ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3004/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 aprilie 2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1079 din 26 octombrie 2017 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să admită cererea sa și să dispună numirea în funcția de judecător la Judecătoria Constanța.

În motivare, contestatorul a învederat că prin hotărârea atacată a fost respinsă, în mod neîntemeiat, cererea sa de eliberare din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța, prin adoptarea acestei hotărâri procedându-se la o greșită evaluare a criteriilor prevăzute de art. 23 alin. (1

1

) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Contestatorul a arătat, în esență, că în cuprinsul hotărârii atacate s-a reținut că la momentul analizării cererii existau 6 posturi de execuție vacante la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și alte 2 posturi urmau să se vacanteze ca urmare a unor transferuri dispuse în sesiunea din 26 septembrie 2017, dar la momentul formulării și înregistrării cererii de numire, existau doar 3 posturi de execuție vacante și 1 post de conducere.

A susținut că volumul mare de activitate înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, aspect avut în vedere la soluționarea cererii, nu se datorează lipsei de personal, fiind o situație obișnuită în cadrul acestui parchet, și că respingerea cererii sale de numire în funcția de judecător pe criteriul volumului de activitate îi creează o situație discriminatorie în raport cu candidații de la unitățile de parchet cu volum de activitate mai scăzut.

Totodată, a precizat că Judecătoria Constanța este o instanță unde se înregistrează permanent un volum mare de activitate și care se confruntă în mod constant cu dificultăți în ocuparea posturilor, aspecte care nu au fost avute în vedere de către intimat la emiterea hotărârii.

Contestatorul a mai făcut referire la avizele favorabile comunicate de unitățile de parchet și instanțele implicate în procedură și a invocat aspecte privind vechimea sa în funcție și vechimea la parchetul de unde solicită numirea, precum și aspecte motivaționale pentru a fi numit judecător.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, și art. 22 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conferă numai o vocație pentru numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror, iar nu un drept, rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile formulate de solicitanți.

Intimatul a susținut că, în cauză, au fost analizate aspectele necesare pentru a se stabili dacă solicitantul poate fi numit în funcția de judecător și anume, schema de personal existentă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, avizele comunicate de instituțiile implicate, precum și volumul de activitate. Astfel, față de datele statistice comunicate, interesul general al bunei administrări a justiției a reclamat menținerea contestatorului la o unitate de parchet unde încărcătura/procuror depășește cu aproximativ 100% media națională, în raport de numirea acestuia la o instanță unde încărcătura pe judecător este apropiată de media națională.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 1079 din 26 octombrie 2017 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și în raport de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Prin Hotărârea nr. 1079 din 26 octombrie 2017 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă cererea formulată de domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii, în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege."

Procedura care trebuie urmată conform acestor dispoziții legale, este prevăzută la art. 22 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 (denumit în continuare Regulament).

Potrivit art. 23 alin. (1

1

) din Regulamentul menționat:

"La soluționarea cererilor prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea."

Prevederile regulamentare redate anterior, având un caracter supletiv, conferă numai o vocație pentru numirea din funcția de judecător în cea de procuror și respectiv, din funcția de procuror în cea de judecător, rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile respective, în raport de toate elementele de fapt, în vederea asigurării unui echilibru între interesul general, reprezentat de funcționarea în bune condiții a instanțelor judecătorești și parchetelor implicate în procedură, și interesele de ordin profesional și personal ale magistratului care solicită aprobarea cererii.

În aplicarea normelor regulamentare mai sus enunțate, în cauză, prin Hotărârea nr. 1008 din 28 septembrie 2017, secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de respingere a cererii de numire în funcția de judecător, formulată de domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, în raport de aptitudinile specifice funcției de judecător și de aspectele motivaționale rezultate din răspunsurile solicitantului cu ocazia susținerii interviului.

Examinarea cererii contestatorului de eliberare din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de numire în funcția de judecător, s-a realizat prin prisma criteriilor obiective prevăzute la art. 22 alin. (1) și art. 23 alin. (1

1

) din Regulament, care au vizat situația posturilor vacante la parchetul la care funcționează contestatorul și la instanța la care a solicitat numirea în funcția de judecător, existentă la momentul analizării cererii și al adoptării hotărârii, volumul de activitate înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, precum și aspecte legate de volumul de activitate și încărcătura pe judecător, înregistrate la instanța la care a solicitat numirea în funcția de judecător, vechimea în funcția de procuror a contestatorului și avizele comunicate de instituțiile implicate în procedura de ocupare a funcției.

Astfel, potrivit datelor comunicate de către direcția de specialitate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța din cele 29 posturi de procuror prevăzute în schemă (2 posturi de conducere și 27 posturi de execuție) erau ocupate 23 posturi (1 post de conducere și 22 posturi de execuție), fiind vacante 1 post de conducere și 5 posturi de execuție, constatându-se că în cadrul parchetului își desfășoară activitatea și 7 procurori stagiari. La această unitate de parchet s-a înregistrat în primul semestru al anului 2017, o încărcătură de 2681 dosare/procuror, comparativ cu media națională de 1290 de dosare.

Susținerile contestatorului în sensul că volumul mare de activitate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța nu s-ar datora lipsei de personal și ar reprezenta o situație obișnuită, nu pot fi reținute drept motive de netemeinicie ale hotărârii atacate, în condițiile în care, la acest parchet încărcătura/procuror, determinată prin împărțirea numărului de dosare la numărul de procurori, depășește cu aproximativ 100% media națională.

Totodată, la Judecătoria Constanța, unde s-a cerut numirea în funcția de judecător, încărcătura de dosare/judecător a fost de 750 de dosare, comparativ cu media națională de 741 de dosare, în timp ce încărcătura/schemă a fost de 618 dosare, comparativ cu media națională de 551 de dosare.

Mențiunile din cuprinsul hotărârii contestate la avizele pozitive transmise de unitățile de parchet și instanțele implicate în procedura de ocupare a funcției de judecător, s-a realizat în condițiile prevăzute de art. 22 alin. (3) din Regulament, pentru a se aprecia asupra oportunității cererii formulate de contestator, fără însă ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluției.

În condițiile arătate, prin Hotărârea nr. 1079 din 26 octombrie 2017, în mod justificat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de domnul procuror A., având în vedere la adoptarea soluției, necesitatea unei bune organizări și funcționări a parchetelor și instanțelor judecătorești implicate în procedură, în scopul asigurării, în primul rând, a bunei funcționări a unității de parchet la care funcționează contestatorul, apreciindu-se în mod justificat că încuviințarea cererii și implicit, vacantarea unui post de execuție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, ar conduce la perturbarea activității acestui parchet.

Referitor la soluțiile dispuse cu privire la unele cereri de transfer formulate de judecători din cadrul Judecătoriei Constanța, acestea nu au incidență în prezenta cauză, având în vedere că între cele două proceduri de ocupare a posturilor, respectiv numirea din funcția de procuror în funcția de judecător și transferul judecătorilor, nu există o legătură de intercondiționare directă.

În ceea ce privește aspectele invocate de contestator vizând pretinsa discriminare în raport cu procurorii de la parchetele cu volum mai redus de activitate și care formulează cereri de numire în funcția de judecător, este de menționat că potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

În speță, datele statistice referitoare la volumul de activitate al unei unități de parchet în raport cu indicatorii de la alte parchete, nu pot fi reținute drept temei care să justifice invocarea unei forme de discriminare, în accepțiunea legală a termenului.

În circumstanțele arătate, soluția adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este motivată cu respectarea criteriilor legale și nu poate fi apreciată ca fiind discreționară, constatându-se că motivele invocate de intimat în respingerea cererii formulate de contestator, au o justificare obiectivă, astfel încât, nu se poate reține existența unor elemente de exces de putere, de natură a afecta legalitatea hotărârii ce formează obiectul prezentei contestații.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1079 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1079 din 26 octombrie 2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - CL