ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 575/2018

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 599 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a avut în vedere că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12 martie 2018, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea executării măsurilor asigurătorii dispuse prin Sentința penală nr. 30 din 14 februarie 2018, anularea actelor de executare deja efectuate și menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale efectuate în cauză.

S-a reținut că, în motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost condamnat în primă instanță, conform sentinței de mai sus, prilej cu care instanța a dispus, pe de o parte, menținerea măsurilor asigurătorii dispuse de organele de urmărire penală (măsuri pe care nu le-a contestat vreodată), dar a luat și noi măsuri asigurătorii ce poartă asupra tuturor bunurilor și veniturilor sale prezente și viitoare, deși a formulat apel în cauză care, conform art. 416 C. proc. pen., are efect suspensiv de executare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat că prin Sentința penală nr. 30 din 14 februarie 2018, nedefinitivă la data pronunțării sentinței, Curtea de Apel București, secția I penală a dispus luarea măsurii asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare, altele decât cele menționate în ordonanțele procurorului, aparținând inculpatului A., măsură care a fost pusă în executare de biroul executări penale la data pronunțării hotărârii.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în mai multe cazuri, printre care și atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.

S-a menționat că, în cauză, este adevărat că Sentința penală nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală nu este definitivă la data pronunțării prezentei, dar dispoziția privind luarea măsurii asigurătorie este executorie potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., ceea ce înseamnă că se pune în executare la data pronunțării, chiar dacă sentința penală nu este definitivă.

De asemenea, s-a precizat că, art. 397 alin. (4) C. proc. pen. este o excepție de la regula prev. de art. 416 C. proc. pen., conform cărora apelul este suspensiv de executare, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Or, tocmai în cazul măsurilor asigurătorii luate prin sentința penală, legea dispune altfel și anume că apelul cu privire la aceste dispoziții din sentința penală apelată nu este suspensiv de executare.

Instanța a mai menționat că, aceste dispoziții legale nu numai că sunt foarte clare, dar și necesare și logice, cât timp, în cazul în care luarea măsurilor nu ar fi o măsură executorie, ci s-ar pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, aceasta ar putea fi lipsită de finalitate, dând timp debitorului să înstrăineze sau să ascundă bunurile ce pot fi puse în executare.

În ceea ce privește celelalte critici referitoare la faptul că instanța nu trebuia să mai ia alte măsuri asigurătorii, potrivit art. 397 alin. (2) C. proc. pen., deoarece acestea fuseseră luate sau că nu există bunuri pe care să se pună executarea, s-a arătat că privesc aspecte ce țin de legalitatea măsurii dispuse și care vor fi analizate în calea de atac a apelului.

Prin urmare, constatând că s-a pus în executare o dispoziție care, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., este executorie, prima instanță, a dispus respingerea contestația la executare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, contestatorul A. a formulat prezenta contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 aprilie 2018, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 15 iunie 2018, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării contestatorului și ale reprezentantului parchetului, acestea fiind pe larg redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea atacată în cauză, în mod judicios Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2015, în esență, reținând că, hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație la executare nu este definitivă, în cauză declarându-se apel, însă în ceea ce privește măsurile executorii ce se execută în baza acestei sentințe, contestate în cauză, s-a reținut că dispoziția privind luarea măsurii asigurătorie este executorie, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., și prin urmare, conform legii, se pune în executare la data pronunțării, chiar dacă sentința penală nu este definitivă.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., "contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; [...]"

Art. 397 alin. (4) C. proc. pen. prevede că dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii și restituirea lucrurilor sunt executorii.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate și față de motivele invocate de contestatorul A. pe calea contestației la executare formulate, Înalta Curte constată că aspectele invocate de acesta privind caracterul suspensiv de executare al apelului declarat în cauză, conform art. 416 C. proc. pen. și că în speță măsura dispusă prin sentința nedefinitivă contestată nu este executorie, nu se circumscriu cazului de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. a) Cod procedură sau vreunui alt motiv dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Se reține că, prin Sentința penală nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2015, contestată în cauză, instanța de fond a dispus, printre altele, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., condamnarea la o pedeapsă principală rezultantă de 9 ani și 4 luni închisoare. De asemenea, prin această sentință, printre altele, s-au mai dispus:

"menține măsurile asigurătorii luate prin Ordonanțele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 și 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaților B., C., D., E., A., F., G., H. și I. și ia măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare, altele decât cele menționate în ordonanțele de mai sus, ale inculpaților B., C., D., E., A., F., G., H. și I., până la concurența sumelor la care sunt obligați față de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond și căile de atac."

Împotriva Hotărârii instanței de fond, nr. 30 din 14 februarie 2018, s-a declarat apel, iar prin prezenta contestație la executare contestatorul A., în esență, a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea executării măsurilor asigurătorii dispuse prin această sentință penală și anularea actelor de executare efectuate, motivat de faptul că s-au început formele de executare a sentinței ce nu este definitivă, că nu sunt executorii dispozițiile privind măsurile asigurătorii, întrucât apelul declarat în cauză are caracter suspensiv în ceea ce privește executare lor.

Fără a relua argumentele judicios prezentate de prima instanță în cuprinsul sentinței atacate, Înalta Curte, la rândul său, constată că potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii și restituirea lucrurilor sunt executorii, motiv pentru care, dispoziția instanței de fond din sentința de condamnare cu privire la aceste măsuri a fost pusă în executare.

Contrar apărării contestatorului A. invocată în argumentarea contestației la executare formulate și astfel cum corect a reținut prima instanță, dispozițiile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. constituie o excepție de la efectul suspensiv al apelului, prevăzută de teza finală a dispozițiilor art. 416 C. proc. pen.

Excepția de la caracterul suspensiv al apelului rezultă din modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze dispozițiile aplicabile în materia măsurilor asigurătorii, prin acordarea caracterului executoriu al acestora și punerea lor de îndată în executare, chiar și în situația formulării căii de atac a apelului, cale de atac care suspendă punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în respectiva sentință penală, cu excepția acelor dispoziții care au caracter executoriu.

Prin reglementarea caracterului executoriu al dispozițiilor privind luarea măsurilor asigurătorii, legiuitorul a urmărit acordarea posibilității de a indisponibiliza în mod imediat acele bunuri mobile și imobile aparținând inculpatului sau suspectului, până la soluționarea definitivă a cauzei, pentru a evita posibilitatea ca bunurile respective să fie înstrăinate, distruse, sustrase de la executare, aceasta, în situația în care, la data rămânerii definitive a hotărârii penale, bunurile respective ar fi fost folosite pentru garantarea plății despăgubirilor stabilite pentru latura civilă, pentru garantarea confiscării speciale sau pentru garantarea plății cheltuielilor judiciare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, măsura pusă în executare în baza sentinței penale contestate, fiind executorie.

În ceea ce privește celelalte critici ale contestatorului A. referitor la faptul că instanța a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare, altele decât cele menționate în ordonanțele procurorului sau aspecte legate de situația contului deschis pentru împrumutul contractat încă din anul 2007, dar care nu a fost indisponibilizat de procuror și că prin această măsură va fi în imposibilitatea să achite în continuare creditul ipotecar, acestea vizează netemeinicia soluției ori modul de aducere la îndeplinire a măsurii și, prin urmare, exced cadrului procesual de față al contestației la executare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 de RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM