ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 308/2017

Decizia nr. 308/2017

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 263 din 20 decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, a respins, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul A., împotriva Încheierii nr. 17 din data de 03 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016 al Curții de Apel Craiova și a obligat contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut că prin Ordonanța nr. 639/P/2015 din 13 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. sesizată de petentul A.; în baza art. 275 alin. (5) raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în cuantum de 20 lei, rămân în sarcina statului.

În motivarea ordonanței, procurorul a reținut că prin ordonanța din data de 08 octombrie 2015 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., reținându-se că petiționarul A. a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a magistratului judecător B. (din cadrul Judecătoriei Băilești) care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, a adoptat o soluție netemeinică și nelegală cu ocazia pronunțării sentinței penale nr. 3024 din 19 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/183/2009*).

Procurorul de caz a constatat astfel că, în speță, există cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta sesizată de petentul A. neexistând în materialitatea sa, neputându-se reține că hotărârea judecătorească, prin prisma considerentelor, a temeiurilor de fapt și de drept, reprezintă o îndeplinire „defectuoasă” a atribuțiilor de serviciu de către magistratul judecător B., argumentele petentului circumscriindu-se unei critici juridice aduse hotărârii judecătorești pronunțate, lipsind orice element care excede activității de rezolvare logic-juridică a raporturilor judicioase deduse judecății.

Ulterior, soluția de clasare a fost confirmată prin Ordonanța nr. 335/II/2/2015 din data de 23 decembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care din examinarea lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor invocate de petent, a constatat, în esență, că soluția atacată este legală, fundamentată pe actele efectuate, ce exclud existența oricăror indicii de săvârșire a faptei sesizate; de asemenea, s-a menționat că nemulțumirea subiectivă a petentului - privitoare la modul de soluționare a cauzei aflată pe rolul Judecătoriei Băilești - nu poate constitui temei legal în vederea angajării răspunderii penale, trebuind să îmbrace forma căilor de atac în limitele prevăzute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unor plângeri penale împotriva magistratului investit cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestor ordonanțe petentul A. a formulat plângere, solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și reluarea anchetei, cu efectuarea cercetărilor necesare la fața locului.

Prin încheierea nr. 17 din data de 03 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016 al Curții de Apel Craiova, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă plângerea formulată de petentul A., împotriva Ordonanței nr. 639/P/2015 din 13 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin Ordonanța nr. 335/II/2/2015 din data de 23 decembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimata B. ca nefondată, petentul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această încheiere judecătorul de cameră preliminară a constatat că în mod corect s-a reținut de către procuror că nu există indicii privind existența unei fapte de abuz în serviciu, nemulțumirile petentului, privind soluția dispusă într-o cauză civilă pentru care s-au exercitat căile legale de atac, nefiind argumente pentru a reține că pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin prisma considerentelor, a temeiurilor de fapt și de drept, ar reprezenta o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către magistratul judecător B.. S-a constatat că nici în plângerea formulată și adresată judecătorului de cameră preliminară petentul nu a adus argumente pentru a se aprecia că în cauză cercetarea efectuată nu este completă și ar putea duce la stabilirea unor alte împrejurări.

Împotriva acestei încheieri petentul A., a formulat contestație în anulare, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 18 mai 2016 sub nr. x/54/2016.

Procedând la examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare formulată de contestatorul Țolea Ion, în conformitate cu dispozițiile art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, criticile contestatorului subsumate motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen. privesc, în esență, existența unor motive ce ar pune în discuție imparțialitatea judecătorului care a pronunțat încheierea a cărei anulare se cere (conform declarației de la termenul din data 19 octombrie 2016 - Încheierea nr. 17 din 03 februarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016), iar pe de altă parte, petentul a invocat și aspecte de fond, care nu pot fi avute în vedere la momentul verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Curtea a reținut și faptul că deși motivele pe care se sprijină contestația în anulare sunt din cele reglementate de dispozițiile art. 426 C. proc. pen., acestea nu sunt argumentate și susținute de dovezi care să facă posibilă incidența cazului de contestație în anulare invocat.

Împotriva sentinței penale nr. 263 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova petentul A. a formulat contestație, solicitând, în esență, trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor și aflării adevărului.

Examinând decizia prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că cererea de apel este inadmisibilă, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că petentul A. a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 263 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul A., împotriva Încheierii nr. 17 din data de 03 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016 al Curții de Apel Craiova.

Prin Încheierea nr. 17 din 3 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petentul A., împotriva Ordonanței nr. 639/P/2015 din 13 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin Ordonanța nr. 335/II/2/2015 din data de 23 decembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimata B., ca nefondată.

Încheierea nr. 17 din 3 februarie 2016, potrivit dispozițiilor legale este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu apel.

Ca atare, sentința penală 263 din 20 decembrie 2016, este la rândul ei definitivă, întrucât urmează regimul hotărârii atacate, niciuna din cele două hotărâri nefiind susceptibilă a fi atacată cu apel.

O hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o cale de atac ordinară numai dacă hotărârea atacată este susceptibilă de o asemenea cale de atac.

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Prin urmare, în privința sentinței penale atacate, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituția României, ceea ce este inadmisibil.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza ultimă C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestația formulată de

petentul A.

împotriva sentinței penale nr. 263 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de

petentul A.

împotriva sentinței penale nr. 263 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 martie 2017.