ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 30.03.2016, pe rolul Curții de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 2544 din 9 septembrie 2016, Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului CNSAS și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, reținând cauza spre rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată și nelegală.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul reclamant a reținut următoarele:

Instanța de fond examinând cauza dedusă judecății a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora trebuie să se stabilească dacă prin activitatea depusă de către reclamant s-au încălcat drepturile și libertățile unei persoane, în speță a petentului B. Instanța de fond a enumerat texte de lege în care sunt reglementate drepturile și libertățile persoanei, dar fără a arăta în concret cum s-au încălcat aceste drepturi și ce consecințe s-au produs ca urmare a activității sale de ofițer.

Instanța a făcut o analiză superficială și a constatat, în general, că au fost încălcate drepturile și libertățile unei persoane, considerând că este suficient a se constata, în baza înscrisurilor depuse la dosar că reclamantul a avut calitatea de lucrător al securității, calitate care naște, în opinia instanței, o prezumție de încălcarea a drepturilor fundamentale ale omului.

Din hotărârea instanței de fond rezultă că nu are relevanță faptul că a lucrat într-un sistem organizat, guvernat de legile existente atunci și orice abatere de la atribuțiile de serviciu, stabilite prin regulamente militare, ordine sau alte norme de drept ar fi însemnat pentru reclamant săvârșirea unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare sancționate cu nulitatea absolută. Nu se poate ignora faptul că a respectat legislația din acel moment social.

În analiza acestei cauze instanța de fond trebuia să aibă în vedere că:

- instrumentarea dosarelor nu se făcea din motive politice, Departamentul Securității Statului fiind echivalentul SRI de astăzi și nu a fost creat în scopul protejării C. Acesta a avut același rol și aceleași atribuții ca și serviciile secrete din prezent și anume protecția siguranței statului și a cetățenilor săi. Se confundă în toate dosarele cu CNSAS activitatea de informații și control a siguranței statului cu organele de protecție a C.

- drepturile și libertățile fundamentale ale Constituției și ale Pactelor internaționale nu au fost încălcate. Nu exista o hotărâre judecătoreasca penală sau civilă, prin care să fie sancționat pentru încălcarea acestor drepturi. Instanța de fond, așa cum susține, nu a fost învestită, potrivit O.U.G. nr. 24/2008, numai să constate calitatea sa de lucrător al securității, (raportată la cele două condiții esențiale: angajat al unui serviciu de informații și încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale), ci să analizeze dacă în aceasta calitate, a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului și nu mai mult. Prin urmare, dacă nu există o hotărâre judecătorească prealabilă de stabilire a culpei mele, pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane, instanța de fond nu poate să constate că reclamantul a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei și pe cale de consecință să pot aplica dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

- reclamantul nu a desfășurat o activitate informativă. Se confundă activitatea informativă cu avizarea legalității propunerii făcute de ofițerul de informații.

Activitatea de informații este o etapă în care ofițerul de informații, în limita legii, lua măsuri de verificare a persoanei semnalate că intenționează să desfășoare acțiuni de natură infracțională, din cele menționate în C. pen. de la 1968 - capitolul Infracțiuni împotriva securității statului, în scop prevenirii săvârșirii faptelor infracționale. Propunerea și derularea măsurilor informative erau făcute de ofițerul de informații. Ofițerii de cercetare penală nu aveau competență să desfășoare activități de urmărire informativă. După aceste verificări, dacă informația, potrivit căreia persoana verificată ar fi desfășurat activități infracționale împotriva securității statului, nu se confirma, se făcea propunerea de închidere a dosarului, în cazul, în care din verificări se dovedea că persoana desfășoară activități infracționale, împotriva securității statului, ofițerul informații făcea propunerii de avertizare sau atenționare.

De aici, începe cea de-a doua etapă când dosarul era înaintat ofițerului de cercetare penală care avea obligația să verifice legalitatea măsurii propuse. Deci, reclamantul intervenea în dosar în etapa a doua, a verificării legalității măsurii propuse de ofițerul de informații de avertizare sau de atenționare. La momentul când ofițerul de cercetare penală primea dosarul de la ofițerul de informații, urmărirea informativă era încheiată. Instanța de fond, fără să cunoască acest aspect și procedura care s-a desfășurat, a constatat că a încălcat drepturi și libertăți ale persoanei prin activitatea mea profesională pe care am desfășurat-o cu respectarea legii în vigoare la acel moment. De asemenea, instanța de fond trebuia să aibă în vedere și dispozițiile situației României din anul 1991, revizuită care la art. 53 reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți "dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității mele, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".

Dispozițiile Constituției României sunt în acord cu Tratatele și Pactele internaționale are România le-a semnat și le-a ratificat.

Așadar, instanța de fond trebuia să facă analiza acestor aspecte, respectiv îndeplinire condițiilor O.U.G. nr. 24/2008 și din perspectiva acestor norme de drept. Instanța a constatat că am îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dar nu a ținut seama de faptul că nu exista o hotărâre judecătorească de condamnare a mea, din moment ce susține că nu este învestită cu soluționarea acestor aspecte și nici de legislația internațională și internă prezentați mai sus. Încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie analizată în context, ținându-se seama de domeniul în care s-a acționat și legile speciale în materie.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului exercitat de pârât ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond prin care s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității este legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a apărărilor formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile pârâtului aduse hotărârii instanței de fond prin cererea de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

O analiză a textului legal în discuție demonstrează că este irelevant pentru stabilirea calității de lucrător al securității distincția creată de pârâtul recurent între ofițerii de informații și ofițerii de cercetare penală în cadrul organelor de securitate. Esențială pentru stabilirea acestei calități este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, indiferent de atribuțiile concrete în cadrul acestei instituții, iar în privința pârâtului este necontestat că în perioada de referință analizată (anul 1986) avea gradul de maior, îndeplinind funcția de ofițer de cercetare penală în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Dâmbovița.

În îndeplinirea acestor atribuții specifice, a reținut corect instanța de fond că, pârâtul, în calitatea reținută, a participat direct în urmărirea informativă a subiecților dosarului prin avizarea pentru legalitate a "avertizării", respectiv a "atenționării" celor două persoane urmărite.

Împrejurarea că informațiile privind cei doi subiecți urmăriți au fost culese de alți lucrători ai Securității, nu este de natură a diminua răspunderea pârâtului sau a-l exonera de aceasta, de vreme ce punerea în practică a acestor activități și rezultatul lor au fost avizate de legalitate de pârât, confirmând astfel conformitatea acestor măsuri cu dispozițiile legale în vigoare la epoca evenimentelor.

Pe de altă parte, sunt nefondate și criticile pârâtului recurent referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăților individuale ale persoanelor vizate, instanța de fond indicând în concret drepturile și libertățile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul, așa cum s-a reținut în precedent.

Aprobarea avertizării, respectiv atenționării celor două persoane urmărite, iar în privința uneia determinarea acesteia de a-și lua un angajament de a se abține de la comentarii legată de politica de stat, într-un cadru intim, cu prieteni sau apropiați ai săi, demonstrează caracterul profund abuziv al acțiunilor desfășurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita și afecta nejustificat dreptul la viață privată și dreptul la libertate de exprimare.

În acest sens, instanța de fond a făcut referire la reglementarea convențională și constituțională a dreptului la viață privată și a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul în calitatea pe care o avea și de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, este irelevant în cauză că, încălcarea acestor drepturi nu au fost constatate printr-o hotărârea judecătorească prealabilă, fiind suficient pentru antrenarea răspunderii pârâtului, din perspectiva normelor aplicabile, constatarea acestor încălcări, limitări sau suprimări de drepturi ori libertăți să se facă de instanța învestită de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității conform art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, în mod legal a apreciat instanța de fond că activitățile desfășurate de reclamant în calitate de ofițer superior de cercetare penală în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Dâmbovița se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității.

2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 2544 din 9 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2544 din 9 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN