ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3455/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 160/2016 din 28 septembrie 2016 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

Totodată, a respins, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D..

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins,ca neîntemeiate, cererile de intervenție voluntare accesorii în sprijinul reclamantului E., formulate de intervenienții A., B., C. și D..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Analizând cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999, Curtea de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Reclamantul a invocat, în sensul celor precizate în cererile înregistrate la dosarul cauzei la data de 20.11.2015 (Tribunalul Iași), respectiv la data de 03.06.2016, excepția de neconstituționalitate dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R.

În speță, prin acțiunea formulată, reclamantul a contestat hotărârea nr. 256/27.05.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost respinsă excepția tardivității introducerii plângerii, invocată din oficiu, și s-a stabilit că aspectele sesizate nu intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Astfel, în limitele învestirii, Curtea de apel a analizat soluția CNCD cuprinsă hotărârea nr. 256/27.05.2015, respectiv dacă aspectele sesizate de petent se încadrau în sfera de incidență a prevederilor O.G. nr. 137/2000, perspectivă în raport de care nu se poate reține că dispozițiile legale cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate - art. 6 din Legea nr. 49/1999 - au legătură cu soluționarea cauzei de față.

Reținând, în consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legeanr. 47/1992, că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 1 al aceluiași text legal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 04.04.2016, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A., B., D. și C., reținând că legitimarea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat și că, în speță, obiectul judecății îl reprezintă contestația promovată împotriva hotărârii nr. 256 din 27.05.2015 emisă, în dosarul nr. x/2015, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în soluționarea petiției formulată de petentul E., astfel încât nu justifică calitate procesuală activă reclamanții A., B., D. și C., ce nu au avut nicio calitate în dosarul CNCD și cu privire la care nu a fost pronunțată hotărârea atacată.

În consecință, a respins, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, acțiunea formulată de reclamanții A., B., D. și C..

Instanța de fond, analizând acțiunea formulată de reclamantul E., în raport de actele și lucrările dosarului, reținut că prin hotărârea nr. 256/27.05.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că aspectele sesizate nu intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, reținându-se, în esență, că situația prezentată de către petentul E. are ca obiect diferențierile apărute ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., respectiv modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor menționate și că aspectele sesizate nu intră sub incidența art. 2 din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care Colegiul director al C.N.C.D. nu analizează modul de stabilire sui generis a unor drepturi în favoarea unor persoane sau categorii de persoane în mod diferit față de alte persoane sau categorii, precum și modul de reglementare de către legiuitor a unor aspecte care țin de statutul unor persoane sau categorii de persoane, CNCD nu se poate pronunța asupra unor aspecte de legalitate din care poate decurge un eventual tratament diferit, examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor și conformitatea acestora cu principiul egalității revenind Curții Constituționale.

Conchide instanța în sensul că, aspectele învederate de petent în sesizarea ce a făcut obiectul analizei CNCD, nu se încadrează într-o formă de discriminare care să atragă competența Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

În acest context, prima instanță a apreciat că, prin decizia Curții Constituționale nr. 997/07.10.2008 s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Cererea de recurs

La data de 30 septembrie 2016, reclamantul E. a promovat recurs împotriva sentinței nr. 160/2016 din data de 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în privința respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, în cuprinsul declarației de recurs nefiind menționat niciun motiv de nelegaliatate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de instanță, din oficiu, în temeiul art. 248 alin. ( 1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

În speță, recursul formulat de reclamant vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

În atare situație sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora,,Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. (...)".

Din actele dosarului rezultă că sentința recurată a fost pronunțată la data de 28 septembrie 2016, iar declarația de recurs a fost înregistrată la data de 30 septembrie 2016, în termenul legal de 48 de ore de la pronunțare, fără însă ca reclamantul să critice soluția instanței sub aspectul temeiurilor juridice aplicate speței și care a dus la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

Dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se coroborează cu dispozițiile de drept comun în materie, respectiv cu prevederile art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ. (1865), în cuprinsul cărora se menționează în mod expres că:

(1) " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs"

(2) "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Deși sentința i-a fost comunicată la data de 24 iulie 2017, așa cum rezultă din dovada aflată la dosar, recurentul nu a depus motivele de recurs nici până la data de soluționării prezentului recurs situație care sancționează recursul cu nulitatea.

Mai mult decât atât, nu se poate considera că susținerile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Pe cale de consecință, sanctiunea nulității prevăzute de art. art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. are un caracter absolut, afectând eficacitatea actului de procedură efectuat cu depășirea termenului imperativ, nefiind condiționată de vătămare, Înalta Curte va da eficiență acesteia și, admițând excepția invocată de instanță, din oficiu, va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu de instanță.

Constată nul recursul declarat de reclamantul E. împotriva sentinței nr. 160/2016 din data de 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 noiembrie 2017.