ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 166/2018

Asupra contestației în anulare, a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 14145 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Secretariatul General al Guvernului și Departamentul pentru Strategii Guvernamentale.

De asemenea, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu chemații în garanție B., C. și D.

Prin decizia civilă nr. 1132 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 14145 din 15 octombrie 2012, pe care a schimbat-o în tot, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

A obligat pârâtul Secretariatul General al Guvernului să plătească reclamantei suma de 5.796.980 USD, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății.

A respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu B., C. și D., ca neîntemeiată.

A respins ca nefondat apelul provocat formulat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu intimații chemați în garanție.

Prin decizia civilă nr. 1769 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis cererea de completare a dispozitivului, formulată de reclamanta A. S.A.

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 1132 din 27 iunie 2016, în sensul că, a fost obligat pârâtul Secretariatul General al Guvernului la plata către reclamantă a sumei de 250.545 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă compusă din 172.977,02 RON, taxă judiciară de timbru achitată în primă instanță, 87.428 RON, taxă judiciară de timbru achitată în apel, 5.000 RON, onorariu expert și 14.860 RON, supliment onorariu expert (ambele onorarii achitate în faza procesuală a apelului).

Prin decizia nr. 903 din 18 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei civile nr. 1132 din 27 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

A fost modificată în parte decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de apelanta-reclamanta A. S.A.

A fost menținută soluția de respingere a apelului provocat formulat de intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului.

A fost admis recursul declarat de recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei nr. 1769 din 31 octombrie 2016.

A fost modifivată în tot decizia recurată, în sensul respingerii cererii de completare a dispozitivului sentinței apelate formulată de apelanta-reclamantă A. S.A.

A fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul-chemat în garanție B. împotriva deciziei civile nr. 1132 din 27 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

A fost obligat recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului să plătească intimatului-pârât C. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii, instanța de recurs a reținut, în esență că, în speță, nu este vorba de un mecanism de plată al contractului de sponsorizare, ci de aval, obligație cambială cu caracter literal, abstract și autonom, prin care avalistul A. ar fi garantat obligația asumată de unul dintre debitorii cambiali, iar nulitatea raportului juridic preexistent dintre avalist și avalizat nu atrage nulitatea operațiunii juridice a avalului și, pe cale de consecință, nici nulitatea plății cambiei de către avalist.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. S.A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., prin carea a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea în parte a deciziei atacate și soluționarea din nou de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a motivului de recurs invocat de către Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acestui motiv de recurs ca neîntemeiat.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență că, instanța de recurs, printr-o eroare materială a considerat că s-ar fi invocat nulitatea operațiunii juridice a avalului, ca urmare a nulității raportului juridic preexistent și, din acest motiv, s-ar fi solicitat repunerea în situația anterioară și restituirea sumei de bani plătită.

Contestatoarea a mai susținut că, instanța de recurs a săvârșit erori materiale cu privire la conținutul tratelor, reținând, totodată, greșit că, în speță, nu a fost vorba de un mecanism de plată a contractului de sponsorizare, ci de o obligație total străină și independentă de raportul fundamental.

De asemenea, A. S.A. a susținut că, instanța de recurs nu a observat corespondența E. cu F., aflata la dosarul curții de apel, din care rezultă că E. a solicitat plata în nume propriu, în calitate de titulară a tratelor pe care le-a dobândit prin operațiunea de scontare prin gir, după cum nu a observat nici înscrisurile depuse la dosar pentru termenul de judecata din data de 30 mai 2016, care atestau că, atât la nivelul F., cât și la nivelul E. nu a existat niciodată vreo îndoala cu privire la transmiterea cambiilor și la operațiunea de scontare.

Contestatoarea a mai precizat că, instanța de recurs a săvârșit o eroare material gravă și atunci când a reținut ca patru trate au fost plătite după promovarea acțiunii în constatarea nulității contractului de sponsorizare și a plângerii penale și că, trasul nu ar fi fost obligat cambial la data scadenței, putându-se opune cu succes executării obligațiilor asumate prin contractual de sponsorizare.

Totodată, s-a susținut că, instanța de recurs nu a observat adresa nr. x din data de 5 mai 1998 prin care Parchetul de pe langa Curtea Supremă de Justiție a comunicat faptul că, prin ordonanța din 8 aprilie 1998, s-a dispus infirmarea ordonanței din 18 februarie 1998 în baza căreia s-a blocat plata către F. a sumei de 4.273.140 USD și că, astfel procurorul a dispus ridicarea masurilor asigurătorii permițând efectuarea plații.

O altă critică invocată de contestatoare, se referă la faptul că, în mod greșit instanța de recurs a reținut că, respectivele cambii au fost emise de o alta entitate decât Scretariatul General al Guvernului, în speță de către Departamentul de Informații al Guvernului României, în calitate de trăgător, ceea ce ar fi fost contrar mecanismului convenit de părțile raportului fundamental.

În consecință, A. S.A. a subliniat că, în urma erorilor materiale făcute cu privire la conținutul și elementele tratelor, instanța de recurs a făcut o greșeală materială gravă reținând independența titlurilor cambiale față de raportul juridic fundamental ce le-a ocazionat și că, mecanismul cambial, care este doar un mecanism de plată, nu este un impediment pentru obligarea Secretariatului General al Guvernului la restituirea sumelor plătite de F., ci dimpotrivă, după desființarea contractului de sponsorizare, însuși mecanismul cambial în cadrul căruia F. a făcut plata, în calitate de avalist, fundamentează restituirea sumelor astfel plătite.

Intimații Secretariatul General al Guvernului, B., C. și D. au depus la dosar întâmpinări, prin care au susținut, în esență, că niciuna dintre împrejurările evocate de contestatoare nu constituie o eroare materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. și că, A. S.A., prin contestația în anulare formulată, încearcă în realitate o rejudecare a recursului, aducându-se critici deciziei atacate pe baza unor considerente și argumente pe care Înalta Curte le-a analizat și le-a înlăturat ca fiind nefondate.

Analizând contestația în anualare formulate de contestatoarea A. S.A., din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept ivocate, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată.

Această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Contestația în anulare specială poate fi exercitată numai în prezența unuia dintre cele două motive expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ., iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel și recurs.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației în anulare speciale nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele limitativ vizate în mod expres de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții legale cu câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs.

Contestatoarea A. S.A. și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care se referă la faptul că, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".

Sintagma "greșeală materială", în sensul dispozițiilor legale anterior evocate, vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, aceasta neimplicând o examinare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestație în anulare, aceasta trebuie să existe, să fie evidentă și să poată fi sesizată în mod concret în dosarul în care s-a pronunțat soluția a cărei anulare se solicită.

În speță, contestația în anulare formulată de A. S.A. cuprinde critici cu privire la presupusele erori materiale săvârșite de instanța de recurs, respectiv contestatoarea a susținut că:

- s-a considerat greșit că s-ar fi invocat nulitatea operațiunii juridice a avalului ca urmare a nulității raportului juridic preexistent;

- s-a săvârșit o eroare materială cu privire la conținutul tratelor și la mecanismul de plată, în sensul că nu e vorba de un mecanism de executare, de plată a contractului de sponsorizare, ci de o obligație total străină și independentă de raportul fundamental, chiar contrară acestuia;

- s-a reținut greșit că respectivele cambii au fost emise de o altă entitate;

- în mod greșit a concluzionat instanța de recurs că, în speță, a fost vorba de o garanție independentă de raportul fundamental, respectiv titluri de valoare acauzale, emise fără legătură cu raportul fundamental și chiar cu încălcarea acestuia.

Prin motivele invocate, în realitate, contestatoarea își prezintă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, readucând în discuție chestiuni de fond dezlegate de către instanța supremă.

Împrejurările evocate de contestatoare nu reprezintă greșeli materiale, în sensul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., generate de o eventuală confuzie a elementelor și datelor ori a probatoriilor existente la dosarul cauzei.

Greșeala materială, fiind legată de aspectele formale ale judecării recursului, nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, referindu-se, printre altele, la neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

Criticile invocate de A. S.A., referitoare la modul în care instanța de recurs, care a pronunțat decizia nr. 903 din 18 mai 2017, a apreciat probele și elementele dosarului, a interpretat legea aplicabilă litigiului, a verificat dacă raporturile dintre părți, specifice cauzei, au fost corect stabilite de instanța de apel, nu pot fi examinate la acest moment, întrucât reprezintă veritabile critici ale raționamentului instanței referitoare la modul în care a dezlegat conținutul raportului juridic, deschizându-se astfel, calea unui recurs la recurs, fapt care ar încălca principiul securității raporturilor juridice.

În realitate, contestatoarea critică modul în care înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat probleme de drept, și anume aceea a caracterului autonom al celor cinci cambii care încorporează obligații abstracte, distincte și necondiționate de plată de către semnatari, emancipându-se total de cauza juridică din care s-au născut, ceea ce face imposibilă restituirea prestațiilor executate în temeiul acestor titluri acauzale chiar și în cazul desființării contractului de sponsorizare.

Prin decizia pronunțată, instanța de recurs a răspuns apărărilor formulate în cauză, analizând cuprinsul tratelor prin raportare la clauzele contractului de sponsorizare și la prevederile Legii nr. 58/1934, concluzionând asupra aplicabilității principiului repunerii părților în situația anterioară.

Altfel spus, instanța de recurs a dezlegat chestiunile referitoare la dreptul pretins de contestatoare, nu în urma unor erori materiale, ci prin raportare la dispozițiile Legii speciale nr. 58/1934.

Prin urmare, față de cele anterior expuse, analizând susținerile contestatoarei, prin raportare la textele de lege care reglementează cazurile în care se poate exercita această cale extraordinară de atac, Înalta Curte apreciază că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute limitativ de art. 317-318 C. proc. civ., astfel încât nu se poate reține că dezlegarea dată de instanța de recurs ar fi rezultatul unei greșeli materiale.

În raport cu considerentele arătate, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiat motivul de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., sens în care va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 903 din 18 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2018.