ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1102/2017

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 181/F din data de 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017) a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reținut că la data de 21 august 2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2/2017 contestația la executare formulată de petentul A., formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin cererea formulată, contestatorul a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale sale, dispus prin Ordonanța nr. x/P/2013 din 01 iulie 2014, a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, sechestru menținut prin Sentința penală nr. 229/F din 23 decembrie 2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 și radierea înscrierilor imobiliare constituite asupra acestor bunuri.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că prin Ordonanța nr. x/P/2013 din data de 01 iulie 2014 s-a instituit măsură sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale petentului, precum și confiscarea extinsa asupra cotelor devălmașe aparținând acestuia. Ulterior trimiterii în judecată, instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București a dispus prin sentința pronunțată, menținerea măsurii asigurătorii, iar instanța de apel prin decizie a menținut dispozițiile sentinței apelate.

S-a mai arătat că petentul și-a executat integral toate obligațiile de plată instituite în sarcina sa din proprie inițiativa, fără a mai fi necesară valorificarea silită a imobilelor, astfel că rațiunea instituirii sechestrului asigurător nu mai subzistă.

În continuare, petentul a mai învederat că măsura sechestrului asigurător a fost dispusă pentru garantarea recuperării prejudiciului, iar toate obligațiile de plată fixate în sarcina sa au fost executate, dovada în acest sens fiind efectuată prin confirmarea scrisă a părții civile - Statul Român prin SPIT Constanța, dar și prin extrasele anexate.

S-a apreciat că în această situație sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., potrivit cărora se poate face contestație la executare împotriva unei hotărâri penale definitive, dacă se ivește o împiedicare la executare. De asemenea, a arătat că prin achitarea obligațiilor de plată ce i-au fost impuse a intervenit un incident procedural vizând executarea și că, în accepțiunea art. 598 lit. c) C. proc. pen., achitarea obligației de către condamnat înainte de a se pune în executare silită dispoziția instanței, constituie o "împiedicare" a executării.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin Ordonanța nr. x/P/2013 din data de 01 iulie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea garantării confiscării sumei de 6.500 euro precum și a confiscării extinse, asupra cotelor devălmașe aparținând inculpatului A. din următoarelor bunuri:

- autoturism marca (...), serie șasiu (...), înmatriculat sub nr. (...);

- autoturism marca (...), serie șasiu (...), înmatriculat sub nr. (...);

- imobil, compus din teren și clădire Sp+P+IE+M, situat în mun. Constanța, (conform autorizației de construire din 24 septembrie 2012).

S-a reținut că după trimiterea în judecată a inculpatului, prin Sentința penală nr. 229/F din 23 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă privativă de libertate, confiscarea specială de la acesta a sumei de 3.000 lei, confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 47.229 lei și 33.450 euro, obligarea sa la plata sumei de 7.700 lei cheltuieli judiciare față de stat, precum și menținerea măsurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanța parchetului din data de 01 iulie 2014 în scopul executării măsurilor confiscării speciale și confiscării extinse. De asemenea, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asupra acelorași bunuri vizate de ordonanța parchetului în vederea executării cheltuielilor judiciare.

Totodată, s-a reținut că prin Decizia penală nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost modificate pedepsele aplicate inculpatului A. și a fost redusă suma supusă confiscării speciale de la 47.229 lei și 33.450 euro la 47.229 lei și 29.500 euro, fiind menținute celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

S-a constatat în primul rând că în cauza de față nu există o împiedicare la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Astfel, dispozițiile Sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, privind menținerea sechestrului se pun în executare prin simpla comunicare a dispozițiilor instanței către organele fiscale, în condițiile în care atât măsura confiscării cât și plata cheltuielilor de judecată avansate de stat se execută efectiv de aceste organe. Drept urmare, s-a apreciat că măsurile referitoare la sechestrul asigurător au fost deja executate. Împrejurarea că petentul a achitat toate sumele de bani supuse confiscării speciale și celei extinse precum și cheltuielile judiciare nu reprezintă o împiedicare la executare, ci pur și simplu un eveniment survenit ulterior punerii în executare a dispozițiilor referitoare la menținerea sechestrului asigurător.

Cu privire la procedura de ridicare a sechestrului menționat, Curtea a reținut că scopul măsurilor asigurătorii luate în cursul procesului penal îl reprezintă, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen., evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Totodată, s-a apreciat că odată cu finalizarea procesului penal prin pronunțarea unei hotărâri definitive care conține dispoziții referitoare la confiscare specială sau extinsă, pedeapsa amenzii, obligații la plata de cheltuieli judiciare sau la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri civile, măsurile asigurătorii dispuse inițial devin acte de executare a dispozițiilor anterior menționate.

Astfel, după pronunțarea unei hotărâri definitive, instanța penală nu se mai ocupă cu executarea efectivă a confiscării unor sume de bani sau a cheltuielilor judiciare, această atribuție fiind delegată organelor fiscale ale statului odată cu comunicările prevăzute de art. 574 lit. c) și de art. 578 C. proc. pen. De altfel, s-a reținut că art. 2661 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. prevede cu claritate că aceste sume de bani reprezintă creanțe bugetare (Capitolul XII1) și se pun în executare de organele fiscale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, condamnatul A. prin care a solicitat, admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea contestației la executare formulate de contestator, dispunându-se ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale acestuia, prin Ordonanța nr. x/P/2013 din 1 iulie 2014 a Direcției Naționale Anticorupție, menținută de instanța de fond și de cea de apel și, de asemenea, radierea înscrierilor imobiliare constituite asupra acestor imobile.

Concluziile formulate de apărătorul ales condamnatului, reprezentantul Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 600 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. De asemenea, potrivit art. 600 alin. (3) C. proc. pen., contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.

Astfel raportat la dispozițiile legale menționate se constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că cele criticate de condamnatul A., privind ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale acestuia, prin Ordonanța nr. x/P/2013 din 01 iulie 2014 a Direcției Naționale Anticorupție și radierea înscrierilor imobiliare constituite asupra acestor imobile nu se încadrează în disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. neexistând o împiedicare la executare.

Totodată, se reține că, încetarea sau înlăturarea acestor măsuri nu se dispune de instanța penală, ci de instanța civilă competentă, conform art. 600 alin. (3) C. proc. pen.

Mai mult, se constată că, în speță executarea hotărârii s-a realizat de bună voie, iar petentul are posibilitatea să obțină relații de la organele fiscale, fără a fi nevoie de promovarea unei căi de atac, competența instanțelor în materie de executare a încetează în momentul în care organele fiscale își preiau atribuțiile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 181/F din data de 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 181/F din data de 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (x/2017).

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - ED