ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2018

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 127/F din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea formulată de petentul A., astfel cum a fost precizată - în sensul de revocare/încetare a pedepsei accesorii și complementare dispuse prin Sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia nr. 342 din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 29 mai 2018, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cererea formulată de A. prin care acesta a solicitat revocarea măsurii de siguranță a interzicerii exercitării profesiei de avocat, dispusă prin Decizia nr. 342 din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În susținerea cererii, petentul a făcut referire la o măsură de siguranță care ar fi fost dispusă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv interzicerea exercitării profesiei de avocat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 alin. (2) C. pen., potrivit cărora măsura de siguranță poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat, iar o nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare, precum și dispozițiile art. 573 alin. (3) C. proc. pen., în conformitate cu care persoana cu privire la care s-a luat măsura prevăzută la art. 111 alin. (1) C. pen. poate cere instanței de executare revocarea măsurii, în condițiile art. 111 alin. (2) C. pen.

S-a mai arătat că, prin decizia la care a făcut referire, s-a luat măsura de siguranță pe perioada de 1 an de la momentul executării pedepsei principale, măsura ce a încetat conform celor dispuse de către instanță, în condițiile în care a fost liberat condiționat la data de 8 iunie 2016, prin Sentința nr. 1025 din 02 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Găești, rămasă definitivă prin necontestare. S-a susținut că temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat, solicitându-se pronunțarea unei hotărâri prin care sa se constate încetată măsura de siguranța dispusa prin Decizia penală nr. 342/A din 7 octombrie 2015.

Ulterior, în ședința din 13 iunie 2018, petentul și-a precizat cererea în sensul că solicită, de fapt, revocarea/încetarea pedepsei accesorii și complementare dispuse prin Sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin cererea formulată în scris, s-a arătat că aceasta se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv art. 1, art. 14, art. 27, art. 28 și art. 29, susținându-se că s-ar putea aplica, prin analogie, dispozițiile art. 61 din Legea privind încetarea măsurilor de siguranță. În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar Decizia nr. x/A din 07 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul A. a fost condamnat, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de 1 an închisoare și la 1 an pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale. Prin aceeași sentință, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În aceste condiții, Curtea a arătat, preliminar, că, prin sentința menționată, astfel cum a fost modificată în calea de atac, nu s-a instituit cu titlu de măsură de siguranță interzicerea exercitării profesiei de avocat, astfel încât toate referirile petentului din cererea formulată inițial sunt străine de situația din cauză. S-a reținut, de altfel, că, prezent personal în fața instanței de judecată, petentul a precizat că, de fapt, nu solicită revocarea măsurii de siguranță, ci revocarea/încetarea pedepsei accesorii și complementare constând în interzicerea exercitării profesiei de avocat.

Curtea a constatat reală susținerea petentului în sensul că, prin sentința de condamnare, i s-a interzis exercitarea profesiei de avocat ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, și, în continuare, ca pedeapsă complementară pe un interval de 1 an, calculat în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., arătând că, în condițiile în care petentul a fost liberat condiționat, acest termen se calculează de la expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

Prima instanță a arătat, însă, că aspectele menționate și faptul că petentul a executat pedeapsa principală, fiind liberat condiționat la data de 08 iunie 2016, ceea ce înseamnă că acesta a executat pedeapsa accesorie, dar și pedeapsa complementară, nu îi deschid acestuia calea formulării unei cereri prin care să solicite revocarea/încetarea a pedepsei accesorii și complementare dispuse, în cazul pedepselor menționate simpla executare a pedepsei principale, respectiv scurgerea termenului pentru pedeapsa complementară însemnând executarea lor.

Curtea a reținut că niciuna dintre dispozițiile legale menționate de petent nu deschid calea unei solicitări în sensul de a se constata încetată o pedeapsă complementară sau accesorie și nici dispozițiile din materia revocării măsurii de siguranță nu se pot aplica prin analogie, arătând că, dacă s-ar admite teza susținută de petent, ar însemna ca în toate situațiile de executare a unor pedepse accesorii și complementare dispuse pe lângă pedeapsa principală, persoana căreia i s-au aplicat aceste pedepse să solicite să se constate o încetare a pedepsei, respectiv să se constate executată această pedeapsă, ceea ce nu poate fi admis.

Instanța a mai reținut, în plus, că petentul nici nu a justificat un interes în sensul arătat, iar eventualele aspecte legate de interzicerea exercitării profesiei de avocat pot fi lămurite prin prezentarea sentinței de condamnare și a dovezii privind executarea pedepsei principale care i-a fost stabilită prin Sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație petentul A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. În acest sens, a arătat că sentința contestată este contradictorie din perspectiva considerentelor, în care se precizează că, implicit, pedepsele accesorii și complementare au încetat, însă nu constată acest lucru. Mai mult, instanța de fond nu a analizat dispozițiile ce au fost invocate ca temei de drept al cererii, limitându-se la a aprecia că ele nu deschid calea unei astfel de solicitări, și nici interesul său, ce constă în exercitarea profesiei de avocat, reținând că "eventualele aspecte legate de interzicerea profesiei de avocat pot fi lămurite prin simpla prezentare a sentinței". Contestatorul a opinat că instanța care a determinat pedeapsa accesorie sau complementară trebuie să ia și act de eventuala revocare/încetare a acesteia, urmând ca soluția să aibă același efect de opozabilitate față de terți ca și hotărârea de condamnare.

Examinând contestația formulată de petentul A. prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în mod corect instanța de fond respingând cererea formulată de petentul A. de revocare/încetare a pedepsei accesorii și complementare dispuse prin Sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (3) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Ca urmare, pedeapsa accesorie se pune în executare în același timp cu pedeapsa principală privativă de libertate, fiind menționată în mandatul de executare a pedepsei închisorii (conform art. 555 C. proc. pen.) ce se trimite în vederea punerii în executare organului de poliție prevăzut de lege, dacă persoana condamnată este liberă, iar, în caz contrar, comandantului locului de deținere, dar și prin comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii de condamnare persoanelor și instituțiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) și d) - n din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, corespunzătoare conținutului pedepsei accesorii (conform art. 27 din acest act normativ). Așadar, executarea pedepsei accesorii este indisolubil legată de executarea pedepsei principale.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 106 C. pen., în cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată. Potrivit art. 100 alin. (6) C. pen., intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.

În aceste condiții, având în vedere că petentul A. a fost liberat condiționat la data de 8 iunie 2016, prin Sentința nr. 1025 din 02 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Găești, rămasă definitivă prin necontestare, din executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, alături de care s-a stabilit și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., în aplicarea dispozițiilor art. 106 C. pen., mai sus menționate, se observă că cele două pedepse (principală și accesorie) se consideră executate la data expirării termenului de supraveghere a liberării condiționate stabilit conform art. 100 alin. (6) C. pen.

Deopotrivă, reglementând executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, art. 68 C. pen. stabilește în alin. (1) lit. c) că aceasta începe "după executarea pedepsei închisorii, (…), sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate". Așadar, pedeapsa complementară de 1 an constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen., aplicată petentului prin sentința penală mai sus menționată, a început să fie executată de acesta după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, calculat potrivit prevederilor menționate anterior.

Mai mult, conform art. 29 alin. (1) lit. g) raportat la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, punerea în executare a pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, se face prin comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii de condamnare persoanei juridice în cadrul căreia persoana exercită respectiva funcție, profesie, meserie sau activitate, precum și, dacă este cazul, persoanei juridice care asigură organizarea și coordonarea exercitării profesiei sau activității respective ori autorității care a învestit-o cu exercitarea unui serviciu de interes public, în cuprinsul căreia se menționează data de la care începe și data la care ar trebui să înceteze executarea pedepsei complementare.

În același timp, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (2) C. proc. pen., când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.

În aceste condiții, se observă că nu este necesară intervenția instanței de judecată pentru a constata revocate/încetate/executate pedepsele accesorii și complementare aplicate unei persoane condamnate, ci executarea acestora încetează de drept la expirarea termenelor expres prevăzute de lege, după distincțiile mai sus menționate, în cazul primei categorii, și a celor indicate în comunicarea transmisă persoanei juridice care asigură organizarea și coordonarea exercitării profesiei, în cazul celei de a doua.

Ca urmare, în mod corect judecătorul fondului nu a dat curs solicitării petentului, apreciind că aceasta nu este o cerere care, potrivit legii, să fie dată în competența instanțelor judecătorești. Sub acest aspect, se impune a se sublinia că dispozițiile legale menționate în cuprinsul sesizării inițiale, respectiv art. 1, art. 14, art. 27, art. 28, art. 29 și art. 61 din Legea nr. 253/2013, se referă doar la aspecte legate de punerea în executare a pedepselor accesorii și complementare ori la eventuale modificări în cursul executării acestora, aspecte care, însă, nu formează obiectul cauzei, neinstituind o obligație pentru instanțele de judecată în sensul de a interveni pentru a constata încetată executarea lor.

Față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 127/F din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe care, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 127/F din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN