ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1338/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității acestuia de lucrător al Securității.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2.119 din 3 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul CNSAS în contradictoriu cu pârâtul A. și, în consecință, a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 2.119 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul A., solicitând casarea acesteia, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, s-a argumentat, în esență, că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca recurentului să i se atribuie calitatea de lucrător al Securității.

Astfel, recurentul nu a fost niciodată angajat al Securității, fiind ofițer de miliție de la absolvirea școlii de ofițeri - profilul miliție în anul 1967 și până în anul 1989. Acest fapt rezultă fără echivoc din adresa nr. x din 10.04.2014 eliberată de Inspectoratul de Poliție al jud. Cluj, depusă la dosarul cauzei, precum și din adeverința eliberată de IPJ Cluj. Cu adresa din 22.07.2014 recurentului i s-a comunicat că nu a fost identificat în evidențele fostului Departament al Securității Statului.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, instanța de fond în mod eronat a tras concluzia că recurentul ar fi desfășurat activități prin care ar fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Recurentul, în calitate de ofițer de miliție, a participat la un singur act de percheziție domiciliară, în urma unui ordin primit pe cale ierarhică de a însoți doi ofițeri de securitate, în baza autorizației semnate de procuror în acest sens. Ridicarea înscrisurilor menționate, pe bază de proces-verbal, s-a realizat efectiv de către cei doi ofițeri de securitate menționați, care erau de naționalitate maghiară. Percheziția s-a efectuat legal la domiciliul numitului B.. despre care existau informații că ar fi deținut aur și valută, iar acesta nu a avut nici o obiecție cu privire la modul în care s-a efectuat percheziția.

Recurentul nu a efectuat nici un act de cercetare, învinuire sau incriminare la adresa persoanei în cauză, nu a întocmit nici un act în dosarul informativ nr. x și nu a desfășurat nici o activitate informativă.

În motivarea instanței de fond nu se face referire la motivele neaudierii celor doi martori propuși de recurent, martori care cunosc împrejurările în care recurentul a fost trimis la efectuarea percheziției, precum și faptul că nu a desfășurat alte acte prin care să fi îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale vreunei persoane.

2.1. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că în mod corect prima instanță a reținut îndeplinirea ambelor condiții pentru reținerea calității recurentului de lucrător al Securității.

2.2. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, reluând argumentele referitoare la calitatea sa de ofițer de miliție, care a participat la o percheziție legală, iar ingerința pasageră, ocazională și efectuată episodic din alte rațiuni decât cele politice nu poate fi asimilată unei intruziuni sau încălcări nejustificate a vieții private.

2.3. Prin notele scrise depuse la termenul din 27 martie 2018, recurentul a solicitat obligarea intimatei să depună la dosar răspunsurile la adresele trimise către MAI, SIE, SRI, SIA, DEPABD din care să rezulte din ce structură militară a făcut parte ca ofițer activ, precum și planul de măsuri din dosarul de urmărire informativă nr. x/1987 din care să rezulte dacă a avut vreo sarcină trasată pe linia urmăririi informative a persoanei în cauză.

2.4 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.5. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Mai întâi, se constată că, deși recurentul a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticile acestuia se subsumează strict motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Examinând cauza din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în speță, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, privind constatarea calității pârâtului A. de lucrător al Securității.

Instanța de fond, analizând materialul probator depus de către reclamantul CNSAS, a concluzionat în sensul că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 "lucrător al securității" este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât A. îndeplinește prima din aceste condiții, deoarece în anul 1985 a avut gradul de maior în cadrul IPJ Cluj și, în această calitate, a participat, în data de 04.07.1985, la efectuarea unei percheziții la domiciliul numitului B., măsură dispusă în cadrul dosarului informativ nr. x, deschis de către Inspectoratul Județean Cluj - Securitate - Serviciul I/B nr. x, pentru numita C.

Deși, potrivit autorizației de percheziție domiciliară, motivarea actului de procedură penală era faptul că persoana percheziționată este deținătoare de aur și valută, în urma percheziției au fost ridicate diverse manuscrise și lucrări dactilografiate, care aveau legătură doar cu obiectul dosarului de urmărire informativă. Recurentul-pârât a semnat procesul-verbal întocmit în urma efectuării percheziției, care atesta că, în afară de înscrisuri, nu au mai fost ridicate alte bunuri sau valori.

Aceste date dovedesc, fără echivoc, imixtiunea recurentului în viața privată a titularului cererii de verificare, recurentul participând la punerea în executare a unei măsuri care, în mod evident, au fost de natură a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite, anume dreptul la viață privată, recunoscut și garantat, atât de Constituția României din 1965, cât și de Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 și semnată și de România la 14 decembrie 1955.

Exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale poate fi restrâns pentru protejarea unui interes legitim public, dar ingerința este admisibilă numai dacă este necesară într-o societate democratică, este proporțională cu situația care a determinat-o și nu aduce atingere existenței dreptului sau a libertății înseși.

În speță, însă, acțiunea recurentului-pârât nu s-a încadrat în limitele expuse mai sus, percheziția neavând legătură cu apărarea ordinii publice, ci cu interesele politice ale regimului comunist.

Susținerile recurentului privind faptul că activitatea sa s-ar fi circumscris ordinelor de serviciu, pe care recurentul avea obligația de a le executa, nu sunt de natură a îndepărta aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, nefiind, de altfel, nici incluse printre cauzele de exonerare prevăzute de acest act normativ.

Este irelevant, de asemenea, dacă recurentul ar fi avut doar calitatea de ofițer de Miliție, fără a figura în evidențele DSS, probele propuse în acest sens nefiind utile cauzei, în condițiile în care recurentul a luat parte la acte de procedură penală efectuate într-un dosar informativ, similar unui ofițer al Securității, fiind, astfel, îndeplinită condiția avută în vedere de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 2.119 din 3 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2018.

Procesat de ED