Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2018
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2921/2018

HOTĂRÂRE
21.09.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2921/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Comănești împotriva Sentinței nr. 68 din 15.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2018. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3345/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
ÎCCJ 2020-07-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3447/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a c
ÎCCJ 2021-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5512/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 21
ÎCCJ 2019-09-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3814/2019
Prin cererile identice de chemare în judecată înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2016 și nr. y/2016 (trimis la dosarul inițial format nr. x) reclamanta Unita
ÎCCJ 2023-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2023
țiunea formulată de reclamanta UAT Orașul Comănești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a anulat Decizia nr. 95/24.04.2019 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă