ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3122/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții APIA - Centrul Județean Ialomița și B., să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a acorda sumele cuvenite pentru cererea de plată pentru anul II de angajament privind Măsura 215 - plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări și obligarea acestora la plata acestor sume, în cuantum de 1.838.348,60 euro și a dobânzilor legale penalizatoare aferente.

Prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2015, Curtea de Apel București a luat act de complinirea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a APIA - Aparat Central.

Prin Sentința nr. 321 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți ca neîntemeiate; a admis excepția inadmisibilității capătului II de cerere și, în consecință, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil și a respins în rest acțiunea formulată de "A." SA ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtul B., faptul că aceasta este justificată în raport cu obiectul cauzei și cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere calitatea acestui pârât de director executiv al pârâtei APIA - Centrul Județean Ialomița.

De asemenea, în raport cu prevederile art. 3 lit. d) din Legea nr. 1/2004 că pârâta APIA - Aparat Central are atribuția a de a efectua plățile în ceea ce privește finanțările acordate prin intermediul Măsurii 215 - plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări, astfel încât se justifică în cauză calitatea sa procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului doi de cerere, invocată de pârâții APIA - Centrul Județean Ialomița și B., a apreciat instanța că verificarea acesteia presupune antamarea unor aspecte ce vizează fondul cauzei, astfel încât le-a analizat împreună.

Pe fondul litigiului dintre părți, a reținut că reclamanta a depus la APIA - Centrul Județean Ialomița, sub nr. x din 15 noiembrie 2013, cererea de plată privind Măsura 215 - plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări pentru anul II de angajament, precum și mai multe deconturi justificative cu documentații aferente.

Prin adresele nr. x din 16 februarie 2015 emisă de pârâta APIA - Aparat Central, nr. 1199 din 4 mai 2015 emisă de pârâta APIA - Centrul Județean Ialomița, nr. 2413 din 02 iunie 2015 și nr. 2351 din 22 iunie 2015, intimata pârâtă APIA a comunicat reclamantei faptul că documentația justificativă aferentă cererii de plată pentru anul II de angajament privind Măsura 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări pe care a depus-o la APIA Centrul Județean Ialomița face obiectul unui control efectuat de Departamentul pentru Lupta Antifraudă, potrivit adresei nr. x/2014 a acestei instituții și că, după finalizarea controlului, DLAF va transmite instituției nota de control în vederea luării măsurii prevăzute de lege, până atunci cererea de plată pentru anul II de angajament neputând face obiectul autorizării la plată.

Judecătorul fondului a constatat că, prin Nota nr. x din 09 februarie 2015 emisă de pârâta APIA - Aparatul Central, s-a aprobat propunerea de menținere a restricționării la autorizare a dosarului SC A. SA pentru anul II de angajament până la primirea notei de control de la DLAF, iar ulterior sesizării instanței, la 03 noiembrie 2015, pârâtei APIA - Centrul Județean Ialomița i s-a comunicat de către DLAF adresa nr. x din 29 octombrie 2015 și nota de control privind cererea de plată depusă în anul 2013 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de către SC A. SA pentru anul II de angajament privind solicitarea și obținerea sprijinului financiar pentru "Măsura 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări".

Nu în ultimul rând, s-a reținut din dovezile depuse la dosar de către pârâta APIA - Centrul Județean Ialomița (extras din sistemul informatic pus la dispoziția acestei pârâte), că la data de 21 decembrie 2015 a fost soluționată cererea de plată depusă de reclamantă în anul 2013, în sensul respingerii acesteia.

În raport cu dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și cu definițiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. h), i) și n) din același act normativ, instanța de fond a concluzionat că, în ipoteza în care reclamanta ar fi lezată prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii de plată pentru anul II de angajament privind solicitarea și obținerea sprijinului financiar pentru Măsura 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări, aceasta poate solicita instanței de contencios administrativ doar constatarea caracterului nejustificat al refuzului, instanța având dreptul de a constata acest caracter nejustificat al tăcerii, context în care va putea doar să oblige autoritatea pârâtă să soluționeze cererea, eventual într-un anumit termen și sub sancțiunea unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere, fără a avea dreptul să impună rezolvarea într-un anumit sens (să dea o decizie de admitere sau de respingere a cererii), deoarece prin aceasta s-ar substitui administrației, ceea ce ar fi incompatibil cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

În raport cu aceste considerente, a respins ca inadmisibilă cererea având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.838.348,60 euro, aferentă cererii de plată pentru anul II de angajament, și a dobânzilor penalizatoare.

În ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiat, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că refuzul pârâtei APIA - Centrul Județean Ialomița de a soluționa cererea reclamantei de plată pentru anul II de angajament nu este unul nejustificat, ci a avut la bază, atât adresa nr. x/2014 emisă de Departamentul pentru Luptă Antifraudă, cât și Nota nr. x din 09 februarie 2015 emisă de pârâta APIA - Aparatul Central prin care s-a aprobat propunerea de menținere a restricționării la autorizare a dosarului SC A. SA pentru anul II de angajament până la primirea notei de control de la DLAF.

De asemenea, a arătat că existența Ordonanței de clasare emisă de DNA la data de 30 martie 2015 în Dosarul nr. x/2015 nu este de natură a infirma cauza pentru care s-a amânat soluționarea cererii de plată formulată de reclamantă.

De altfel, ulterior finalizării controlului efectuat de către DLAF și înregistrării la sediul său a notei de control întocmite de DLAF - 03 noiembrie 2015, pârâta APIA - Centrul Județean Ialomița a procedat la soluționarea cererii de plată formulată de către reclamantă, conform mențiunilor cuprinse în extrasul din sistemul informativ, în sensul respingerii acesteia.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A. SA, pentru următoarele motive de casare:

Până în anul 2013, în cadrul societății recurente erau organizate 7 ferme, pentru care în 2012 aceasta a depus angajament voluntar la APIA pentru un termen de 5 ani, potrivit dispozițiilor din Ghidul solicitantului pentru Măsura 215, cererea de acordare a sprijinului financiar fiind aprobată în martie 2013 de APIA Ialomița.

În anul 2013, a decis să modernizeze structura de producție, având în vedere că în perimetrul C. deținea mai multe hale de producție nefolosite și degradate fizic. Astfel, a reparat, modernizat și pus în funcțiune 10 hale de producție.

Pentru a cuprinde și aceste 10 hale în angajamentul pe Măsura 215, le-a alipit la C., însă această măsură nu a fost acceptată, întrucât reprezenta o mărire a capacității de producție cu peste 50% față de angajamentul inițial.

Din acest motiv, recurenta a decis înființarea unei noi ferme, D., pusă în funcțiune în iunie 2013.

În august 2013, recurenta a depus o cerere distinctă de angajament, pe Măsura 215, la APIA Slobozia, care nu a fost acceptată, motiv pentru care a procedat la o reorganizare administrativă, în sensul că, dintre cele 10 hale noi, 6 au fost distribuite în cadrul C. (care astfel are în componenta 19 hale, respectând și condiția de a nu exista o majorare cu peste 50% din capacitatea existentă la angajamentul inițial), iar D. a rămas cu 4 hale de producție.

În aceste condiții, a depus o noua cerere anuala de sprijin la APIA Ialomița, respectiv cererea de plată nr. x din 15 noiembrie 2013 pentru 8 ferme, urmând o serie de discuții între A. SA și APIA - Centrul Județean Ialomița privind includerea în cererea de decont și a celor 10 hale noi puse în funcțiune ulterior datei de 15 octombrie 2012, discuții generate de poziția pârâtei, care susținea ca angajamentul voluntar inițial nu se mai poate modifica sub nicio formă.

În decembrie 2013, a fost desființată D., cu cele 4 hale ramase, acestea fiind redistribuite la celelalte ferme existente.

Prin adresa nr. x din 30 ianuarie 2014, înregistrată la centrul județean sub nr. x din 30 ianuarie 2014, recurenta a revenit la APIA Ialomița cu o documentație în completare, prin care arăta că, din motive economice și administrative, cea de-a opta exploatație a fost integrată în celelalte exploatații existente și solicita reanalizarea, cu celeritate, din perspectiva art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, coroborat cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 65/2011, și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, a cererii privind aplicarea normelor europene pentru Măsura 215 - plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări, în cazul creșterii capacității de producție cu până la 50% din valoarea inițială declarată.

Recurenta a precizat că pentru D. nu a solicitat sprijin financiar pentru anul 2013. La data de 19 decembrie 2013, a depus o cerere de completare la APIA pentru anul II de plată, iar primul decont pentru anul II de plată a fost depus la data de 15 februarie 2014, documentația fiind depusă pe fiecare fermă în parte. Pentru C. s-a depus o documentație pe cele 13 hale inițiale, o documentație pe cele 6 hale adăugate și încă una centralizatoare, pe toate cele 19 hale.

A arătat că, prin apariția H.G. nr. 704/2014, s-a permis începerea unei noi sesiuni de depunere a angajamentelor voluntare pentru exploatațiile pentru care nu fuseseră depuse cereri. Astfel, în iunie 2014, s-a depus documentația și cererea de sprijin financiar și pentru D., cu cele 4 hale, cererea fiind admisă, dar au rămas în continuare blocate decontările pentru celelalte ferme.

Între timp, problema majorării capacității de producție cu până la 50% din angajamentul inițial a fost lămurită în urma modificărilor legislative intervenite, stabilindu-se în mod clar ca o creștere a capacității de producție cu până la 50% din angajamentul inițial este acceptată și nu poate duce la excluderea cererii de plata a aplicantului.

Față de situația expusă, în opinia sa, era îndreptățită să primească în compensație ajutorul comunitar, ținând seama și de majorarea capacității de producție cu până la 50% cu cele 6 hale înregistrate în plus în anul 2013 la C., care deținea autorizația sanitar-veterinara nr. 0013 din 30 august 2010, precum și de celelalte 4 hale modernizate, înregistrate, în baza OMADR nr. 704/2014, ca aparținând unei noi exploatații, și anume Ferma nr. 8 Gh. Doja., cu autorizație sanitar veterinară nr. 0103 din 18 iunie 2013.

În opinia recurentei, în cauză erau incidente prevederile art. 45 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1974/2006, potrivit cărora în cazul în care, în cursul perioadei de îndeplinire a unui angajament luat ca o condiție de acordare a unui sprijin beneficiarul mărește suprafața exploatației sale, statele membre pot prevede extinderea angajamentului respectiv la suprafața suplimentară pentru perioada de îndeplinire a angajamentului rămasă, în conformitate cu alin. (2) sau înlocuirea angajamentului inițial printr-un nou angajament, în conformitate cu alin. (3), și prevederea din Ghidul solicitantului, versiunea 1.0, pag. 11, "Declarații și angajamente", pct. 5, potrivit căreia închiderea cu clauza a angajamentului inițial în cazul în care capacitatea exploatației autorizată sanitar veterinar, aflată sub angajament de bunăstare păsări, crește cu mai mult de 50% și deschiderea unui nou angajament la capacitatea majorată, în perioada de depunere a cererilor de ajutor, pe o perioada de 5 ani, începând cu anul în care intervine modificarea (beneficiarul va semna în acest sens un nou angajament), conform art. 27, alin. (11) din R (CE) nr. 1974/2006, din care rezulta ca o creștere de capacitate de până în 50% era acceptabilă, în sensul că nu reprezenta un nou angajament.

Sesizările penale făcute de intimate au făcut obiectul cercetării în Dosarul nr. x/2015 al DNA, care a emis ordonanța de clasare la data de 30 martie 2015.

A precizat recurenta că, prin primul capăt al cererii de chemare în judecata a solicitat sa se constate refuzul nejustificat al intimatelor de a acorda sumele cuvenite pentru cererea de plata pentru anul II de angajament privind Măsura 215, iar o astfel de constatare implica verificarea recunoașterii dreptului pretins, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004. Capătul 2 din cerere este urmarea recunoașterii dreptului pretins și constatării refuzului nejustificat al soluționării cererii de ajutor, cu consecința firească a obligării la plata sumei solicitate și a dobânzilor legale penalizatoare aferente, ca sancțiune pentru refuzul de soluționare a cererii.

A susținut recurenta că îndeplinește condițiile legale pentru a primi ajutorul prevăzut de Măsura 215, dar APIA Ialomița, în mod nejustificat, refuză soluționarea cererii, invocând pretinse nereguli care ignoră soluțiile date de DNA și DLAF cu privire la aceste așa-zise nereguli.

De altfel, APIA Ialomița, fără a folosi mai întâi pe scara ierarhică toate instrumentele de control intern prevăzute de procedurile aprobate pentru această măsura de accesare a fondurilor europene, a sesizat direct DLAF.

Recurenta a arătat, totodată, că documentația pentru C. a fost întocmită ca modernizare a acesteia, având autorizație sanitar-veterinară nr. 0013 din 30 august 2010, iar la îndrumarea Centrului Județean, pentru cele zece hale noi s-a solicitat la DSVSA Ialomița, în iunie 2013, o altă autorizație sanitar-veterinară, astfel încât halele respective să funcționeze ca o nouă exploatație.

Intimata APIA Ialomița a respins cererea recurentei nr. 4723 din 09 august 2013, pe motiv că nu respectă termenul legal de depunere (18 ianuarie 2013), iar nu pentru că se solicita un nou angajament ce nu poate fi acceptat.

În anul 2014, Ghidul solicitantului a fost actualizat și în ceea ce privește creșterea de capacitate pe parcursul angajamentului voluntar de 5 ani.

Astfel, se stabilește ca efectivele estimate declarate în cererea de plata pot crește față de cererea de ajutor având în vedere mărirea capacității cu până la 50% a numărului maxim de locuri de cazare/serie din efectivul estimate inițial. Vor trebui depuse de către beneficiar evidente clare în acest sens aferente capacităților aflate sub angajament. Astfel, se vor lua ca bază schițele depuse la cererea de ajutor, plus cele aferente măririi cu până la 50%.

Urmare a impunerii acestor cerințe, dar și datorita unor dificultăți întâmpinate în administrarea celor 4 hale (H1 extinsă - H4 extinsă) arondate E. și aflării faptului că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urma să deschidă în perioada următoare o nouă sesiune de depunere a cererilor de ajutor financiar pentru Măsura 215, în data de 27 martie 2014 recurenta a transmis la Centrul Județean APIA, sub Notificarea nr. x din 27 martie 2013 specifica faptul ca renunța la plățile aferente realizării bunăstării superioare a pasărilor în cele 4 hale, plăți solicitate inițial în decontul x, depus în data de 14 februarie 2013, depunând totodată schițele reprezentând creșterea de capacitate cu până la 50%.

Anterior acestui fapt, A. SA a notificat/solicitat printr-un memoriu tehnic și două cereri (anexate) Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița o reevaluare a Fermei nr. 5 și Fermei nr. 8 de pe platforma Ghe. Doja, localitatea Perieti.

În Memoriul Tehnic Justificativ întocmit de directorul tehnic al A. SA, rezulta că C., cu autorizație sanitar-veterinară nr. 0013 din 30 august 2010, figurează cu 19 hale, iar Ferma nr. 8 Gh. Doja figurează cu 4 hale, cu autorizația sanitar-veterinară nr. 0103 din 18 iunie 2013.

Prin adresa nr. x din 26 martie 2014 (atașată), DSVSA Ialomița confirmă că a efectuat evaluarea solicitată, rezultând astfel că mărirea de capacitate a Fermei nr. 5 nu a adus atingere îndeplinirii condițiilor sanitar-veterinare și de biosecuritate, menținându-se valabile autorizațiile sanitare emise.

Cu privire la primul capăt al cererii introductive, instanța de fond a reținut greșit că nu este o situație de refuz nejustificat, invocând adresa nr. x/2014 emisă de DLAF și faptul că Ordonanța de clasare emisa de DNA la data de 30 martie 2015 în Dosarul penal nr. x/2015 nu este de natură a infirma cauza pentru care s-a amânat soluționarea cererii de plata.

În opinia recurentei, raționamentul instanței de fond nu este unul fundamentat. Astfel, dacă până la emiterea ordonanței DNA a existat o justificare pentru amânarea plății, după această dată conduita intimatei nu a mai fost justificată.

Nu se poate susține că există refuz nejustificat doar atunci când autoritatea administrativă emite un act expres și adecvat poziției sale. Este inadmisibil ca soluționarea unei cereri să dureze aproape 2 ani și, în final, în actul de soluționare să se motiveze aspecte cunoscute de intimată încă de la data înregistrării cererii.

Intimata APIA Ialomița a refuzat să soluționeze cererea de plată, invocând fie dosarul penal, fie controlul DLAF, pe anumite considerente tehnice. Motivele invocate de APIA sunt nefundamentate, dovada fiind faptul că aceleași condiții precum cele existente pentru anul II de plată, au existat și pentru cererile de plată ulterioare, care au fost aprobate Ia decontare (a se vedea adeverințele nr. 1696 și 1697 din data de 14 martie 2016).

Analizând comparativ conduita intimatei APIA Ialomița, se poate lesne observa caracterul nejustificat și arbitrar al refuzului în soluționarea cererii noastre.

Instanța de fond a omis un aspect esențial, acela că recurenta nu a impus să primească o soluție favorabilă a cererii de plată. Ceea ce a invocat a fost doar tergiversarea nejustificată, echivalentă unui refuz, a emiterii unei soluții, fie pozitivă, fie negativă.

În privința celui de-al doilea capăt al cererii, considerat de instanța de fond ca inadmisibil, recurenta a arătat că s-a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, de vreme ce instanța era chemată să constate refuzul nejustificat al soluționării cererii, constatând mai întâi îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea plăților și admițând primul capăt de cerere, ar fi trebuit sa dispună și admiterea celui de-al doilea capăt de cerere. Astfel, în art. 1 alin. (1) din lege se vorbește despre recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, iar recurenta tocmai acest lucru l-a cerut, să i se recunoască dreptul pretins și să primească plata sprijinului financiar.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimații pârâți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 15 mai 2018, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al intimatelor de a onora cererea de plată a sprijinului financiar pentru anul II de angajament în cadrul Măsurii 215, conform deconturilor justificative și documentațiilor depuse de recurentă.

Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 2 din OMADR nr. 239 din 01 februarie 2012, cererile inițiale de ajutor privind Măsura 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări se depun pentru toate exploatațiile autorizate sanitar-veterinar de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, deținute, la Centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al beneficiarului, începând cu data intrării în vigoare a ordinului până la data de 18 ianuarie 2013.

De asemenea, reține că, în conformitate cu prevederile art. 40 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Ordinului MADR nr. 239/2012 pentru aprobarea modelului Cererii de ajutor privind Măsura 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări, recurenta A. SA a depus la A.P.IA. - Centrul Județean Ialomița Cererea nr. x de ajutor privind Măsura 215, prin care a solicitat acordarea sprijinului financiar și s-a obligat sa respecte angajamentele asumate voluntar privind respectarea cerințele specifice subpachetelor 1b, 2b, 3b, 4b, 5b privind bunăstarea păsărilor pe o perioadă de 5 ani în 7 exploatații autorizate sanitar veterinar până la acea dată.

În data de 15 noiembrie 2013, în baza prevederilor OMADR nr. 1125/2015 pentru aprobarea modelului Cererii de plată privind Măsura 215 - pachet b) - Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, recurenta a depus la APIA Centrul Județean Ialomița Cererea nr. x din 15 noiembrie 2013 de plată pentru anul II de angajament privind Măsura 215, solicitând acordarea sprijinului financiar pentru respectarea cerințelor specifice subpachetelor privind bunăstarea păsărilor în 8 exploatații autorizate sanitar-veterinar, potrivit centralizatorului anexat cererii.

Din actele dosarului rezultă că cea de a opta exploatație, Ferma nr. 8, este situată în Loc. Misleanu, Com. Perieti, Jud. Ialomița, fiind autorizată din punct de vedere sanitar veterinar la 18 iunie 2013, deci după asumarea, în data de 28 noiembrie 2012, a angajamentelor privind bunăstarea păsărilor (cererea inițială de ajutor).

La data de 19 decembrie 2013, recurenta A. SA a solicitat modificarea cererii de plată pentru anul II de angajament (depusă în data de 15 noiembrie 2013), formulând o nouă cerere de plată pentru anul II de angajament, în care a diminuat numărul de exploatații de la 8 exploatații la 7 exploatații și a redistribuit halele și efectivul de păsări estimat a fi livrat din Ferma nr. 8 la celelalte 7 exploatații.

Potrivit adresei nr. x din 27 martie 2014, A. SA menține solicitarea plăților pentru cele 6 hale adăugate Fermei nr. 5 și anexează adresa nr. x din 26 martie 2014 emisa de DSVSA Ialomița potrivit căreia această instituție atestă faptul că în comuna Perieti funcționează două exploatații autorizate distinct, la momente diferite, respectiv Ferma nr. 5 cu autorizația nr. x august 2010 și Ferma nr. 8 cu autorizația nr. x din 18 iunie 2013.

Ulterior, recurenta a depus Notificarea nr. x din 30 ianuarie 2014 la APIA Centrul Județean Ialomița, solicitând reanalizarea cererii de plată pentru anul II de angajament și aplicarea normelor referitoare la creșterea capacității de producție cu până la 50%.

Din documentele anexate notificării și dosarului de plată nu reiese însă că recurenta ar fi extins capacitatea de producție a uneia/unora dintre cele 7 ferme autorizate sanitar veterinar aflate sub angajament, ci că a înființat o nouă fermă, Ferma nr. 8, din Loc. Perieti, Jud. Ialomița, autorizată distinct pentru 10 hale potrivit autorizației sanitar-veterinare nr. 0103 din 18 iunie 2013 și a încercat să redistribuie scriptic, doar în documentele anexate cererii de plată pentru anul II de angajament, cele 10 hale aferente Fermei nr. 8 la F.

Potrivit Ordinului MADR nr. 1.438/2014 privind aprobarea sistemelor de sancțiuni pentru măsura 215 "Plăți privind bunăstarea animalelor" din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Anexa nr. 2 - Sistemul de sancțiuni pentru Măsura 215 "Plăți privind bunăstarea-animalelor" - pachetul b) - păsări", din efectivele estimate în cererea de plată pot crește față de efectivele estimate în cererea de ajutor având în vedere mărirea capacității cu până la 50% a numărului maxim de locuri de cazare/serie din efectivul estimat inițial. Vor trebui depuse de către beneficiar evidențe clare în acest sens aferente capacităților aflate sub angajament. Astfel, se vor lua ca bază schițele depuse la cererea de ajutor plus cele aferente măririi capacității cu pană la 50%.

Potrivit prevederilor OMADR nr. 1125/2013, Secțiunea a IV-a, perioada legală de depunere a cererilor de plată este 16 octombrie - 15 noiembrie a fiecărui an de angajament.

Având în vedere că recurenta reclamantă nu a depus în perioada legală de depunere a cererilor de plată pentru anul II de angajament, 16 octombrie - 15 noiembrie 2013, documentația care atestă creșterea capacității de producție cu până la 50% a unei ferme aflate sub angajament, este nefondată critica referitoare la încălcarea/neaplicarea prevederilor legale referitoare la creșterea capacității de producție cu până la 50%.

De asemenea în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile privind creșterea capacității de producție cu peste 50% așa cum sunt menționate în Cap. IV. 1, pct. 5 din angajamentul asumat voluntar odată cu depunerea cererii inițiale de ajutor potrivit cărora "închiderea angajamentului inițial și deschiderea unui nou angajament pentru capacitate majorată se poate face în perioada de depunere a cererilor de ajutor în cazul în care capacitatea exploatației autorizată sanitar veterinar aflată sub angajament de bunăstare păsări crește cu mai mult de 50%."

În ceea ce privește critica referitoare la nerespectarea pașilor procedurali prin omiterea sesizării prealabile a Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol (anterior sesizării Departamentului pentru Lupta Antifraudă), Înalta Curte o apreciază nefondată, deoarece potrivit adresei nr. x din 04 aprilie 2014, intimata APIA - Centrul Județean Ialomița a informat această direcție cu privire la aspectele constatate în dosarul cererii de plată pentru anul II de angajament al recurente, primind recomandarea ca, în baza art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, să procedeze la sesizarea Departamentului pentru Lupta Antifraudă (adresa nr. x din 27 mai 2014).

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora potrivit cărora "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată DLAF și organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă", autoritatea intimată a sesizat, atât Departamentul pentru Luptă Antifraudă, potrivit adresei nr. x din 02 iunie 2014, cât și organele de cercetare penală.

Totodată, în baza informării DLAF și având în vedere prevederile art. 5 lit. c) și art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, privind obligația autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a implementa corespunzător și la timp recomandările formulate de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, intimata APIA Aparat Central, a aprobat - potrivit Notei nr. x din 09 februarie 2015 - restricționarea la autorizarea la plată a dosarului pentru anul II de angajament al recurentei până la finalizarea controlului DLAF.

Cu adresa din 29 octombrie 2015, DLAF a comunicat Nota de control privind cererea de plată depusă în anul 2013 la APIA de către recurenta A. SA pentru anul II de angajament privind Măsura 215, în care se menționează că, "independent de aspectele de natura penală, echipa de control DLAF apreciază că aspectele sesizate de către APIA CJ Ialomița ar putea constitui nereguli în ceea ce privește cererea de plată depusă în anul 2013 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de către SC A. SA".

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că nesoluționarea cererii de plată pentru anul II de angajament pentru Măsura 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - pachetul b) - păsări nu constituie un refuz nejustificat în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, din cuprinsul adreselor emise de intimate reiese doar comunicarea motivului întârzierii/amânării analizării cererii de plată, iar nu un refuz explicit de soluționare prin exces de putere.

De asemenea, temporizarea soluționării de către APIA - Centrul Județean Ialomița a cererii (care, ulterior sesizării instanței de contencios administrativ, a primit o soluție motivată de respingere) a fost generată de derularea unor proceduri legale de verificare, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2014 emisă de Departamentul de Luptă Antifraudă referitor la controlul desfășurat pentru verificarea realității documentelor justificative, precum și din Nota nr. x din 09 februarie 2015 emisă de APIA - Aparat Central prin care s-a aprobat propunerea de menținere a restricționării la autorizare a dosarului recurentei pentru anul II de angajament până la primirea notei de control a DLAF.

Totodată, Înalta Curte reamintește că a reținut constant în jurisprudența sa faptul că inexistența unei infracțiuni (în condițiile arătate în Ordonanța de clasare din 30 martie 2015 emisă de DNA în Dosarul nr. x/2015) nu echivalează cu inexistența unei nereguli și constată, și din această perspectivă, faptul că nu s-a refuzat abuziv, nejustificat, sprijinul financiar, ci s-a constatat că modificarea capacităților de producție a Fermei nr. 5 (creșterea de la 13 hale la 19 hale), dar și a Fermei nr. 8 (reducerea de la 10 hale la 4 hale) s-a făcut ulterior depunerii Cererii de plată nr. x din 15 noiembrie 2013 pentru anul II de angajament privind Măsura 215 și, totodată, ulterior perioadei legale de depunere a cererilor de plată (16 octombrie 2013 - 15 noiembrie 2013) stabilite conform prevederilor OMADR nr. 1125/2013.

Or, câtă vreme s-a dovedit legalitatea modificării capacității de producție a Fermei nr. 5 abia începând cu data de 26 martie 2014, astfel că doar începând cu următorul an de angajament (anul III), documentația pentru creșterea capacității de producție cu până la 50% la C. poate fi considerată ca fiind depusă în termenul legal, putând face obiectul analizei justificării plății.

Nici critica adusă de recurentă respingerii ca inadmisibil a celui de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea intimatei pârâte la acordarea sprijinului financiar constând în plăți pentru bunăstarea animalelor nu este fondată.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată."

De asemenea, în conformitate cu art. 8 - Obiectul acțiunii judiciare din același act normativ, "(1) (...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.", iar în art. 18 sunt prevăzute soluțiile pe care le poate pronunța instanța, astfel: "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."

Prin urmare, în materia contenciosului administrativ, obligația de a emite un act administrativ sau de a efectua o operațiune administrativă este subsidiară constatării refuzului nejustificat al autorității de a soluționa cererea corespunzătoare, ceea ce nu este cazul în speță, instanța de recurs stabilind cu caracter definitiv că nu a existat un refuz nejustificat.

În plus, verificarea cererii de plată și a documentelor doveditoare ale îndeplinirii condițiilor legale specifice fiecărui subpachet de măsuri pe care recurenta s-a angajat să le mențină pe o perioadă de 5 ani în exploatațiile sale intră în atribuțiile exclusive ale autorității publice legal desemnate, respectiv intimata-pârâtă APIA - Centrul Județean Ialomița.

Față de toate aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, recursul nefiind fondat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Sentinței nr. 321 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT