ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 197/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 la data de 25.08.2016, reclamanta A. SA Șcheia, județ Suceava a chemat în judecată Administrația Fondului pentru Mediu București, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 25.07.2016 până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 235 din 3 octombrie 2016, a admis cererea având ca obiect "suspendare executare act administrativ", formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București și a suspendat executarea deciziei de impunere nr. x din 25.07.2016, înregistrată la administrația fondului pentru mediu sub nr. x din 25.07.2016 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că soluția pronunțată de instanța de fond nu este motivată corespunzător nici sub aspectul dovedirii existenței cazului bine justificat și nici în cel al demonstrării unei pagube iminente, ce ar fi adusă societății prin executarea actului administrativ fiscal, pentru a se putea reține îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare dispunerii măsurii excepționale a suspendării actului administrativ.

Instanța de fond a făcut și o aplicare greșită a normelor de drept material în sensul că, chiar dacă în fază procesuală în care se solicită suspendarea unui act administrativ nu se poate antama fondul specific acțiunii în anulare, totuși, pentru a se putea dispune măsura excepțională a suspendării actului administrativ fiscal, cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții. Or, în speța de față, reclamanta nu a probat cazul bine justificat și o pagubă iminentă în patrimoniul său ci, din contră, își fundamentează susținerile pe aspecte neconforme cu realitatea și aprecieri de ordin subiectiv complet neîntemeiate, care nu pot face obiectul cererii de suspendare ci doar al acțiunii în anulare.

Astfel, susținerile formulate de reclamantă în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților. Or, instanța de fond, în speță, a procedat tocmai la înlăturarea prezumției de legalitate a actelor administrative, fără a ține cont de mențiunile înscrise în actele respective care vin și contrazic alegațiile reclamantei.

Soluția pronunțata de către instanța de fond anulează prezumția de legalitate a actului administrativ, nu ține cont de precizările exprese din cuprinsul actelor respective, care vin și contrazic susținerile reclamantei, și își fundamentează hotărârea pe simple afirmații și presupuneri, exact în sens contrar spiritului prevederilor legale incidente în materie de suspendare a actelor administrative.

Intimata A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes este întemeiată, motiv pentru care va admite excepția și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca rămas fără interes.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 25.07.2016 până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 196 din 27.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, având ca obiect "suspendare executare act administrativ" și "contestație act administrativ", formulată de reclamanta SC A. SA Șcheia, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București, a anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 145 din 23.09.2016 și Decizia de impunere nr. x din 25.07.2016 emise de Administrația Fondului pentru Mediu în sensul că a exonerat reclamanta de la plata obligației fiscale principale în sumă de 1.579.184 RON din totalul de 2.009.841 RON și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 78.666 RON cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin la data de 27.12.2017, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 235 din 3 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de ED