ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2020

Deliberând asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 341 din 19 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins contestația la executare formulată de petenta A. împotriva Sentinței penale nr. 28 din 24 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 430/A din 24 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată, și a obligat contestatoarea la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21 octombrie 2019 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova contestația la executare formulată de petenta A., împotriva Sentinței penale nr. 28 din 24 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012.

În motivare, contestatoarea a arătat că, prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior. A susținut că prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, infracțiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată, statuând că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată prin raportare la atribuțiile de serviciu reglementate expres de legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului, având caracterul unei legi mai favorabile.

A motivat că hotărârea de condamnare nu reține în sarcina sa încălcarea atribuțiilor de serviciu reglementate de Legea nr. 18/1991. În ceea ce privește regulamentul reținut în actul de sesizare, a precizat că este vorba de o hotărâre de guvern ce reglementează punerea în aplicare a Legii nr. 18/1991, ce nu intră în sfera legislației primare. A mai arătat că nici în procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva sa, din 27 august 2012, nici în Sentința penală nr. x din 24 ianuarie 2014 nu este inserată legea primară încălcată de ea, iar prin sentința penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014, la fila x, punctul c), este detaliată trimiterea sa în judecată, fără a fi invocată legea pe care a încălcat-o. De asemenea, a arătat că în hotărâre nu a fost inserată legea sau ordonanța pe care a încălcat-o în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

A făcut referire la achitarea inculpatului B., față de care s-a reținut că a instigat, iar C. a fost audiată ca martor, fapt pentru care a apreciat că a fost condamnată doar pentru faptul că l-a instigat pe D. să emită Adeverința nr. x din 11 august 2005, pentru care s-a reținut incidența Hotărârii Guvernului nr. 1172/2001.

A mai arătat că, potrivit fișei postului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu la Instituția Prefectului Mehedinți, nu a avut relații de colaborare sau subordonare cu Primăria Izvoru Bârzii, E. sau Drobeta-Turnu Severin.

Totodată, a invocat necompetența Curții de Apel Craiova privind judecarea cauzei în primă instanță, întrucât nu era avocat la acea dată, dar și necompetența completului de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție - nespecializat pe fapte de corupție.

În sprijinul motivelor arătate, contestatoarea a invocat incidența dispozițiilor art. 3 și 4 din C. pen., art. 595 din C. proc. pen., art. 3 și art. 5 din Legea nr. 187/2012 și art. 147 din Constituție.

Instanța de fond a constatat că a fost atașat la dosarul cauzei Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Craiova, din ale cărui lucrări rezultă următoarele:

Prin Sentința penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2012, în baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) din C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata A. la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 71, pe durata executării pedepsei s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 861 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 862 din C. pen. anterior.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor masuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. anterior.

A fost obligată inculpata A. la plata sumei de 17.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În fapt, s-a reținut că spre sfârșitul lunii iunie 2005, inculpata A., consilier juridic în cadrul Instituției Prefectului Mehedinți, l-a contactat telefonic pe primarul comunei Izvorul Bârzii, județului Mehedinți, inculpatul B., solicitând trimiterea spre validare, în regim de urgență, către Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți, a Anexelor 1 și 3 la Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările și completările ulterioare, pentru numiții F. și G., ca moștenitori ai defunctului H.

Și-a motivat urgența prin faptul că intenționa ca solicitarea de validare să fie discutată în ședința Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți din cursul lunii iulie 2005.

Cunoscând împrejurarea că A. este fiica, respectiv nepoata, numiților F. și G., dar și faptul că suprafața de teren pentru care se solicita validarea mai fusese validată odată, prin punctul 56 din Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți nr. 172/1999, fiind emis și Titlul definitiv de proprietate nr. x din 28 martie 2003 pentru suprafața respectivă, în favoarea aceluiași autor și a acelorași moștenitori, la insistențele inculpatei A., inculpatul B. a dispus secretarului C. să întocmească anexele și să le înainteze spre validare Comisiei Județene de Fond Funciar.

Cu Adresa nr. x din 29 iunie 2005, Anexele 1 și 3, însoțite de cererile din 10 martie 1998, formulate de frații I., în temeiul Legii nr. 169/1998 și cererea din 8 iunie 1959, formulată de defunctul H. pentru a aduce terenul în C.A.P., au fost înaintate de Primăria comunei Izvorul Bârzii către Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți.

În absența numitei J. - persoană care răspundea de comuna Izvorul Bârzii și cunoștea situația terenurilor în zonă - lucrarea a fost repartizată martorului K., care s-a limitat doar la a verifica dacă primăria anexase cererii de validare înscrisuri doveditoare și, constatând că acestea există, a introdus solicitarea pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Județene de Fond Funciar din 8 iulie 2005, fără să fi verificat și dacă suprafața solicitată fusese sau nu validată printr-o hotărâre anterioară.

Prin pct. 79 al Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți nr. 265 din data de 8 iulie 2005, s-a dispus validarea Anexelor 1 și 3 pentru autorul H., cu moștenitorii F. și G., cu suprafața de 0,87 ha, pe raza comunei Izvorul Bârzii, membrii comisiei necunoscând faptul că validează a doua oară aceeași suprafață și că în circuitul civil exista și titlul de proprietate emis acelorași persoane, pentru aceeași suprafață de teren.

Hotărârea nr. 265 din 8 iulie 2005 a fost trimisă Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți, împreună cu toate înscrisurile anexate cererii de validare, la 2 august 2005. Pentru că la punctul 79 se dispusese doar validarea anexelor și nu exista un titlu provizoriu de proprietate din care să rezulte amplasarea terenului și vecinătățile, la primirea hotărârii, funcționarii de la compartimentul fond funciar au procedat numai la arhivarea înscrisurilor validate.

În situația în care anexele trimise spre validare Comisiei Județene de Fond Funciar nu erau însoțite de procesul-verbal de punere în posesie și de titlul provizoriu de proprietate, se validau anexele și se trimiteau la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară spre arhivare până ce comisia locală de fond funciar stabilea amplasament.

După întocmirea procesului-verbal de punere în posesie și a titlului provizoriu, acestea se trimiteau din nou de către comisia locală de fond funciar comisiei județene, care dispunea, prin hotărâre, emiterea titlului de proprietate pe amplasamentul delimitat.

În cazul de față însă nu s-a întâmplat așa, titlul de proprietate fiind emis fără ca procesul-verbal de punere în posesie și titlul provizoriu să fie puse în discuția Comisiei Județene de Fond Funciar.

La data de 2 august 2005, inculpata A. a ajuns în posesia unui extras al Hotărârii nr. 265 din 8 iulie 2005, cel privitor la punctul 79, ce se comunică, de regulă, solicitantului.

La aceeași dată, aceasta s-a deplasat la sediul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, căutând-o pe inginera L., inspector la Compartimentul Registrul Agricol al primăriei și membru în Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin.

În prezența martorului M., reprezentatul Direcției Agricole Mehedinți în Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, inculpata A. a prezentat inculpatei L. extrasul din Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți și un plan parcelar al terenurilor din zona "Roșiori", solicitând să-i întocmească procesul-verbal de punere în posesie în P4, T1/4, lângă D.

Deși prin actul de sesizare al instanței s-a reținut ca inculpata L. nu a comparat planul parcelar prezentat de A. cu nici un document aflat în păstrarea instituției la care lucra, și astfel, cu știință, a acceptat să întocmească procesul-verbal de punere în posesie în P4, T1/4, lângă D., deși pentru acest teren reconstituirea dreptului de proprietate ar fi trebuit făcuta de către Comisia Locală de Fond Funciar E. și nu de către Izvoru Barzii, instanța a constatat ca probele administrate nu sunt apte să dovedească situația de fapt expusă.

În principal, s-a susținut că apărările inculpatei L. au fost contrazise de martora N., care a declarat că planul parcelar invocat de L. ca fiind cel căruia directoarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară îi dăduse dată certă, este un înscris fals, realizat prin aplicarea pe o fotocopie a planului parcelar existent la o dată ulterioară, a datei de 25 iulie 2005, a semnăturii sale și ștampilei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară scanate de pe documentul original (declarație dată în faza de urmărire penală și menținută parțial cu ocazia audierii în instanță la data de 4 aprilie 2013 . Martora a susținut că elementele scanate au fost aplicate în partea stângă a documentului contrafăcut, în realitate fiind aplicate în partea dreaptă a documentului original, pe care l-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală (înscris depus în fila x).

De asemenea, s-a considerat că planul parcelar invocat de către L. este un înscris fals, întrucât în partea dreaptă, unde ar fi trebuit să fie semnătura directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și data certă, există mențiunea "Întocmit în data de 28 aprilie 2006, conform punerii în posesie", iar data înregistrării acestui plan la Primăria Drobeta-Turnu Severin este 21 august 2006.

Cu toate acestea, un înscris identic cu cel la care face referire inculpata, în varianta considerată de parchet ca fiind falsă, se afla în mod evident în păstrarea OCPI Mehedinți, o copie certificată a acestuia fiind eliberată la data de 13 februarie 2013, cu numărul de înregistrare 3483 din 11 februarie 2013.

S-a constatat că în arhivele instituției pe care o conducea L. în perioada analizata mai exista cel puțin un alt plan parcelar având aceeași dată și aceeași mențiune, dar cu o situație diferită a terenurilor din punctul Roșiori, exemplar păstrat inclusiv în cursul anului 2013, din moment ce o copie certificată a acestuia a fost depusă la dosarul instanței.

Cert este că în arhivele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți se afla spre păstrare și în cursul anului 2013 un plan parcelar datat 25 iulie 2005 cu semnătura martorei N. și ștampila instituției, având menționată și suprafața de teren pretins atribuita numiților I., dar nu se afla originalul sau o copie certificată a înscrisului pe care martora îl considera singurul original, împrejurare care coroborată cu aspectele care rezultă din declarațiile analizate mai sus demonstrează adevărul celor afirmate de inculpata L..

Cu toate că Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți privea terenuri amplasate pe raza comunei Izvorul Bârzii, în baza planului parcelar prezentat de învinuita A. și a analizei planului parcelar aflat în păstrarea OCPI Mehedinți, la data de 2 august 2005, inculpata L. a luat hotărârea de a întocmi procesul-verbal de punere în posesie a autorului H., cu moștenitorii F. și G., cu terenul în suprafață de 0,87 ha în intravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin, P4, T1/4, cu vecinii: N- Rezerva primăriei, S - D., E - Drum, V - Rezerva Primăriei, considerând că în cauză punerea în posesie s-a realizat efectiv de către Comisia Locală E. și astfel întocmirea și semnarea procesului-verbal este perfect legală, fiind o simplă formalitate care se îndeplinea în cazul în care terenurile pe care se realiza reconstituirea dreptului de proprietate se aflau la dispoziția Comisiei Locale Breznița, dar în raza administrativ-teritorială a municipiului Drobeta-Turnu Severin (aceasta fiind procedura obișnuită, așa cum rezultă din declarația inculpatei, dar și din declarațiile martorilor N., M., O., P. și C., precum și din analiza înscrisurilor atașate în copie la filele x, instanță.

Decizia inculpatei L. a fost adusă la îndeplinire de martorul M., care a tehnoredactat procesul-verbal și, după listare, a menționat olograf numele L. și M. la rubrica "membrii comisiei municipale".

După ce au semnat amândoi procesul-verbal în dreptul numelor proprii, înscrisul a fost semnat și de către secretarul Primăriei Drobeta-Turnu Severin, O. și de viceprimarul Q.

După semnarea înscrisului de către membrii comisiei locale menționate în cuprinsul actului, L. l-a prezentat Serviciului Registratură al Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, unde a fost înregistrat sub nr. x din 2 august 2008. În Registrul de corespondență s-a făcut mențiunea emiterii "din oficiu" a procesului-verbal de punere în posesie.

A înmânat apoi înscrisul inculpatei A., care a semnat pentru primire.

În aceeași zi, 2 august 2005, A. a transmis prin fax către Primăria Izvorul Bârzii extrasul privind punctul 79 din Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți nr. 265 din 8 iulie 2005 și Procesul-verbal de punere în posesie nr. x din 2 august 2005 al Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, solicitând primarului B. să i se completeze titlul provizoriu de proprietate.

Și de această dată, primarul și secretarul Primăriei Izvorul Bârzii s-au conformat dispoziției și au întocmit titlul provizoriu de proprietate pentru un teren aflat în intravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin, punându-l apoi la dispoziția inculpatei A., deși trebuia să-l trimită, împreună cu procesul-verbal de punere în posesie, către Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți, care avea obligația să verifice dacă lucrurile erau în ordine, să valideze amplasamentul stabilit de comisia locală și să trimită înscrisurile, împreună cu hotărârea de validare, către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru cartografierea titlului definitiv de proprietate.

Inculpata A. a fragmentat procedura, despărțind momentul validării anexelor de cel al stabilirii amplasamentului, cu intenția de a le reuni la momentul final, cel al cartografierii titlului definitiv de proprietate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți.

Altfel spus, a lăsat să vină la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pe cale oficială, de la Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți, Hotărârea de validare nr. 265 din 8 iulie 2005, iar înscrisurile privind amplasamentul, respectiv procesul-verbal de punere în posesie și titlul provizoriu de proprietate, le-a dus personal, în aceeași zi, 2 august 2005, când s-a înregistrat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Hotărârea nr. 265 din 8 iulie 2005, întregind ilegal procedura.

Prezentându-se cu aceste înscrisuri, inculpata A. s-a lovit de opoziția martorei R., care a refuzat să trimită actele la cartografierea titlului definitiv, solicitând respectarea procedurii.

În aceeași zi, 9 august 2005, la sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară se înregistrase Adresa nr. x a Comisiei Locale de Fond Funciar E., prin care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară era încunoștințat despre faptul că, în mod abuziv, Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin "a pus în posesie pe terenul din punctul Roșiori persoane care nu au deținut terenuri în acest loc, iar titlurile de proprietate se găsesc la dumneavoastră pentru cartografiere. Trebuie stopată imediat cartografierea acestor titluri pentru a nu da naștere la litigii în instanță".

Adresa a fost semnată de primarul D., de secretarul S. și de membrii Comisiei Locale de Fond Funciar E.: Basarabă Constantin, T., U. și V., fiind întocmită conform discuțiilor ce au avut loc în ședința Comisiei Locale de Fond Funciar din 8 august 2005.

În această situație, inculpata A., la data de 11 august 2005, i-a cerut inculpatului D. să formuleze către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți o adresă din care să rezulte că este de acord cu punerea în posesie a moștenitorilor lui H. cu suprafața de 0,87 ha, conform Procesului-verbal nr. x din 2 august 2005 al Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin.

Deși, în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar E., tocmai somase imperativ Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți să stopeze cartografierea titlurilor de proprietate pentru persoane puse abuziv în posesie de Comisia Municipală Drobeta-Turnu Severin, la data de 11 august 2005, inculpatul D. a întocmit adresa către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară astfel cum i-a fost cerută, înregistrând-o în Registrul de corespondență al primăriei, sub nr. x.

Potrivit mențiunilor din registru, Adresa nr. x din 11 august 2005 a fost emisă "din oficiu", rezultând de aici că nu i-a fost solicitată de către destinatar, respectiv Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți.

Adresa a fost semnată doar de către inculpatul D., în calitate de primar, nu și de către secretarul comunei, S., așa cum se întocmeau toate adresele oficiale, semnătura secretarului făcând dovada verificării legalității aspectelor consemnate.

Existenta înțelegerii frauduloase dintre A. și D. este evidentă în aceste condiții, fiind imposibil de explicat de ce s-a emis o astfel de adresă, fără să existe o solicitare din partea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, fără ca persoana în favoarea căreia era emisă să fi deținut vreodată terenul pentru care i se reconstituia dreptul de proprietate și, cel mai important, fără ca decizia comunicată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară să fi fost luată în cadrul Comisiei Locale de Fond Funciar E..

După ce a emis Adresa nr. x în 11 august 2005, D. a pus-o la dispoziția învinuitei A., care a înaintat-o prin fax, din biroul subprefectului Vâlceanu Constantin, către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți, în 15 august 2005.

Adresa semnată de primarul comunei E. a înfrânt opoziția funcționarilor de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți, care au trimis documentele prezentate de A. la cartografierea Titlului de proprietate nr. x din 15 august 2005.

Titlul de proprietate nr. x din 15 august 2005 a fost ridicat de la sediul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți de către inculpata A., care, la 26 august 2005, a solicitat aceleiași instituții înscrierea imobilului în Cartea Funciară a municipiului Drobeta-Turnu Severin.

La 12 septembrie 2005, primarul comunei Izvorul Bârzii, B., a fost contactat telefonic de către consilierul J. din cadrul Instituției Prefectului Mehedinți, care i-a reproșat faptul că validase de două ori moștenitorii lui H., cu suprafața de 0,87 ha teren arabil.

Tot atunci, a depus la Instituția Prefectului Mehedinți Adresa nr. x din 12 septembrie 2005, prin care solicita Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți anularea punctului 79 al Hotărârii nr. 265 din 8 iulie 2005, iar la 27 septembrie 2005 a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți respingerea încheierii de intabulare a suprafeței de teren înscrisă în titlu.

Întrucât titlul de proprietate intrase în circuitul civil, la 20 octombrie 2005, Comisia Locală de Fond Funciar Izvorul Bârzii a solicitat Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr. x din 15 august 2005, cererea făcând obiectul Dosarului nr. x/2005.

Dacă la 12 septembrie 2005, primarul comunei Izvorul Bârzii, inculpatul B., temându-se de consecințele faptei comise, a inițiat demersuri pentru restabilirea situației anterioare, la aceeași dată, inculpata A. a inițiat demersuri pentru a rămâne în proprietatea bunului obținut ilegal, antrenând cele trei primării și Instituția Prefectului Mehedinți într-o lungă și anevoioasă serie de litigii civile pe o perioada de aproximativ 4 ani, până în cursul anului 2009, când instanțele de judecată au decis definitiv și irevocabil că reconstituirea dreptului de proprietate moștenitorilor lui H. a fost ilegală.

Astfel, la 12 septembrie 2005, inculpata a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Izvorul Bârzii anularea parțială a Titlului de proprietate nr. x din 28 martie 2003, cu motivarea că "în mod eronat a fost emis pentru suprafața de 8.700 mp teren intravilan, fiind validate anexele de două ori" și tot atunci, printr-o altă cerere, a solicitat aceleiași comisii reconstituirea, în baza Legii nr. 247/2005, a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,90 ha teren intravilan situat în satul Halânga, cereri asupra cărora a primit hotărâri de invalidare.

Împotriva hotărârilor comisiilor locale a formulat apoi plângere la instanțele de judecată, fiind înregistrat Dosarul nr. x/2006 la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Prin Decizia penală nr. 430/A din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpata A., fiind admise apelurile declarate de inculpații D., S. și B., dispunându-se achitarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior.

În analiza contestației la executare, Curea de Apel Craiova a reținut că prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", statuându-se că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, respectiv legi și ordonanțe ale guvernului. Interpretarea dată subliniază caracterul subsecvent al actelor de reglementare secundară, care detaliază legislația primară și adoptarea acestora se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Astfel, sfera atribuțiilor de serviciu în virtutea cărora funcționarului public îi incumbă obligația de a îndeplini anumite acte, trebuie să-și găsească o reglementare expresă în lege, ordonanță sau ordonanță de urgență ale guvernului, în caz contrar, conduita funcționarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal.

A considerat că prin decizia Curții Constituționale sus-menționate s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidență, astfel că, în măsura în care fapta săvârșită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată, decizia menționată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței dispozițiilor art. 4 din C. pen.. În acest sens, a fost considerată și Decizia Curții Constituționale nr. 651/2018 care, prin admiterea excepției de neconstituționalitate, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională, întrucât efectele deciziei de admitere pronunțată de Curtea Constituțională privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât și în cele definitiv judecate, și independent de pasivitatea legiuitorului, care în termen de 45 de zile nu a modificat prevederile normative în sensul deciziei Curții Constituționale, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție.

Prin urmare, a constatat că, în ipoteza în care varianta este dezincriminată ca efect al unei decizii de constatare a neconstituționalității, dezincriminarea operează retroactiv, indiferent dacă fapta a fost săvârșită în varianta respectivă sub imperiul C. pen. anterior sau sub imperiul noului din C. pen., și indiferent dacă respectiva cauză se află în curs de judecare sau este definitiv judecată, putându-se solicita pe calea contestației la executare înlăturarea sau modificarea pedepsei, decizia instanței de contencios constituțional având caracterul unei legi penale mai favorabile.

În aceste condiții, a concluzionat că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută ca element material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la mențiuni sau obligații regăsite în hotărâri ale guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc, cu alte cuvinte, orice alte acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Totodată, a apreciat că, chiar dacă pe calea contestației la executare există posibilitatea constatării dezincriminării unei norme în integralitatea sa sau numai a unei variante de incriminare, aceasta exclude însă posibilitatea de reapreciere a probatoriului cauzei în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare pentru a stabili dacă fapta persoanei reprezintă un act de conduită contrar unei anumite dispoziții din legislația primară sau secundată, incidentă în domeniul de activitate respectiv.

În consecință, pe calea contestației la executare fundamentată pe prevederile art. 595 din C. proc. pen., se poate analiza numai dacă dispoziția încălcată în actul de conduită al persoanei față de care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă reprezintă o prevedere din legislația primară, pentru că în caz contrar, s-ar contraveni principiului legalității căilor de atac în procesul penal, care presupune că acestea pot fi exercitate de către părțile și subiecții procesuali cărora legea le atribuie vocația de exercitare pentru cazurile și în procedura instituită de lege.

A constatat că, în speța de față, contestatoarea-inculpată A. a fost condamnată pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată. Instigarea este o formă a participației penale ce constă în fapta de determinare cu intenție, prin orice mijloace, de către o persoană, numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. În consecință, contestatoarea A. nu a fost condamnată în calitate de autor al infracțiunii de abuz în serviciu, ci de instigator, calitate care nu este condiționată de îndeplinirea condiției privind calificarea subiectului activ al infracțiunii și anume funcționar public.

S-a reținut că, în calitate de consilier juridic în cadrul Instituției Prefectului Mehedinți, la momentul săvârșirii infracțiunii, i-a determinat în cursul anului 2005 pe primarul B. și secretarul C., de la Primăria comunei Izvorul Bârzii, să valideze de două ori anexele de reconstituire a dreptului de proprietate rudelor sale, F. și G., pentru aceeași suprafață de teren cu care autorul acestora figurase în registrul agricol al comunei Izvorul Bârzii, să le transmită spre validare Comisiei Județene de Fond Funciar Mehedinți și să întocmească titlu provizoriu de proprietate pentru suprafața validată ilegal, pe care să i-l pună la dispoziție, contrar legii.

De asemenea, s-a reținut că i-a determinat pe membrii Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, L. și M. să întocmească ilegal procesul-verbal de punere în posesie cu teren pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, pe primarul comunei E., D., să-i pună la dispoziție o copie a planului parcelar al terenurilor din zona "Roșiori" și să emită, cu încălcarea legilor, Adresa nr. x din 11 august 2005, prin care comunica O.C.P.I. Mehedinți că este de acord cu punerea în posesie a fraților I. pe terenul din punctul "Roșiori" și pe funcționarul din cadrul O.C.P.I. Mehedinți, care a dispus cartografierea Titlului de proprietate nr. x din 15 august 2005, în absența unei hotărâri emisă în acest sens de Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți, producând prin acestea o pagubă în dauna Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 214.803 RON, echivalentul a 60.900 euro, în scopul obținerii pentru sine a terenului pentru care a avut ofertă de vânzare de 400.000 euro, din care a încasat efectiv 200.000 euro.

În ceea ce privește abuzul în serviciu săvârșit de către inculpatul B., infracțiune pentru care a fost achitat pentru neîndeplinirea formei de vinovăție, respectiv intenția, în urma judecării apelului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că vinovăția inculpatei a fost dovedită, fiind condamnată pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, soluție menținută de către instanța de control judiciar, neavând relevanță forma de vinovăție cu care ar fi acționat autorul în săvârșirea infracțiunii.

În ceea ce privește abuzul în serviciu săvârșit de către inculpatul D., se constată că, așa cum rezultă din considerentele hotărârii de condamnare și ale deciziei pronunțate în calea de atac, a încălcat dispozițiile art. 8, art. 12 alin. (1) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, atunci când a emis în calitate de primar al comunei E. Adresa nr. x/2005, comunicând OCPI Mehedinți că primăria este de acord cu punerea în posesie a moștenitorilor F. și G. cu 0,87 ha teren pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, deși cunoștea că autorul nu deținuse terenul și nu formulase o cerere de reconstituire la Comisia Locală de Fond Funciar E., fără a fi pus în discuția acesteia și să fi obținut aprobarea comisiei pentru a se adresa astfel OCPI, inculpata A. obținând în mod nelegal acel teren pentru care avusese ofertă de cumpărare la prețul de 400.000 euro, obținând efectiv 200.000 euro, activitate infracțională care a cauzat o pagubă Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin în cuantum de 214.803 RON.

De asemenea, a reținut că activitatea infracțională a contestatoarei se raportează și la abuzul în serviciu săvârșit de către inculpata L., chiar dacă a fost achitată pentru lipsa intenției, fapta constând în determinarea cu intenție să întocmească ilegal procesul-verbal de punere în posesie, inculpată care a încălcat, de asemenea, dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate se face numai după efectuarea delimitărilor în teren, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

În consecință, a considerat că fapta pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată inculpata A. vizează încălcări ale legislației primare, respectiv art. 8, art. 12 și art. 27 din Legea nr. 18/1991, dispoziții legale ce sunt menționate atât în actul de sesizare, cât și în hotărârile pronunțate în cauză. Prin urmare, a constatat că dispozițiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale nu operează în prezenta cauză, de vreme ce acuzația de abuz în serviciu săvârșită de alți inculpați instigați de către contestatoarea inculpată A. a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege și nu a unor acte normative secundare.

Cu privire la celelalte motive ale contestației, a apreciat că acestea exced cadrului procesual actual, contestația la executare fiind un procedeu jurisdicțional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare, neputând fi examinată cauza sub toate aspectele ce țin de fondul cauzei și chestiunile prealabile judecării cauzei în fond, cum sunt necompetența instanței de fond sau a instanței de control judiciar, calitatea de subiect activ a inculpatului sau temeinicia ori legalitatea unor probe administrate în cauză.

Pe considerentele sus-menționate, și având în vedere dispozițiile art. 598 și următoarele din C. proc. pen. raportate la art. 595 din C. proc. pen., a constatat că fapta de instigare la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată pentru care a fost condamnată inculpata A. întrunește toate elementele de tipicitate prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație petenta A., prin care a solicitat să se constate că a intervenit dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnată prin sentința penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 430/A din 24 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Motivele contestației au fost menționate, pe larg, în scris.

În esență, a susținut că, urmare a Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, dată fiind pasivitatea legiuitorului care nu a modificat dispozițiile declarate neconstituționale în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei, infracțiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată tacit.

Totodată, a apreciat că această infracțiune nu mai are corespondent în noul C. pen., dat fiind faptul că Curtea Constituțională a statuat că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres de legislația primară, ceea ce nu s-a realizat prin hotărârea de condamnare, care nu a făcut trimitere la dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici pe care le-a încălcat, în condițiile în care avea calitatea de funcționar public în cadrul Instituției Prefectului Mehedinți.

Alte motive de contestație vizează necompetența personală a Curții de Apel Craiova de a judeca cauza în primă instanță, întrucât contestatoarea nu ar fi avut calitatea de avocat la data săvârșirii faptei și lipsa specializării în soluționarea infracțiunilor de corupție a completului de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a soluționat cauza în apel.

Examinând contestația declarată de petenta A. prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.."

Prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea Constituțională a constatat că "soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, și soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea și aplicarea pedepsei și art. 147 alin. (1) și alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituționale, cât și la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."

Astfel, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidență, astfel că, în măsura în care fapta săvârșită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată, decizia menționată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței dispozițiilor art. 4 din C. pen.

Din analiza Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, invocată de către contestatoare în sprijinul tezei privind dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, așa cum a fost interpretată de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", Înalta Curte constată că, la paragraful 26 din ultima decizie menționată, se reține că "[...] urmare a deciziei pronunțate, dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. au rămas în vigoare și continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care Curtea a constatat-o ca fiind conformă Legii fundamentale".

Prin urmare, motivul de contestație privind dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 și a omisiunii legiuitorului ca, în timp de 45 de zile de la publicarea deciziei mai sus menționate, să pună în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, este nefondat, faptele de încălcare a atribuțiilor de serviciu sau omisiunea de a nu îndeplini un act ce intră în sfera acestora întrunind, în continuare, elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu condiția ca atribuțiile de serviciu în virtutea cărora funcționarului public îi incumbă obligația de a îndeplini anumite acte să fie reglementate de legislația primară, respectiv de lege, de ordonanță a guvernului sau de ordonanță de urgență.

Înalta Curte își însușește în totalitate argumentele Curții de Apel Craiova, care a dezvoltat pe larg motivele pentru care Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu este incidentă în speță și a indicat punctual dispozițiile normative prevăzute de legislația primară, a căror încălcare a dus la condamnarea contestatoarei din prezenta cauză, apreciind ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Astfel, contestatoarea A. a fost condamnată pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, în considerentele sentinței și deciziei de condamnare, redate pe larg de către instanța de fond în cuprinsul hotărârii contestate, reținându-se că aceasta i-a determinat, cu intenție, pe B., C., D., M. și L. ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să încalce dispozițiile art. 8, art. 12 și art. 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, producând prin acestea o pagubă, în dauna Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 214.803 RON, echivalentul a 60.900 euro, în scopul obținerii pentru sine a terenului pentru care a avut ofertă de vânzare de 400.000 euro, din care a încasat efectiv 200.000 euro. Prin urmare, contestatoarea nu este persoana care a săvârșit în mod nemijlocit acțiunile sau inacțiunile care formează obiectul material al infracțiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care nu trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru autorul infracțiunii. Având în vedere forma participației penale în care a contribuit contestatoarea la comiterea faptelor, de instigare urmată de executare, elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, altele decât latura subiectivă, se verifică prin raportare la faptele săvârșite de persoanele pe care aceasta le-a instigat, la calitatea acestora și la atribuțiile lor de serviciu, iar nu la cele ale contestatoarei.

Cum în considerentele sentinței și deciziei de condamnare, redate pe larg de către instanța de fond în cuprinsul hotărârii contestate, s-a reținut că aceasta i-a determinat, cu intenție, pe B., C., D., M. și L. ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să încalce dispozițiile art. 8, art. 12 și art. 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, dispoziții normative care intră în sfera legislației primare, a căror încălcare este menționată și în actul de sesizare a instanței, contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte reține că Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, așa cum a fost interpretată prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 392/2017, nu este incidentă în cauză.

În ceea ce privește celelalte argumente pentru care contestatoarea A. consideră că a operat dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnată, Înalta Curte subliniază că verificarea incidenței dezincriminării nu presupune o reevaluare a materialului probator, o restabilire a întrunirii în cauză a elementelor constitutive ale infracțiunii, pentru a stabili dacă instanțele care au judecat cauza în fond a fost sau nu competente ori dacă completurile de judecată au fost legal constituite sau dacă s-a făcut o corectă evaluare a probelor administrate, așa cum solicită contestatoarea, ci o raportare strictă la aspectele de fapt și de drept reținute de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, concluzie ce se bazează și pe dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce include și imperativul asigurării stabilității circuitului juridic, motiv pentru care nu pot fi analizate pe calea contestației la executare.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația declarată de petenta A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de petenta A. împotriva Sentinței penale nr. 341 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă pe contestatoarea-petentă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM