a constat în semnarea respectivului proces-verbal de vecinătate. H. a semnat procesul-verbal de vecinătate pe ambele file ale acestuia, peste semnătura directorului fiind aplicată ștampila S.C. E. S.A. - sucursala Porțile de Fier.
Atribuțiile de serviciu ale coinculpaților menționați anterior sunt reglementate de norme cu putere juridică inferioară legii. La anexa nr. 4 a H.G. nr. 627/2000, denumita marginal "Statutul Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice "E." - S.A." în capitolul 8, la art. 25 se prevede că: Drepturile și obligațiile personalului "E." - S.A. se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, organizare și funcționare a Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare), prin Ordin al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Mai mult, în sentință s-a reținut că l-a instigat pe inculpatul D. la săvârșirea următoarelor fapte: "inculpatul D. i-a cerut inculpatului G. să întocmească o adresa cu un conținut "neutru" pe care să o califice ca obiecțiune la procesul-verbal de vecinătate, i-a sugerat ca adresa să se refere la terenul individualizat în Cartea Funciara nr. x (cel de 300 m.p.) și în legătură cu acesta să se precizeze expres că se confirmă vecinătatea, cu mențiunea unei obiecțiuni că terenul în cauză este supus variațiilor de nivel ale Dunării în funcție de valorile debitelor afluente".
In concluzie, niciunul dintre inculpații instigați, nu au încălcat dispoziții cuprinse în legi sau ordonanțe ale guvernului, fiind evidentă aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 și implicit dezincriminarea faptelor reținute în sarcina sa, în acord cu practica judiciară română de dată recentă.
A mai arătat că Decizia CCR nr. 405/2016 are ca efect direct dezincriminarea parțiala a abuzului în serviciu, nefiind o simpla decizie interpretativa, ci are ca efect direct dezincriminarea parțiala a abuzului in serviciu asa cum s-a constatat de altfel cu titlu definitiv prin decizia penala nr. 20/A/2017 in dosar penal nr. x/2016 cât și prin sentința penală nr. 4043 din 18.11.2016 a Judecătoriei Craiova pronunțata în dosar nr. x/2016 in contradictoriu cu DNA și care nu a fost atacată cu contestație de acest organ judiciar.
Prin urmare sunt aplicabile prevederile art. 4 C. pen. și cele ale art. 3 din Legea nr. 187/2012, întrucat textul de incriminare din art. 297 C. pen. este afectat prin decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale - acesta ieșind din vigoare parțial în măsura în care îndeplinirea sau neîndeplinirea actului de serviciu nu este în legătura cu atribuții de serviciu reglementate prin lege sau ordonanță de guvern, actul de serviciu ca atare nu are reglementată de asemenea prin lege procedura de efectuare și conținutul acestuia și nu este de asemenea reglementat prin lege standardul obiectiv de realizare a actului de serviciu astfel încât să fie posibila diferențierea răspunderii penale de răspunderea contravenționala, administrativ - disciplinara ori de alta natură conform paragrafelor 50-70 din decizie.
In drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 595, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.., art. 4 teza a II-a C. pen., art. 3 alin. (1) din legea nr. 187/2012 și art. 297 C. pen.
Analizând contestația formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată și a respins-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 1470/15.11.2017 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, contestatorul condamnat A. a fost liberat din executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 96/03.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 89/A/10.03.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în forma calificată și continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 C. pen. (fouă acte materiale).
În cauză, contestatorul a solicitat instanței de executare să constate că fapta de instigare la abuz în serviciu în forma continuată a fost dezincriminată ca urmare a deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale, cererea acestuia fiind întemeiată pe disp. art. 595 alin. (1), art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.. rap. la art. 4 și 6 C. pen.
Potrivit art. 595 C. proc. civ. pen.., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.
Verificând aplicabilitatea acestor dispoziții în raport de situația juridică a contestatorului condamnat, Curtea a constatat că solicitarea acestuia nu poate fi primită.
Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
Curtea a constatat că, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 450 din 15 iunie 2016, nici Parlamentul și nici Guvernul nu au intervenit în intervalul de timp prevăzut de dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție pentru punerea în acord a disp. art. 246 -248 din C. pen. de la 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. în limitele Legii fundamentale, astfel cum acestea au fost stabilite de către instanța de contencios constituțional.
În consecință, în soluționarea cauzei trebuie analizat efectul deciziilor Curții Constituționale asupra normai de incriminare, pentru a se stabili dacă această situație poate fi circumscrisă noțiunii de "lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea".
Efectele deciziilor Curții Constituționale asupra normei de incriminare au fost analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție care a dat o rezolvare obligatorie acestei probleme prin deciziile nr. 18/27.09.2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016) și nr. 6/2017, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 24/04/2017) pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În considerentele acestor hotărâri, Înalta Curte a reamintit prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia.
Constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.
Totodată, Înalta Curte a reamintit că dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârșirii faptei, atât în cazul în care privește toate variantele de incriminare, cât și în cazul în care privește o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituționalității, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârșită în varianta respectivă sub imperiul C. pen. anterior sau sub imperiul noului C. pen.
În aceste condiții, Curtea a constatat că nu pot fi primite susținerile Parchetului în sensul că Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 nu poate fi aplicată retroactiv, întrucât este o decizie interpretativă.
Este adevărat că prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
În cuprinsul aceleiași decizii, în paragraful nr. 88 al considerentelor, Curtea Constituțională a stabilit expres faptul că "dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen..… au fost reconfigurate prin prezenta decizie", concluzie ce rezultă și din analiza dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, care nu disting în funcție de tipurile de decizii pe care Curtea Constituțională le pronunță, acestea fiind general obligatorii.
Deciziile prin care Curtea Constituțională admite excepțiile de neconstituționalitate sunt obligatorii și produc efecte erga omnes, efecte ce se manifestă sub dublu aspect: pe de o parte impun legiuitorului obligația de a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, în termen de 45 de zile, iar pe de altă parte, la expirarea acestui termen, în cazul pasivității legiuitorului, efectele juridice ale dispozițiilor declarate neconstituționale încetează.
În cazul deciziilor de interpretare, în lipsa intervenției legiuitorului, textul este păstrat în corpul legii sau ordonanței, dar în conținutul și forma stabilită de instanța de contencios constituțional.
Aplicând aceste considerente în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că prin efectul deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, conjugat cu absența intervenției legiuitorului în termenul prev. de art. 147 alin. (1), disp. art. 246 C. pen. de la 1969 continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanțe.
Concret, toate celelalte acțiuni sau inacțiuni constând în încălcări ale unor dispoziții cuprinse în legislația secundară (hotărâri ale guvernului, fișa postului, dispoziții, regulamente, etc.,) nu mai pot primi semnificație penală, faptele săvârșite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată.
Ca atare, în aceste circumstanțe, devin aplicabile dispozițiile art. 4 din C. pen. și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "dispozițiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii", iar mijlocul procedural prin care se dă eficiență dispozițiilor sus evocate este cel prevăzut de art. 595 C. proc. civ. pen.
De asemenea, Curtea nu împărtășește argumentele Parchetului în sensul că efectele deciziilor de constatare a neconstituționalității nu se aplică în privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere, fiind vorba despre un raport juridic epuizat și că decizia de admitere nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.
În considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016, la care s-a făcut referire prin concluziile reprezentantului Ministerului Public nu este analizat efectul constatării neconstituționalității unei norme de incriminare, așa este cazul în speță, această problema fiind abordată doar în opinia concurentă. În cazul acestei decizii, dispoziția vizată de controlul constituțional este o normă de procedură (art. 453 C. proc. civ. pen..) și nu una de drept substanțial, astfel că reconfigurarea sferei de acțiune a acestei dispoziții ca efect al deciziei interpretative date de Curtea Constituțională nu poate avea efect retroactiv, norma de procedură fiind de imediată aplicare.
Contrar celor susținute de Parchet, se reține că nu decizia Curții Constituționale se aplică retroactiv, ci ea produce efecte general obligatorii și pentru viitor asupra normei penale, însă, în situația în care realizarea concordanței acesteia cu Constituția conduce la restrângerea sferei de incriminare, lăsând în afara ilicitului penal anumite acțiuni sau inacțiuni, dispoziția legală astfel reconfigurată se aplică retroactiv.
Trecând la analiza incidenței dispozițiilor art. 4 C. pen. în cazul contestatorului condamnat, Curtea a reținut că aceasta presupune - în acord cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale - verificarea, pe baza hotărârii de condamnare definitive, a împrejurării dacă elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, a constat în concret, în încălcarea unei dispoziții cuprinse în legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență.
În speță, aceste condiții sunt îndeplinite, câtă vreme activitatea ilicită reținută în sarcina contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare a constat în concret, în determinarea reprezentanților legali ai C. - Filiala Județeană Mehedinți și respectiv E. S.A. - Sucursala Porțile de Fier să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că vecinătățile (indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, nedatat și nenumerotat, folosit la OCPI Mehedinți pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010) sunt reale și că sunt de acord cu acestea, ceea ce a determinat producerea unui prejudiciu în sumă de 249.636 Euro Ministerului Economiei, prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea coinculpatei F..
În condițiile în care legea penală incriminează ca infracțiuni de fals în înscrisuri (art. 321 C. pen., art. 322 C. pen.) atestarea în cuprinsul unui înscris oficial sau după caz, sub semnătură privată, a unor împrejurări necorespunzătoare realității, este evident că adoptarea unei asemenea conduite de către orice persoană, indiferent dacă acesta acționează în calitate de funcționar public sau independent de deținerea unei astfel de calități, este interzisă de legea penală.
Prin urmare, nu prezintă nicio relevanță împrejurarea că atribuțiile de serviciu ale persoanelor care au semnat procesul-verbal de vecinătate sau adresa nr. x/18.08.2010 care a stat la baza acestei operațiuni, erau reglementate prin dispoziții cuprinse în legislația secundară sau că unitățile semnatare ale acestui proces-verbal erau înființate și funcționau în baza unor astfel de dispoziții (hotărâri de guvern, regulamente de ordine interioară), câtă vreme activitatea efectiv realizată de persoanele instigate este contrară legii penale.
Nu prezintă relevanță nici faptul că în sarcina persoanelor instigate prin intermediul inculpatului nu s-a reținut săvârșirea vreunei infracțiuni de fals în înscrisuri, ci a infracțiunii de abuz în serviciu, în condițiile în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus și desființarea procesului-verbal de vecinătate și a adresei sus menționate, despre care s-a reținut că au fost întocmite cu încălcarea legii, fiind lovite de nulitate absolută.
De altfel, Curtea a constatat că în considerentele hotărârii, la sinteza în drept a activității infracționale a inculpaților A., G. și D., nici nu au fost indicate dispoziții cuprinse în legislația secundară care ar fi fost încălcate cu ocazia semnării procesului-verbal de vecinătăți sau a adresei sus menționate, după cum nu au fost indicate nici dispoziții din legislația primară care să stabilească în sarcina subiecților de drept obligația pozitivă de a atesta numai împrejurări reale în conținutul actelor pe care le emit sau și le însușesc, o asemenea mențiune apărând ca inutilă în raport de activitatea concretă ce a fost reținută în sarcina acestora.
În concluzie, Curtea a constatat că sunt lipsite de fundament susținerile contestatorului, în sensul că defectuozitatea îndeplinirii actelor sus menționate de către reprezentanții E. S.A. și C. nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, interdicția de a atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii sau semnării unui act rezultând implicit din incriminarea de către legiuitor a infracțiunilor de fals, iar lipsa menționării, în cuprinsul hotărârii de condamnare, a normei din legislația primară încălcate, nu afectează corespondența dintre activitatea concretă ce constituie elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu și modelul abstract prevăzut de norma de incriminată reconfigurată prin decizia interpretativă nr. 405 din 15 iunie 2016.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul A. a formulat contestație, solicitând admiterea acesteia și încetarea executării pedepsei principale de 3 ani închisoare precum și a pedepselor complementare și accesorii.
A solicitat să se aibă în vedere că în cauză sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale care a reconfigurat elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu întrucât contestatorul nu a încălcat dispoziții din legislația primară, instanța de fond reținând în motivare că dispozițiile încălcate de inculpați fac parte din legislația secundară, respectiv ordine și alte prevederi legale.
A solicitat să se constate că în cauză este incidentă decizia Curții Constituționale care dezincriminează infracțiunea de abuz în serviciu și introduce elemente suplimentare din care rezultă că nu a săvârșit această infracțiune.
Examinând contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 595 alin. (1) C. proc. civ. pen.., când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.
Art. 4 C. pen. prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecinețele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
În cauza de față, condamnatul A. a solicitat instanței în temeiul dispozițiilor art. 595, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.., art. 4 teza a II-a C. pen., să se constate dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată și continuată prev. de art. 47 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 96/3 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014.
Totodată, a solicitat să se constate încetarea de drept a executării pedepsei principale, a celei complementare precum și a pedepselor accesorii restrictive de drepturi.
În motivarea contestației, condamnatul a arătat în esență că, prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a fost reconfigurat elementul material al laturii obiective al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 C. pen., cu consecința dezincriminării în concret a unor fapte ilicite reținute anterior în mod constant de instanțe ca având caracterul infracțional sus menționat.
Condamnatul a invocat, referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, că faptele ilicite reținute în sarcina sa și a persoanelor instigate reprezintă încălcări ale unor norme ce nu sunt cuprinse de legislația primară (legi, ordonanțe ale guvernului și ordonanțe de urgență ale guvernului), fiind în prezent dezincriminate ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.
Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale doar în măsura în care prin sintagma " îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
Curtea Constituțională a statuat că principiul legalității incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii legii penale.
Prin urmare, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.
Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale produce efecte juridice de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, conform art. 147 alin. (4) din Contituție, în toate cauzele penale aflate pe rolul organelor judiciare, indifereant de faza sau etapa procesuală în care se află,
Potrivit deciziei nr. 1415/2009 a Cutrții Constituționale, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt obligatorii și se impun cu aceeași forță, tuturor subiectelor de drept.
De asemenea, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se prevede că dispoziția din legea în vigoare constatată ca neconstituțională își încetează efectele juridice în 45 zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Contituției.
Înalta Curte constată că, deși a expirat perioada de 45 zile de la data publicării Deciziei Curții Constituționale, legiuitorul nu a intervenit până în prezent pentru a pune în acord prevederile art. 297 alin. (1) C. pen. cu dispozițiile constituționale.
Ca atare, se reține că sintagma din conținutul art. 297 alin. (1) C. pen. "îndeplinește în mod defectuos" este constituțională numai în măsura în care înțelesul său echivalează cu sintagma "îndeplinește prin încălcarea legii", iar încălcarea vizează un act de reglementare primară, adică o lege sau o ordonanță de guvern.
Per a contrario, în ipoteza în care conduita inculpatului subiect activ al infracțiunii, constă în încălcarea unui act normativ de reglementare secundară, inferior legii sau ordonanței guvernului, cum ar fi mențiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare, coduri deontologice sau fișe ale postului, această conduită se situează în afara cadrului constituțional al reglementării infracțiunii de abuz în serviciu.
Aceasta înseamnă că orice acuzație având ca obiect o faptă cu privire la care se pretinde că au fost încălcate îndatoririle de serviciu va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor obligații a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită de Curtea Constituțională în considerentele deciziei anterior menționate.
Aplicând considerațiile teoretice mai sus expuse la cauza de față, Înalta Curte consideră că, prin modul în care au fost formulate acuzațiile împotriva contestatorului condamnat și raportat la faptele comise, acestea nu mai constituie infracțiunea de abuz în serviciu, săvârșită în forma instigării.
În fapt, în sarcina contestatorului condamnat A. s-a reținut că în perioada 17-23.08.2010 i-a determinat pe B., inspector sef în cadrul C. - filiala județeană Mehedinți și D., fost director în cadrul S.C. E. S.A., sucursala Porțile de Fier să ateste, prin semnătura reprezentanților legali și stampila unităților ai căror angajați erau, că vecinătățile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr și dată, folosit la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara Mehedinți pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010 sunt reale și că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON în dauna Ministerului Economiei prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în Cartea Funciară în favoarea inculpatei F..
Analizând incidența dispozițiilor art. 4 C. pen. în acord cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, respectiv, verificarea, pe baza hotărârii de condamnare definitive, a împrejurării dacă elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, a constat în concret, în încălcarea unei dispoziții cuprinse în legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență, Curtea de apel a apreciat că, în speță, aceste condiții sunt îndeplinite, câtă vreme activitatea ilicită reținută în sarcina contestatorului a constat în concret în determinarea reprezentanților legali ai C. și E. S.A. să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului. Or, în condițiile în care legea penală incriminează ca infracțiuni de fals în înscrisuri (art. 321 C. pen., art. 322 C. pen.) atestarea în cuprinsul unui înscris oficial sau după caz, sub semnătură privată, a unor împrejurări necorespunzătoare realității, este evident că adoptarea unei asemenea conduite de către orice persoană, este interzisă de legea penală.
Înalta Curte consideră că raționamentul juridic și argumentele aduse de prima instanță sunt greșite prin raportare la decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale.
Instanța de contencios constituțional a reținut că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează "prin încălcarea legii", subliniind că aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispozițiile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.
Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.
Pe de altă parte, împrejurarea că fapta inculpatului care a determinat pe reprezentanții legali ai C. și E. S.A. să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului, ar constitui încălcarea unor dispoziții incriminate distinct de C. pen. (infracțiunile de fals intelectual, respectiv fals material în înscrisuri oficiale, sub forma instigării) nu poate fi reținută ca reprezentând o încălcare a atribuțiilor de serviciu care ar fi reglementate expres prin legislația primară.
Infracțiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, cu mențiunea că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.
Or, nu se poate considera că atribuțiile de serviciu - încălcate de personele instigate de condamnatul A. - ar fi cele constând în obligația de a efectua acte care să ateste doar împrejurări corespunzătoare adevărului, deoarece un asemenea raționament, precum cel adoptat de prima instanță, ar determina ca, ori de câte ori, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un funcționar ar săvârși o altă infracțiune, aceasta să determine automat reținerea ca fiind comisă în concurs ideal cu cea de abuz în serviciu, interpretare care este contrară deciziei Curții Constituționale.
În realitate, astfel cum s-a reținut anterior, contestatorul A. a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală nr. 96/03.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 89/A/10.03.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în forma calificată și continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 C. pen. (două acte materiale), constând în aceea că în perioada 17-23.08.2010 i-a determinat pe B., inspector sef în cadrul C. - filiala județeană Mehedinți și D., fost director în cadrul S.C. E. S.A., sucursala Porțile de Fier să ateste, prin semnătura reprezentanților legali și stampila unităților ai căror angajați erau, că vecinătățile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr și dată, folosit la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara Mehedinți pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010 sunt reale și că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON în dauna Ministerului Economiei prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în Cartea Funciară în favoarea inculpatei F..
Nici în considerentele hotărârii de condamnare și nici prin decizia instanței de apel nu s-a reținut încălcarea de către persoanele instigate de A. a vreunei dispoziții din legislația primară, ci a unor acte cu o forță juridică inferioară legilor și ordonanțelor de guvern, astfel că ipoteza dedusă judecății se încadrează în modalitatea de comitere a infracțiunii în privința căreia a intervenit dezincriminarea.
Pentru aceste motive, potrivit considerentelor de fapt și de drept expuse, prin care s-a statuat lipsa încălcării unei dispoziții legale de către persoanele instigate de condamnatul contestator cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, Înalta Curte constată că fapta imputată acestuia nu mai este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sub forma instigării, prevăzută de dispozițiile art. 47 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen.
Față de acestea, se constată că cererea de contestație formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova este întemeiată, urmând ca în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. civ. pen.. să fie admisă.
Se va desființa sentința penală atacată și, rejudecând:
În baza art. 595 din C. proc. civ. pen.., raportat la art. 4 din C. pen., se va admite cererea formulată de condamnatul A. cu privire la sentința penală nr. 96 din 03 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se vor constata dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată și continuată prevăzute de art. 47 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru săvârșirea cărora A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, rămasa definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Se va constata că pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. au fost executate.
Se va dispune încetarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., precum și a tuturor consecințelor penale ale sentinței penale nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:
În baza art. 595 din C. proc. civ. pen.., raportat la art. 4 din C. pen., admite cererea formulată de condamnatul A. cu privire la sentința penală nr. 96 din 03 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Constată dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată și continuată prevăzute de art. 47 rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru săvârșirea cărora A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, rămasa definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constată că pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. au fost executate.
Dispune încetarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., precum și a tuturor consecințelor penale ale sentinței penale nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 35 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2018.