ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2992/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iunie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 157/F-CONT din 03 noiembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 157/F-CONT/03.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea în fond a litigiului și admiterea acțiunii formulate.

Recurentul-reclamant critică hotărârea primei instanțe întrucât nu au fost analizate argumentele din care rezultă că, anterior emiterii Dispoziției nr. 802/30.10.2009, privind angajarea fiicei reclamantului cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, au existat mai multe acte administrative emise de autoritatea deliberativă (hotărâri ale consiliului local), pe care recurentul, în calitate de primar, era obligat să le ducă la îndeplinire, conform art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu a înființat postul ocupat de fiica sa, cu scopul pretins de intimata-pârâtă, acesta existând deja, conform hotărârilor adoptate de consiliul local. Totodată, arată recurentul-reclamant, aceste hotărâri ale consiliului local nu au fost adoptate la propunerea sa, în calitate de primar, astfel încât nu există premisele unui conflict de interese.

Având în vedere dispozițiile art. 112 alin. (1) - (3) din Legea nr. 215/2001, modificată prin Legea nr. 286/2006, recurentul-reclamant arată că Dispoziția nr. 802/30.10.2009 nu este o decizie de numire în funcția de administrator public a fiicei sale, care ar fi fost urmată de încheierea contractului de management, ci una de aprobare a angajării acesteia cu contract individual de muncă, potrivit art. 30 din C. muncii. Ca atare, această decizie este nelegală și caducă și nu a produs un folos material pentru recurent, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I, astfel cum prevede art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Instanța de fond nu a analizat aceste susțineri și, ca atare, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, considerentele fiind un model pentru astfel de spețe.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 martie 2016, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 09 mai 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut incidența dispozițiilor art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, precum și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004, apreciind că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât, în calitate de Primar al comunei Diculești, a organizat un examen pentru ocuparea funcției de administrator public, a emis Dispoziția nr. 802/30.10.2009 privind angajarea fiicei sale pe această funcție, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată și, ulterior, a propus consiliului local modificarea organigramei și statului de funcții, în sensul introducerii noii funcții de administrator public.

Pentru a răspunde motivelor de nelegalitate expuse de reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.", iar conform art. 76 alin. (1) din același act normativ:

"Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I."

Totodată, art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 stipulează că:

"Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (...)"

Înalta Curte reține că, prin raportul de evaluare contestat în cauză, s-a constatat încălcarea de către reclamantul A. a dispozițiilor legale anterior citate, prin emiterea/încheierea/semnarea următoarelor acte:

(i) Dispoziția nr. 135/05.10.2009, privind constituirea comisiei de examen pentru ocuparea funcției de administrator public;

(ii) Dispoziția nr. 802/30.10.2009, privind angajarea fiicei reclamantului (B.) pe funcția de administrator public, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;

(iii) Contractul individual de muncă nr. x/30.10.2009, încheiat între Primăria Diculești și B.;

(iv) inițierea proiectului de hotărâre prin care reclamantul a propus Consiliului Local Diculești modificarea statului de funcții al Primăriei Diculești, precum și a organigramei, în sensul introducerii noii funcții de administrator public; urmare a acestui proiect, Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 61/30.11.2009.

Analizând aceste înscrisuri, în raport de dispozițiile legale incidente, prima instanță a concluzionat că soluția adoptată de pârâtă prin raportul de evaluare este legală și temeinică.

O primă critică formulată de recurentul-reclamant prin prezentul recurs se referă la existența unor hotărâri ale consiliului local, adoptate în calitate de autoritate deliberativă, anterioare actelor emise de reclamant (indicate la punctele i - iv), pe care acesta, în calitate de primar, era obligat a le duce la îndeplinire. Sunt indicate, în acest sens, Hotărârea Consiliului Local Diculești nr. 2/31.01.2008, Hotărârea Consiliului Local Diculești nr. 23/29.04.2008 și Hotărârea Consiliului Local Diculești nr. 2/29.01.2009, prin care s-au aprobat organigrama și statele de funcții ale Consiliului Local Diculești și ale Primăriei Diculești și în care s-a prevăzut a fi vacant un post în cadrul "Compartimentului Administrativ relații cu publicul".

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reținând că funcția vacantă din cadrul compartimentului administrativ - relații cu publicul, nu este echivalentă funcției de administrator public, reglementată de dispozițiile art. 112 din Legea nr. 215/2001. Funcția de administrator public se exercită în temeiul unui contract de management, prin numirea de către primar, în urma desfășurării unui concurs, iar atribuțiile funcției, stabilite conform art. 112 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 și hotărârilor consiliului local, privesc coordonarea aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local, fiind evidentă deosebirea dintre cele două funcții.

Pe cale de consecință, hotărârile consiliului local menționate de reclamant nu impuneau o obligație de punere în executare în sarcina primarului, în sensul declanșării procedurilor de selecție pentru ocuparea funcției de administrator public.

Pe de altă parte, prin Dispoziția nr. 135/05.10.2009, recurentul-reclamant a decis constituirea comisiei de examen pentru ocuparea funcției de administrator public, deși această funcție se ocupa, conform legii, prin susținerea unui concurs, iar anterior emiterii acestei dispoziții nu a existat o hotărâre a consiliului local prin care să se stabilească criteriile, procedurile și atribuțiile specifice funcției, conform art. 112 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Această hotărâre, prin care s-a aprobat și fișa postului aferent funcției de administrator public, a fost adoptată de Consiliul Local Diculești sub nr. x/30.11.2009, după susținerea examenului și ocuparea funcției de administrator public de către fiica reclamantului și după emiterea Dispoziției nr. 802/30.10.2009 și semnarea Contractului individual de muncă nr. x/30.10.2009, încheiat între Primăria Diculești și B.

Așadar, la data emiterii Dispoziției nr. 135/05.10.2009, a Dispoziției nr. 802/30.10.2009, precum și la data semnării Contractului individual de muncă nr. x/30.10.2009, nu exista o obligație legală a recurentului-reclamant, în calitate de primar, de a pune în executare hotărârile autorității deliberative cu privire la funcția de administrator public, aceasta neexistând în statul de funcții al Primăriei comunei Diculești și al Consiliului Local Diculești.

Prin recursul declarat în cauză, reclamantul A. a recunoscut că Dispoziția nr. 802/30.10.2009, privind angajarea fiicei sale pe funcția de administrator public, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 112 din Legea nr. 215/2001, însă a apreciat că această nelegalitate a actului administrativ este de natură a înlătura conflictul de interese reținut în cauză, întrucât nu a generat efecte juridice.

Înalta Curte va respinge acest argument, ca nefondat, reținând că recurentul-reclamant nu poate invoca propria culpă, constând în emiterea unui act administrativ contrar legii, pentru a obține beneficiul înlăturării situației de conflict de interese.

Totodată, Înalta Curte reține că, pentru a aprecia asupra incidenței conflictului de interese, nu este necesar ca actul emis/încheiat de alesul local să întrunească toate condițiile de valabilitate, ci este suficient a se constata existența unui interes personal sau patrimonial al alesului local, respectiv posibilitatea prefigurării unui beneficiu sau dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv, împrejurări de natură a afecta îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor ce-i revin potrivit legii.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentului-reclamant în sensul inexistenței unui folos material pentru sine, soțul său ori rudele sale de gradul I, atât timp cât, urmare a dispozițiilor emise de reclamant, fiica sa, B., a ocupat un post inexistent în statul de funcții și, în temeiul contractului individual de muncă, a încasat salariul aferent funcției de administrator public.

Ultima critică de nelegalitate formulată de reclamantul A., circumscrisă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la neanalizarea, de către instanța de fond, a argumentelor reclamantului, hotărârea necuprinzând motivele pe care se întemeiază.

Această critică va fi respinsă, ca nefondată, Înalta Curte apreciind că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat elementele de fapt și de drept ale dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv pentru toate argumentele aduse de parte, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 157/F-CONT din 03 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN