Decizia nr. 475/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 7678/2011 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2011, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei la acordarea despăgubirilor pentru imobilul demolat sau acordarea unei locuințe cu două camere din fondul A.N.L., precum și obligarea pârâtei la plata daunelor în sumă de 900.000 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acțiunilor abuzive ale statului comunist, reprezentate de demolarea imobilului ce a aparținut familiei sale. Prin Sentința civilă nr. 7678 din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., iar prin Decizia civilă nr. 751 din 13 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Prin încheierea de cameră de consiliu din 5 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea dosarului Tribunalului Giurgiu, secția civilă, spre competentă soluționare. Prin Sentința civilă nr. 294 din 13 iunie 2017, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2011*. În cadrul acestui dosar, la data de 21 iunie 2018, recurentul-reclamant A. a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României ca urmare a încălcării art. 52 din Constituția României.

Hotărârile primei instanțe Prin Decizia civilă nr. 2121 din 13 aprilie 2018, Curtea de Apel București a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 294 din 13.06.2017 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă în Dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondat. Prin încheierea de cameră de consiliu din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel București a admis excepția tardivității și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul-reclamant A. în Dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca tardiv formulată.

Cererea de recurs Împotriva Deciziei civile nr. 2121 din 13 aprilie 2018, precum și împotriva încheierii de cameră de consiliu din 21 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, neîntemeiat în drept și nemotivat.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus note scrise, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din data de 6 februarie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării recursului declarat împotriva încheierii atacate. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei civile nr. 2121 din 13 aprilie 2018, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs "hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională." În speța de față, hotărârea atacată cu recurs este pronunțată de o instanță de recurs, iar conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., are caracter irevocabil. Recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., va respinge recursul formulat împotriva deciziei civile atacate, ca inadmisibil. Cu privire la recursul declarat de reclamant împotriva încheierii din 21 septembrie 2018 În cauză, regimul căii de atac este reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia: "(...) încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. (...)" Încheierea recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 septembrie 2018, de la acest moment începând să curgă termenul de declarare a recursului, de 48 de ore, stabilit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Or, în condițiile în care încheierea atacată a fost pronunțată la 21.09.2018, iar cererea de recurs a fost depusă prin e-mail la data de 29.10.2018 și înregistrată la Registratura instanței de fond la data de 30.10.2018, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii atacate a fost declarat cu nerespectarea termenului de 48 de ore, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii atacate, ca tardiv formulat.