ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2017

Decizia nr. 51/2017

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 219 din 28 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respinge contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 119 din 30 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 119 din 30 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către petentul A., împotriva încheierii nr. 36 din data de 26 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016.

A fost obligat contestatorul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea nr. 36 din data de 26 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanței nr. 314/II/2/2015, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/P/2015.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a reținut că, prin Ordonanța din 15 octombrie 2015 dată în Dosarul nr. x/P/2015 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de numitul A., referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., pretins a fi fost comisă de magistrații procurori B. și C.

Împotriva soluției a formulat plângere petentul A., care a susținut că, procurorii reclamații, cu ocazia adoptării soluțiilor contestate nu au ținut seama de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, vătămându-i astfel interesele legitime.

Prin ordonanța din 20 noiembrie 2015, dată în Dosarul nr. x/II/2/2015 de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanței din 15 octombrie 2015, dată în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/I/P/1/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Împotriva Ordonanței nr. 314/II/2/2015, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/P/2015, a formulat plângere la Curtea de Apel Craiova petentul A., înregistrată la data de 26 ianuarie 2016, sub nr. x/54/2015, solicitând anularea sentinței penale nr. 1845/2005 a Judecătoriei Motru, pe motiv că ar încălca prevederile Legii nr. 18/1991; restituirea suprafeței de 546 mp ocupată nelegal; cheltuielile de judecată; daunele materiale pentru nefolosirea terenului timp de 10 ani 2006 - 2015.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație în anulare petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 05 aprilie 2016, sub nr. x/54/2016.

În motivele formulate în scris de către petiționar, depuse la dosar (filele 1-4), s-a susținut în esență că, la termenul de judecată stabilit pentru judecarea plângerii formulată în Dosarul nr. x/54/2016, se afla internat în spital, astfel că nu a avut cunoștință despre ordonanța dată de procurorul de caz decât la data de 12 ianuarie 2016, iar contestația a formulat-o la data de 24 ianuarie 2016 (data poștei), însă nu s-a ținut seama de acest fapt și i s-a respins plângerea ca fiind tardivă; de asemenea, susține că este în continuare sub tratament medical, internat în spital; în încheierea contestată s-au consemnat discuții pe fond ale procurorului de ședință, însă cele consemnate în încheiere începând cu pagina și continuând până la pag. 4, au avut loc în lipsa sa, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare; a mai susținut contestatorul și faptul că motivarea judecătorul de cameră preliminară face referire doar la cele reținute și în ordonanțele procurorului de caz, fără însă a se aminti sau motiva în vreun fel cele susținute și solicitate de el; la ședința din data de 26 februarie 2016 au fost două complete de judecată, însă există o singură încheiere care i s-a comunicat.

Contestația în anulare formulată s-a constatat inadmisibilă, fiind respinsă, deoarece, indiferent de motivul invocat de contestator, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive care sunt susceptibile de a fi atacate cu apel. Or, contestatorul a invocat că judecata a avut loc fără citarea legală a părților, însă dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au în vedere judecata în apel, iar nu soluționarea plângerii formulate ca urmare a unei soluții de clasare.

În ceea ce privește contestația în anulare formulată împotriva sentinței penale nr. 119/2016 din 30 mai 2016, prin care s-a respins contestația în anulare împotriva Încheierii nr. 36 din 26 februarie 2016 a Curții de Apel Craiova, s-a respins, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive care sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, aspecte care rezultă din dispozițiile articolului 426 C. proc. pen. Or, contestatorul, contrar dispozițiilor procedurale, a formulat calea extraordinară de atac a contestației la executare la o hotărâre penală dată în aceeași cale extraordinară de atac.

Hotărârile date într-o cale extraordinară de atac nu sunt susceptibile de a fi atacate cu vreo cale de atac.

Împotriva acestei sentințe penale contestatorul A. a formulat contestație.

În esență, contestatorul a solicitat casarea Deciziei penale nr. 219 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova și retrimiterea plângerii formulate către Judecătoria Motru în vederea rejudecării cauzei și a analizării probatoriului depus.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării contestației formulate de contestatorul A., Înalta Curte învederează că în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse vreunei căi de atac.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În doctrina relevantă în această materie, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestației în anulare privesc atât sentința, cât și decizia.

Articolul 408 alin. (1) C. proc. pen. se referă la sentințele nedefinitive, pronunțate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. În măsura în care sentința atacată pe calea contestației în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentința pronunțată în procedura admiterii în principiu cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilității exercitării căii de atac ordinare a apelului.

Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 5/2015).

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 119 din data de 30 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016

prin care

a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către petentul A. împotriva Încheierii nr. 36 din data de 26 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016.

În raport de dispozițiile legale aplicabile, precum și în raport de circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că, contestatorul a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 219 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 219 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.