ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1380/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin sentința civilă nr. 1505 din 15 octombrie 2018, Tribunalul Iași a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IAȘI, ca nefondată.

A admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către contestatorul A. în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IAȘI.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La solicitarea instanței, apelantul a precizat că dispozițiile art. 94-100 din Legea nr. 263/2010 sunt neconstituționale întrucât încalcă prevederile art. 47, art. 22 și art. 25 din Constituția României.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 57 din 13 februarie 2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, formulată de apelantul A..

A respins apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1505 din 15 octombrie 2018 a Tribunalului Iași, sentință pe care a păstrat-o.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, formulată de apelantul A., Curtea a constatat că, în raport de cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, invocate drept neconstituționale, nu au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care prima instanță s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe nerespectarea art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, privind procedura prealabilă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța de apel a constatat că aceasta a fost corect admisă prin sentința apelată, iar motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de apelant sunt nefondate.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a formulat recurs recurentul-reclamant A. care aduce în susținerea cererii următoarea argumentație.

Ambele instanțe, care s-au pronunțat atât pe fond cât și în apel, au emis o decizie injustă și nelegală neținând cont de Legea nr. 263/2010, de jurisprudență, de realitatea obiectivă și de convențiile la care România este parte.

În cauză este vorba de dosarul nr. x/2018 înregistrat în data de 9 mai 2018 pe rolul Tribunalului Iași, obiectul cauzei fiind recalculare pensie, în speța fiind vorba de refuzul Casei Județene de Pensii lași de a valorifica o adeverință emisă de un fost angajator, in care erau menționate veniturile pentru care s-au reținut contribuțiile la fondul de pensii.

La data de 17 octombrie 2011, Înalta Curtea de Casație și Justiție s-a pronunțat în recurs, în interesul legii prin decizia nr. 19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de Casație și Justiție a statuat următoarele: în interpretarea dispozițiilor art. 2, lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi ale asigurării sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a stabilit că, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1), lit. a) din legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut, și pentru acestea s-a plătit contribuție de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

La pronunțarea soluției, Înalta Curtea de Casație și Justiție a avut în vedere printre altele și Decizia Curții Constituționale nr. 736 din 24 octombrie 2006, care nu a exclus "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de O.U.G. nr. 4/2005, ci a prevăzut că aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale.

În opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-a încasat sau nu contribuție de asigurări sociale de stat, pentru veniturile excluse de la pontajul anual, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și a O.U.G. nr. 4/2005.

În condițiile în care se constată de instanța învestită cu cereri de recalculare a pensiilor pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, că angajatorul a plătit contribuție de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuție de asigurări sociale plătite de către angajator, este firesc ca această contribuție să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie. în conformitate cu dispozițiile art. 330

7

alin. (4) din C. proc. civ., deciziile pronunțate de Înalta Curtea de Casație și Justiție în interesul legii, sunt obligatorii. Această concluzie este întărită de considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțate în cauza M. contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42).

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Acest principiu de bază, este reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 statuând că, "(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică".

Contribuția individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr. 389/1972, care în art. 1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecționare profesională, precum și asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai școlilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producție, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de dura ta contractului de muncă.

Textul de lege instituie obligația vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției asupra câștigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri. Retribuția tarifară micșorată sau majorată conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 57/1974, obținută pentru munca în acord global este inclusă în câștigul brut realizat de salariat, din care se reține, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat. în cauza de față sunt incidente dispozițiile tranzitorii ale art. 165 din Legea nr. 263/2010, care se referă la alin. (1) la determinarea punctajului anual pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în funcție de salariile brute sau nete, respectiv salariile realizate și nu în funcție de salariul tarifar de încadrare. Reglementarea privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legile nr. 19/2000 și nr. 263/2010 este construită în jurul principiului contributivității, potrivit căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

În drept recurentul invocă dispozițiile art. 304 teza I C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite cerințele art. 415 alin. (1) Cod procedură, repune cauza pe rol și, examinând cererea de recurs din perspectiva argumentației aduse în susținere raportat la soluția recurată, constată următoarele:

Instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 94-100 din Legea nr. 263/2010 constatând că, în raport de cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile art. 94-100 din Legea nr. 263/2010, invocate drept neconstituționale, nu au legătură cu soluționarea cauzei, față de faptul că prima instanță s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe nerespectarea art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, privind procedura prealabilă.

În cadrul argumentației aduse în susținerea cererii de recurs recurentul formulează aserțiuni de ordin general numai cu privire la modul de reglementare a contribuției sociale, la conținutul și semnificația principiului contributivității, la veniturile pentru care s-au reținut contribuțiile la fondurile de pensii, fără a arăta în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și fără a se raporta la considerentele acesteia.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt și la aspecte de ordin general, cum este cazul în speță.

În cauză, susținerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, sub aspectul soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nefiind altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care deja și-au primit o rezolvare prin soluția pronunțată asupra fondului cauzei, nerecurată.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția pronunțată cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, acestea nu pot fi analizate întrucât ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va repune cauza pe rol și va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 57 din 13 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 septembrie 2019.