ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea-contestație înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, prevalând dispozițiile art. 278 din Lg. nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și art. 14 și 15 din Lg. nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016, emisă de către D.G.R.F.P. Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, în principal până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x din 31 octombrie 2016 ce a stat la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016 iar, în subsidiar, până la soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016, ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

Prin Sentința civilă nr. 117 din 12 aprilie 2017, instanța de fond Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice-Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Timișoara cu sediul în Timișoara, str. x B, jud. Timiș.

Dispune suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016 emisă de pârâtă, în temeiul art. 15 din Lg. nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a contestației îndreptată contra Deciziei instituire măsuri asigurătorii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 ce formează obiect al dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara.

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire măsuri asigurătorii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 bazată pe art. 14 din Lg. nr. 554/2004, ca rămasă fără interes.

Respinge cererea de suspendare a executării aceleiași Decizii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 de instituire măsuri asigurătorii până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 31 octombrie 2016".

Împotriva Sentinței civile nr. 117 din data de 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, în esență, s-au arătat următoarele:

Arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins cele două excepții de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și excepția inadmisibilității acțiunii.

- În ce privește necompetența materială a Curții de Apel Timișoara se arată de recurentă că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - care stabilește două criterii în funcție de care se atribuie competența de judecată a instanței; cel al emitentului actului și cel al cuantumului sumei cuprinsă în actul de creanță.

Apreciază astfel recurenta, având în vedere și prevederile art. 13 din H.G. nr. 520/2013 că în speță, competența de soluționare a cauzei împotriva deciziilor de măsuri asigurătorii aparține Tribunalului Timiș.

- Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, se arată că în ceea ce privește cererea de suspendare, solicită a se constata că acțiunea este inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ.

Astfel, art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, deschide calea contribuabilului la instanța de contencios administrativ împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Întrucât optica legiuitorului cu privire la acest subiect este noua, competența instanței de contencios administrativ fiind introdusă prin noul Codul de procedură fiscală, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016, în practică și în doctrină au existat discuții cu privire la necesitatea formulării unei plângeri prealabile îndreptate împotriva deciziei de măsuri asigurătorii, anterior introducerii la instanța judecătorească, având în vedere incidența legii contenciosului administrativ.

În acest sens, legiuitorul a intervenit și, prin O.U.G. nr. 84 din 16 noiembrie 2016, a modificat textul art. 213 alin. (13) și a precizat, în mod neechivoc că, prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, cel interesat poate face contestație, fără parcurgerea procedurii prealabile.

Revenind la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia suspendării efectelor actelor administrative, acesta prevede trei condiții, obligatorii, în vederea formulării unei cereri de suspendare a efectelor actelor administrative, după cum urmează: cazul bine justificat; paguba iminentă; sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.

În condițiile în care legea specială, respectiv, Codul de procedură fiscală, prevede că procedura reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie, potrivit principiului specialia generalibus derogat, rezultă că cererea de suspendare a efectelor deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost reglementată de către legiuitor, motiv pentru care apreciem că cererea inadmisibilă.

Intimata S.C. A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică considerând că reluarea excepțiilor invocate la instanța de fond nu poate constitui motiv de nelegalitate în conformitate cu prevederile art. 488 pct. 8 și, în consecință, excepțiile invocate nu pot fi circumscrise motivelor de recurs îngăduite de ele, acest lucru fiind sancționat cu nulitatea.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția nulității recursului invocată de reclamanta-intimată, Înalta Curte reține că motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., respectiv în prevederile art. 488 pct. 8 C. civ., astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., iar excepția nulității va fi respinsă.

Recurenta atacă încheierea prin care s-a verificat din oficiu competența materială a instanței din 15 martie 2017 .

În ce privește excepția necompetenței materiale soluționată în mod greșit de instanța de fond

Prin acțiunea de față reclamanta-intimată S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea Deciziei de instituire a măsurii asiguratorii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 emisă de DGRFP Timișoara - Administrația pentru Contribuabilii Mici și mijlocii la nivel Regional Timișoara, prin care s-a dispus sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile și poprirea asigurătorie asupra terților.

La baza emiterii acestei decizii de instanța de măsuri asigurătorii s-a aflat Decizia de impunere privind obligațiile fiscale/suplimentare de plată nr. x din 31 octombrie 2016 al cărui cuantum depășește suma de 100.000 RON, astfel că devin pe deplin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât actul contestat privește creanța fiscală, în acest sens fiind și decizia de principiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal din data de 22 mai 2017.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii de suspendare a deciziei de instituire a măsurii asigurătorii

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 84 din 16 noiembrie 2016:

"prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competenta, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile".

Recurenta apreciază că întrucât nu este prevăzută necesitatea parcurgerii procedurii prealabile, cel interesat poate face deci contestație fără parcurgerea acesteia, rezultând că cererea de suspendare a acestei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii nu este posibilă, nefiind reglementată de legiuitor.

Înalta Curte observă că într-adevăr, este prevăzută calea contestației acestor decizii asiguratorii la instanța de contencios administrativ fiind luate aceste cauza din competența instanței de drept comun, judecătoriile, însă această trimitere la legea contenciosului administrativ cu derogare de la aplicarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu exclude aplicarea prevederilor art. 14 - 15 din aceeași lege, dimpotrivă scopul pentru care s-a exclus procedura plângerii prealabile a fost urgența în soluționarea acestor cauze, având în vedere natura execuțională a acestora și prejudiciile pe care le pot aduce măsurile asiguratorii.

Instanța de fond a făcut un raționament corect prin raportare și la disp. art. 278 C. proc. civ., unde se face precizarea numai în privința plății unei cauțiuni drept condiție de admisibilitate a cererii de suspendare . La alin. (2) al art. 278 C. proc. civ. se arată că:

"Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă legiuitorul voia să excepteze de la dreptul de a cere suspendarea efectelor de instituire a măsurii asigurătorii trebuia să o arate expres.

În condițiile prevăzute de art. 213 alin. (13) prin raportarea la prevederile Legii nr. 554/2004, rezultă că actului de executare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii îi sunt aplicabile și dispozițiile pentru actul administrativ, inclusiv art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Alte motive de nelegalitate privind îndeplinirea sau nu în cauză a condițiilor prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, nu au fost invocate de recurent.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata - reclamantă.

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Administrației pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinței civile nr. 117 din 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM