ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 869 din data de 15.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 636/18.06.2018 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații intimați, în cuantum de 260 de RON, au rămas în sarcina statului, urmând să se avanseze din fondurile M.J.R. în contul Baroului Suceava.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Suceava, a reținut următoarele:

Împotriva Deciziei penale nr. 636 din 18.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016 a formulat contestație în anulare inculpatul A.

Condițiile în care se poate obține pe această cale procedurală aleasă de către contestator anularea hotărârii definitive atacate sunt stabilite de art. 426 și următoarele C. proc. pen. Procedura de judecată este divizată în etapa admiterii în principiu și cea a judecății propriu-zise. Din coroborarea dispozițiilor art. 431 cu cele ale art. 426, art. 427 și art. 428 C. proc. pen. rezultă că admiterea în principiu a contestației în anulare presupune întrunirea următoarelor cerințe: 1) titularul cererii să fi fost parte ori persoană vătămată în procesul soluționat prin hotărârea atacată ori să aibă calitatea de procuror [art. 427 alin. (1) C. proc. pen.]; 2) cererea de contestație în anulare să cuprindă cazurile de contestație și motivele aduse în sprijinul acestora [art. 427 alin. (2) C. proc. pen.]; 3) cererea de contestație în anulare în cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) și c)-h să fie introdusă în termen 30 zile de la data comunicării deciziei instanței de apel; 4) motivele pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen. [art. 431 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.]; 5) în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar [art. 431 alin. (2) teza a III-a C. proc. pen.]; 6) să nu existe impedimente legale de valorificare directă, nemijlocită a cazului de contestație în anulare. S-a arătat că această din urmă condiție, deși nu este expres prevăzută de legiuitor, poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor de mai sus.

Pe cale de consecință, dacă una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită intervine sancțiunea inadmisibilității.

Constatând însă îndeplinirea cumulativă a condițiilor arătate mai sus instanța este obligată să admită în principiu contestația în anulare, neavând un drept de apreciere sub acest aspect, astfel cum rezultă din formularea imperativă a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen.:

"Instanța, constatând că (...) admite în principiu contestația (...)"

S-a mai arătat, în ceea ce privește conținutul etapei admiterii în principiu, că aceasta presupune o analiză a realizării cerințelor de mai sus, etapă ale cărei limite nu erau suficient conturate nici în vechea reglementare, ceea ce a generat soluții diferite în practica judiciară [cu titlu exemplificativ au fost menționate deciziile nr. 5889/06.12.2007, nr. 4004/29.08.2007, nr. 2342/26.06.2008 și nr. 190/21.01.2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care contestațiile în anulare au fost respinse ca inadmisibile (cu toate că în anumite situații se fac aprecieri pe fond), precum și deciziile nr. 1642/27.04.2010 și nr. 1045/21.03.2008 ale aceleași instanțe, prin care contestațiile în anulare au fost respinse ca nefondate]. Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. de la 1968 au fost preluate fără modificări în art. 431 alin. (2) din codul în vigoare.

În realitate, trei sunt elementele vizate, și anume: a) cazul de contestație (dintre cele prevăzute de art. 426); b) motivul adus în sprijinul acestuia; c) dovada invocată în sprijinul contestației (care se află la dosar ori se depune anterior examinării admisibilității în principiu). Cerințele atașate pun în evidență necesitatea existenței unei corelații între cele trei elemente. Aceasta înseamnă că simpla trimitere la un caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de lege, fără indicarea de argumente faptice pertinente și invocarea de pretinse dovezi corelative nu satisface exigențele dispozițiilor legale citate și nu justifică admiterea în principiu a acestei căi extraordinare de atac.

Curtea a mai arătat că aprecierile pe care instanța este îndrituită să le facă din această perspectivă își au suport normativ în art. 431 alin. (1) C. proc. pen., care utilizează termenii "instanța examinează". Așadar nu este vorba de un simplu filtru administrativ, de o verificare pur formală în urma căreia se ia act că se regăsesc cerințele enumerate, ci se parcurge un proces deliberativ, concluzionând că, examinând admisibilitatea în principiu instanța poate și trebuie să verifice existența unei concordanțe aparente între cazul de contestație (dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen.), motivul pe care se sprijină și dovada invocată.

Raportând aceste aprecieri de ordin general - a căror includere în conținutul încheierii se justifică prin aceea că susțin soluția adoptată - la cauza dedusă judecății, Curtea a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a contestației în anulare.

S-a arătat că numitul A. (prin avocat) a formulat cererea, în calitate de inculpat în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Suceava. Cererea a fost introdusă în termenul de 30 zile de la data la care contestatorului ia fost comunicată hotărârea (respectiv la data de 03.09.2018, hotărârea fiind comunicată la 02.08.2018) și cuprinde cazurile de contestație prevăzute de art. 426 lit. a) și h) C. proc. pen., motivele invocate în susținerea acestora, fiind indicate și dovezile prevăzute de lege.

Curtea a constatat, cu referire la cazul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen. - când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate - contestatorul a susținut că persoana vătămată B. nu a fost prezentă în instanță la niciunul dintre termene și astfel, nu și-a manifestat opțiunea de a fi continuat procesul penal sau, din contră, să adopte o poziție de retragere a plângerii prealabile.

Curtea a observat, așadar, formalismul invocării acestui caz de contestație în anulare, formalism pe care Curtea a apreciat că trebuie să-l sancționeze ca atare, prin aceea că nu a fost invocată, efectiv, o procedură de citare nelegală, ci faptul că instanța de apel nu ar fi insistat să cheme persoana vătămată pentru a o întreba dacă dorește să-și retragă plângerea prealabilă, obligație care nu incumbă în mod expres în sarcina instanței, fiind opțiunea persoanei vătămate, care legal citată, ar putea sau nu să-și retragă plângerea prealabilă. Mai mult, s-a constatat că, în cauză, contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) și f) C. pen., infracțiune pentru care acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ci din oficiu, astfel încât retragerea plângerii prealabile nu putea opera.

S-a mai precizat, de asemenea, că numai partea nelegal citată care a lipsit de la judecarea apelului poate să invoce acest caz de contestație în anulare, nefiind posibil ca altă parte, legal citată sau prezentă la judecarea apelului, să exercite calea extraordinară de atac pentru acest motiv.

Și în ceea ce privește cazul de la lit. h) al art. 426 C. proc. pen., când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea este legal posibilă - Curtea a observat o lipsă de corelație între cazul invocat și motivarea acestui caz de contestație în anulare. S-a arătat, de către apărare, că inculpatul a fost întrebat în mod expres dacă dorește să fie audiat, iar acesta a declarat că își menține în totalitate declarațiile date anterior, însă nu a fost audiat ulterior momentului punerii în discuție a schimbării încadrării juridice de către instanța de apel. Or, Curtea a reținut că, indiferent de încadrarea juridică dată faptei de către instanță, declarația inculpatului vizează o situație de fapt, iar faptul că acesta nu a mai dorit să dea o nouă declarație raportat la schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție, nu poate echivala cu nerespectarea obligației de audiere a inculpatului.

În consecință, constatându-se că nu întrunite cumulativ cerințele legale anterior amintite, Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 636/18.06.2018 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva Deciziei penale nr. Deciziei penale nr. 869 din data de 15 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel contestatorul A.

Referitor al admisibilitatea căii de atac, s-a susținut în cuprinsul motivelor de apel, că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., prevăd că sentința penală dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen., referitoare la "admiterea în principiu" a contestației în anulare, nu prevăd dacă soluția dată în această etapă intermediară este sau nu supusă vreunei căi de atac în mod separat de soluția pronunțată pe fondul contestației în anulare, apreciindu-se că, și o asemenea fază intermediară, poate fi supusă unei căi de atac.

Pentru argumentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul motivelor de apel, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea soluției pronunțată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, cu consecința desființării Deciziei penale nr. 636 din 18 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2016.

Examinând excepția inadmisibilității invocată de reprezentatul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul A. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 869 din data de 15 octombrie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată.

Înalta Curte reamintește că decizia prin care se respinge contestația în anulare ca inadmisibilă este definitivă.

În acest sens, în Decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248/10.04.2015), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că:

"În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate; b) spre deosebire dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziții alin. (4), potrivit cărora «Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu".

De asemenea, practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit în cazul în care contestația în anulare exercitată împotriva unei sentințe definitive a fost respinsă, ca inadmisibilă, în procedura reglementată în art. 431 C. proc. pen., sentința este definitivă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Sentința nr. 599/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Sentința nr. 817/2014. pronunțată în Dosarul nr. x/2014 și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Sentința nr. 892/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014).

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 869 din data de 15 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului. La aprecierea cuantumului onorariului parțial Înalta Curte are în vedere circumstanțele cauzei și conținutul concret al prestației avocatului. Astfel, în raport de gradul redus de complexitate al problematicii dezbătute și conținutul real al pledoariei avocatului ce a vizat excepția inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte, constată că se impune acordarea unui onorariul parțial, din suma maximă prevăzută de Protocolul privind acordarea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 869 din data de 15 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 210 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 martie 2019.

Procesat de GGC - GV