ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 940/2018

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 noiembrie 2018, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin Sentința penală nr. 192/F din 1 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 30F din 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-au reținut în esență următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12 martie 2018 petentul A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, invocând prevederile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor contestației petentul a invocat că a fost condamnat în primă instanță prin sentința penală anterior menționată, sentință prin care s-a dispus menținerea măsurilor asiguratorii dispuse de organele de urmărire penale, precum și luarea unor noi măsuri asiguratorii ce poartă asupra tuturor bunurilor și veniturilor sale prezente și viitoare.

Petentul a invocat că împotriva hotărârii de condamnare a declarat apel la data de 19 februarie 2018, iar la data de 5 martie 2018 a constatat că ANCPI a cerut instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor sale imobile, fără a i se fi comunicat actul prin care s-a dispus începerea executării acestei măsuri.

Apreciază petentul că executarea silită începută nu se întemeiază pe o hotărâre penală definitivă.

Petentul a arătat că, întrucât legea nu prevede o cale de atac specială cu privire la măsurile asiguratorii dispuse conform art. 397 alin. (2) C. proc. pen., devin aplicabile dispozițiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen., caz în care se pune problema dacă dispozițiile art. 416 C. proc. pen. sunt aplicabile.

Petentul a opinat că potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen. dispozițiile din hotărâre care privesc măsurile asiguratorii sunt executorii, însă potrivit art. 416 C. proc. pen., apelul are efect suspensiv și în ceea ce privește latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel. A mai opinat petentul că, pentru ca această dispoziție să nu se aplice măsurilor asiguratorii este necesar ca legiuitorul să fi enunțat o excepție de la norma generală, privind efectul suspensiv al apelului, însă legiuitorul nu a stabilit că apelul nu este suspensiv de executare și nu a stabilit vreo garanție privind soluționarea urgentă a eventualei căi de atac privind măsurile asiguratorii, astfel că formularea apelului are efect suspensiv privind aplicarea dispozițiilor art. 397 alin. (2) C. proc. pen.

A mai arătat petentul că atunci când legiuitorul a dorit ca formularea căilor de atac să nu fie suspensivă de executare a indicat expres acest lucru, spre exemplu în cazul dispozițiilor art. 204 alin. (3), art. 205 alin. (3), art. 206 alin. (4), art. 184 alin. (15), art. 596, art. 250 alin. (2) și art. 251

1

alin. (3) C. proc. pen.

Petentul a depus la dosarul cauzei comunicările și încheierile primite de la OCPI Cluj.

Prin adresa nr. x/13 martie 2018 emisă de Președintele secției I penale, a Curții de Apel București contestația la executare a fost înaintată Judecătoriei Cluj-Napoca, cu privire la care s-a apreciat că este instanța competentă să soluționeze cauza.

Prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată de instanță din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul A., în favoarea Curții de Apel București, secția I penală, reținându-se, în esență, că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen.

Curtea de apel a constatat că este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare, întrucât din motivarea contestației la executare formulate de petent, atât în fapt, cât și în drept, contestația fiind întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă cu evidență că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen. pentru a fi atrasă competența instanței civile.

Astfel, ceea ce se contestă de către petent este punerea în executare a unei hotărâri care nu este definitivă, iar nu actele de executare în sine.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus, printre altele, cu privire la petentul A., următoarele:

"În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul ... la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. pen.

În baza art. 89 C. pen. anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen. prin Sentința penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Constată că cele două fapte sunt concurente.

În baza art. 38 - 39 C. pen. contopește pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și aplică pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 17 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv. (...)

Menține măsurile asigurătorii luate prin Ordonanțele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 și 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaților B., C., D., E., F., A., G., H. și I., și ia măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare, altele decât cele menționate în ordonanțele de mai sus, ale inculpaților B., C., D., E., F., A., G., H. și I., până la concurența sumelor la care sunt obligați față de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond și căile de atac."

Împotriva acestei sentințe penale, petentul a promovat calea de atac a apelului la data de 19 februarie 2018.

Curtea de apel a constatat că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se poate promova o contestație împotriva executării hotărârii penale când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.

Așa fiind, s-a reținut că prezenta contestație este admisibilă și urmează a fi analizată în fond, întrucât se invocă unul dintre cazurile de contestație la executare expres și limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Prin contestația la executare promovată la data de 12 martie 2018, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., petentul A. a contestat, în esență, punerea în executare a dispozițiilor privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare, altele decât cele menționate în Ordonanțele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 și 7 aprilie 2015 în ceea ce îl privește pe aceasta, apreciind că dispozițiile anterior menționate nu ar mai fi putut fi puse în executare ca urmare a efectul suspensiv al apelului declarat în cauză împotriva sentinței penale contestate.

Prima instanță a constatat că, prin sentința penală contestată s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale contestatorului, dispoziția instanței de fond fiind pusă în executare, întrucât, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen. dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asiguratorii și restituirea lucrurilor sunt executorii.

Ca regulă generală, hotărârile penale devin executorii la data la care au rămas definitive și dobândesc autoritate de lucru judecat; unele hotărâri, cum sunt cele prin care se dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei, nu pot fi atacate, potrivit legii, cu apel ori contestație, căile ordinare de atac potrivit legii noi.

Hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate, de regulă, cu apel sau contestație, iar efectul suspensiv al căii ordinare de atac împiedică, în majoritatea situațiilor, punerea în executare a hotărârii. Astfel, legea nu permite punerea în executare a hotărârilor pronunțate în primă instanță cu privire la fondul cauzei, aspect principal și central al pricinii asupra căruia executarea rămâne întotdeauna suspendată până la epuizarea posibilităților de trecere a cauzei prin gradele de jurisdicție.

Necesitățile procedurii judiciare determină însă, în anumite situații, ca apelul sau contestația să nu fie suspensive de executare. În asemenea cazuri, cele hotărâte de instanță vor fi puse în executare, chiar dacă împotriva hotărârii s-a declarat apel sau contestație.

Astfel, hotărârile penale pronunțate în fondul cauzei pot conține și dispoziții care să fie executorii de la pronunțare, fără a se aștepta rămânerea definitivă a hotărârii, cum sunt cele cu privire la luarea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive în cursul judecății, luarea măsurilor asigurătorii; cu alte cuvinte, hotărârea în ansamblul său nu este definitivă și, în consecință, nu poate fi pusă în executare, însă anumite dispoziții din aceasta sunt executorii.

Petentul a susținut că unul dintre efectele promovării căii de atac a apelului împotriva Sentinței penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 este cel prevăzut de art. 416 C. proc. pen., privind caracterul suspensiv de executare atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel.

Prima instanță a constatat însă că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în ceea ce privește dispoziția de luare a măsurilor asiguratorii, întrucât dispozițiile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. constituie o excepție de la efectul suspensiv al apelului, excepție permisă prin dispozițiile art. 416 teza finală C. proc. pen.

Prin reglementarea caracterului executoriu al dispozițiilor privind luarea măsurilor asiguratorii printr-o sentință penală, legiuitorul a urmărit acordarea posibilității de a indisponibiliza în mod imediat acele bunuri mobile și imobile aparținând persoanei indicate prin hotărâre, pentru a evita posibilitatea ca acele bunuri să fie înstrăinate, distruse, sustrase de la executare, în situația în care, la data rămânerii definitive a hotărârii penale, bunurile respective ar fi fost folosite pentru garantarea plății despăgubirilor stabilite pentru latura civilă, pentru garantarea confiscării speciale sau pentru garantarea plății cheltuielilor judiciare.

Legiuitorul a apreciat că aceste dispoziții cuprinse în dispozitivul unei sentințe penale trebuie să aibă caracter executoriu, ceea ce înseamnă că sunt puse de îndată în executare, chiar și în situația în care împotriva respectivei sentințe penale s-ar promova calea de atac a apelului. Caracterul suspensiv de executare al apelului declarat în cauză împotriva sentinței penale anterior menționată nu poate constitui un impediment legal la punerea în executare a dispozițiilor privind luarea măsurii sechestrului asigurator, întrucât însuși legiuitorul, prin stabilirea caracterului executoriu a măsurilor asiguratorii, a reglementat în mod expres o excepție de la dispozițiile art. 416 teza finală C. proc. pen. privind caracterul suspensiv al apelului.

De altfel, s-a reținut că o sentință penală conține și alte dispoziții care au caracter executoriu și care nu sunt supuse efectului suspensiv al apelului, spre exemplu dispozițiile privind menținerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurilor preventive, care sunt puse în executare de la momentul pronunțării sentinței, nefiind supuse dispozițiilor art. 416 C. proc. pen.

În consecință, chiar dacă s-au pus în executare dispozițiile cuprinse într-o sentință penală nedefinitivă, totuși acele dispoziții au caracter executoriu, legiuitorul dând posibilitatea punerii de îndată în executare a acestora, fără a distinge dacă respectivele dispoziții legale sunt cuprinse într-o hotărâre definitivă sau nedefinitivă.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A..

Examinând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este fondată, însă pentru alte motive decât cele invocate în calea de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează procedura la instanța de executare, atunci când rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare, președintele completului de judecată dispune citarea părților interesate și, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, prin sentința penală care face obiectul contestației la executare, cu nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015, petentul A., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Prin raportare la dispozițiile art. 90 lit. c) din C. proc. pen., care instituie asistența juridică obligatorie, în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, se constată că, în cauză, era incident acest caz de asistență juridică obligatorie, întrucât infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat inculpatul se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, conform art. 297 alin. (1) C. pen.

Or, așa cum rezultă din cuprinsul părții introductive a Sentinței penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, contestatorului condamnat nu i-a fost desemnat un apărător din oficiu și nici nu a avut un apărător ales, fiindu-i încălcat în acest mod dreptul la apărare.

Drept urmare, contestația la executare a fost soluționată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la asigurarea asistenței juridice obligatorii, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute, în conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că se impune admiterea contestației formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, desființarea sentinței penale contestate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală.

Desființează sentința penală contestată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2018.

Procesat de GGC - CL