ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1608/2018

Hotărârea supusă controlului judiciar Prin Hotărârea nr. 1080 din 26 octombrie 2017 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Tulcea, formulată de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea. În motivarea hotărârii s-a arătat că din datele Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că A. are o vechime de 8 ani și 3 luni în funcția de procuror și o vechime de 1 an și 2 luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, ambele vechimi fiind calculate la data de 20.09.2017. Prin Hotărârea nr. 1007/28.09.2017, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a doamnei procuror A. și a sesizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de admitere a cererii de numire în funcția de judecător a doamnei procuror. S-a avut în vedere faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, unitatea de parchet la care este încadrată doamna procuror A., din cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal (4 posturi de conducere și 6 posturi de execuție), sunt ocupate 9 posturi (4 posturi de conducere și 5 posturi de execuție), fiind vacant 1 post de execuție. În ceea ce privește volumul de activitate la această unitate de parchet, în primul semestru al anului 2017 s-a înregistrat o încărcătură de 345 de dosare pe procuror, comparativ cu media națională de 116 dosare. La soluționarea cererii de numire în funcția de judecător, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere situația posturilor vacante de la instanțele judecătorești la data de 01.09.2017, publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu excluderea posturilor ocupate ca urmare a sesiunii de transferuri din luna septembrie 2017 și fără a include în categoria posturilor utile a celor ce au devenit vacante ca urmare a unor măsuri dispuse de secția pentru judecători în ședința din data de 26.09.2017 ori de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ulterior datei de 01.09.2017. Astfel, s-a reținut că la Judecătoria Tulcea, instanța la care doamna procuror A. solicită numirea în funcția de judecător, din cele 14 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, sunt ocupate 7 posturi, fiind vacante 7 posturi de judecător, din care 6 posturi indisponibilizate pentru concursul de admitere în magistratură organizat- în perioada 04 iulie 2017 - 12 octombrie 2017. Prin urmare, există 1 post de judecător - funcție de execuție care este efectiv vacant și util pentru numirea în funcția de judecător. La această instanță, în primul semestru al anului 2017, încărcătura de dosare pe judecător a fost de 1201 dosare, comparativ cu media națională de 741 de dosare, în timp ce încărcătura dosarelor pe schemă a fost de 704 dosare, comparativ cu media națională de 551 de dosare. Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Tulcea au comunicat avize favorabile cu privire la solicitarea formulată de doamna procuror A., în timp ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea au transmis puncte de vedere nefavorabile. La soluționarea cererii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere criteriile prevăzute în Regulament, motivele invocate de magistratul în cauză, faptul că doamna procuror îndeplinește condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător, astfel cum reiese din Hotărârea nr. 1007/28.09.2017 a secției pentru judecători, precum și vechimea de 8 ani și 3 luni în funcția de procuror și vechimea de 1 an și 2 luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, unitatea de parchet la care funcționează. De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere punctele de vedere nefavorabile comunicate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, precum și faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, unitatea de parchet la care funcționează doamna procuror, este efectiv vacant în prezent 1 post de execuție, în condițiile în care în semestrul I al anului 2017 încărcătura de dosare pe schemă, precum și încărcătura de dosare pe procuror înregistrate la acest parchet, s-au situat semnificativ peste media națională, depășind cu 100% media națională. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că încuviințarea cererii de numire a magistratului în cauză în funcția de judecător și implicit vacantarea unui alt post de execuție în această unitate de parchet ar duce la perturbarea activității Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Motivele contestației Împotriva Hotărârii nr. 1080 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, A. a formulat contestație. Contestatoarea arată că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: Analiza unei cereri de numire în funcția de judecător, prin prisma criteriilor prevăzute de Regulamentul privind numirea procurorilor în funcția de judecător, nu trebuie să fie una formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer. Puterea decizională a Consiliul Superior al Magistraturii nu se poate manifesta independent de criteriile, de considerentele de oportunitate sau de interesul privat al persoanei, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar. Astfel, în ceea ce privește situația posturilor vacante la data de 01.09.2017, publicată pe site-ul CSM, la data formulării cererii la Judecătoria Tulcea, existau 7 posturi de execuție vacante, din care 6 erau indisponibilizate pentru concursul de admitere în magistratură. Fiind evident că această unitate se confruntă cu grave dificultăți privind ocuparea posturilor vacante. Prin comparație, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea erau ocupate toate posturile de conducere, fiind vacant un singur post de execuție, schema de personal fiind ocupată în proporție de 90%, existând un volum de activitate rezonabil comparativ cu unitatea la care s-a solicitat numirea în funcția de judecător, respectiv Judecătoria Tulcea, unde volumul de activitate este mult peste media națională, iar schema de personal este ocupată în proporție de 50 % ( fiind vacante 7 posturi din 14). Tot cu privire la criteriul referitor la volumul de activitate, respectiv numărul de dosare pe procuror/judecător, încărcătura pe judecător la nivelul Judecătoriei Tulcea este de peste 1500 de dosare/judecător, cu mult peste media națională de cca. 1000 de dosare și net superior celui înregistrat în total la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, încărcătura pe procuror la această unitate fiind de 345 de dosare/procuror. Deși criteriile prevăzute de Regulamentul privind numirea procurorilor în funcția de judecător fac vorbire de volumul de activitate al unității de la care provin și de gradul de ocupare a aceleiași unități, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Consiliul Superior al Magistraturii face vorbire de un volumul de activitate preluat și de situația posturilor unor unități din subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea. În opinia contestatoarei este nejustificată respingerea cererii de transfer, prin raportare exclusivă la această situație existentă, fără a se avea în vedere îndeplinirea celorlalte criterii și motivele de ordin personal invocate. Plenul CSM a respins cererea formulată, prin raportare la punctele de vedere exprimate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,puncte de vedere în care se face referire tot la situația altor unități din subordine decât Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. Aceste puncte de vedere nu pot fi analizate ca fiind obiective în contextul în care situația existentă la unitățile din subordinea Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost creată prin emiterea avizelor favorabile pentru transfer al unor procurori care funcționau la aceste unități. În acest context, dacă volumul de activitate al acestor unități și gradul de ocupare al acestora nu au reprezentat criterii care să facă inoportun transferul unor procurori care funcționau efectiv la acestea,cu atât mai puțin oportunitatea admiterii cererii de numire în funcția de judecător nu poate fi analizată din prisma situației create la aceste unități. Contestatoarea mai arată că împrejurarea că în mod indirect volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a crescut temporar prin preluarea unui număr de dosare de la aceste unități este o situație de fapt ce nu îi este imputabilă, cu atât mai mult cu cat a fost o situație temporară și în prezent a încetat. Tocmai din acest motiv oportunitatea cererii de numire în funcția de judecător trebuie analizată prin raportare la volumul de activitate efectiv al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, ce este situat mult sub media națională. Analizarea volumului de activitate din prezent al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, creat de o situație temporară, nu poate fi analizat prin raportare la media națională pentru un parchet cu grad de tribunal,el fiind evident un volum de parchet cu grad de judecătorie. Chiar și în acest context volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea ar fi trebuit analizat comparativ cu volumul de activitate al unității la care s-a solicitat numirea în funcția de judecător, respectiv Judecătoria Tulcea,unde volumul de activitate este situat în mod real peste media națională și unde situația posturilor și gradul de ocupare al acestora este critic. În analizarea obiectivă a tuturor criteriilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii trebuie asigurat un echilibru între interesul general și cel particular al procurorului care solicită admiterea cererii de numire în funcția de judecător și nu o raportare selectivă doar la o parte dintre aceste criterii. Motivele de ordin personal trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de numire în funcția de judecător potrivit prevederilor Regulamentului privind numirea procurorilor în funcția de judecător,acestea urmând a fi coroborate și cu celelalte criterii legale. Luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, îndeplinirea criteriilor obiective, interesul personal al magistratului, trebuiesc aplicate la cazul concret, în cadrul unei analize obiective întemeiate pe criteriile prevăzute de lege și în care nu trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând hotărârea contestată, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Instituția transferului judecătorilor și procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer. Conform art. 3 din Regulament, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită și la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială. Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate susținerile contestatoarei privind soluționarea cererii sale de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus menționate. În acord cu jurisprudența sa constantă, Înalta Curte reține că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer. Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor rezultă cu evidență că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii. Vocația la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror, reiese chiar din cuprinsul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, normă cu caracter supletiv, ce conferă Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa aprecierii în funcție de toate clementele de fapt. avându-se în vedere asigurarea unui echilibru între interesul general, și anume funcționarea în bune condiții a instanțelor și parchetelor, și interesele de ordin profesional și personal ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii. Exercitarea acestui drept de apreciere de către Consiliu, în limitele stabilite de legiuitor, referitor la soluționarea cererilor de numire din funcția de procuror în funcția de judecător sau din funcția de judecător în cea de procuror, nu poate conduce la reținerea excesului de putere în adoptarea unei hotărâri. Înalta Curte constată că, hotărârea atacată a fost adoptată de Plenul Consiliului cu respectarea competenței sale recunoscute de legiuitor și a limitelor legale, fără încălcarea drepturilor contestatoarei Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aspectele necesare pentru a stabili dacă contestatoarea poate fi numită în funcția de judecător și anume, volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Tulcea, schema de personal la această unitate de parchet, vechimea în cadrul acestei unități de parchet și vechimea în funcție/grad, avizele comunicate de instituțiile implicate, volumul de activitate și existența posturilor vacante la Judecătoria Tulcea. În cadrul analizării cererii contestatoarei au fost în mod judicios reliefate schema de personal și volumul de activitate la unitatea de parchet la care aceasta își desfășoară în mod efectiv activitatea, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. Conform evidențelor direcției de resort, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, unitatea de parchet la care este încadrată contestatoarea, din cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal (4 posturi de conducere și 6 posturi de execuție), erau ocupate 9 posturi (4 posturi de conducere și 5 posturi de execuție), fiind vacant I post de execuție. În ceea ce privește volumul de activitate la această unitate de parchet, în primul semestru al anului 2017 s-a înregistrat o încărcătură de 345 de dosare pe procuror, comparativ cu media națională de 116 dosare. La Judecătoria Tulcea, din cele 14 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 7 posturi, fiind vacante 7 posturi de judecător, din care 6 posturi indisponibilizate pentru concursul de admitere în magistratură organizat- în perioada 04 iulie 2017 - 12 octombrie 2017, astfel încât la data analizării cererii exista 1 post de judecător - funcție de execuție care este efectiv vacant și util pentru numirea în funcția de judecător. La această instanță,în primul semestru al anului 2017, încărcătura de dosare pe judecător a fost de 1201 dosare, comparativ cu media națională de 741 de dosare, în timp ce încărcătura dosarelor pe schemă a fost de 704 dosare, comparativ cu media națională de 551 de dosare. Înalta Curte constată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat în mod legal și temeinic cu privire la cererea contestatoarei, asigurând astfel buna funcționare a unității de parchet implicate, și anume Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea în cadrul căruia încărcătura de dosare pe schemă, precum și încărcătura de dosare pe procuror înregistrate în semestrul I al anului 2017 s-au situat semnificativ peste media națională, depășind cu 100% media națională. Nici existența unor posturi vacante la instanța la care s-a solicitat numirea nu justifică admiterea cererii, având în vedere că șase din cele șapte posturi vacante au fost indisponibilizate pentru concursul de admitere în magistratură organizat- în perioada 04 iulie 2017 - 12 octombrie 2017 și ulterior ocupate, astfel cum rezultă din Situația posturilor de judecător la data de 15 ianuarie 2017. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere faptul că din datele evidențiate în parcursul profesional, rezultă că vechimea în funcția de procuror a contestatoarei este de 8 ani și 3 luni și o vechime de 1 an și 2 luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, iar vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul este unul dintre criteriile analizate cu ocazia soluționării cererilor de numire în funcția de judecător sau procuror, fiind lipsit de relevanță faptul că partea a solicitat numirea la o instanță de grad inferior celei la care ar avea dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional dobândit prin concurs. În același timp, trebuie avute în vedere și avizele comunicate de instanțele și unitățile de parchet implicate. Deși Judecătoria Tulcea și Curtea de Apel Constanța au înaintat puncte de vedere favorabile cererii privind numirea contestatoarei în funcția de judecător, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea au comunicat avize negative. Aceste avize negative au fost fundamentate pe situația posturilor la unitatea de parchet unde funcționează contestatoarea și pe activitatea desfășurată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii decide asupra oportunității unei asemenea măsuri, raportat la politica de resurse umane din sistemul judiciar, cu luarea în considerare a criteriilor cu caracter obiectiv prevăzute de regulament, și anume: - volumul de activitate al parchetului de la care provine contestatoarei și al instanței la care s-a solicitat numirea, numărul posturilor vacante la parchetul și la instanțele implicate și dificultățile de ocupare a acestora: - vechimea efectivă in funcția de procuror: - vechimea la parchetul de la care provine: - vechimea în gradul aferent instanțelor, la care s-a solicitat numirea. Prin urmare, la momentul soluționării cererii de numire a contestatoarei în funcția de judecător, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesul general, și anume funcționarea în bune condiții a instanțelor și parchetelor și interesele de ordin personal ale domnului procuror care a solicitat aprobarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, eu modificările și completările ulterioare. De altfel, spre deosebire de procedura transferului în cadrul căreia sunt analizate atât criterii obiective cât și criterii subiective, în cadrul procedurii de numire a unui procuror în funcția de judecător sunt analizate doar criterii obiective, astfel cum rezultă din economia dispozițiilor art. 23 din Regulament. În ceea ce privește criticile potrivit cărora hotărârea are un caracter arbitrar și a fost emisă cu exces de putere, Înalta Curte constată că: potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute delege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor." Dispozițiile legale și regulamentare privind instituția numirii din funcția de procuror în cea de judecător, respectiv din funcția de judecător în cea de procuror, având un caracter supletiv, nu creează în mod automat un drept la numirea din funcția de judecător în cea de procuror și respectiv din funcția de procuror în cea de judecător, respectiv o obligație a Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens. Dispozițiile conferă numai o vocație în sensul arătat, rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea din funcția de procuror în cea de judecător, respectiv din funcția de judecător în cea de procuror, cu respectarea marjei de apreciere prevăzută de lege, marjă ce a fost respectată la emiterea hotărârii atacate în cauză. În sensul jurisprudenței sale anterioare, în examinarea criticilor formulate de contestatoare, Înalta Curte a pornit de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public, pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare. Cu alte cuvinte, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba de interesul public al bunei funcționări a justiției. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în cauză, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestatoare, nefiind probat un exces de putere din partea autorității, prin faptul că nu a fost primită/aprobată cererea formulată, ci o altă cerere. În materia cererilor de transfer, exercitarea dreptului de apreciere cu exces de putere poate fi reprezentată, spre exemplu, de luarea în considerare în privința unor candidați a unora dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul, iar în privința altor candidați, a altor criterii sau încălcarea unor drepturi și libertăți ale solicitantului, împrejurări a căror existență nu se constată în litigiul dedus judecății. Prin urmare, Înalta Curte constată că argumentele de ordin personal invocate de contestatoare au fost avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, iar autoritatea publică pârâtă, în mod rezonabil, realizând o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul, în raport cu circumstanțele profesionale și personale ale titularilor cererilor de transfer, nu a dat eficiență cererii formulate, exercitându-și astfel dreptul de apreciere, în limitele marjei permise de lege, fără a se constata existența unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1080 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.