ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2018

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori s-a dispus respingerea contestației formulate de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 140 din data de 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

De asemenea, a fost obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

PENTru a se dispune astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:

La data de 06 aprilie 2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, contestația la executare formulată de petentul A.

În motivarea contestației petentul a solicitat să se constate în temeiul art. 4 teza a II-a C. pen., că fapta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat prin Sentința penală a Curții de Apel Craiova cu nr. 140/2016, pronunțată în Dosarul x/2015, soluție rămasă definitivă prin Decizia nr. 403/2016, a fost dezincriminată, solicitând anularea formelor de executare emise în baza sentinței cu numărul mai sus indicat, cu consecința încetării executării pedepsei de 3 ani închisoare și a pedepsei complementare aplicată.

În fapt, a arătat că a fost condamnat de către instanța de fond la o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu reținerea dispozițiilor art. 132 din Legea 78/2000. Astfel, s-a reținut că, în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului București, secția a VII-a comercială și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, desemnând o persoană apropiată în calitate de administrator judiciar provizoriu în cauza cu numărul x/3/2009. Prin această faptă, s-a susținut că a vătămat interesele celorlalți practicieni în insolvență participanți la procedură, acționând coordonat în interesul direct al martorului B. căruia i-ar fi facilitat obținerea de foloase materiale și nepatrimoniale, respectiv dobândirea unui portofoliu de experiență și accederea pe piața insolvenței din București.

Împotriva soluției de la fond a declarat apel la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar respingând, în data de 21.10.2016, apelul ca nefondat.

A arătat că, având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. în urma pronunțării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, este exclusă posibilitatea comiterii acestei infracțiuni prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanță.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora "Dispozițiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

A arătat că, în motivarea soluției de condamnare se face o trimitere generică la dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în cadrul căruia sunt descrise unele atribuții ale judecătorului-sindic privind:

"desemnarea motivată, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, stabilirea remunerației în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolvență, precum și a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă. în vederea desemnării provizorii a administratorului judiciar, judecătorul-sindic va ține cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori și, după caz, de debitor, dacă cererea introductivă îi aparține". În acest sens a arătat că nu a încălcat nicio dispoziție a Legii nr. 85/2006, ci doar o Hotărâre a colegiului de conducere a Tribunalului București.

Având în vedere că, prin decizia anterior amintită a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acesteia prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracțiunii nu este o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență era deosebit de important a se indica în concret modalitatea în care aceste dispoziții au fost încălcate.

Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu a fost făcută așadar cu referire la elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat contestatorul, ci pentru a se indica urmarea imediată a acesteia, instanța de fond reținând că a nesocotit o normă legală "în considerarea valorificării unui interes patrimonial și nepatrimonial al unei persoane apropiate".

A mai arătat că, în acest sens a apreciat și Curtea de Apel Alba Iulia care, într-o speță similară a admis contestația formulată de contestatorul C., împotriva Încheierii penale nr. 154/16.11.2016 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/2016 (Decizia penală nr. 20/A/2017). Astfel, s-a constatat că, a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situația în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc. prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanță sau ordonanță de urgență.

Prin prisma argumentelor învederate a solicitat admiterea contestației la executare și în consecință să se dispună încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare și a pedepsei complementare aplicată prin sentința mai sus indicată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 597 rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

La data de 30 mai 2017 petentul, prin apărător ales, a depus la dosar o completare a motivelor de contestație, solicitând admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată și completată.

A solicitat să se constate în temeiul art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen., ca fiind dezincriminată fapta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 140/2016, pronunțată de Curtea de Apei Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasa definitivă prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul penal nr. x/2015.

Totodată a solicitat să se dispună anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale menționate mai sus, cu consecința încetării executării pedepsei de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de magistrat, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., dar și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În fapt, a arătat că, prin rechizitoriul din data de 31 martie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în Dosarul penal nr. x/2014 a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 140/2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost condamnat la 3 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, iar prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21.10.2016, apelul a fost respins ca nefondat.

A mai arătat și faptul că, în sarcina sa a fost reținută, prin rechizitoriu, apoi prin Sentința penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, respectiv prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21.10.2016, în Dosarul penal nr. x/2015, săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

În concret, s-a reținut că în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului București, secția a VII-a comercială, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, desemnând o persoană apropiată (B.) în calitate de administrator judiciar provizoriu în Dosarul nr. x/2009, încălcându-se dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Textul legal criticat statuează că "judecătorul sindic desemnează motivat, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență compatibili, care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei".

Acționând în acest mod, organele judiciare au considerat că, ar fi blocat derularea procedurii de desemnare a administratorilor judiciari provizorii și pe cale de consecință, ar fi împiedicat toți ofertanții să ia parte la o selecție reală, vătămând astfel drepturile tuturor practicienilor în insolvență care și-au manifestat intenția, disponibilitatea și capacitatea de a dobândi calitatea de administrator judiciar. Activitatea descrisă a avut ca urmare și obținerea unui folos necuvenit de către administratorul judiciar B., constând în numirea în calitate de administrator judiciar, remunerarea acestuia și dobândirea unei reputații care să îi permită accesul și în alte dosare considerate importante.

A solicitat admiterea contestației la executare, având în vedere că în considerentele Deciziei nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională s-au statuat următoarele:

• dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii (pct. 55);

• neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuțiile de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului (pct. 60);

• în concluzie, în materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale. Pentru aceste argumente "Curtea constată că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție". Astfel, Curtea constată că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma, "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii" (pct. 62).

• infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată constând în cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane fizice sau juridice (pct. 75);

• modalitatea de interpretare a noțiunii de "act" poate determina o aplicare a legii care interferează cu procedurile judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislație distinctă celei penale cum ar fi procedura excepției de nelegalitate sau a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (pct. 79).

A mai arătat că, având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., în urma pronunțării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, este exclusă posibilitatea comiterii acestei infracțiuni prin încălcarea unui act normativ, altul decât o lege sau o Ordonanță.

Ca urmare a modificării elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. a avut loc, în baza art. 5 din Legea nr. 187/2012, o modificare identică a conținutului infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere prevederile Deciziei nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională menționată mai sus, cât și modalitatea de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu, motivarea prezentei contestații la executare se axează pe inexistența elementului material al infracțiunii și inexistența rezultatului imediat al infracțiunii, constând în prejudiciul cauzat în urma consumării ei.

La data de 12 septembrie 2017, petentul A., prin intermediul apărătorului ales, a depus la dosar note scrise, ca urmare a repunerii cauzei pe rol în vederea punerii în discuție a calificării cererii formulată inițial la data de 06 aprilie 2017, completată la data de 11 mai 2017.

Cu privire la calificarea cererii, care are ca obiect contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 140/2016, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2015 de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a arătat că, cererea formulată de petent și înregistrată la data de 06.04.2017, completată la data de 11.05.2017, este întemeiată pe dispozițiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și la Decizia nr. 405/2016 pronunțată la data de 15 iunie 2016, de Curtea Constituțională a României.

S-a arătat că, și prin notele scrise depuse la data de 11.05.2017, a solicitat admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată și completată, și în consecință a solicitat să se constate în temeiul art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. proc. civ. fiind dezincriminată fapta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 140/2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/2016 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul penal nr. x/2015

S-a solicitat totodată să se dispună anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale menționate mai sus, cu consecința încetării executării pedepsei de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de magistrat, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. dar și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

A arătat că în mod corect a precizat faptul că cererea care face obiectul prezentului dosar este întemeiată pe dispozițiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen. și raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, mijlocul procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate privind norma de incriminare, este contestația întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen.

Incidența Deciziei nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 15 iunie 2016 - în sensul verificării existenței ori a inexistenței încălcării unei legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență - poate fi examinată în procedura reglementată în dispozițiile art. 595 C. proc. pen.

Cu privire la faptul că mijlocul procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate privind norma de incriminare, este contestația întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen., în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 110/A din data de 04 aprilie 2014.

Analizând contestația dedusă judecății, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a constatat că aceasta este nefondată și respingând-o ca atare.

Contestatorul condamnat A. se află în executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 140/2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 403/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cauză, contestatorul a solicitat instanței de executare să constate că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată ca urmare a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale, cererea acestuia fiind inițial întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. La art. 4 teza a II-a C. pen., și ulterior fiind precizată în sensul indicării temeiului juridic ca fiind disp. art. 595 C. proc. pen.

Potrivit art. 595 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.

Verificând aplicabilitatea acestor dispoziții în raport de situația juridică a contestatorului condamnat, Curtea a constatat că solicitarea acestuia nu poate fi primită.

Prin Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate constatându-se că dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Curtea a constatat că, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 450 din 15 iunie 2016, nici Parlamentul și nici Guvernul nu au intervenit în intervalul de timp prevăzut de dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție pentru punerea în acord a disp. art. 246 - 248 din C. pen. de la 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. în limitele Legii fundamentale, astfel cum acestea au fost stabilite de către instanța de contencios constituțional.

În consecință, în soluționarea cauzei trebuie analizat efectul deciziilor Curții Constituționale asupra normai de incriminare, pentru a se stabili dacă această situație poate fi circumscrisă noțiunii de "lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea".

Efectele deciziilor Curții Constituționale asupra normei de incriminare au fost analizate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție care a dat o rezolvare obligatorie acestei probleme prin Deciziile nr. 18/27.09.2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 930/18.11.2016) și nr. 6/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 284/24.04.2017) pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În considerentele acestor hotărâri, Înalta Curte a statuat că prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia.

Constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.

Totodată, Înalta Curte a reamintit că dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârșirii faptei, atât în cazul în care privește toate variantele de incriminare, cât și în cazul în care privește o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituționalității, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârșită în varianta respectivă sub imperiul C. pen. anterior sau sub imperiul noului C. pen.".

În cuprinsul deciziei Curții Constituționale, în parag. nr. 88 al considerentelor, aceasta a stabilit expres faptul că "dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. (...) au fost reconfigurate prin prezenta decizie", concluzie ce rezultă și din analiza disp. art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, care nu disting în funcție de tipurile de decizii pe care Curtea Constituțională le pronunță, acestea fiind general obligatorii.

Deciziile prin care Curtea constituțională admite excepțiile de neconstituționalitate sunt obligatorii și produc efecte erga omnes, efecte ce se manifestă sub dublu aspect: pe de o parte impun legiuitorului obligația de a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, în termen de 45 de zile, iar pe de altă parte, la expirarea acestui termen, în cazul pasivității legiuitorului, efectele juridice ale dispozițiilor declarate neconstituționale încetează.

În cazul deciziilor de interpretare, în lipsa intervenției legiuitorului, textul este păstrat în corpul legii sau ordonanței, dar în conținutul și forma stabilită de instanța de contencios constituțional.

Aplicând aceste considerente în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, conjugat cu absența intervenției legiuitorului în termenul prev. de art. 147 alin. (1), disp. art. 246 C. pen. de la 1969 și art. 297 C. pen. continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanțe.

Concret, toate celelalte acțiuni sa inacțiuni constând în încălcări ale unor dispoziții cuprinse în legislația secundară (hotărâri ale guvernului, fișa postului, dispoziții, regulamente, etc.,) nu mai pot primi semnificație penală, faptele săvârșite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată.

Ca atare, în aceste circumstanțe, devin aplicabile disp. art. 4 din C. pen. și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "dispozițiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii", iar mijlocul procedural prin care se dă eficiență dispozițiilor sus evocate este cel prevăzut de art. 595 C. proc. pen.

Trecând la analiza incidenței disp. art. 4 C. pen. în cazul contestatorului condamnat, Curtea a reținut că aceasta presupune - în acord cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale - verificarea, pe baza hotărârii de condamnare definitive, a împrejurării dacă elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, a constat în concret, în încălcarea unei dispoziții cuprinse în legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență.

În speță, aceste condiții sunt îndeplinite, câtă vreme activitatea ilicită reținută în sarcina contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare a constat în încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin desemnarea într-un dosar de insolvență a unei persoane apropiate în calitate de administrator judiciar provizoriu, vătămând interesele legale ale celorlalți practicieni în insolvență participanți la procedură, cu consecința obținerii unui folos necuvenit martorului B., activitate despre care s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Acest aspect transpare din întregul corp al considerentelor Sentinței penale nr. 140/2016, în care se reține în esență că, inculpatul, în calitate de judecător sindic a desemnat în mod nelegal ca administrator judiciar pe martorul B. în lipsa intenției acestuia de preluare a unei asemenea poziții, încălcând disp. art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în scopul obținerii unui folos necuvenit, constând dobândirea ulterioară a poziției de lichidator judiciar, obținerea de venituri, dar și dobândirea unei reputații pe piața insolvenței în municipiul București, care să-i confere posibilitatea de a accede și la alte dosare.

În aceste condiții, câtă vreme fapta de abuz în serviciu comisă de inculpat a constat în încălcarea unor dispoziții cuprinse într-o lege, restrângerea domeniului de aplicare a disp. art. 246 C. pen. de la 1969 privind infracțiunea de abuz în serviciu, nu a scos în afara ilicitului penal fapta săvârșită în concret de acesta, astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 595 C. proc. pen. rap. la 4 C. pen. privind încetarea efectelor hotărârii penale de condamnare la pedeapsa închisorii.

De altfel, Curtea a constatat că soluția de condamnare a inculpatului a fost pronunțată la 31.07.2016, după publicarea Deciziei nr. 405/2016 de către Curtea Constituțională, îndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului fiind verificată atât cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, cât și în calea de atac, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta intrând în puterea lucrului judecat.

Drept urmare, nu pot fi primite criticile dezvoltate de inculpat referitoare la inaptitudinea acțiunilor sau inacțiunilor sale de a constitui o încălcare a disp. art. 11 lit. c) din Legea nr. 85/2006, sau cu privire la inexistența urmării imediate a infracțiunii, acestea fiind apărări de fond, ce vizează netemeinicia hotărârii de condamnare, fiind evident că o asemenea analiză ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii penale.

Împotriva Sentinței penale nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație contestatorul A., la data de 29.01.2018, fără a depune și motivele contestației.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 595 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.

Instanța de control judiciar constată faptul că, prin cererea de contestație la executare, în esență, contestatorul solicită să se stabilească că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată ca urmare a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanța fondului a făcut o corectă analiză a efectelor deciziei Curții Constituționale stabilind că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, conjugat cu absența intervenției legiuitorului în termenul prev. de art. 147 alin. (1), disp. art. 246 C. pen. de la 1969 și art. 297 C. pen. continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanțe.

Concret, toate celelalte acțiuni sa inacțiuni constând în încălcări ale unor dispoziții cuprinse în legislația secundară (hotărâri ale guvernului, fișa postului, dispoziții, regulamente, etc.,) nu mai pot primi semnificație penală, faptele săvârșite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată.

Ca atare, în aceste circumstanțe, devin aplicabile disp. art. 4 din C. pen. și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "dispozițiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii", iar mijlocul procedural prin care se dă eficiență dispozițiilor sus evocate este cel prevăzut de art. 595 C. proc. pen.

Raportând cele anterior menționate la speța de față, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, s-a stabilit că activitatea ilicită reținută în sarcina contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare a constat în încălcarea dispozițiilor dintr-o lege primară.

În acest sens, se constată că s-a reținut în hotărârea de condamnare încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin desemnarea într-un dosar de insolvență a unei persoane apropiate în calitate de administrator judiciar provizoriu, vătămând interesele legale ale celorlalți practicieni în insolvență participanți la procedură, cu consecința obținerii unui folos necuvenit martorului B., activitate care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, atâta timp cât fapta de abuz în serviciu comisă de inculpat a constat în încălcarea unor dispoziții cuprinse într-o lege, restrângerea domeniului de aplicare a disp. art. 246 C. pen. de la 1969 privind infracțiunea de abuz în serviciu, nu a scos în afara ilicitului penal fapta săvârșită în concret de acesta, astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 595 C. proc. pen. rap. la 4 C. pen. privind încetarea efectelor hotărârii penale de condamnare la pedeapsa închisorii.

Mai mult decât atât, așa cum reține și instanța fondului, soluția de condamnare a inculpatului a fost pronunțată după publicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, îndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului fiind verificată atât cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, cât și în calea de atac, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta intrând în puterea lucrului judecat.

PENTru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 martie 2018.

Procesat de GGC - NN