ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 181/F din data de 04 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 462 alin. (4) din C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 383/19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 342/A din data de 07.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

S-a dispus reluarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. (cu referire la exercitarea profesiei de avocat), a cărei suspendare a fost dispusă prin încheierea de ședință din data de 23.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 27.09.2018, a fost înregistrată cererea condamnatului A. prin care solicita revizuirea Sentinței penale nr. 383/19.12.2014 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, revizuentul a arătat că cererea sa se întemeiază pe un înscris nou, respectiv un răspuns din partea Oficiului Național de Prevenire a Spălării Banilor, care nu a fost analizat de către instanțele naționale, deoarece nu a fost atașat la dosarul de urmărire penală nr. 1314/P/2008 dintr-o omisiune, deși el a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 19.04.2013, și care dovedește că declarațiile reprezentanților SC B. SRL au fost determinate de interese personale, fiind, încă din anul 2007, cercetați pentru infracțiuni contra siguranței naționale, constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

În drept, a invocat dispozițiile art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2018, Curtea a admis, în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 383/19.12.2014 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerințele formale ale admiterii în principiu, și anume a fost formulată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 453 C. proc. pen., de persoanele prevăzute la art. 455 C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen. și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 456 C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 23.04.2019, Curtea a dispus suspendarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. (cu referire la exercitarea profesiei de avocat).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentința penală nr. 383/19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), (39) lit. 1 lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare la care adaugă o treime din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (reprezentând 6 luni închisoare), în final inculpatul executând 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. SRL și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 RON actualizată cu rata inflației de la data de 27.11.2008 și până la achitarea integrală a debitului, sumă reprezentând daune materiale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin Ministerului Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Mun. București ca neîntemeiată.

S-au menținut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 11.04.2012 vizând poprirea sumelor de bani prezente și viitoare din conturile deschise la C. SA și D. pe numele inculpatului, precum și măsura sechestrului asupra bunului imobil - apartamentul nr. x, situat în București, str. x, sector 6 dispusă prin ordonanța din data de 04.10.2012.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a fost desființat parțial înscrisul intitulat contract de asistență juridică nr. x din data de 12.10.2007, respectiv s-a anulat mențiunea dar nu mai puțin de 400.000 euro (patru sute mii) la cursul BNR efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare cumpărare aflată la art. 2 din contract. .

În fapt, s-a reținut că la data de 12.10.2007 între inculpatul A. și SC B. SRL, prin reprezentant E., s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. 164.357 având ca obiect prezentarea și negocierea în numele și pe seama clientului pentru imobilul din șos. x nr. 87-91-113, respectiv intermedierea vânzării terenului proprietatea persoanei vătămate, având natura unui contract de comision. Onorariul cuvenit a fost în cuantum de 2% din prețul pe care îl va încasa clientul din vânzare. De asemenea, termenul contractual a fost stabilit pentru două săptămâni, respectiv până la data de 30.10.2007. În perioada următoare inculpatul a purtat discuții cu un posibil cumpărător, fără însă ca până la termenul limită prevăzut să se fi îndeplinit condiția convenită, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situație în care părțile au stabilit prelungirea convenției inițiale până la data de 30.11.2007. Nici la această dată contractul de vânzare-cumpărare nu s-a concretizat, astfel că persoana vătămată, după o perioadă de timp în care inculpatul nu a mai prezentat alte oferte, a considerat reziliat de drept contractul încheiat cu inculpatul și s-a orientat spre alți intermediari.

Astfel, la data de 04.03.2008, între persoana vătămată și SC F. SRL s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată de notarul public G. vizând mai multe imobile teren și construcții, prețul total al vânzării fiind stabilit la 25.098.652 euro. La data de 09.04.2008 a fost încheiat și contractul de vânzare-cumpărare între cele două societăți având ca obiect terenurile descrise în promisiunea de vânzare-cumpărare pentru prețul de 24.500.000 euro. Persoana vătămată a plătit comision aferent intermedierii acestei tranzacții către societățile SC H. SRL și SC I. SA, inculpatul neavând nicio contribuție la încheierea contractului amintit.

Cu toate acestea, începând cu luna martie 2008, inculpatul a efectuat demersuri în vederea obținerii onorariului menționat în convenția încheiată cu persoana vătămată. În prealabil, acesta a adăugat pe exemplarul contractului aflat în posesia sa o mențiune suplimentară cu privire la suma cuvenită, respectiv dar nu mai puțin de 400.000 euro la curs BNR, efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare-cumpărare după care a efectuat demersuri în vederea executării silite a contractului de asistență juridică, depunând cererea cu acest obiect la data de 19.06.2008, la BEJA "J. ȘI K.". În cuprinsul cererii depuse inculpatul a menționat în mod necorespunzător realității că între părți a intervenit prorogarea tacită a contractului de asistență juridică precum și că ar fi asistat la negocierile purtate de către SC F. SRL, intermediind vânzarea în numele și pe seama persoanei vătămate. Inculpatul a solicitat calcularea onorariului său prin raportarea la procentul de 2% din valoarea vânzării fără a se folosi de mențiunea adăugată ulterior ca urmare a faptului că mențiunea inițială îi era în mod evident mai favorabilă, onorariul său astfel calculat fiind de 583.100 euro. În baza acestei cereri executorul a pornit executarea silită și a dispus poprirea pe contul debitoarei deschis la L. care a procedat la blocarea sumei de 2.186.569,10 RON. La data de 18.11.2008 executorul a solicitat băncii virarea sumei menționate în contul Cabinetului de avocat A. deschis la M. precum și a sumei de 26.714,35 RON în contul biroului executorului, sumele fiind transferate la data de 27.11.2008.

După încasarea acestei sume de bani inculpatul a transferat la data de 28.11.2008 întreaga sumă în contul său personal deschis la aceeași bancă după care, în aceeași zi, suma a fost schimbată în euro și transferată în contul numitului N., tatăl soției inculpatului. La data de 02.12.2008 suma a fost ridicată în numerar de soția inculpatului, numita O.. Dobândirea acestei sume nu a fost declarată organelor fiscale în vederea impozitării, prin aceasta creându-se bugetului statului un prejudiciu de 345.576 RON reprezentând impozit datorat în cuantum de 16% din venitul realizat.

Prin Decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 383 din data de 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și s-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva aceleiași hotărâri.

Analizând, pe fond, cererea de revizuire, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, a reținut că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, Curtea a constatat că aspectele prezentate de revizuent în cuprinsul cererii nu îndeplinesc condițiile cazului de revizuire anterior menționat.

Astfel, analizând înscrisul depus la dosar de către revizuent în susținerea cazului de revizuire, Curtea a constatat că acesta, precum și împrejurările pe care dorește să le dovedească, astfel cum au fost menționate în cererea de revizuire, nu sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului.

S-a apreciat că înscrisul reprezentând adresa din 16.04.2013 emisă de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor privește operațiunile derulate prin intermediul conturilor bancare ale persoanei juridice SC B. SRL, fără a face referire la activitatea infracțională a apelantului revizuent A., concretizată în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.. Singura referire la inculpatul A. în cuprinsul înscrisului anterior menționat privește suma de 568.531 euro ce a fost virată de executorul judecătoresc în contul cabinetului de avocatură A. cu titlu de "contravaloare adresă poprire". Or, în opinia instanței de fond, această mențiune nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, având în vedere că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului constă în inducerea în eroare a executorului judecătoresc K., exercitând manopere dolosive prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că, contractul de asistență juridică a fost prorogat tacit de către părți, în fapt acesta încetându-și valabilitatea la data de 30.10.2007, potrivit clauzelor contractuale.

De altfel, Curtea a reținut că hotărârea de condamnare a inculpatului A. a avut la bază nu doar declarațiile reprezentanților SC B. SRL, cum susține revizuentul prin cererea ce formează obiectul dosarului, ci și înscrisuri, dar și declarațiile martorilor P. și K. (executorul judecătoresc).

Mai mult, instanța de fond a reținut că, fiind reaudiată în cauza de față, martora Q. nu a învederat aspecte care să modifice situația de fapt și de drept avută în vedere de instanță la condamnarea inculpatului.

Pe de altă parte, Curtea a subliniat că înscrisul depus de revizuent în prezentul dosar a mai fost depus și la Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2018, având ca obiect apelul declarat împotriva modului de soluționare a unei alte cereri de revizuire formulată de revizuent, fiind analizat de către instanța supremă, care a constatat, de asemenea, lipsa caracterului temeinic al apărărilor revizuentului referitoare la acest înscris.

Totodată, instanța de fond a constatat că prezenta cerere de revizuire reiterează și alte argumente, deja analizate în cadrul altor cereri de revizuire respinse definitiv și nu prezintă nici din această perspectivă un aspect nou, necunoscut instanțelor care au soluționat cauza finalizată prin condamnarea revizuentului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A. care a solicitat desființarea Sentinței penale nr. 383/19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București și a Deciziei penale nr. 342/07.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând a se dispune o soluție de achitare, în baza art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.. S-a susținut, în esență, că având în vedere admiterea în principiu a cererii de revizuire, procedura căii extraordinare de atac a revizuirii reprezintă o veritabilă rejudecare în fond a cauzei, iar în raport de probele noi administrate se impune achitarea revizuentului pentru următoarele motive: executorul judecătoresc nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii de înșelăciune, obiectul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului nu poate fi confundat cu obiectul juridic al infracțiunilor de fals în declarații, iar apelantul revizuent nu a urmărit un folos patrimonial injust, ci un folos patrimonial derivat dintr-un contract de asistență juridică, real încheiat, fiind o operațiune ce se circumscrie art. 30 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 modif.

Motivele de apel au fost detaliate de revizuent în cererea depusă la dosarul cauzei și expuse oral de acesta cu ocazia dezbaterilor, fiind menționate în practicaua prezentei decizii penale.

Analizând apelul declarat de revizuentul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, reține că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Din economia textului de lege sus menționat rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe. În sensul acestor prevederi, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă în dovedirea unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

De asemenea, din interpretarea dispozițiilor art. 462 C. proc. pen. rezultă că, în rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța de judecată analizează temeinicia cererii de revizuire, respectiv dacă motivele de revizuire invocate conduc la anularea hotărârii. În speță, obiectul cenzurii instanței de revizuire este limitat doar la analiza aptitudinii împrejurărilor noi de a conduce la anularea hotărârii de condamnare a revizuentului.

În aceste coordonate, evaluând, prioritar, solicitarea revizuentului A. de a se dispune rejudecarea cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că, în cadrul revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare, analiza se subsumează elementelor de noutate care ar conduce la o soluție de achitare, însă, nicidecum, prin admiterea în principiu a cererii nu se poate considera că ar interveni o nouă judecată a cauzei, pentru a treia oară în aceeași parametri ca în cazul judecării în primă instanță și în apel, care să presupună reanalizarea probatoriului deja administrat în cauză.

Altfel, obiectul cenzurii în calea de atac a revizuirii îl constituie temeinicia cererii de revizuire, respectiv dacă motivele invocate conduc la anularea hotărârii definitive de condamnare în sensul în care, în speță, înscrisul invocat de revizuent, în coroborare cu probele administrate în cursul judecății, să fie apt să conducă la o soluție de achitare, și nu la rejudecarea cauzei. O soluție de achitare în cadrul unei cereri de revizuire ar trebui determinată de împrejurarea nou descoperită, nu de o reapreciere a materialului probator deja administrat de instanțele ordinare, în fond și în apel.

Se constată că ceea ce urmărește revizuentul apelant A., în actualul stadiu procesual, este o nouă reexaminare în fapt și în drept a cauzei, fără a invoca și fără a face dovada existenței unor situații sau stări noi, apte a justifica, în condițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., repunerea în discuție a temeiniciei hotărârii definitive de condamnare dispusă față de acesta.

Or, hotărârea judecătorească penală definitivă este expresia aflării adevărului în cauza care a făcut obiectul judecății (res iudicata pro veritate habetur), astfel că autoritatea de lucru judecat de care se bucură aceasta poate fi pusă în discuție, în cadrul prezentului demers judiciar, prin prisma cazului de revizuire invocat, numai în ipoteza existenței unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestui caz de revizuire la alte situații privitoare la reevaluarea unor elemente probatorii, la existența unor raționamente jurisdicționale pretins eronate sau la veridicitatea depozițiilor unor martori este exclusă, date fiind, pe de o parte, dispozițiile procesual penale menționate, iar pe de altă parte, principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că prima instanță a evaluat just particularitățile cauzei și a reținut corect că cererea de revizuire formulată este neîntemeiată.

În cauză, împrejurarea invocată de revizuent, respectiv existența înscrisului emis de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din care rezultă operațiunile derulate prin intermediul conturilor bancare ale părții civile SC B. SRL, nu poate constitui un element care să determine netemeinicia hotărârii de condamnare a apelantului revizuent A.. Acest înscris nu se referă la fapte sau împrejurări care au legătură directă cu activitatea infracțională pentru care revizuentul a fost condamnat, ci se referă la activități ale părții civile, străine de situația juridică a revizuentului.

Înscrisul considerat nou de către apelantul revizuent și care ar avea aptitudinea de a prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute instanțelor anterioare, respectiv "interesul reprezentanților SC B. SRL de a transfera în conturile personale sumele de bani ce au constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu societatea SC F. SRL" ceea ce ar demonstra, în opinia apelantului, lipsa de credibilitate a celor susținute de E. și Q., nu pune în lumină fapte sau împrejurări noi care să determine pronunțarea unei soluții diametral opuse.

În realitate, nemulțumirea revizuentului vizează modul în care au fost interpretate probele, de către instanțele de fond și de apel, aspect care nu poate fi cenzurat în procedura revizuirii ce constituie o cale extraordinară de atac.

Nici celelalte critici formulate de apelantul revizuent, vizând elementele de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune nu pot fi analizate. Acestea reprezintă aspecte care excedează limitelor și obiectului prezentei căi extraordinare de atac, nefiind permisă o reevaluare a elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a revizuentului, în baza acelorași probe administrate în cursul judecății ordinare, atât timp cât nu s-a demonstrat o situație sau împrejurare nouă care să conducă la o soluție diferită.

Așadar, pronunțarea unei soluții de achitare în cadrul unei cereri de revizuire ar trebui determinată exclusiv de împrejurarea nou descoperită, iar nu de o reapreciere a elementelor de tipicitate proprii infracțiunii reținute în sarcina apelantului revizuent, în caz contrar revizuirea transformându-se într-un veritabil apel deghizat.

De altfel, contrar susținerilor apelantului, înscrisul depus de acesta în prezenta cauză, a mai fost depus în susținerea unei alte cereri de revizuire, respectiv în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, soluționat prin Decizia penală nr. 307/A/23.11.2018, în care s-a statuat că împrejurările pe care revizuentul dorește să le dovedească "nu sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului".

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, iar criticile revizuentului neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 181/F din data de 04 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 181/F din data de 04 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 martie 2020.

GGC - GV