ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2214/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2015, la data de 26.06.2015, reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Jiu a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea poziției nr. 200 din Anexa nr. 63 a H.G. nr. 141/2008 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dolj.

La termenul de judecată din 14 septembrie 2015, instanța a dispus citarea în cauză a Unității Administrativ Teritoriale Comuna Vârvoru de Jos, ca beneficiar al actului a cărui anulare se solicită, și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de proprietar al cursurilor de apă.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 95/2016 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Jiu, în sensul că a fost anulată poziția 200 din Anexa 63 la H.G. nr. 141/2008 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al jud. Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din jud. Dolj.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos, Consiliul Local Vârvoru de Jos și Guvernul României.

1.3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., recurenții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos și Consiliul Local Vârvoru de Jos au arătat că sentința este nelegală, întrucât a trecut peste excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată ca urmare a faptului că reclamanta a îndeplinit cu tardivitate procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, H.G. nr. 141/2008 a fost publicată la data de 30.04.2008, plângerea a fost înregistrată la 14 aprilie 2015, neputându-se reține motivarea instanței că reclamanta avea nevoie de abonament la Monitorul Oficial ca să cunoască data publicării respectivei hotărâri. Reclamanta este o instituție publică ce are obligația să cunoască toate modificările legislative.

Raportat la data publicării/aducerii la cunoștința publicului a actelor administrative ce fac obiectul controlului judiciar se constată că procedura plângerii prealabile a fost îndeplinită cu întârziere, această procedură reprezentând o condiție de exercitare a dreptului la acțiune al reclamantei, iar acest fapt constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii introductive, sens în care au fost invocate și disp. art. 185 C. proc. civ.

De asemenea, recurenții au criticat faptul că instanța de fond nu a luat în considerare invocarea excepției puterii de lucru judecat, fiind menționată Decizia nr. 1092/2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2010, hotărâre irevocabilă, în care se arată că a fost respinsă excepția de nelegalitate a disp. H.G. nr. 965/2002, astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 141/2008.

Prin această decizie s-a dispus obligarea ANPA, care s-a subrogat în drepturile și obligațiile ADS, de a întocmi procesul-verbal de punere în posesia Consiliului Local Vârvoru de Jos a suprafeței de 317 ha luciu de apă, ce face obiectul H.G. nr. 141/2008, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al județului Dolj, art. I, poziția 97, anexa 63, poziția 200.

Au mai arătat în cererea de recurs că HCL Vârvoru de Jos nr. 9 din 27 februarie 2006, prin care s-a solicitat trecerea în domeniul public al comunei a suprafeței de 317 ha luciu de apă, reprezintă un act anterior emiterii H.G. nr. 141/2008 prin care se trece în administrarea Consiliului local Vârvoru de Jos această suprafață de luciu de apă. Deci, apartenența la domeniul public al comunei Vârvoru de Jos a fost atestată prin hotărâre de Guvern, toate actele dovedind că această suprafață se află în domeniul public al acestei comune.

S-a susținut, de asemenea, că prima instanță, prin respingerea excepției puterii de lucru judecat, a încălcat principiul stabilității raporturilor juridice civile statuate atât de hotărâri interne, cât și de CEDO, prin hotărâri de condamnare a încălcării acestui principiu de instanțele din România.

1.3.2. Recurentul Guvernul României a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că motivele analizate și reținute de instanță, în formarea convingerii de anulare parțială a H.G. nr. 141/2008, se raportează preponderent la nelegalitatea H.C.L. nr. 9 din 27 februarie 2006 a Comunei Vârvoru de Jos, act administrativ care nu a făcut obiectul litigiului pendinte, ceea ce face ca soluția de anulare a H.G. nr. 141/2008 să nu producă efecte directe în sensul anulării actului precedent.

Susține că motivarea instanței, în sensul că Guvernul României trebuie să verifice legalitatea actelor de inventariere întocmite și depuse de către Consiliile locale, în exercitarea atribuțiilor legale speciale, nu poate fi reținută, întrucât aceste atribuții exced celor stabilite prin Legea nr. 90/2001, republicată. Competența de a cenzura legalitatea acestor acte emise de autoritățile publice locale nu poate reveni Guvernului, ci instanțelor de judecată competente material. În lipsa unei acțiuni în anularea HCL Vârvoru de Jos nr. 9 din 27 februarie 2006 este evident că soluția de anulare parțială a H.G. nr. 141/2008 nu va avea ca efect scoaterea bunului supus litigiului din domeniul public al comunei Vârvoru de Jos, efectele juridice ale actului anterior celui de autoritate subzistând.

A mai arătat că eventuala cenzurare a operațiunilor tehnice de constatare a unor situații juridice reglementate prin acte juridice ale administrației publice locale ar genera posibile pretexte de imixtiune a executivului în autonomia administrației publice locale.

Actul administrativ contestat a fost adoptat de executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reorganizat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, fiind respectate prerogativele stabilite prin Legea nr. 90/2001.

Recurentul a invocat disp. art. 21 din Legea nr. 213/1998 precizând că inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de Primarul general al capitalei sau de către primari. Aceste inventare, după ce se însușesc, după caz, de consiliile județene, Consiliul local al Municipiului București sau de consiliile locale, se centralizează de consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București și se trimit Guvernului României pentru emiterea unei hotărâri de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public de interes județean sau local.

Inițierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului de atestare a domeniului public de interes local sau județean, respectiv a proiectelor de hotărâri ale Guvernului privind modificarea sau completarea unor acte administrative privind atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale se realizează, conform art. 1 lit. c) din Anexa la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, de instituția prefectului și consiliul județean.

Prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma un drept.

A mai arătat că intervenția Guvernului asupra inventarelor însușite de către autoritățile administrației publice locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerință inacceptabilă în autonomia locală.

1.4. Apărările intimaților

Intimata reclamantă a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor pentru considerentele expuse în cererea de chemare în judecată.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos și Consiliul Local Vârvoru de Jos prin care a solicitat respingerea acestuia.

Recurenții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârvoru de Jos și Consiliul Local Vârvoru de Jos au formulat întâmpinare la recursul declarat de Guvernul României solicitând admiterea acestuia.

Recurenții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos și Consiliul Local Vârvoru de Jos au formulat, de asemenea, răspuns la întâmpinarea depusă de intimata reclamantă, prin care au solicitat respingerea apărărilor menționate în această întâmpinare și admiterea recursului pe care l-au declarat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, față de următoarele considerente:

În anii 1969 - 1972, pe cursul de apă al râului Desnățui din Bazinul Hidrografic al Dunării, cod cadastral XIV.127.00.00.00.0, cu lungimea de 115 km și suprafața bazinului de recepție de 2015 mp, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România, ediția 1992, aprobat prin Ordinul MAPPM nr. 399/1997 și modificat prin Ordinul MMGA nr. 1276/2005, s-a construit din fonduri alocate de la bugetul de stat "Acumularea Fântânele" formată din baraj cu anexe (dig de apărare, turn manevră stavile, canal evacuare golire fund) și lac de acumulare cu scopul principal de atenuare a undelor de viitură, iar ca scop secundar, irigații și piscicultură.

Barajul Fântânele cu anexe se află în proprietatea publică a statului și în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, conform anexei 3 la H.G. nr. 1705/2006, iar în 2012, în temeiul O.U.G. nr. 82/2011 și H.G. nr. 271/2012, a fost transferat de la Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare la Administrația Națională Apele Române, figurând în anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006, cu număr de inventar la Ministerul de Finanțe nr. 18541.

În anul 2004 s-a întocmit un proiect de hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale "Apele Române" în domeniul public al comunei Vârvoru de Jos. Acest proiect de act normativ, care se referea la transmiterea Acumulării Fântânele de pe râul Desnățui, una din cele mai importante acumulări, cu folosințe multiple din jud. Dolj, nu a primit aviz favorabil din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, astfel cum rezultă din adresa nr. x/03.03.2004.

Întrucât nu a fost emisă o hotărâre de Guvern potrivit art. 9 din Legea nr. 213/1998, de trecere a Acumulării Fântânele din domeniul public al statului în domeniul public de interes local al comunei Vârvoru de Jos, s-a procedat la modificarea inventarului public al comunei Vârvoru de Jos, prin emiterea HCL nr. 9 din 27 februarie 2006.

Prin H.G. nr. 141/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 30 aprilie 2008, s-a modificat H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Dolj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Dolj, în sensul că la pct. 97 s-a dispus ca, "la anexa 100 "inventarul bunurilor ce aparțin comunei Vârvoru de Jos", se abrogă pozițiile 7 - 8, 32 - 49, 60 - 67, 68 și se completează cu pozițiile nr. 199 și 200, conform anexei 63 la prezenta hotărâre".

Anexa 63 la H.G. nr. 141/2008 atestă faptul că luciul de apă în suprafață de 317 ha, aflat pe teritoriul administrativ al comunei Vârvoru de Jos, dobândit în anul 2006, trece în administrarea Consiliului Local prin Hotărârea nr. 9 din 27 februarie 2006 în care se menționează:

"Art. 1 - Se aprobă trecerea în domeniul public al comunei Vârvoru de Jos a următoarelor: (...) - luciul de apă ce se află pe teritoriul administrativ al comunei Vârvoru de Jos în suprafață de 317 ha. Art. 2 - Inventarul bunurilor menționate se însușește de Consiliul Local Vârvoru de Jos".

2.1.1. În ceea ce privește recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos și Consiliul Local Vârvoru de Jos se reține că primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. care vizează situația în care sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate este invocat formal, în sensul că recurenții nu aduc critici concrete cu privire la motivarea sentinței recurate, astfel că vor fi analizate criticile menționate în cererea de recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat, de asemenea, ca temei de drept al cererii de recurs.

Prima dintre aceste critici vizează respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocate în raport cu îndeplinirea tardivă a procedurii plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar constată că este nefondată această critică, în mod corect prima instanță reținând că Anexa 63 a H.G. nr. 141/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 334 bis din 30 aprilie 2008, pentru care este nevoie de un abonament special.

Cum reclamanta are calitatea de terț în raport cu acest act administrativ, dreptul de promovare a unei căi de atac de către aceasta începe să curgă din momentul în care a putut să cunoască efectiv acest act, și nu de la data publicării în Monitorul Oficial. Reclamanta a luat cunoștință de faptul că a fost modificat inventarul comunei Vârvoru de Jos prin actul administrativ contestat în momentul când i-au fost comunicate acțiunea și înscrisurile depuse de Consiliul Local Vârvoru de Jos în dosarul nr. x/2014, astfel încât instanța de fond a constatat că, atât plângerea prealabilă adresată Guvernului României, cât și acțiunea de față au fost formulate cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Contrar susținerii recurenților, acest termen nu începe să curgă în speță de la data de 30 aprilie 2008 - data publicării Anexei 63 a H.G. nr. 141/2008 în Monitorul Oficial nr. 334 bis, întrucât regimul juridic al Monitoarelor Oficiale având nr. bis este diferit de regimul celorlalte Monitoare Oficiale, din punct de vedere al modalității de aducere la cunoștința publicului a cuprinsului acestora.

În privința argumentului primei instanțe conform căruia este nevoie de un abonament special pentru comunicarea Monitorului Oficial cu nr. bis, Înalta Curte reține incidența Ordinului Camerei Deputaților nr. 6/1999 privind procedura publicării, republicării și rectificării actelor în Monitorul Oficial al României, în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a H.G. nr. 141/2008, care stabilește în art. 17 că atunci când actul supus publicării are un volum extins și interesează, prin obiectul său de reglementare, doar un număr restrâns de persoane, emitentul său, sau după caz, regia autonomă poate solicita secretarului general al Camerei Deputaților aprobarea publicării actului într-un număr special al Monitorului Oficial, Partea I, cu un tiraj limitat, care se difuzează numai persoanelor interesate.

Conform disp. art. 18 alin. (4) din același ordin, în cazul solicitării prevăzute la art. 17, precum și în alte situații în care tipărirea și difuzarea anexelor la diverse acte normative sunt limitate ca tiraj, se va face mențiune în numărul respectiv al Monitorului Oficial despre destinația acestora.

În acest sens se constată că în Monitorul Oficial nr. 334 din 30 aprilie 2008, în care a fost publicată doar H.G. nr. 141/2008, se face precizarea că Anexele nr. 1 - 75 se vor publica ulterior în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 334 bis, în afara abonamentului, care se poate achiziționa de la Centrul de vânzare și informare al R.A. "Monitorul Oficial".

Susținerea că reclamanta este o instituție publică ce are obligația să cunoască toate modificările legislative nu poate constitui un argument în sensul soluționării favorabile a recursului, din moment ce regimul aducerii la cunoștința publicului a conținutului actelor publicate în Monitorul Oficial este în mod clar stabilit prin acte normative, existând, așa cum s-a arătat, anumite particularități în cazul Monitorului Oficial cu nr. bis.

În consecință, în condițiile în care reclamanta a luat cunoștință de faptul că a fost modificat inventarul comunei Vârvoru de Jos prin actul administrativ contestat, în momentul când i-au fost comunicate acțiunea și înscrisurile depuse de Consiliul Local Vârvoru de Jos în Dosarul nr. x/2014, acesta este momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile, termen care a fost respectat în cauză.

Cea de-a doua critică adusă sentinței se referă la faptul că instanța de fond nu a luat în considerare invocarea excepției puterii de lucru judecat, fiind menționată Decizia nr. 1092/2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2010, hotărâre irevocabilă, în care se arată că a fost respinsă excepția de nelegalitate a disp. H.G. nr. 965/2002, astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 141/2008.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut că nu este întemeiată excepția puterii lucrului judecat în raport cu încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. x/2010 al Curții de Apel Craiova, întrucât prin încheierea respectivă s-a analizat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002, modificată prin H.G. nr. 141/2008, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2000, respectiv art. 4 alin. (3) și art. 11 lit. b) care stabilesc ierarhia actelor normative în sistem și prin prisma faptului că proiectul de act normativ întocmit în baza unui act de nivel superior nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestora, nefiind supuse verificării instanței aspectele invocate în prezenta cauză.

Într-adevăr, în soluționarea excepției de nelegalitate sus menționate a fost analizată încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 din punct de vedere al respectării de către proiectul de act normativ întocmit în baza unui act de nivel superior a limitelor competenței instituite prin acel act, precum și a principiilor și dispozițiilor acestuia. Or, în litigiul de față, în motivarea cererii de chemare în judecată sunt invocate alte motive de fapt și de drept în susținerea nelegalității actului administrativ contestat, care nu au fost analizate de instanța care a soluționat excepția de nelegalitate.

Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Nu se poate considera că a fost încălcată puterea de lucru judecat a hotărârii invocate de recurenți, câtă vreme aceasta nu examinează legalitatea actului administrativ contestat prin prisma criticilor menționate în prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că nu se poate ajunge în situația ca respectiva hotărâre să fie contrazisă de hotărârea prin care este soluționat litigiul de față.

Prin urmare, devine nefondată susținerea că prima instanță a încălcat principiul stabilității raporturilor juridice civile statuate atât de hotărâri interne, cât și de CEDO, prin hotărâri de condamnare a încălcării acestui principiu de instanțele din România.

2.1.2. În ceea ce privește recursul formulat de Guvernul României se reține că în motivarea acestuia se susține că motivele analizate și reținute de instanță, în formarea convingerii de anulare parțială a H.G. nr. 141/2008, se raportează preponderent la nelegalitatea H.C.L. nr. 9 din 27 februarie 2006 a Comunei Vârvoru de Jos, act administrativ care nu a făcut obiectul litigiului pendinte, ceea ce face ca soluția de anulare a H.G. nr. 141/2008 să nu producă efecte directe în sensul anulării actului precedent.

Înalta Curte constată că împrejurarea nesolicitării de către reclamantă a anulării actului administrativ emis de Consiliul local al Comunei Vârvoru de Jos nu este de natură să înlăture argumentele primei instanțe potrivit cărora hotărârea contestată este nelegală.

Astfel, în considerentele sentinței recurate s-a menționat că din Nota de fundamentare a H.G. nr. 141/2008 rezultă că motivul avut în vedere pentru modificarea H.G. nr. 965/2002, în ce privește situația bunurilor din județul Dolj, a fost acela că prin Legea nr. 84/2004 privind înființarea unor comune, în județul Dolj s-au înființat 12 comune prin reorganizarea altor comune și pentru aceste noi comune este necesară atestarea bunurilor ce alcătuiesc domeniul public, bunuri preluate prin protocoale de la comunele inițiale și însușite de către consiliile locale ale comunelor nou înființate.

Rezultă că la emiterea H.G. nr. 141/2008 s-a interpretat HCL nr. 9 din 27 februarie 2006 ca fiind emisă în temeiul Legii nr. 84/2004, deși aceasta nu menționează că bunul în litigiu (luciul de apă în suprafață de 317 ha - Acumularea Fântânele) a fost preluat prin protocol de la o altă comună și a fost însușită de către Consiliul Local Vârvoru de Jos, în sensul celor menționate în Nota de Fundamentare.

În realitate, prin HCL nr. 9 din 27 februarie 2008, Consiliul Local Vârvoru de Jos a introdus în inventarul său un bun aflat în domeniul public al statului, cu nerespectarea disp. art. 9 din Legea nr. 213/1998, și a solicitat atestarea inventarului public al comunei Vârvoru de Jos cu includerea acestui bun, prezentând situația ca fiind conformă cu prevederile Legii nr. 84/2004, mai precis lăsând să se înțeleagă că bunul a aparținut anterior domeniului public de interes local al unei alte comune, ceea ce nu corespundea realității.

Faptul că bunul menționat se află în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale Apele Române rezultă cu claritate din dispozițiile legale care reglementează regimul juridic al acestui bun, respectiv: art. 3 și art. 4 din Legea nr. 107/1996, art. 3 și art. 9 și anexele la Legea nr. 213/1998, precum și din documentele depuse la dosar, care atestă că posesia și proprietatea asupra obiectivului hidrotehnic Acumularea Fântânele a aparținut Statului Român, iar Administrația Națională Apele Române realizează administrarea și supravegherea acestui obiectiv de interes național potrivit atribuțiilor stabilite prin O.U.G. nr. 107/2002 și H.G. nr. 1176/2005, prin Formația Diguri Regularizări Desnățui formată din 8 salariați.

De asemenea, în calitate de administrator al bunului, Administrația Națională Apele Române a efectuat evaluarea stării de siguranță în exploatare a Acumulării Fântânele de pe râul Desnățui, obținând de la Comisia Centrală de Avizare a Documentațiilor de Evaluare a Stării de Siguranță în Exploatare a Barajelor avizul nr. x din 19 iunie 2009 și Autorizația nr. x din 24 iunie 2009 de funcționare în condiții de siguranță a barajului și lacului de acumulare Fântânele.

Este de menționat că "luciul de apă" în suprafață de 317 ha, care face obiectul anexei 63 la H.G. nr. 141/2008, nu poate fi considerat ca bun individual, fiind parte integrantă din obiectivul hidrotehnic Acumularea Fântânele ce aparține domeniului public aflat în administrarea AN Apele Române.

De asemenea, Acumularea Fântânele nu constituie doar sursă pentru activitățile de acvacultură, procesarea și organizarea pieței produselor pescărești, fiind în fapt un obiectiv hidrografic de interes național, cu rolul de a înmagazina debitele de apă din amonte de aceasta acumulare pentru protejarea gospodăriilor și cetățenilor din localitățile riverane și tranzitarea controlată a undelor de viituri către "Acumularea Bistreț" executată tot pe cursul de apă Desnățui, astfel cum rezultă din adresa nr. x din 10 august 2004 emisă de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj.

Aceste argumente avute în vedere de instanța de fond, întemeiate pe dispozițiile legale menționate în considerentele sentinței recurate, nu pot fi înlăturate de faptul că nu s-a solicitat și anularea hotărârii Consiliului Local Vârvoru de Jos.

Totodată, instanța de fond a mai avut în vedere și împrejurarea că la data de 8 aprilie 2013, Statul Român a solicitat prin Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova, în temeiul anexei 12 la H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 271/2012, intabularea dreptului de proprietate asupra următoarelor bunuri: lacul Fântânele, baraj Fântânele, dig apărare, turn manevră stavile, canal evacuare golire fund, iar OCPI Dolj, prin încheierile de CF nr. x/2013 și nr. 31884 din 8 aprilie 2013, a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român - domeniul public și a dreptului de administrare în favoarea AN Apele Române - ABA Jiu Craiova.

Comuna Vârvoru de Jos a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de CF nr. x pronunțată de OCPI, cerere respinsă ca nefondată prin Încheierea nr. 100307 din 15 octombrie 2013 a OCPI Dolj. Plângerea împotriva acestei ultime încheieri a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 11250 din 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2014.

Prin cererea din 19 mai 2009, Consiliul Local Vârvoru de Jos a solicitat intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra obiectivului Lac Fântânele, însă prin Încheierea nr. 26696/2009, emisă de OCPI Dolj, s-a respins această cerere reținându-se că "imobilul ce face obiectul cererii apare cu dublă înregistrare (există două titluri) atât în domeniul public al statului (H.G. nr. 1705/2006), cât și în domeniul public local (H.G. nr. 141/2008 pentru modificarea H.G. nr. 965/2002, ci nu a H.G. nr. 1705/2006."

Susține recurentul că motivarea instanței, în sensul că Guvernul României trebuie să verifice legalitatea actelor de inventariere întocmite și depuse de către Consiliile locale, în exercitarea atribuțiilor legale speciale, nu poate fi reținută întrucât aceste atribuții exced celor stabilite prin Legea nr. 90/2001, republicată. De asemenea, eventuala cenzurare a operațiunilor tehnice de constatare a unor situații juridice reglementate prin acte juridice ale administrației publice locale ar genera posibile pretexte de imixtiune a executivului în autonomia administrației publice locale.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte reține că potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârea consiliului local privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public, având natura juridică a unui act preparator care nu poate produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului, în acest sens pronunțându-se instanța supremă prin mai multe decizii de speță.

Pe linia acestei interpretări a dispozițiilor legale se înscriu și considerentele primei instanțe conform cărora, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, Guvernul are competența de a atesta sau nu, prin hotărâre, apartenența la domeniul public de interes județean sau local a unui bun. Or, atestarea în acest condiții nu presupune automat însușirea fără vreo verificare a actelor de inventariere depuse de consiliile locale, fără o verificare minimă a condiției ca bunul respectiv să nu facă parte din domeniul public al statului și să nu fie cuprins în alte H.G. în vigoare emise anterior.

În ceea ce privește susținerea că prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma un drept, instanța de control judiciar reține că actul administrativ contestat, care consfințește apartenența lacului în discuție la domeniul public de interes local, este cea care vatămă în mod direct interesul public al reclamantei, care administrează apele ce fac parte din domeniul public de interes național al statului, în acest sens fiind și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ex: Deciziile nr: 1346/2007, 1024/2009).

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., invocate de recurenți, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos și Consiliul Local Vârvoru de Jos împotriva Sentinței nr. 95/2016 din 29 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM