ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3332/2018

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost învestită cu soluționarea cererii de recurs formulată de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 2.100 din data de 15 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări a Avocaților din România și Uniunea Națională a Barourilor din România.

La termenul de judecată din 18 septembrie 2018, recurentul-reclamant a depus, în ședință publică, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (6) și (7), art. 36, art. 130 alin. (1) și (2) din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii al avocaților, motiv pentru care Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 83 din 12 decembrie 2017, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2016/a1 în cadrul căruia a fost soluționată cererea de sesizare.

Prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (6) și (7), art. 36, art. 130 alin. (1) și (2) din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii al avocaților.

Împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. invocând următoarele motive:

Excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă apreciindu-se că nu are legătură cu cauza.

Acest raționament este greșit pentru că, neconstituționalitatea invocată are legătură cu procesul a cărui inițiator este, deoarece solicită să se constate că prevederile art. 48 din Statutul CAA - versiunea 2012 erau de anulat (anulabile) chiar dacă au fost ulterior abrogate prin adoptarea Legii nr. 72/2016, prevederi care au fost transpuse identic în respectiva lege, diferența constând în aceea că în loc de 31.05.2001 s-a trecut 28.05.2001.

Recurentul arată că în speța dedusă judecății este aplicabil principiul "tempus regit actum" în conformitate cu care o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, adică legea veche, urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluționarea litigiului legat de realizarea acestui drept, chiar și ulterior ieșirii sale din vigoare.

În continuare afirmă că s-a pensionat din magistratură, după care în luna iulie 2000 a intrat în avocatură. A solicitat Casei de Asigurări a Avocaților ca începând cu data de 01.07.2015 să se pensioneze din avocatură pentru limită de vârstă dar cu dreptul de a profesa în continuare, solicitare care i-a fost respinsă, CAAv invocând dispozițiile art. 48 alin. (1) din Statut - versiunea 2012, dată la care Legea nr. 72/2016 nu exista.

Examinând cererea de recurs prin prisma apărărilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

Instanța de recurs - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost învestită cu soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (6) și (7), art. 36, art. 130 alin. (1) și (2) din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii al avocaților.

Verificând admisibilitatea excepției de neconstituționalitate Înalta Curte a constatat că dispozițiile legale considerate neconstituționale nu au legătură cu soluționarea litigiului deoarece, acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 221/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 452/2001, iar aceste acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 72/2016.

Soluția pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Sesizarea Curții Constituționale se poate face doar cu respectarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:

(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că, pentru admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să fie o lege sau o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță;

- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să fie în vigoare;

- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

Or, în cazul de față, reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu o cerere prin care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții din Legea nr. 72/2016:

- art. 32 alin. (6) potrivit cărora: Stagiile de cotizare realizate în sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților anterior datei de 28 mai 2001 vor fi valorificate la stabilirea pensiei de retragere definitivă din profesie, în măsura în care ele nu au fost valorificate la stabilirea pensiei în alte sisteme;

- art. 35 alin. (6) și (7) potrivit cărora: (6) În cazul avocaților care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale, stabilite anterior datei de 28 mai 2001, contribuțiile achitate la fondurile sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților vor fi avute în vedere numai la stabilirea pensiei de retragere definitivă din profesie. (7) Avocații aflați în situația prevăzută la alin. (6), la cerere, pot solicita numai pensia pentru retragere definitivă din profesie;

- art. 36 potrivit cărora: (1) Pensia pentru retragere definitivă din profesie nu se poate transforma în nicio altă categorie de pensie. (2) Pensia pentru retragere definitivă din profesie nu se poate recalcula decât pentru stagiile de cotizare nevalorificate la data deschiderii dreptului de pensie pentru retragere definitivă și realizate anterior deschiderii acestui drept. (3) La calculul pensiei pentru retragere definitivă din profesie se adaugă și punctajul mediu anual aferent stagiului asimilat, în cazul în care acesta nu a fost luat în calcul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.

- art. 130 alin. (1) și (2) potrivit cărora: (1) Contribuțiile achitate la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților de asigurații care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii stabilite anterior datei de 28 mai 2001 vor fi avute în vedere numai la stabilirea pensiei de retragere definitivă sau a altor drepturi de asigurări sociale. (2) Avocații aflați în situația prevăzută la alin. (1) pot beneficia, la cerere, numai de pensia de retragere definitivă din profesie, în condițiile art. 35.

Or, prin cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită prima instanță au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 221/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 452/2001, care au fost abrogate prin dispozițiile Legii nr. 76/2016.

Sub acest aspect Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 766/2011 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Condiția relevanței excepției impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, care nu trebuie analizată in abstracto, ci poate fi dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Or, excepția invocată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate deoarece, în susținerea excepției de neconstituționalitate recurentul nu a dovedit legătura acestor texte de lege cu soluționarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă a susținut că dispozițiile art. 48 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților versiunea 2012 ar fi fost preluate de acest act normativ, atât timp cât temeiul de drept al cererii de chemare în judecată a fost altul, așa cum s-a arătat mai sus.

Nici susținerea conform căreia speței îi este aplicabil principiul tempus regit actum, nu poate fi reținută în sprijinul celor afirmate de recurent, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unor dispoziții din conținutul unui act administrativ cu caracter normativ, respectiv Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, versiunea 2012, astfel încât este lipsită de relevanță data la care recurentul a acces în avocatură, precum și celelalte susțineri ale sale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016/a1, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2018.

Procesat de ED