ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2016

Decizia nr. 2527/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității acestuia de lucrător al Securității.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1.425 din 8 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul CNSAS în contradictoriu cu pârâtul A. și, în consecință, a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 1.425 din 8 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul A., solicitând casarea acesteia, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, s-a argumentat, în esență, că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și pentru că ar lipsi probele în susținere.

Recurentul a criticat considerentele privind calitatea sa de lucrător al Securității, dedusă din faptul că a îndeplinit funcția de șef al postului de Miliție D. din cadrul Direcției Regionale Oltenia, nefiind probat în mod concludent aspectul că, la momentul reținut prin nota de constatare, recurentul ar fi avut atribuții pe linie de securitate, așa cum prevede textul art. 2 lit. a).

De asemenea, nu a fost dovedită în concret nici îndeplinirea celei de-a doua condiții avută în vedere de lege, anume că acțiunile desfășurate de recurent au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitare.

A mai criticat motivarea instanței de fond ca fiind generală și lipsită de concretețea specifică unei motivări care asigură legalitatea și temeinicia sentinței.

2.1. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A argumentat că activitatea recurentului-pârât, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, se circumscrie celei specifice securității. În cazul de față se poate constata cu ușurință că persoana urmărită, fost legionar, păstrat în evidențe din cauza faptului că fusese semnalat cu "manifestări dușmănoase", nu se încadra în sfera de activitate a miliției, ci în cea de securitate.

Recurentul adopta o poziție activă în raport cu informatorii săi, care erau instruiți de acesta cu privire la persoana despre care ar fi trebuit să furnizeze informații, la categoriile de informații care interesau Securitatea, precum și cu privire la modalitatea de obținere a informațiilor.

Prima instanță în mod corect a apreciat că activitățile desfășurate de recurent au determinat îngrădirea dreptului la viață privată și a libertății de exprimare, prin intruziunea generată în exercitarea acestora de către autoritatea statală al cărei exponent era în epocă și în mediul respectiv recurentul, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale.

2.2. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului.

A învederat că O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie o prezumție legală că angajații fostei Miliții sunt automat lucrători ai Securității, astfel încât intimatului îi revenea sarcina de a dovedi această calitate.

Nu rezultă, din înscrisurile depuse de CNAS, că recurentul a exercitat atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, și acestea nu pot fi stabilite în mod exclusiv în baza înscrisurilor atașate ca probă.

Acțiunile recurentului nu au fost de natură a suprima sau îngrădi drepturi sau libertăți, în condițiile în care persoana vizată nu a sesizat aceste încălcări, exprimând liber opiniile avute, fără a fi fost constrâns în acest sens.

2.3 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Părțile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 7 iunie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A., în temeiul art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.4. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și criticilor înfățișate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, privind constatarea calității pârâtului A. de lucrător al Securității.

Instanța de fond, analizând materialul probator depus de către reclamantul CNSAS, a concluzionat în sensul că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 "lucrător al securității" este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât A. îndeplinește prima din aceste condiții, deoarece a avut gradul de sergent major (1963), respectiv plutonier (1964 - 1965) și funcția de șef al postului de Miliție D. din cadrul Direcției Regionale Oltenia, în perioada 1963 - 1965.

În această calitate, recurentul a dirijat surse pentru a obține informații, de interes pentru organele de Securitate, privind viața privată a obiectivului B. și poziția acestuia față de politica regimului.

Din înscrisurile din dosarul de urmărire informativă rezultă dovada activității desfășurate de recurentul-pârât în calitate de lucrător de miliție, în exercitarea efectivă a unor atribuții legate de fosta Securitate, privind o persoană supravegheată informativ în perioada 1963 - 1977, ca fost legionar, semnalat cu "manifestări dușmănoase", activitate de natură să aducă atingere dreptului la viața privată și libertății de exprimare a persoanei urmărite.

Înscrisurile depuse la dosar dovedesc, fără echivoc, imixtiunile recurentului în viața privată a numitului B., în condițiile în care recurentul a coordonat supravegherea acestuia la nivel local și a propus măsuri care, în mod evident, au fost de natură a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite, anume dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare, recunoscute și garantate, atât de Constituția României din 1965, cât și de Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 și semnată și de România la 14 decembrie 1955.

Exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale poate fi restrâns pentru protejarea unui interes legitim public, cum ar fi apărarea securității naționale, dar ingerința este admisibilă numai dacă este necesară într-o societate democratică, este proporțională cu situația care a determinat-o și nu aduce atingere existenței dreptului sau a libertății înseși.

În speță, însă, activitatea recurentului-pârât nu s-a încadrat în limitele expuse mai sus.

Simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora, pentru motive ce nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viața privată.

Îngrădirea dreptului la viața privată și la libertatea de exprimare, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, s-a produs în momentul în care recurentul a dirijat surse informative în intimitatea persoanei urmărite, în scopul de a obține informații despre atitudinea acestuia față de regimul politic.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 1.425 din 8 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED