ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3722/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 41/2018 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. Câmpia Turzii, Ministerul Apărării Naționale și Ministrul Apărării Naționale, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 532/2018 din 9 iulie 2018, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea pricinii și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acțiunea formulată, reclamantul, având calitatea de cadru militar, a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii Consiliului de judecată al B. Câmpia Turzii nr. A 4936 din 23 iunie 2017, Hotărârii Consiliului de judecată pentru soluționarea recursului al B. Câmpia Turzii nr. A 5281/11.07.2017, Raportului Ministrului Apărării Naționale - Statul Major General cu nr. P/S 8101/2017 din 4 august 2017, Raportului Ministrului Apărării Naționale - Statul Major General cu nr. P/S 8770/2017 din 10 august 2017, precum și anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.P. 995 din 10 august 2017, Secret de serviciu (a se vedea în acest sens, dosar Curții de Apel Alba Iulia).

Tribunalul Sibiu a reținut în mod corect, în opinia Înaltei Curți, faptul că raporturile de serviciu ale cadrelor militare sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și nu de Legea nr. 53/2003 - C. muncii, astfel că litigiul de față, ce vizează legalitatea aplicării sancțiunii disciplinare a reclamantului în exercitarea funcției militare, având o reglementare specială, este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În acord cu doctrina juridică de specialitate, cadrele militare în activitate nu sunt salariați, acestora nu li se aplică C. muncii și celelalte dispoziții care alcătuiesc legislația muncii, ci drepturile și obligațiile acestora sunt prevăzute prin acte normative speciale. Așadar, prevederile C. muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfășoară exclusiv sub incidența statutului care reglementează drepturile și obligațiile cadrelor militare.

Nu le sunt aplicabile militarilor nici dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ceea ce ar fi atras competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

Totodată, față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 34 din Legea nr. 80/1995, sancțiunile disciplinare se aplică potrivit regulamentelor militare. Prin urmare, sunt excluse dispozițiile speciale ale Legii nr. 188/1999 cu privire la acest aspect.

Aceasta interpretare este conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 25 februarie 2008, conform căreia "Având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 80/1995, precum și faptul că ofițerii, maiștri militari și subofițerii sunt persoane învestite cu exercițiul autorității publice, litigiile având ca obiect sancțiunile disciplinare ele acestora se soluționează de instanța de contencios administrativ. Gradul instanței de contencios administrativ (tribunale sau curți de apel) se stabilește potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu emitentul actului contestat".

Sunt pertinente în cauză și dispozițiile Ordinului MApN nr. 64 din 10 iunie 2013 de aprobare a Regulamentului disciplinei militare, în vigoare la data evenimentelor, care stabilesc exact procedura de sancționare disciplinară a militarilor, dar și modalitatea de contestare a acestor decizii, la organele superioare, dar și în fața instanței de judecată. Conform art. 80 alin. (4) din Regulament:

"Decizia prevăzută la alin. (2) poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Expresia "cu respectarea prevederilor" include obligativitatea respectării normelor de competență, așa cum sunt ele stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004. În absența unei distincții făcute chiar de legiuitor, această normă nu ar putea fi interpretată restrictiv, în sensul că o asemenea trimitere ar avea în vedere alte norme procedurale, fără a include și aspectul competenței materiale.

Dispozițiile speciale expuse anterior (regulamentul de disciplină militară) nu fac nicio trimitere la statutul funcționarului public, ci la Legea nr. 554/2004, atunci când instituie calea legală de acces în fața instanței, exprimând intenția legiuitorului de a scoate din sfera de aplicare a legii privind statutul funcționarilor publici, cadrele militare, inclusiv cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor.

În cauză, nefiind vorba de un raport de serviciu al unui funcționar public, în sensul prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Potrivit art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. "curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stabilește în sarcina secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale.

La redactarea acestui text s-a avut în vedere caracterul complex al litigiilor de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzelor de acest gen aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a curții de apel, în funcție de rangul emitentului actului de control contestat (autoritate publică locală sau autoritate publică centrală).

Cum în speță, Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.P. 995 din 10 august 2017, dedus judecății, prin care a fost menținută sancțiunea disciplinară, a fost emis de Ministerul Apărării Naționale, în baza Raportului cu nr. x din 4 august 2017 atacat și respectiv a Raportului cu nr. x din 10 august 2017, contestat, ambele emise de către Ministerul Apărării Naționale - Statul Major Central, toți emitenți cu rang de autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Alba Iulia, prin aplicarea criteriului rangului autorității emitente avut în vedere de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum în mod corect a observat Tribunalul Sibiu, este adevărat că reclamantul a mai solicitat și anularea unor acte administrative emise de B. Câmpia Turzii, ce nu intră sub incidența art. 10 alin. (1) teza primă din Legea nr. 554/2004, însă competența de soluționare a cererilor principale, de anulare a actelor administrative emise de o autoritate publică centrală, atrage o prorogare de competență, instituită de legiuitor prin prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea instanței de grad mai înalt, în speță Curtea de Apel Alba Iulia.

Față de considerentele expuse anterior și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, este de observat faptul că actele în baza cărora reclamantului i s-a aplicat sancțiunea disciplinară reprezintă manifestări unilaterale și exprese de voință ale unor autorități publice centrale și întrunesc trăsăturile unor acte administrative.

În concluzie, față de textele legale citate și având în vedere că organele emitente sunt autorități publice centrale, litigiul este de competența Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții B. Câmpia Turzii, Ministerul Apărării Naționale și Ministrul Apărării Naționale în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL