ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Experți de Medicina Muncii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, anularea Hotărârii nr. 773 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a infirmat caracterul profesional al diagnosticului de boală profesională, "Hernie de disc L4 - L5 operată, profesională", menținerea Procesului-verbal nr. x și a Fișei BP2, ca valabile și definitive, pentru diagnosticul de boală profesională semnalat de Clinica Universitară de Medicina Muncii Iași - din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iași, prin Fișa de semnalare BP1, confirmat de Direcția de Sănătate Publică a Județului Botoșani - Compartimentul de Medicina Muncii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2570 din 13 octombrie 2015 a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe, dezvoltând, în esență, critici care pot fi structurate astfel:

3.1. Prima instanță nu a respectat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., respectiv alin. (3) și (4).

În opinia recurentei, era obligatoriu ca instanța să comunice părților lipsă, în speță, Ministerului Sănătății și Comisiei de Experți de Medicina Muncii, necesitatea introducerii terțului în proces și incidența art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., chiar dacă acestea au solicitat judecata cauzei în lipsă.

3.2. Prima instanță a pus în discuție necesitatea lărgirii cadrului procesual fără ca în prealabil să pună în discuție cadrul procesual existent, întrucât în cauză a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive de către pârâții Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, excepția care se impunea să fie discutată cu prioritate.

3.3. Prima instanță a reținut în mod greșit faptul că recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Tribunalului Botoșani, în formularea contestației în fața Comisiei de Experți de Medicina Muncii împotriva procesului-verbal prin care s-a confirmat cazul de îmbolnăvire profesională, finalizate cu emiterea actului atacat, pentru că, nefiind vorba de o procedură contencioasă, nu avea o astfel de posibilitate.

Astfel, ceea ce a punctat în cererea de chemare în judecată a fost faptul că tribunalul nu are calitatea de angajator, ci este doar locul unde își desfășoară activitatea, așa încât nu avea dreptul să conteste respectivul proces-verbal în raport cu art. 5 pct. 1 din Ordinul nr. 1256/2008.

3.4. Recurenta a apreciat că este nelegală soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă prin raportare la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel a apreciat că a fost dată o interpretare și o aplicare eronată a art. 78 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, care reglementează condițiile introducerii forțate în cauză, din oficiu, a altor persoane, făcând trimitere și la art. 22 alin. (3) teza I din același cod.

În opinia recurentei, prima instanță nu a respectat obligația introducerii în cauză, din oficiu, a terțului, deși legea prevedea (art. 16

1

din Legea nr. 554/2004), fiind incidentă ipoteza art. 78 alin. (1) din C. proc. civ. și nu aplicarea art. 78 alin. (2) cum greșit a reținut prima instanță.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, admiterea recursului și, pe fond, admiterea acțiunii, cu consecința anulării actului atacat.

Prin întâmpinarile formulate în cauză, intimații-pârâți Comisia de Experți de Medicina Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice au solicitat respingerea recursului.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 773 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a infirmat caracterul profesional al diagnosticului de boală profesională, "Hernie de disc L4 - L5 operată, profesională", menținerea Procesului-verbal nr. x și a Fișei BP2, ca valabile și definitive, pentru diagnosticul de boală profesională semnalat de Clinica Universitară de Medicina Muncii Iași - din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iași, prin Fișa de semnalare BP1, confirmat de Direcția de Sănătate Publică a Județului Botoșani - Compartimentul de Medicina Muncii.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, conform art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere nerespectarea litisconsorțiului procesual obligatoriu.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

În speță, se reține că prima instanță a pus în discuție stabilirea cadrului procesual, respectiv necesitatea introducerii în cauză a Tribunalului Botoșani care, prin demersul său de a contesta Procesul-verbal nr. x, a determinat pronunțarea Hotărârii nr. 773 din 22 ianuarie 2015 care formează obiectul cererii deduse judecății, apreciind că se impune soluționarea cauzei în contradictoriu cu acesta pentru a-i fi opozabilă hotărârea, în caz contrar demersul reclamantei ar fi lipsit de eficiență.

Poziția reclamantei a fost în sensul că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu Tribunalul Botoșani, iar pârâtul prezent nu și-a spus părerea pe acest aspect, lăsându-l la aprecierea judecătorului fondului, ceea ce a condus la soluția pronunțată în primă instanță.

Criticile recurentei-reclamante vizează, în esență, nerespectarea principiului contradictorialității în stabilirea cadrului procesual și a prevederilor art. 78 alin. (1) din C. proc. civ. care, în opinia acesteia, sunt incidente în raport cu dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentei, în conformitate cu textele de lege menționate, prima instanță avea obligația introducerii terțului în cauză, din oficiu, independent de poziția părților.

Potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 "instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept".

În art. 78 din C. proc. civ., alin. (1) și (2) se prevede:

"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

Din conținutul acestui text de lege reiese că sunt reglementate două ipoteze distincte: (1) introducerea obligatorie a unui terț în proces, în cazurile expres prevăzute de lege și în procedura necontencioasă și (2) introducerea facultativă în cauză a unui terț, la solicitarea părților sau a uneia dintre ele, dar la "recomandarea" instanței, sub sancțiunea, lăsată la aprecierea instanței, de respingere a cererii, fără abordarea fondului.

Se observă astfel, că, în cazul procedurii contencioase, legiuitorul a adoptat,,o soluție de compromis între principiul disponibilității și imposibilitatea obiectivă a instanței de a soluționa cauza fără participarea terțului."

În temeiul art. 22 alin. (3) teza I din C. proc. civ., judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii.

Contrar celor susținute de recurentă, din interpretarea coroborată a textelor de lege menționate rezultă că instanța nu poate introduce în cauză, din oficiu, în calitate de parte, o terță persoană, ci are posibilitatea doar să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, iar dacă părțile se opun nu poate schimba cadrul procesual.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este cel al disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect și la părți.

Art. 9 din C. proc. civ. consacră principiul disponibilității sub denumirea de "dreptul de dispoziție al părții". În respectarea acestui principiu, instanța nu poate introduce, din oficiu, o altă persoană în proces.

Așadar, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, intervenția forțată a terților într-un litigiu pendinte poate avea loc, în principiu, doar la inițiativa părților.

Referitor la criticile recurentei în sensul că instanța avea obligația să comunice părților lipsă necesitatea introducerii terțului în proces, se reține că judecătorul fondului a interpretat în mod corect prevederile 78 alin. (2) din C. proc. civ., din care rezultă că este suficient acordul uneia dintre părți, neimpunându-se un acord de voință al tuturor părților litigante.

Totodată, contrar celor susținute de recurentă, prima instanță a subliniat necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârât, a Tribunalului Botoșani, precizând reclamantei că aspectul pus în discuție reprezintă o chestiune distinctă de calitatea acestei instituții în formularea contestației finalizate cu emiterea actului criticat, scopul fiind acela ca partea să fie lămurită în privința problemei ridicate.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora judecătorul fondului nu a pus în discuție prioritar excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de cei doi pârâți, având în vedere că ordinea soluționării excepțiilor se stabilește de instanță, ținând cont de prevederile art. 248 din C. proc. civ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 2570 din 13 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2018.