ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.02.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 781/2019

HOTĂRÂRE
19.02.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 781/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 09 septembrie 2015, sub nr. x/2015, petenta SC A. SRL B. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii seria x.J.G.J./554/06.08.2015, emis de pârâtă.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 67/2016 din 17 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins plângerea formulată de reclamanta SC A. SRL B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 67 din 17 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL B., considerând-o " nelegală și netemeinică", fără a-l încadra în motivele de casare strict prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta - reclamantă a reluat situația de fapt, formulând critici împotriva procesului-verbal și împotriva celor reținute de organul constatator, susținând în acest sens că "procesul-verbal emis de ANCOM conține date eronate și neconforme cu realitatea, fiind întocmit cu rea credință de agenții constatatori.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a formulat întâmpinare, solicitând, în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Pe aspectul nulității recursului, intimata-pârâtă susține că recurenta-reclamantă, nu numai că nu a indicat nici unul din motivele de casare prezentate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci, mai mult, nu a adus nici o critică sentinței recurate, limitându-se a afirma că formulează recurs împotriva Sentinței nr. 67/2016 pe care o consideră" nelegală și netemeinică".

Astfel, susține în continuare intimata-pârâtă, având în vedere că recursul reprezintă în concepția noului C. proc. civ. o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în cadrul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai trebuie să reia, pe fond, analizarea argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată, sancțiunea care trebuie să intervină, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este nulitatea, motiv pentru care solicită anularea recursului.

Pe fondul recursului, intimata-pârâtă solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat și pe cale de consecință, menținerea, ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, solicitând admiterea recursului și anularea procesului-verbal, acesta fiind lovit de nulitate, întrucât nu a respectat realitatea de la data respectivă.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., fixându-se termen, pentru analiza acestuia în completul de filtru, conform art. 494 alin. (4) C. proc. civ., la data de 09.10.2018.

La această data - 09.10.2018 - Completul de filtru învestit cu analiza Raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a acordat termen pentru judecata recursului, în ședința publică din data de 19.02.2019.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate nulitatea recursului, invocată de către intimata-pârâtă, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul de față este nul, pentru următoarele considerente:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, petenta SC A. SRL B. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii seria x.J.G.J./554/06.08.2015, emis de pârâtă.

Ca urmare a respingerii plângerii de către prima instanță, petenta SC A. SRL B. a declarat recurs, fără a încadra criticile sale în motivele de casare strict prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a formula critici ce vizează hotărârea pronunțată de prima instanță și fără a preciza eventualele greșeli săvârșite de instanță pe situația de fapt și de drept reținută de aceasta.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs constată că prin aceasta sunt reluate aspectele de nelegalitate a procesului-verbal de contravenție, expuse și cu ocazia judecății pe fond a cauzei.

Prin urmare, susținerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată astfel că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici față de hotărârea atacată, ci a apreciat doar că aceasta este nelegală și netemeinică, exprimându-și nemulțumirea față de soluția primei instanțe.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, în condițiile în care prima instanță a expus pe larg motivele pentru care a apreciat că procesul-verbal de constatare a contravenției este legal întocmit.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegațiile formulate prin cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse și reținând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta SC A. SRL B. împotriva Sentinței civile nr. 67/2016 din 17.02.2016 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Constată nul recursul declarat de reclamanta SC A. SRL B. împotriva Sentinței nr. 67/2016 din 17 februarie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2312/2017
societatea recurentă a fost sancționată de către ANCOM. A arătat recurenta că, în prezenta cauză, autoritatea ANCOM nu a făcut dovada unei informări prealabile a societății, care după această informare să fi comis o contravenție. În fine, a
ÎCCJ 2017-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1575/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a c
ÎCCJ 2020-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin Sentința civilă nr. 174 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios ad
ÎCCJ 2017-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 11.07.
ÎCCJ 2015-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2.309 din 24.07.2013, a r
Sursă