ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3449/2018

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2015, pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Direcția de Sănătate Publică Argeș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Sănătății, solicitând anularea Procesului-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 de cercetare a caracterului de boală profesională încheiat de DSPJ Argeș, în ceea ce-l privește pe petent, precum și anularea Hotărârii nr. H667 din 29 mai 2014, urmând ca instanța să stabilească caracterul profesional al bolii.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 193/F-CONT din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâților Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătății, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș și Direcția de Sănătate Publică Argeș.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 193/F-CONT din 15 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că asigurarea dreptului la un proces echitabil presupune obligația instanțelor de judecată de a analiza criticile formulate și probatoriul propus, precum și motivarea măsurilor dispuse. Instanța de fond a respins acțiunea reținând că "a lucrat o perioadă de 4 luni și a manipulat rezervoare de carburant cu greutăți cuprinse între 8,7 - 9,2 kg cu o frecvență de manipulare de 455 rezervoare/8 ore, respectiv 58 rezervoare/oră, iar condițiile de la locul de muncă nu au evidențiat agenții cauzali menționați în fișa BP1, respectiv osteostatism prelungit și mișcările repetitive." Cu alte cuvinte, instanța de fond a constatat absența celor 2 elemente care potrivit fișei BP1 ar fi determinat afecțiunile de care suferă reclamantul: ortostatism prelungit și mișcări repetitive. Ortostatismul prelungit este definit ca fiind menținerea corpului în poziție verticală mai mult de o oră, fără posibilitatea de a sta așezat. Față de atribuțiile de serviciu de a manipula rezervoare de carburant cu o greutate cuprinsă între 8,7 kg și 9,2 kg, manevrarea a 58 de bucăți într-o oră se putea asigura numai în poziția verticală. Prin cea de-a doua critică, recurentul-reclamant arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că "se poate observa din înscrisul de la dosar că petentul nu a lucrat decât 4 luni în anul 2011 la postul de "ciclare rezervor", ori această durată este prea mică pentru a pretinde că boala de care suferă îmbracă caracter de boală profesională". Această dezlegare dacă perioada de 4 luni raportată la activitatea concret desfășurată era suficientă să-i producă afecțiunile pe care le acuză nu poate fi realizată decât prin intermediul unei expertize medico-legale. Deși a solicitat această probă, instanța de fond a respins-o.

Apărările formulate în cauză. Intimații-pârâți Direcția de Sănătate Publică Argeș, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Comisia de Experți de Medicina Muncii și Ministerul Sănătății au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 1 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2018.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților-pârâți, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect anularea Procesului-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 de cercetare a caracterului de boală profesională încheiat de DSPJ Argeș, în ceea ce-l privește pe petent, precum și anularea Hotărârii nr. H667 din 29 mai 2014, urmând ca instanța să stabilească caracterul profesional al bolii. Prima instanță a respins cererea reclamantului cu motivarea că din coroborarea înscrisurilor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, rezultă că boala de care suferă contestatorul A. nu îmbracă caracterul de boală profesională, iar Procesul-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 încheiat de Direcția de Sănătate Publică a județului Argeș și Hotărârea nr. H 667 din 29 mai 2014 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii sunt legale și temeinice. Soluția primei instanțe nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"). Recurentul-reclamant critică concluzia primei instanțe potrivit căreia boala de care suferă nu îmbracă caracterul de boală profesională în lipsa indicării normei juridice care să determine această dezlegare în condițiile respingerii probei privind efectuarea unei expertize medico-legale. Dispoziția prevăzută la art. 5 lit. h) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 din 14 iulie 2006 definește noțiunea de boală profesională ca fiind afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că la data de 29 iunie 2012 Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii a emis biletul de ieșire din spital în care s-a stabilit diagnosticul: discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 față de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive și motorii) prin ortostatism prelungit și mișcări repetative, cu risc major de hernie de disc, discopatie C5-C6 profesională prin manipulare de greutăți. Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii a arătat că prin corelarea datelor de anamneză profesională, carnet de muncă (spor de 2% pentru efort fizic) și descrierea activității transmisă de SC A. SA se susține caracterul profesional al bolii pentru diagnosticul de discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 față de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive și motorii), motiv pentru care a emis fișa de semnalare BP1 prin care a informat DSP Argeș că reclamantul A. a fost diagnosticat cu "discopatie C5-C6 profesională prin manipulare greutăți". De asemenea, Înalta Curte apreciază ca relevant și faptul că la data de 11 iulie 2013 Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii a emis biletul de ieșire din spital în care s-a stabilit diagnosticul: discartroză lombară L2-L3 profesională prin manipulare de greutăți, ortostatism prelungit. În susținerea caracterului profesional al bolii s-a reținut că la locul de muncă pacientul a lucrat în condiții de suprasolicitare și de expunere la noxe profesionale, cum ar fi: pulberi minerale cu conținut în dioxid de siliciu liber cristalin (TE-16 ani și TR-24 ani), gaze și fumuri de turnătorie, ortostatism prelungit, zgomot, manipulare de greutăți. În, secția de montaj pacientul a lucrat din anul 2005 până în prezent (2013), ca montator subansamble. Inițial în secția de montaj motor trebuia manipulat un bloc motor în două persoane pe o distanță de 15 metri, iar începând cu anul 2010 a trebuit să manipuleze greutăți (rezervor cu greutatea de aproximativ 10 kg.), cu o cadență de 480 piese/8 ore. Pacientul cu antecedente de discopatie lombară din anul 2007, a relatat debutul afecțiunii muscolo-scheletice în perioada în care lucra ca montator subansamble în secția montaj motor unde efectua operațiuni de montare a subansamblelor (alternator, bobină) pe blocul motor și manipularea manuală în echipă de 2 persoane a blocului motor pe o distanță de 15 metri (declarativ). Față de aceste aspecte, unitatea spitalicească a emis fișa de semnalare BP1 nr. 371 din 11 iulie 2013 prin care reclamantul A. a fost diagnosticat cu discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 față de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive și motorii) prin ortostatism prelungit și mișcări repetative, cu risc major de hernie de disc. În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că prin Procesul-verbal nr. x din 27 noiembrie 2013 de cercetare a cazului de boală profesională emis de DSP Argeș s-a infirmat caracterul profesional al bolii cu care a fost diagnosticat reclamantul de către Spitalul Clinic Colentina - Clinica Medicina Muncii, respectiv: discartroză lombară L2-L3 profesională cu spondilolistezis anterior L3 față de L2, gradul II, cu tulburări neurologice intermitente (senzitive și motorii) prin ortostatism prelungit și mișcări repetative, cu risc major de hernie de disc, discopatie C5-C6 profesională prin manipulare de greutăți. Cu privire la motivele pentru care a fost infirmat caracterul profesional al bolii s-a reținut că, în urma cercetării la locul de muncă nu s-au evidențiat agenții cauzali din fila BP1 (ortostatism prelungit și mișcări repetative). Din documentele puse la dispoziție de unitate fișa identificării factorilor de risc profesional, fișa personală, nu s-au identificat factorii incriminatori din fila BP1, iar salariatul va fi anunțat în termen de 30 de zile de către reprezentanții societății. Prin hotărârea H667 din 29 mai 2014 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Comisia de Experți de Medicina Muncii s-a menținut concluzia din Procesul-verbal de cercetare nr. x din 9 decembrie 2013 care infirmă caracterul profesional al bolii, reținându-se că nu există factorii de risc profesional menționați în fișa BP1 de semnalare, fără a se detalia în concret care sunt motivele pentru care s-a luat această hotărâre. Înalta Curte constată că înscrisurile menționate mai sus nu se pot corobora deoarece pârâtele Direcția de Sănătate Publică Argeș și Comisia de Experți de Medicina Muncii nu au ținut cont de concluziile Spitalului Clinic Colentina menționate în fișa de semnalare BP1 și aflate la dosarul cauzei, nu au participat la cercetarea bolii profesionale a petentului, ci doar au analizat documentele puse la dispoziție de către SC A. SA. Corecta aplicare a legislației speciale în vederea stabilirii caracterului de boală profesională impunea, în contextul existenței unor contrarietăți între concluziile comisiei și concluziile medicului de medicina muncii din cadrul Spitalului Clinic Colentina, efectuarea unei expertize. Această expertiză de specialitate în medicina muncii, urmează a fi efectuată de experți independenți, în scopul lămuririi contradicțiilor existențe între concluziile Comisiei de Experți în Medicina Muncii și concluziile medicului de medicina muncii, în vederea stabilirii în mod neechivoc a faptului dacă boala de care suferă reclamantul are sau caracterul de boală profesională. Totodată, în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. " Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Înalta Curte constată că pentru lămurirea situație de fapt și aplicarea corectă a legii instanța de fond ar fi trebuit să încuviințeze proba cu expertiză medico-legală aspect în raport de care motivul de recurs este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea sentinței cu trimitere. Soluția casării cu trimitere are o justificare practică impusă de respectarea dreptului părților la cele două grade de jurisdicție. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei pe fond, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție, respectiv să procedeze la administrarea probei cu expertiză medico-legală pentru a se stabili dacă boala reclamantului are caracter profesional și o examinare pe fond a tuturor pretențiilor deduse judecății pe calea prezentei acțiuni. În consecință, potrivit celor expuse, se va constata caracterul întemeiat al criticilor formulate, aspect în raport de care devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., vor impune soluția de casare cu trimitere.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința primei instanței și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.